Spovedania este Taina cu cea mai mare frecvenţă în viaţa credinciosului.

Pentru
a fi de folos trebuie respectate însă câteva reguli minimale: statornicie la un
anumit duhovnic şi la o anumită biserică, pregătire prin post şi rugăciune,
împăcare cu semenii, mărturisire sinceră, căinţă smerită, împlinirea canonului.
I. Preliminarii.
Dintre cele şapte Sfinte Taine, rânduite de Biserică, unele sunt
irepetabile (Botezul, Mirungerea, Preoţia), altele se repetă, în funcţie de
solicitările creştinilor (Spovedania, Împărtăşania, Maslul), iar Taina Căsătoriei,
irepetabilă în sine, este îngăduit a se administra a doua şi a treia oară, prin
pogorământ, în cazuri speciale. Dintre Tainele repetabile, cea mai mare
frecvenţă o are Spovedania, mai ales în cele patru posturi ale anului. Nu de
puţine ori, însă, preoţii constată, pe de o parte, că mulţi creştini nu au nici măcar
noţiunile elementare despre această Taină, iar pe de alta, că la fel de mulţi sunt
influenţaţi (şi derutaţi) de anumite "îndrumare" cu extrem de multe întrebări,
tipărite fără binecuvântarea Bisericii.
II. Tema catehezei vizează, de aceea, prezentarea unor aspecte practice, spre
folosul cititorilor din rândurile creştinilor, dar şi al preoţilor duhovnici tineri, cu
experienţă mai puţină.
III. Tratarea.
În dialogurile noastre periodice, am constatat că cele mai sensibile întrebări
adresate de credincioşi, cu deosebire tineri, sunt legate de Taina Spovedaniei.
Suntem întrebaţi mai ales despre anumite "îndrumare" pentru spovedanii, din
care unii credincioşi îşi notează liste interminabile de păcate, reale ori
închipuite, pierzându-se în detalii nesemnificative, care consumă un timp
considerabil, spre consternarea celorlalţi creştini care aşteaptă la rând, totodată,
trebuie să recunoaştem deschis, şi a preotului duhovnic. Iar reglementarea
situaţiei nu este posibilă doar prin câteva sfaturi generale la finalul slujbelor, nici
numai prin discutarea cu participanţii conştiincioşi ai dialogului săptămânal, ci
este nevoie de o popularizare mai largă a unor îndrumări efective. Considerăm,
de aceea, că este bine-venită publicarea unei sinteze a îndrumărilor de bază, care
pot fi adaptate/extinse, desigur, la condiţiile concrete din fiecare parohie:
n Este bine, pe cât posibil, să ne păstrăm fiecare duhovnicul pe care ni l-am ales
în mod liber. Dacă vrem să mergem la altul, trebuie să cerem dezlegare de la
duhovnicul de la care plecăm. Obiceiul de a schimba mereu duhovnicii este
dăunător, întrucât riscăm să nu ne cunoască nici unul, atât cât este necesar
pentru a ne ajuta cu sfaturile cele mai bune;
n Odată cu hotărârea de a ne păstra cu statornicie un anumit duhovnic este bine
să ne hotărâm a frecventa, de regulă, sfintele slujbe la aceeaşi biserică la care
slujeşte duhovnicul nostru şi unde să ne şi împărtăşim la Sfânta Liturghie. Este
necuviincios, credem, a frecventa altă biserică şi a veni doar la spovedanii în
biserica duhovnicului… Este ca şi cum am lucra pe un ogor străin şi am merge
să culegem roadele din ogorul la care lucrează părinţii şi fraţii noştri;
n Înainte de a veni la mărturisire este bine să postim, să citim rugăciunile
dinainte de spovedanie, şi mai ales să ne cerem iertare de la cei pe care i-am
supărat;
n După ce s-a făcut molitva pentru spovedanie, ordinea venirii la preot va ţine
seama de bătrâni, bolnavi, persoane cu copii mici, timpul sosirii etc;
n Pentru a nu irosi inutil timpul preotului şi a-i face pe ceilalţi creştini să
aştepte prea mult, rugăm pe fiecare creştin ca, atunci când îi vine rândul, să
facă referire numai la păcatele personale (nu ale altora!) şi să evite a spune alte
lucruri care nu ţin de Taina Spovedaniei. În cazul în care preotul va observa că
cineva se abate de la spovedanie şi începe să povestească lucruri din afara ei,
îşi va rezerva dreptul de a întrerupe acea povestire... Pe de altă parte, dacă
cineva doreşte să stea de vorbă cu preotul mai mult şi despre alte lucruri, sau
vrem să-i povestim necazurile etc., vom veni altă dată, când nu este aglomeraţie
(vom stabili cu preotul când);
n Vom mărturisi numai păcatele pe care le-am făcut de la ultima spovedanie,
precum şi pe cele pe care nu le-am spus la alte spovedanii, din uitare, ruşine
sau neîncredere. Dacă vom ascunde ceva cu bună-ştiinţă, nu se iartă nici
păcatele mărturisite. Mărturisirea completă înseamnă, de fapt, să nu ascundem
ceva grav, cu bună-ştiinţă;
n Nu vom mărturisi păcatele pe care le-am spus la alte spovedanii, dacă nu le-
am repetat. Prin aceasta, dovedim încredere în Taina Spovedaniei şi în preot
"ca iconom al tainelor lui Dumnezeu" (I Co. 4, 1);
n Unii creştini au obiceiul să vină cu o foaie (sau mai multe) pe care şi-au scris
păcatele. Procedeul este bun, dar nu este obligatoriu. Este bun pentru că ne
ajută să nu uităm ceva, din cauza emoţiilor sau a oboselii. Pe foaie vom nota
însă numai strictul necesar (păcatele mai mari), nu toate mărunţişurile pe care
le recomandă unele îndrumare pentru spovedanie, tipărite fără acordul oficial
al Bisericii. Aşa-numita "spovedanie după pravilă", potrivit căreia trebuie să
înşirăm liste întregi de păcate, nu este conformă cu practica ortodoxă.
Spovedania înseamnă dialog cu preotul, nu citirea unui inventar interminabil de
păcate, pierzându-ne în amănunte şi riscând să uităm esenţialul;
n Dorind să fim cât mai concişi, nu vom renunţa totuşi să-i adresăm preotului
anumite întrebări, dacă ne frământă ceva. Câteva secunde în plus nu cauzează
nimănui. Dimpotrivă, ne ajută să plecăm împăcaţi sufleteşte. Astfel, îl vom
întreba cel puţin dacă avem voie să ne împărtăşim (în cazul în care preotul, din
cauza oboselii, uită să ne spună);
n După spovedanie, dacă am primit dezlegare să ne împărtăşim, vom face acasă
rugăciunile (canonul) Sfintei Împărtăşanii. De aceea, ne vom spovedi, de obicei,
cu cel puţin o zi înainte de a ne împărtăşi, pentru a împlini acest canon de
rugăciune (şi alte canoane pe care le va rândui duhovnicul.
IV. Recapitulând, vom răspunde întrebărilor ce ni se vor adresa de către
participanţii la cateheză (dialog).
V. Asocierea cea mai potrivită este cu Taina Sfântului Botez. După cum prin
baia Botezului se iartă toate păcatele (cel "strămoşesc" la copii, plus toate
celelalte la catehumenii adulţi), tot aşa şi prin Spovedanie (numită şi "al doilea
Botez") - dacă este completă şi însoţită de căinţă, împlinirea canonului etc., se
dobândeşte curăţie de "nou-născut", totodată vrednicia necesară pentru a primi
Sfânta Împărtăşanie.
VI. Generalizarea:
Toţi trebuie să ne spovedim, chiar dacă ni se pare că nu am greşit cu nimic. Aşa
ne învaţă Sfântul Ioan Evanghelistul: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim
pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El
este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată
nedreptatea" (I In. 1, 8-9).
VII. Aplicarea:
Suntem întrebaţi adesea: "Cum este bine să ne spovedim: mai des sau mai rar?"
Răspunsul formulat de Învăţătura de Credinţă Ortodoxă ni se pare deosebit de
lămuritor şi realist, motiv pentru care îl redăm aici: "Spovedania nu este legată
de termene sau soroace anumite din cursul anului. Fiecare poate alerga la
duhovnic ori de câte ori şi oricând simte nevoia de a-şi uşura sufletul de povara
păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului şi nădejdea iertării. Cu cât ne
spovedim mai des, cu atât mai bine. De obicei, însă, spovedania este legată de
posturi. De aceea, Porunca a patra a Bisericii ne învaţă să ne mărturisim de patru
ori pe an, adică în cele patru posturi…".