AVOCATURA ÎN

BALANȚĂ CU
MAGISTRATURA:
LA CONFLUENȚA
JURIDICĂ A VIEȚILOR
NOASTRE

Matache Alexandru
© Grile-Drept.ro
 INTRODUCERE

Probabil te așteptai să găsești în titlu expresia ,,avocatură

versus magistratură”, luând în considerare constantele
conflictuale în jurul cărora gravitează mai mult sau mai puțin,
în ultima vreme, practica judiciară și spațiul public. Sigur că,
așteptarea ta este, pe undeva, comprehensibilă. Doar că
rândurile pe care deja le citești nu pledează pentru
conformarea la o viitoare viață profesională purtată pe
baricade, în care profesioniștii dreptului găsesc, poate prea des,
motive de combat.
FIECARE DRUM NECESITĂ
ABILITĂȚI SPECIFICE

Rândurile următoare se vor, în mod primordial, a constitui un mic

îndrumar spre alegerea în cunoștință de cauză a unei vieți profesionale
grevate de echilibru, colaborare și profesionalism, indiferent de domeniul
asupra căruia vă îndreptați atenția și vă concentrați eforturile. Sigur că,
prin însăși natura și rolul acestora, avocatura și magistratura sunt arii ce
comportă multiple distincții și necesită, pe alocuri, abilități specifice, dar
nu uitați faptul că rămâne esențial să le abordezi dintr-o perspectivă
convergentă (deci, „în balanță”) și să te debarasezi de optica marcată de
plasarea lor pe baricade diferite, conflictuale.

Mai departe, având în minte această optică a confluențelor și a

echilibrului, rămâne totuși, să faci o alegere. Cum alegi între o arie și
cealaltă și care ar fi criteriile potrivite în această direcție? Ei bine, aceasta
este o întrebare ce nu poate revendica un răspuns universal, abstract, ci
răspunsuri distincte, care se vor naște automat din resorturile trăsăturilor
tale.

Deși poate părea exclusiv metaforic, vei constata, în cele din urmă, că
profesia va fi cea care, în concret, te va alege pe tine, și nu invers, iar atunci
când acest fapt va avea loc, tot ceea ce trebuie să faci este să te asiguri că
aceasta va găsi adevăratul tău profil psihologic, adevăratul tău
temperament și adevăratele așteptări pe care le ai de la carieră și de la
viață. Pentru ca „întâlnirea” despre care tocmai am amintit să aibă loc
printr-o îmbinare cât mai compatibilă între eul tău și valențele profesiei
pe care o vei îmbrățișa, trebuie să ai în vedere, cu precădere, anumite
aspecte punctuale ale fiecărei profesii.
 CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII
JUDECĂTOR?

Un bun judecător nu este neapărat cel care a citit toate ghidurile pentru
admiterea la INM, care știe codul deontologic și principiile de la Bangalore
mot a mot. Un adevărat judecător este cel care, dincolo de faptul că
militează în mod convingător în fața comisiei care îl intervievează în
vederea admiterii la INM despre libertate și responsabilitate, este în
măsură să perceapă în mod real aceste valori și să se exprime justițiabililor
sub egida acestora.
Dacă nu ești o fire combativă, în căutare permanentă de noi argumente
pentru a persuada, pentru a te contra cu adversari, ci preferi să asculți
argumentele părților, să ajungi la o concluzie și apoi să ți-o exprimi într-
un cadru de autoritate ce înfăptuiește justiția pentru respectivele părți,
înseamnă că ți s-ar potrivi mai degrabă profesia de judecător.

Sigur că, în continuarea raționamentului tocmai început mai sus, ideal ar

fi ca un judecător să fie o persoană calmă, cât se poate de echilibrată și
echidistantă, care, deși are anumite prejudecăți (este o ipocrizie să
afirmăm că unii dintre noi nu avem nicio prejudecată, despre niciun aspect
al realității ontologice), este capabil să se debaraseze cât mai mult de ele,
să asimileze toate pozițiile exprimate de justițiabili și să pronunțe o soluție
în acord cu legea și cu principiile care îi guvernează activitatea.

Poate că cel mai mare avantaj și, în același timp, cea mai nobilă misiune
pe care o are un judecător în arena judiciară este libertatea de a alege
decizia pe care o va pronunța, în virtutea garanțiilor independenței și
inamovabilității de care se bucură. El nu este nevoit să apere interesele
unei anumite părți, nu are un superior sau un șef de la departamentul de
resurse umane care să îi impună o anumită soluție sau o anumită conduită
în modalitatea în care gestionează cauzele pe care le judecă.

Judecătorul este cel care, ținând cont de toate premisele amintite în cele
ce preced, trebuie să ajungă la soluția despre care acesta este convins că
este legală și temeinică. Odată cu acest avantaj, în sarcina judecătorului se
activează și obligația de asumare a soluției pronunțate. Ceea ce nu este
deloc facil. De altfel, raportat la această chestiune, o tânără judecătoare de
la Judecătoria Cluj-Napoca le spunea studenților unei facultăți de drept
din Cluj-Napoca, în cadrul unei prelegeri despre profesiile juridice,
următoarele:

„Pot să vă spun că, atunci când am semnat prima hotărâre n-am dormit
toată noaptea. Trei zile m-am tot gândit dacă am făcut bine sau dacă mai
puteam să întorc concluzia la care am ajuns pe o sută de mii de părți. Cu
trecerea timpului dispare această senzație de spaimă generată de
importanța soluției, dar cert este că, la început, ea există și trebuie să fiți
conștienți că este o povară să soluționați problemele unor oameni”.

Cred că din cuprinsul acestor cuvinte destăinuite de o manieră vizibil

sinceră de către domnișoara judecător trebuie nu doar să conștientizezi
responsabilitatea care apasă pe umerii unui judecător, ci să realizezi că
emoțiile și tensiunea prin care trece, adesea, un judecător, sunt firești și
nu pot fi evitate.

Acceptând această realitate, nu vă rămâne, în ipoteza în care dorești să

îmbrățișezi profesia de judecător, decât să te înarmezi cu o doză
consistentă de stăpânire de sine și putere de concentrare, fiindcă, adeseori,
când intri într-o sală plină cu oameni preponderent nemulțumiți de un
aspect al vieții acestora, care te privesc cu încredere, sau cel puțin cu
speranță (dacă nu cu ambele) și așteaptă de la tine o soluție, trebuie să
gestionezi corespunzător ședința de judecată.

Poate că, precum orice om, ai avut probleme de felurite naturi cu o seară
înainte, iar tu te simți puțin amețit(ă), sau ești răcit(ă), ori te gândești la
problemele tale familiale. Cu toate acestea, vei fi nevoit să te desprinzi
cumva de tine însuți.

În momentul când intri în sala de judecată și te așezi pe scaunul

magistratului trebuie să ai capacitatea să te concentrezi ore în șir, să asculți
și să analizezi cererile, excepțiile, argumentele aduse în fața ta. Iar
concentrarea trebuie să vizeze perspective multiple: asupra pledoariilor
avocaților, asupra solicitărilor părților, asupra declarațiilor martorilor,
asupra solemnității ședinței de judecată și a altor aspecte conexe.

La fel de important este să ai capacitatea de a coborî la nivelul

justițiabililor care nu au apelat la asistență juridică. Asta cu precădere la
instanțele inferioare, unde mulți oameni vin nemulțumiți să își etaleze
problemele, neînțelegând cu exactitate ce se întâmplă, concret, în sala de
judecată și care sunt resorturile unei proceduri judiciare.

Tot domnișoara judecător despre care am amintit mai sus mărturisea în

fața studenților curioși faptul că s-a întâmplat, odată, când aceasta a
invocat din oficiu excepția prescripției într-o cauză pe care trebuia să o
soluționeze, ca justițiabilul să intre în panică și să nu înțeleagă aspectele
juridice puse în discuție.

În astfel de situații, nu îți rămâne decât să fii răbdător și să explici

persoanelor implicate despre ce elemente juridice se poartă discuția. Nu
trebuie nici să te superi pe ei și nici să îți treacă prin minte că îți pierzi
vremea încercând să explici elemente de drept celor profani lumii juridice.
În definitiv, de cele mai multe ori, în joc se află viața, patrimoniul sau
interese fundamentale ale persoanei care nu are reprezentarea instituțiilor
de drept asupra cărora tu ești nevoit(ă) să te pronunți.

Totodată, trebuie să fii conștient(ă) că unele persoane vor ajunge în fața ta

deoarece simt o nevoie sau o plăcere aparte atunci când dezvoltă relații
conflictuale cu vecinii și, prin urmare, vor leza inevitabil solemnitatea
ședinței de judecată pe care o conduci, fără a avea neapărat acest scop.

În acele momente, se impune să ai abilitatea de a gestiona stările

conflictuale, să controlezi derularea evenimentelor și, în același timp, să îți
păstrezi demnitatea și integritatea.
Spun asta, întrucât, în astfel de situații, lucrurile pot degenera cu ușurință
și rapiditate, iar astfel riști să dai frâu de o manieră prea combativă
nemulțumirii tale.

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII AVOCAT?

De cealaltă față a monedei (deci nu de cealaltă parte a baricadei), în pofida

incongruențelor și hazardului cu care își obișnuiește UNBR în ultimii ani
viitorii tineri membrii, profesia de avocat te așteaptă cu brațele deschise.
Cu toate acestea, trebuie să ai reprezentarea că viziunea ta incipientă și
țelurile cu care îți propui să demarezi în această profesie nu vor coincide
întotdeauna pe deplin cu realitatea „din teren”. Cred că cel mai sugestiv ar
fi să explic această din urmă aserțiune prin filtrul propriei mele experiențe.

Am simțit la un moment dat, pe parcursul anilor de studiu, realizând și un

benefic și îndelungat stagiu de practică la un prestigios cabinet individual
de avocatură, faptul că în lumea avocaturii pot găsi rațiuni și elemente
ajutătoare care să îmi alimenteze dorința de a inova, de a demonta abuzuri
sau idei juridice eronate și de a apăra valorile în care eu cred.

Iar efectuarea stagiului îndelungat de practică de care vă spuneam m-a

ajutat să vreau să îmi îndeplinesc aceste deziderate fără să mă rog zilnic la
divinitate ca dosarul X să fie repartizat la un complet de judecată
recunoscut ca fiind cel mai corect și compus din judecătorii cei mai bine
pregătiți și fără a fi nevoit să recurg vreodată la atacuri personale (s-a
întâmplat să mai asist la astfel de atacuri în practica judiciară).

În plus, deși am zis mereu că poate folosesc cuvinte prea mari, faptul că,
încă de acum câțiva ani și până în prezent, profesia de avocat, în România,
se situează într-o nefericită zonă dintre certitudine și hazard, m-a făcut să
fiu și mai ambițios, dornic de a fi reprezentatul unui val de tineri avocați
care să redea acestei profesii eleganța, recunoașterea și profesionalismul
de odinioară. Mi-am propus de la bun început ca, prin prestațiile mele, la
diferite paliere ale vieții judiciare, să mă dedic atât clienților, cât și rațiunii
și bunului simț juridic, într-un sistem pe care, de multe ori, chiar proprii
săi actori îl fac prea rigid.

Ei bine, având aceste principii drept călăuză, am reușit să mă simt cât se

poate de util oamenilor și să am realizări vizibile încă de la început, dar, în
același timp, să fiu dezamăgit de lipsa de respect pe care poate prea multe
persoane, atât din sistem sau din afara sistemului, o manifestă față de
avocați.

CONCLUZIE

Fii pregătit(ă) să te bucuri cot la cot cu un client pentru o soluție de

achitare, dar, în același timp, să fii mâhnit când auzi apoi un alt coleg
avocat spunându-le rudelor clientului că orice avocat putea obține
respectiva soluție!

Fii pregătit(ă) să mergi cu entuziasm la cursurile organizate de INPPA, dar

să întâlnești lectori care nu știu să se exprime corect în limba română sau
care nu posedă legislația actualizată!

Fii pregătit(ă) să faci o deplasare la o instanță situată la o distanță de sute

de kilometri de orașul în care ai biroul pentru a realiza că, la acel termen
de judecată se va dispune amânarea cauzei pentru neîndeplinirea
procedurii de citare!

Fii pregătit(ă) să stai ore în șir la audieri desfășurate la organele de

urmărire penală și să estimezi eminența ordonanței de reținere!

Fii entuziasmat(ă) atunci când ți se admit cererile și excepțiile în etapa

camerei preliminare, pentru că sunt judecători care se exprimă public
pentru eliminarea acestei etape!
Până la urmă, dualitatea plus-minus nu va putea fi evitată dacă îți alegi
profesia de avocat, dar pot să te asigur, prin prisma propriei mele
experiențe (mică, pentru început) și a propriilor mele satisfacții
profesionale, că este suficient să ai o singură realizare pentru un justițiabil
pentru a te simți util și pentru a realiza că îți îndeplinești misiunea.
Important este să nu lași insuccesele nejustificate să îți distrugă
entuziasmul.

Un celebru și reputat avocat și profesor spunea faptul că mereu își asumă

prestația pe care o are, dar nu și soluția pronunțată de magistrați. Sunt pe
deplin de acord cu această poziție. Este suficient să percepi însemnătatea
pe care trebuie să o aibă prestația ta și să lași judecătorul să își asume
importanța soluției pe care o pronunță!
Cât despre profesia de procuror, nu am să vă vorbesc atât de mult, întrucât
mereu am perceput-o asemenea profesiei de avocat pusă în slujba
societății și a drepturilor și libertăților omului. În fond, și cel care acuză
apără interesele persoanei sau entității care are justificarea să acuze, nu-i
așa?

Ca atare, dincolo de discuția care vizează calitatea sau nu de magistrat a

procurorului (personal, nu îi găsesc o relevanță sporită), te sfătuiesc să
îmbrățișezi această profesie în ipoteza în care simți chemarea să fii
avocatul unui număr nedeterminat de persoane!

Îți mulțumesc pentru că ai citit până aici.

Dacă vrei să schimbăm idei, scrie-mi la hello@marsilian.com.

Succes!

Matache Alexandru
© Grile-Drept.ro