AVIAŢIA LA FEMININ

Femeia secolului XX a fost femeia care a reuşit să depăşească bariere ce

secole au străjuit misoginismul masculin ce a condus lumea. Fragile, sensibile dar cu
forţă interioară puternică, femeile au dovedit că sunt capabile de performanţă în orice
domeniu.
Istoria aviaţiei româneşti înscrie în paginile sale numele acelor fete curajoase,
ale căror nume au intrat în legendă, întro lume fascinantă şi inaccesibilă: zborul!
La început de secol XX, Elena Stoenescu Caragiani, era o tânără adolescentă,
care pe băncile liceului din Tecuci citea cărţi despre descoperirile geografice, şi admira
realizările lui Traian Vuia şi ale lui Aurel Vlaicu în domeniul aviaţiei. S-a hotărât să
urmeze Şcoala de pilotaj din Bucureşti, hotărâtă să înfrângă prejudecăţile timpului.
”De ce tocmai la aviaţie? Altă meserie cu riscuri mai puţine n-ai găsit?,’’ erau
întrebările care exprimau nedumerirea şi prejudecata celor din jur, dar mai ales
indignarea persoanelor de la conducerea Ligii aeriene, “care socoteau pilotajul şi
zborul aerian tabu pentru femei.“
Drept consecinţă, i se refuza la absolvire acordarea brevetului de pilot, după
susţinerea examenului pe motiv că ‘‘femeile nu au aptitudinele şi reflexele necesare,
cerute zburătorilor aerieni.’’ Era în 1913, când Elena Stoenescu Caragiani era hotărâtă
să-şi deschidă drum spre înălţimile albastre. Pleacă la Paris şi în urma examenului
susţinut în anul 1914 Federaţia Aeronautică Internaţională îi acordă brevetul de pilot şi
insigna de zburătoare.
Cea care este prima aviatoare română, şi printre primele din lume, lucrează în
aviaţia civilă franceză, profesând în Franţa şi în S.U.A., fiind numită de presa franceza
”amazoana văzduhului”. În ţară însă întâlneşte vechea optuzitate; i se refuză dreptul
de a profesa, chiar în condiţiile războiului. Generoasă şi modestă acceptă să-şi
servească patria ca infirmieră. În anul 1922, Elena Stoenescu Caragiani, acest destin
luminos se stinge de o boală nemiloasă.
Drumul era deschis şi multe tinere temerare vor dori să schimbe rochiile
elegante cu salopeta de pilot. Aşa face în 1935 Virginia Duţescu, întro vreme “când
toată lumea vedea în aviaţie ceva periculos şi extraordinar”. Virginia renunţă la soţ şi
la cariera de actriţă, preferând zborul. Artista descoperă frumuseţea acrobaţiilor
aeriene de mare periculozitate pe care le execută cu măiestrie, fiind nelipsită de la
mitingurile aeriene. Este prima aviatoare română care execută acrobaţii.
Este instructor de pilotaj între anii 1938-1940, iar în anii grei ai războiului o vom
găsi în celebra “Escadrilă Albă’’.
Din aceeaşi generaţie de tinere aviatoare face parte şi Smaranda Brăescu. Are
o copilărie cu lipsuri materiale şi lipsită de afecţiune petrecută la Internatul Azilului
“Elena Doamna’’ din Bucureşti, care i-au călit caracterul.
În anul 1928 a renunţat să devină profesoară de desen şi a preferat să meargă
la Şcoala de paraşutism “Heineke’’, la “Shroder & Co’’ din Berlin. Urmează ani de
muncă, de luptă cu sine însăşi pentru a depăşi obstacole, aşa cum au fost accidentele
din 1929 şi din 1930. În 1931, obţine la Pipera recordul mondial feminin de 6000 metri.
Este decorată cu “Crucea de Aur” a Virtuţii Aeronautice. În anul 1932, în urma unor
antrenamente în S.U.A., a obţinut în California performanţa de 7233 metri, record
mondial absolut.
Smaranda Brăescu rămâne şi una din curajoasele aviatoare din “Escadrila
Albă’’ care împreună cu Mariana Drăgescu şi Eliza Vâlcu, se găsea la sfârşitul celui de
al doilea război mondial în Cehoslovacia la Trecin.
Legendara “Escadrilă Albă” a salvat în anii războiului peste 1500 răniţi.
Aceasta a fost înfiinţată în anul 1939 din iniţiativa aviatoarei Marina Ştirbey, membră a
Crucii Roşii Române, care a determinat conducerea Asociaţiei să obţină două avioane
cu câte 4 locuri şi două tărgi pentru transportarea bolnavilor. Acestei cauze nobile i s-
au dedicat aviatoarele amintite, cât şi Nadia Russo Bossie, Virginia Thomas, s.a.
Dintre acestea, Mariana Drăgescu, astăzi în vârstă de 97 de ani, rămâne
martora legendei aviaţiei interbelice. Povestea ei începe în 1934, când, fără ştirea
familiei, a ales să urmeze cursurile Şcolii de pilotaj din Bucureşti, devenind a opta
aviatoare a României. După război, mai activează în aviaţie până în 1948, participând
la campania de transport medicamente în Moldova, în timpul epidemiei de tifos. Este
instructor de zbor, la Ghimbav, până în 1950. După care, ca urmare a neglijării aviaţiei
de către puterea populară, trebuie să accepte un post de secretară la o policlinică a
Ministerului Transporturilor. În 1981 se înfiinţează “Federaţia Femeilor Pilot din
Europa“, în care Mariana Drăgescu a fost aleasă ca reprezentantă a României.
În anul 2009, presa informa despre o “întâlnire între generaţii“: Mariana
Drăgescu şi Simona Maierean, o tânără de 24 de ani, care, în martie 2009, a obţinut
performanţa de a fi prima femeie care zboară pe un MIG-21Lancer.
 Simona Maierean face parte din noua generaţie de aviatoare, de după 1989.
Ea se naşte în 17 aprilie 1984 în judeţul Suceava. Urmează cursurile Academiei
Forţelor Aeriene “Henri Coandă’’ din Braşov, între anii 2003-2007. Se perfecţionează
la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Aeriene de la Bodoc, şi, din 2008, vine la Baza 95
Aeriană de la Bacău unde activează în prezent.
În anul 1989, absolveau Institutul de Aviaţie 19 fete. Dintre acestea doar două
mai sunt în sistem: căpitan comandor Liliana Tănasă şi căpitan comandor Liliana
Toader. În anul 2006 absolveau Academia Forţelor Aeriene Nicoleta Ciocan şi Angela
Ciubotaru, iar în 2007 Simona Maierean şi Lavinia Ghiniţă. Pentru anul 2009-2010,
sunt destinate fetelor 10 locuri.
Un alt succes al aviaţiei la feminin îl realizează Carmen Bugean. Ea şi-a
câştigat un loc binemeritat în competiţia cu bărbaţii. Are un palmares de 1300 ore de
zbor. Este singura femeie comandant de escadrilă din aviaţia militară. Zboară pe un
elicopter Puma Scott.
Şi în aviaţia marină femeile pot lucra la fel de bine ca bărbaţii. În anul 2005,
erau primite primele trei elicoptere de la I.A. R.. Cristina Hoştină este controlor de
zbor şi vorbeşte cu pasiune despre meseria sa: “Sunt necesare multe aptitudini pentru
a face această muncă. Trebuie să ai vedere în spaţiu, control psihic, pentru a lua cea
mai bună hotărâre în timp scurt. Aici nu ai voie să greşeşti... Aici nu există diferenţă
între bărbaţi şi femei şi cred că nu ar trebui să existe nicăieri în armată.’’
“Femeile cuceresc aerul la manşa avioanelor de linie“, ne informa recent un
cotidian. Este vorba de Andreea Litescu, 24 ani, copilot pe un Boeing 737 la Blue Air.
Ea mărturiseşte că a pilotat prima dată la 20 de ani un elicopter. Senzaţia este greu de
descris în cuvinte. Este vorba de entuziasm combinat cu teama de a nu greşi ceva...
Atunci când nu ia muntele la pas şi nu conduce un avion cu 900 km la oră, Andreea
este o fată obişnuită... Zâmbeşte când vine vorba despre reprezentanţii sexuului opus,
şi spune că ”s-a lovit de mai multe ori de idei preconcepute, precum şi de teama
unora în faţa unor femei puternice“.
Un secol de aviaţie la feminin, un secol de luptă pentru cucerirea înălţimilor
albastre, dar şi de învingere a prejudecăţilor; un secol în care femeia aviatoare cu
perseverenţă şi tenacitate a reuşit să se impună ca egală a bărbaţilor.
BIBLIOGRAFIE

1. Nicolae Balotescu, s.a. – “Istoria aviaţiei”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1984
2. Constantin Veroiu, Dumitru Crăciun, “Icarii din Carpaţi’’, Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1986
3. Mariana Drăgescu, “Pilot în Escadrila Albă”, “Magazin istoric”, Serie nouă -
Septembrie, Octombrie, 1991
4. Ramona Ionescu, “Femeile pilot în aviaţia militară”; “Ziarul de Bacău’’, 18 martie
2009
5. Ibidem - “Întâlnire între generaţii în aviaţia militară feminină”, 14 aprilie 2009
6. *** “Singura femeie comandant de escadrilă în aviaţia militară‘’, Radio România
Actualităţi’’, 5 martie 2009
7. *** “Femei în aviaţia navală”, “Telegraful” (de Constanţa), 12 martie 2009
8. “Femeile cuceresc aerul la manşa avioanelor de linie”, “Evenimentul Zilei” nr. 5523,
11 ianuarie 2009