PROCESELE MENTALE – INTRODUCERE ÎN PSIHOPATOLOGIE

DEFINIȚIE: Procesele mentale constau în activităţi ale sistemului nervos

central, bazate pe structuri neurofiziologice specifice care îndeplinesc funcţii
specifice. Procesele mentale se mai numesc funcţii psihice.

CLASIFICARE:
Procesele mentale se clasifică în două categorii:
I. Procese mentale elementare
II. Procese mentale de sinteză

PROCESELE MENTALE ELEMENTARE

Procesele mentale elementare se clasifică în trei categorii principale în

funcţie de rolul pe care îl deservesc:
 Procesele mentale cognitive
- senzaţie şi percepţie – funcția estezică
- atenţie – funcția prosexică
- memorie- funcția mnezică
- gândire
- limbaj
- imaginaţie
 Procesele mentale afective – funcția timică
Ele constau în:
- afectivitatea bazală (dispoziţia)
- reacţiile afective
 Procesele mentale efectorii
- motivaţia
- voinţa – funcția bulică
- activitatea – funcția kinezică

TULBURĂRILE PROCESELOR MENTALE ELEMENTARE

Tulburările generale ale proceselor mentale elementare se denumesc

folosind prefixul “dis” alături de denumirea sinonimă a procesului mental
implicat.

1
 Exemplu: DISMNEZIE – o tulburare a memoriei
În majoritatea cazurilor tulburările proceselor mentale elementare sunt
de două tipuri:
 Cantitative:
Se caracterizează prin modificarea nivelului funțional al unui process
mental elementar.
În cazul amplificării funcției procesului mental elementar se folosește
prefixul “hiper”
Exemple:
o HIPERPROSEXIE – o creștere a atenției
o HIPERTIMIE - creșterea trătii afective
o HIPERKINEZIE – creșterea activității
În situațiile de diminuare a nivelului funcției procesului mental
elementar se utilizează prefixul “hipo”
Exemple:
o HIPOPROSEXIE – o diminuare a atenției
o HIPOMNEZIE – o diminuare a memoriei
În cazul abolirii (anulării) sau a dimunării extrem de marcată a funcției
procesului mental elementa se folosește prefixul “a” sau “an”
Ezemple:
o ANESTEZIE – pierdere a sensibilității
o AMNEZIE – pierdere a memoriei
o ABULIE – pierderea voinței
 Calitative –Constau într-o alterare sau distrsionare a funcției procesului
mental elementar fără o maodificare semnificativă a nivelului funcțional.
În aceste situații se folosește prefixul “para”
Exemple:
o PARAMNEZII – distrsionări ale memoriei
o PARATIMII – alterări ale trăirii afective

2
 SENZAŢIA ŞI PERCEPŢIA – FUNCȚIA ESTEZICĂ

Sunt procesele cognitive de reflectare a realităţii.

SENZAŢIA reflectă caracteristicile izolate ale obiectelor .
PERCEPŢIA reuneşte senzaţiile provenite de la nivelul unui obiect,
formând imaginea de ansamblu, care este confruntată cu cunoştinţele din
memorie făcând posibilă recunoaşterea obiectului şi denumirea acestuia.

Probe specifice de evaluare:

Prezentarea de obiecte şi solicitarea subiectului de a le denumi (pentru
percepţia vizuală).

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI ESTEZICE:

Cantitative
o HIPERESTEZIA
Definiţie: scăderea pragului senzorial; este resimţită ca o creştere
supărătoare a intensităţii senzaţiilor.
Exemplu: percepţia intensă şi neplăcută a palpitaţiilor şi tahipneei din
timpul atacului de panică.
o HIPOESTEZIA
Definiţie: creşterea pragului senzorial; este resimţită de subiect ca o
diminuare a intensităţii senzaţiilor, însoţită de nerecepţionarea unora dintre
stimuli.
Exemplu: reactivitatea scăzută la stimuli dureroşi din episodul depresiv
sever.
o ANESTEZIA
Definiţie: hipoestezie extremă, cu lipsa percepţiei stimulilor.
Exemplu: în tulburările disociative – anestezia unor segmente ale
corpului, care nu respectă teritoriile de inervaţie tegumentară.
o SINESTEZIA
Definiţie: percepţia concomitentă a unui stimul atât de către analizatorul
căruia i se adresează din punct de vedere fiziologic, cât şi pe o cale senzorială
diferită.
Exemplu: “audiţia colorată” – sunetele recepţionate în mod fiziologic
doar de analizatorul auditiv sunt însoţite de senzaţii de culoare (la nivelul
analizatorului vizual).

3
 Calitative
o ILUZIILE
Definiţie: percepţia deformată sau denaturată a unui stimul real.
Exemple:
 Iluzii vizuale: MACROPSII – obiectele par mai mari decât sunt în
realitate; MICROPSII – obiectele par mai mici decât sunt în
realitate; METAMORFOPSII – obiectele par deformate –
DISMORFOFOBIA constă în percepţia deformată a fizionomiei în
general în sens negativ, sau cu aspect urât.
 Iluzii auditive: sunetele par fie mai apropiate, fie mai
îndepărtate decât sunt în realitate.
o HALUCINAŢIILE
Definiţie: percepţii fără obiect.
Halucinaţiile prezintă trei caracteristici, anume:
- Senzorialitatea – percepţia se realizează pe căile fiziologice ale
analizatorilor, fără însă ca în realitate să existe un stimul.
- Proiecţia spaţială – posibilitatea localizării exacte în spaţiu a percepţiei
eronate.
- Convingerea delirantă – convingerea fermă în existenţa obiectului
perceput.
În funcţie de măsura în care fiecare dintre aceste trei caracteristici sunt
întrunite, se descriu trei tipuri distincte de halucinaţii. Aceste tipuri sunt
reprezentate de:
halucinaţiile psiho-senzoriale, denumite şi halucinaţii “adevărate”
- halucinoze
- halucinaţiile psihice sau pseudohalucinaţii.

Caracteristica HALUCINAŢIILE HALUCINOZELE HALUCINAŢIILE PSIHICE

PSIHO-SENZORIALE (PSEUDOHALUCINAŢII)
Senzorialitate Prezentă Prezentă Absentă
Proiecţie Prezentă – în spaţiul Prezentă – în spaţiul Prezentă – în afara
spaţială senzorial senzorial spaţiului senzorial
Convingere Prezentă Minimă sau Prezentă
delirantă absentă

Exemple:
 Halucinații psiho-senzoriale
- Halucinaţii auditive complexe sau verbale – voci mai mult
sau mai puţin clare. În cadrul acestora se descriu două

4
 variante clinice particulare: halucinaţiile imperative şi
halucinaţiile antagoniste. HALUCINAŢIILE IMPERATIVE sunt
voci care dau ordine subiectului, acesta neputându-se
împotrivi. HALUCINAŢIILE ANTAGONISTE sunt caracterizate
prin faptul că pacientul aude simultan voci care la o ureche îl
laudă, iar la cealaltă ureche îl batjocoresc.
- Halucinaţii vizuale scenice: imagini statice (HALUCINAȚII
PANORAMICE) sau imagini mobile, dinamice (HALUCINAȚII
CINEMATOGRAFICE).
- Halucinaţiile tactile: pot fi simţite ca provenind de pe
suprafaţa pielii (de exemplu: sărut, insecte care merg pe
piele) sau de la nivel subcutanat (de exemplu: arsuri
subcutanate sau insecte şi viermi subcutanaţi).
- Halucinaţiile interoceptive (viscerale): Pot fi reprezentate de
schimbarea poziţiei unor organe, existenţa în interiorul
corpului a unor fiinţe naturale (de exemplu, furnici în
stomac) sau fiinţe supranaturale (diavol, spirite). O variantă
particulară o reprezintă halucinaţiile provenite din zona
genitală (violuri de la distanţă, orgasm, etc.).
 Halucinaţiile psihice sau pseudohalucinaţiile:
- Halucinaţiile psihice acustice: de exemplu: inserția sau
transmiterea gândurilor (convingerea că gândurile proprii
care sunt auzite ”în cap” sunt impuse de forțe externe).
- Halucinaţiile psihice vizuale: imagini percepute ca viziuni, cel
mai adesea impuse de forțe exterioare corpului (spirite,
telepatie)
o AGNOZIILE
Definiţie: nerecunoaşterea obiectelor percepute (percepţia se desfăşoară
normal, senzaţiile sunt integrate formând imaginea de asamblu a obiectului,
dar acesta nu este recunoscut şi nu poate fi denumit).
Exemple:
 Agnozii globale: interesează obiecte de categorii variate, sunt
asoxciate frecvent de APRAXII (nerecunoașterea modului de
folosire al obiectelor)
 Agnozii selective: interesează doar elementele unei categorii
- Agnozia culorilor – nerecunoașterea culorilor
- Agnozia spațială – imposibilitatea de orientare în spațiu
- Prospoagnozia – nerecenoașterea fizionomillor

5
 ATENŢIA – FUNCȚIA PROSEXICĂ

Atenţia are rolul de a asigura prelucrarea selectivă a informaţiei.

Probe specifice de evaluare

Pentru atenția selectivă
o bifarea unei litere (de exemplu litera d) dintr-un text – în cotare se
ţine cont de numărul de erori (“scăparea” unora sau bifarea
greşită a altor litere) şi de timpul în care se finalizează sarcina.
o numărarea în sens invers de la 100 din 7 în 7 (100, 93, 86, 79, etc)
sau din 3 în 3 – în cotare se ţine cont de numărul de greşeli şi de
timpul de realizare al scăderilor.
o Pronunțarea în sens invers a unui cuvânt (de exemplu AVION →
NOIVA).

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI PROSEXICE

Sunt tulburări exclusiv cantitative:
 HIPERPROSEXIE creşterea atenţiei pentru un sector din mediu; această
situaţie determină hipoprosexie pentru celelalte sectoare; hiperprosexia
are caracter sectorial
 HIPOPROSEXIE / APROSEXIE scăderea capacităţii de prelucrare selectivă a
informaţiei relevante
Exemplu:
 Hiperprosexia sectorială cu hipoprosexie globală: creşterea atenţiei
pentru un sector din mediu; această situaţie determină hipoprosexie
pentru celelalte sectoare
o Centrarea pe atitudinile și comportamentul posibililor persecutori
cu ignorarea restului persoanelor și activităților în cazul ideilor
delirante paranoid de persecuție.

6
 MEMORIA – FUNCȚIA MNEZICĂ

Memoria are rolul de fixare (codare), stocare (conservare) şi evocare

(reactualizare) a informaţiilor.

Probe specifice de evaluare

Pentru memoria de fixare:
o citirea unei liste de cuvinte după care se solicită repetarea lor
o prezentarea unei povestiri încărcată cu detalii mai puţin relevante
pentru contextul respectiv, urmată de solicitarea relatării povestirii
(”povestea leului”)
Pentru memoria de evocare:
o solicitarea de cunoștințe generale
o solicitarea de date despre persoane pe care subiectul ar trebui să
le recunoască

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI MNEZICE - DISMNEZII

Tulburări cantitative ale memoriei:

 HIPERMNEZIA
Definiţie: accelerarea proceselor de evocare mnestică, resimţite de
subiect ca evocări involuntare rapide, multiple, adeseori având un efect
parazitar şi realizând o îndepărtare a pacientului de prezent.
Forme particulare:
MENTISMUL reprezintă o formă particulară de hipermnezie, care constă
într-o derulare involuntară caleidoscopică a propriilor amintiri, derulare la care
subiectul asistă ca un spectator.
VIZIUNEA RETROSPECTIVĂ este forma cea mai intensă a hipermneziei;
constă în derularea mentală, în câteva secunde, a principalelor momente din
întreaga viaţă (a fost descrisă în situaţii de pericol existenţial iminent).
 HIPOMNEZIILE
Definiţie: încetinirea proceselor de reactualizare mnestică, resimţite de
subiect ca fiind lente şi dificile, realizate cu efort intens; sunt însoţite adesea de
o stare afectivă de valență negativă datorată conştientizării neplăcute a
deficitului mnestic.

7
 Forme particulare:
LAPSUSUL este o dificultate tranzitorie de evocare referitoare la un
cuvânt (nu are în general semnificaţie patologică).
ANECFORIA constă într-o tulburare minoră a funcţiei mnestice în care
subiectul reuşeşte să-şi amintească anumite evenimente doar dacă este ajutat
de anturaj.
 AMNEZIILE
Definiţie: pierderea capacităţii mnestice, care poate interesa fie fixarea
de noi informaţii, fie imposibilitatea evocării informaţiilor anterior fixate, fie
ambele (atât fixarea cât şi evocarea).
Clasificarea amneziilor se realizează în funcţie de momentul în care are
loc evenimentul declanşator al tulburării mnezice.
o AMNEZIILE ANTEROGRADE constau în incapacitatea de a fixa noi
informaţii după instalarea afectării mnestice, cu păstrarea
capacităţii de evocare a informaţiilor anterior fixate. Evenimentul
declanșator este anterior față de pweioada amintirilor pierdute.
Exemplu – este un simptom caracteristic sindromului amnestic, când
incapacitatea fixării noilor informaţii determină apariţia unor goluri în memorie
legate de evenimentele ulterioare instalării afecţiunii, pacientul având tendinţa
de a umple aceste goluri cu evenimente imaginare.
o AMNEZIILE RETROGRADE constau în incapacitatea de reamintire a
informaţiilor stocate anterior instalării afectării mnestice.
Evenimentul declanşator urmează perioadei cu amintirile pierdute
Exemplu: Amneziia după un traumatism cranio-cerebral (TCC) cu
pierderea global a informațiilor anterioare, inclusiv a datelor legate de propria
identitate cu posibilitatea de a achiziționa orice informații noi.
o AMNEZIILE RETRO-ANTEROGRADE: se mai numesc amnezii
retrograde progresive, datorită pierderii progresive a amintirilor
“dinspre prezent spre trecut” (informaţiile recente sunt uitate mai
devreme, cele îndepărtate putând fi evocate un timp mai
îndelungat).
Exemplul caracteristic este oferit de demenţe (precum boala Alzheimer).

Tulburări calitative ale memoriei (paramnezii)

Definiţie: amintiri deformate, false, fie din punct de vedere cronologic,
fie prin neconcordanţa lor cu realitatea.

8
 Se descriu două variante distincte ale paramneziilor. Acestea sunt
reprezentate de:
- Tulburări ale sintezei mnezice imediate, cunoscute sub termenul de iluzii
de memorie.
- Rememorări deformate ale trecutului denumite allomnezii.
o ILUZIILE DE MEMORIE: constau în evocări eronate fie prin
încadrarea greşită în timp sau spaţiu a unor evenimente reale
trăite anterior de către bolnav (caracter similar iluziilor), fie prin
nerecunoaşterea evenimentelor ca trăite sau netrăite (de
asemenea, caracter similar iluziilor).
Variante clinice:
CRIPTOMNEZIA constă în revendicarea unei realizări artistice, literare sau
ştiinţifice, ca urmare a nerecunoaşterii acesteia ca fiind realizată de către o altă
persoană (este un “plagiat” realizat în mod inconştient şi involuntar).
ÎNSTRĂINAREA AMINTIRILOR reprezintă nerecunoaşterea evenimentelor
trăite ca atare (impresia că nu a trecut prin evenimentele anterioare care au
fost trăite în realitate).
FALSELE RECUNOAŞTERI constau în recunoaşterea unor situaţii sau
persoane pe care pacientul nu le-a cunoscut în realitate (“déjà vu”, “deja
connu”), în vreme ce FALSELE NERECUNOAŞTERI constau în nerecunoaşterea
unor situaţii sau persoane pe care pacientul le-a cunoscut în realitate (“jamais
vu”, “jamais connu”).
o ALLOMNEZIIL sunt evocări eronate prin “inventarea” unor
evenimente retrospective sau trăirea în prezent a unor
evenimente care ar fi putut fi trăite în trecut.
Variante clinice:
CONFABULAŢIILE sunt fabulaţii despre propriul trecut, fără ca subiectul
să realizeze că minte.
ECMNEZIA este o trăire completă în trecut: persoana pierde contactul cu
prezentul, acesta fiind în întregime înlocuit cu o perioadă traită în realitate cu
mult timp în urmă. De exemplu, o persoană de peste 60 de ani se comportă cum
s-a comportat la 20 de ani: se pregăteşte să meargă la cursuri, să se întâlnească
cu prietena, îşi vizitează părinţii care în realitate sunt morţi de mai mulţi ani,
etc.

9
 GÂNDIREA

Are ca rol obţinerea de informaţii noi prin combinarea cunoştinţelor

existente în memorie.

Probe specifice de evaluare

Evaluarea se face prin întrebări care vizează tipul specific de
raţionament:
 generalizare: “Ce sunt merele, perele, prunele şi caisele? ”
 exemplificare: “Daţi-mi exemplu de nume proprii ale unor personalităţi
recunoscute.”
 comparare: “Menţionaţi diferenţele dintre o pasăre şi un avion.” sau “Ce
este mai greu 1 kg de fier sau1 kg de lână? ”
 abstractizare: proverbe: ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face” sau “Două
capete sunt mai bune decât unul”

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE DE GÂNDIRE

Clasificare:
 Tulburări de formă
o ale fluxului ideativ
o ale coerenței ideative
 Tulburări de conținut
- IDEEA DOMINANTĂ:
- IDEEA OBSESIVĂ
- IDEEA PREVALENTĂ
- IDEEA DELIRANTĂ:

Tulburările de formă ale gândirii:

 Accelerarea ritmului ideativ: derularea rapidă a ideilor, cu conservarea
sau pierderea coerenţei în gândire
Exemple:
o TAHIPSIHIA: constă într-o accelerare a ritmului ideativ, care se
exprimă pe plan obiectiv prin logoree cu conservarea sau cu
pierderea coerenţei gândirii
o FUGA DE IDEI: este o accelerare a ritmului ideativ în care asociaţiile
ideilor se realizează după aspecte superficiale (asonanţă, rimă,

10
 localizare în timp sau spaţiu). Acest fapt determină pierderea
firului principal al ideilor.
 Încetinirea ritmului ideativ: încetinirea derulării ideilor, tradusă clinic prin
lentoare în exprimare, răspunsuri întârziate, întreruperi frecvente cu
durată variabilă.
Variante clinice:
o BRADIPSIHIA: se caracterizează printr-o lentoare în derularea
ideilor, cu monotonie în modularea verbală. Este însoţită adesea de
o scădere a tonusului afectiv.
o VÂSCOZITATEA: este un termen corespunzător unei forme
particulare de bradipsihie în care derularea ideilor conferă o
senzaţie asemănătoare curgerii unui lichid vâscos.
o FADINGUL MENTAL: constă în lentoare ideativă care se
accentuează progresiv, până la suspendarea completă a derulării
ideilor.
o BARAJUL IDEATIV: spre deosebire de fadingul mental, barajul
constă într-o oprire bruscă şi pe neaşteptate a ritmului ideativ, cu
durată de ordinul secundelor, după care reluarea se face fie de
unde “a rămas”, fie prin idei fără nici o legătură cu cele anterioare.
Pierderea corenței în gândire:
o TANGENȚIALITATE: răspunsuri alături de întrebare sau alături față
de subiectu
o CIRCUMSTANȚIALITATE: asociaţiile ideilor se realizează după
aspecte superficiale (localizare în timp sau spaţiu)
o SALATA DE CUVINTE: forma extremă a incoerenţei gândirii. Constă
în amestecarea de cuvinte corecte cu cuvinte inventate şi părţi ale
unor cuvinte, sau chiar asocieri de sunete, fără a respecta nici o
regulă lingvistică.

Tulburările de conținut ale gândirii

Definiţie: idei anormale, mai mult sau mai puţin detaşate de realitate,
care se dezvoltă şi invadează ariile normalului într-o măsură variabilă.
Se descriu patru variante de tulburări ale conţinutului gândirii:
 Ideile dominante

11
  Ideile obsesive
 Ideile prevalente
 Ideile delirante
IDEILE DOMINANTE: idei care se impun într-un anumit moment în
gândire, legate de un context particular şi cu semnificaţii particulare pentru
individ.
Nota caracteristică a acestor idei este reversibilitatea (tulburarea este
tranzitorie), motiv pentru care ideile dominante nu aparţin sferei patologicului.
Exemplu: fredonarea involuntară, “în gând”, a unei arii după vizionarea
unui spectacol de operă, în timpul drumului spre casă.
IDEILE OBSESIVE: idei anormale caracterizate prin următoarele aspecte:
o subiectul realizează caracterul absurd sau inacceptabil al ideii;
o are un efect parazitar, afectând funcţionarea gândirii;
o efortul intens de debarasare de aceasta, realizat de către subiect,
este fără rezultat.
În funcţie de conţinutul lor, se disting mai multe variante clinice:
o RUMINAŢIA: constă în îndoieli permanente asupra acţiunilor
proprii
o AMINITIRILE OBSESIVE: se referă la rememorarea persistentă a
unor scene, cel mai adesea penibile sau neplăcute.
o FOBIA: este o teamă de anumite obiecte sau situaţii, teamă care
este conştientizată ca fiind nejustificată, chiar iraţională.
Exemple de fobii: AGORAFOBIA – teama de spaţii aglomerate;
TANATOFOBIA – teama de moarte; ZOOFOBIA – teama de animale; FOBIA
SOCIALĂ – teama de a participa la reuniuni sociale.
o IMPULSURILE OBSESIVE sau COMPULSIUNILE: sunt modalități
comportamentale repetitive, involuntare, recunoscute ca fără rost
sau absurde dar nu pot fi controlate.
Pot apare izolat, precum jocul de noroc patologic sau consumul de alcool
în sindromul de dependenţă alcoolică.
Uneori ele devin adevărate RITUALURI OBSESIVE, ca de exemplu
numărarea ferestrelor în timpul plimbării pe stradă, fenomen denumit
ARITMOMANIE.
În cazul în care însoţesc ideile sau alte fenomene obsesive, compulsiunile
au ca rol reducerea tensiunii psihice determinată de acestea jucând rolul unui
COMPORTAMENT DE VERIFICARE.

12
 IDEILE PREVALENTE: idei anormale care se caracterizează prin
următoarele elemente:
o neconcordanţă cu realitatea, fiind însă susţinute de anumite
evenimente reale;
o tendinţă de subordonare a celorlalte idei, impunându-se astfel în
gândire.
IDEILE DELIRANTE:: idei patologice caracterizate prin următoarele
elemente:
o neconcordanţă evidentă cu realitatea, având un conţinut
incredibil;
o convingere fermă asupra veridicităţii lor;
o sunt impentrabile la critică sau argumentare logică.
o Ideea delirantă determină modificarea celorlalte idei şi organizarea
acestora ca elemente care o susţin.
Ideile delirante se clasifică în funcţie de mai multe criteria dintre care cel
mai util din punct de vedere practice este: clasificarea după tematică (conţinut)
şi impactul afectiv al acesteia:
o Ideile delirante expansive; se asociază cu un fond dispoziţional
elevat (euforic).
 Ideile delirante de MĂRIRE ŞI BOGĂŢIE (de grandoare) se
referă fie la propriile capacităţi, fie la averile personale.
 Ideile delirante de INVENŢIE constau în convingerea unor
realizări stiinţifice sau tehnice inovatoare.
 Ideile delirante de REFORMĂ reprezintă convingerea
realizării unor planuri economice, politice sau filozofice
inovatoare.
 Ideile delirante de FILIAŢIE au ca element central
convingerea existenţei unor relaţii de rudenie apropiată cu
personalităţi deosebite (fie prin poziţie socială importantă,
fie moştenitori ai unor persoane deosebit de bogate) sau cu
fiinţe supranaturale.
 Ideile delirante EROTOMANICE se caracterizează prin
convingerea pacientului că este iubit de o persoană cu statut
social mult superior propriului statut şi că persoana vizată
doreşte să se căsătorească cu el.
o Ideile delirante depresive; apar pe un fond dipoziţional depresiv.
 Ideile delirante de AUTOACUZARE ŞI VINOVĂŢIE se
referă la convingerea că este singurul şi total răspunzător

13
 pentru eşecurile sau nenorocirile altor persoane, în general
apropiate: rude, prieteni apropiaţi.
 Ideile delirante de PERSECUŢIE au drept element
caracteristic convingerea pacientului că este persecutat pe
nedrept, că este victima unui complot, că este ameninţat sau
urmărit, etc..
 Ideile delirante de GELOZIE au la bază convingerea
nejustificată asupra infidelităţii partenerului.
 Ideile delirante de RELAŢIE sunt reprezentate de convingerea
pacientului că persoanele din jur îl comentează, îl bârfesc
sau îl batjocoresc “pe la spate”.
 Ideile delirante HIPOCONDRIACE au drept element
caracteristic convingerea pacientului că este ameninţat sau
suferă de o boală incurabilă.

14
 IMAGINAŢIA

Imaginaţia stă la baza originalităţii şi creativităţii.

Probe specifice de evaluare:

Teste de gândire divergentă – oferirea de cât mai multe soluţii la o
problemă

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRI ALE IMAGINAȚIEI

 CONFABULAŢIILE: fabulaţii despre propriul trecut
 MITOMANIA : exaltare a imaginaţiei; aspect formal al discursului; crearea
unei imagini a propriei persoane care să corespundă aşteptărilor
anturajului
 Patologia simulatorie:
o SIMULAREA: acuzarea unor simptome inexistente în vederea
obținerii unui beneficiu (de la scutirea de la responsabilitățile
casnice / profesionale la pensionarea pe caz de boală)
o DISIMULAREA: ascunderea unor simptome care sunt percepute
drept penibile sau rușinoase (tulburările de dinamică sexuală la
bărbații tineri)

15
 AFECTIVITATEA – FUNCȚIA TIMICĂ

AFECTIVITATEA BAZALĂ sau DISPOZIŢIA: constă în fundalul afectiv, ea

caracterizându-se prin permanenţă, variabilitate şi valenţă pozitivă, negativă
sau neutră.
AFECTIVITATEA ELABORATĂ sau REACŢIILE AFECTIVE: sunt răspunsuri
afective determinate de anumiţi stimuli sau de anumite situaţii.

Probe specifice de evaluare:

Criterii subiective (relatările pacientulu)
Criterii obiective (pe baza modificărilor fizice care acompaniază stările
afective)

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE FUNCȚIEI TIMICE

Tulburări cantitative
o HIPO ŞI ATIMIA
o HIPERTIMIILE
 Negative: DEPRESIA (stare de tristețe profundă), DISTIMIA
(stare depresivă de intensitate redusă dar persistentă),
ANXIETATEA (teamă fără obiect, senzație de pericol iminent)
 Pozitive: EUFORIA (stare de veselie nejustificată ănsoțită de
senzzație de energie)
 Mixte: LABILITATEA AFECTIVĂ (iritabilitate, reacții afective
de tipul afectelor), DISFORIA (iritabilitate extremă asociată
cu o notă afectivă negativă)
Tulburări calitative – PARATIMII:
Sunt reacţii afective aberante şi inadecvate
o INVERSIUNEA AFECTIVĂ: trăirea unor sentimente contrare decât
cele care ar fi justificate (exemplu: ura față de părinți)
o AMBIVALENŢA AFECTIVĂ: trăitrea simultană a două emoții sau
sentimente contrare (exemple: bucurie și tristețe; dragoste și ură)

16
 MOTIVAŢIA

Motivaţia este reprezentată de factorii care generează şi orientează

comportamentul. Ea este constituită din ansamblul motivelor sau sistemul
motivaţional.

Probe specifice fe evaluare

Criterii subiective: trlatările pacientului
Criterii obiective: observarea comportamentlui

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE INSTINCTELOR

Tulburările instinctului alimentar
 Cantitative
o scădere
 INAPTENŢĂ: scăderea poftei de mâncare
 ANOREXIE: reducerea dramatică a ingestei de alimente,
uneori asociată cu alte metode de scădere în greutate (efort
fizic escesiv, abuz de diuretice sau laxative)
o creştere
 BULIMIE: ingestia rapidă a unei cantități impresionante de
alimente într-un interval redus de timp (uneori urmată de
provocarea vărsăturilor pentru a evita creșterea în greutate)
 Calitative – pervertirea instinctului alimentar
o PICA / COPROFAGIA: ingestia unor produse necomestibile

Tulburările comportamentului sexual

 Cantitative
o Bărbaţi
 ceştere – SATIRIAZIS
 scădere – impotenţă:
 DISFUNCŢIE ERECTILĂ
 EJACULARE PRECOCE
o Femei
 creştere – NIMFOMANIE
 scădere – FRIGIDITATE
 ANORGASMIE
17
  VAGINISM: contracție involuntară și dureroasă a
musculaturii vaginale înainte de penetrare
 Calitative – perversiunile sexual sau PARAFILII
o Anomalii în alegerea partenerului
 HOMOSEXUALITATEA ?
 NECROFILIA
 ZOOFILIE
 PIGMALIONISM: atracție sexuală cu practicarea actului
sexual cu obiecte decorative, în special statui
o Anomalii în desfăşurarea actului sexual
 SADO-MASOCHISMUL
 FROETTERISMUL: obținerea satisfacției sexuale prin frecarea
organelor genital externe de persoane de sex opus în spații
aglomerate
 VOYERISMUL: obținerea satisfacției sexuale în urma
vizionării unui act sexual
 FETIŞISMUL: obținerea satisfacției sexuale prin folosirea
articolelor de îmbrăcăminte aprținând sexului opus
o Tulburări ale identității sexuale
 TRANSEXUALISMUL senzația psihologică că aparține sexului
opus față de caracteristicile geoitipice (material genetic –
cromozomii sexuali) și fenotipice (aspect exterior)

18
 VOINŢA – FUNCȚIA BULICĂ

Voinţa asigură trecerea conştientă de la o idee la o activitate sau la

inhibarea unei activităţi în vederea atingerii unui scop propus.

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE vOINȚEI – DISBULII

Tulburări cantitative:
 HIPERBULIA: creșterea efortului volițional; este o situație rară în
patologie (exemplu centrarea comportamentului cu efort volițional
crescut pe procurarea și consumul substanței în toxicodependențe)
 HIPOBULIA: capacitate scăzută de efort volițional; este o situație
caracteristică patologiei atât fizice (somatică) cât și psihice
 ABULIA: pirderea totală sau o scădere extreme de accentuată a efortului
volițional
o Tulburări calitative- PARABULII
 DISABULIA: hipobulie acompaniată de o stre de peerplexitate
 PARABULIA: hipobulie determinată și însoțită de acte motorii parazite)
o Comportamentul impulsiv
 IMPULSIVITATEA: reacții affective și comportamentale explozive
nejustificate de contextul în care apar sau factorii care le declanșează
(este considerată a fi determinată de o scădere a voinței inhibitorii,
responsabilă de stăpânirea de sine)

19
 ACTIVITATEA

Activitatea este reprezentată de ansamblul actelor motorii întreprinse de

individ. Activitatea este orientată de gândire şi susţinută de voinţă (voinţa
pozitivă).

PSIHOPATOLOGIE: tulbusrările activității - dikinezii

Clasificare
În cadrul tulburărilor activităţii se încadrează:
- Tulburările mimicii
- Tulburările pantomimicii
- Hiperkineziile
- Hipokineziile
- Akineziile
- Tulburările ținutei vestimentare

Tulburările mimicii – funcția mimică

Tulburări cantitative ale mişcărilor mimice
 HIPERTMIMIA: accelerarea şi creşterea amplitudinii mişcărilor mimice
 HIPOMIMIA și AMIMIA: reducerea mişcărilor mimice până la abolirea
acestora.
Tulburări calitative ale mimicii: PARAMIMII.
Constau în existenţa unui contrast între limbaj şi expresia mimică.
Variante clinice:
 ECOMIMIA este reprezentată de imitarea mişcărilor mimice ale unei
persoane din anturaj.
 MANIERISMUL MIMIC se caracterizează prin o prețiozitate a mișcrilor și a
expresivității mimice conferind pacientului un aspect prețios, de
importanță crescută

Tulburările pantomimicii – funcía praxică

Tulburări cantitative
 HIPERPRAXIA: gestică amplă şi rapidă

20
  HIPOPRAXIA: gestică de amplitudine redusă şi lentoare a mişcărilor
pantomimice
Tulburări calitative: PARAPRAXII
Constau în existenţa unui contrast între limbaj şi expresia gestică.
Variante clinice:
 TICURILE: mişcări scurte, repetate involuntar, fără a avea o necesitate
obiectivă.
o Exemplul cel mai reprezentativ îl oferă boala ticurilor (Gilles de la
Tourette). Clinic, boala ticurilor se manifestă prin ticuri multiple,
atât motorii cât şi verbale, asociate facultativ cu ecomimie, ecolalie
şi coprolalie impulsivă (impulsiuni care constau în pronunţarea de
cuvinte urâte sau înjurături).
 MANIERISMUL: accentuare inutilă a expresivităţii gestice, care îi conferă
pacientului un aer artificial şi “preţios”.

Hiperkineziile:
Constau în creşterea ritmului şi amplitudinii mişcărilor; esteînsoţită de
hipermimie şi hiperpraxie.
Exemple:
- stările de uşoară intoxicaţie alcoolică
- agitaţia psiho-motorie: hiperkinezie intensă însoţită de o stare de
nelinişte şi dezorganizarea actelor motorii

Hipokineziile
Constau în lentoare în activităţile motorii, însoţită de hipomimie şi
hipopraxie.

Akineziile
Sunt stări de inhibiţie psihomotorie aproape completă, însoţite de
abolirea mişcărilor mimice şi pantomimice.
Variante clinice:
 BARAJUL MOTOR: oprirea bruscă şi pe neaşteptate a tuturor
actelor motorii.

21
  FADINGUL MOTOR. diminuarea progresivă a ritmului şi
amplitudinii mişcărilor până la dispariţia completă a tuturor
actelor motorii.
 CATATONIA: ansamblu de tulburări psiho-motorii pe fondul unei
totale inerţii motorii, cu flexibilitate ceroasă (păstrarea timp
îndelungat a unor poziţii impuse asemănător cu modelarea unei
figuri de ceară) alături de un grad redus de hipertonie musculară.

Tulburările ţinutei vestimentare

 RAFINAMENTUL VESTIMENTAR folosit în scopul de a atrage atenţia şi de
a fi apreciate de anturaj
 ŢINUTA EXCENTRICĂ
o Exemplui: în schizofrenie, când pacienţii folosesc articole
vestimentare cu valoare simbolică, precum: brăţări, lănţişoare,
articole vestimentare caracteristice unor categorii specifice (de
exemplu preoţilor).
 ŢINUTA PERVERTITĂ
Variante clinice:
o CISVESTISMU: vestimentaţie în neconcordanţă cu vârsta.
o TRANSVESTISMUL: adoptarea unei vestimentaţii corespunzătoare
sexului opus.
Se întâlneşte la homosexualii de sex masculin sau în tulburările de
identitate sexuală.

22
 TULBURĂRILE PROCESELOR MENTALE DE SINTEZĂ

CONŞTIINŢA:
Constă în realizarea (în sens perceptiv şi nu comportamental) propriilor
percepţii, gânduri şi sentimente. Câmpul conştiinţei este în mare parte
superpozabil cu percepţiile, gândurile şi trăirile afective care pot fi verbalizate.
Se disting în principal două variante ale conştiinţei: conştiinţa autopsihică
şi conştiinţa allopsihică
Conştiinţa are două stări fiziologice: starea de veghe şi somnul.

Probe specifice de evaluare

Pentru conştiinţa autopsihică: solicitarea de date autobiografice (nume,
vârstă, data naşterii, data absolvirii liceului, etc.).
Pentru conştiinţa allopsihică: recunoaşterea persoanelor din proximitate
sau a rolului acestora, recunoaşterea locului în care se află şi orientarea corectă
în timp (ziua – nu neapărat data, ci ziua din săptămână, luna şi anul).

PSIHOPATOLOGIE: TULBURĂRILE CONŞTIINŢEI

Tulburările cantitative ale conştiinţei
Există mai multe grade de alterare cantitativă a conştiinţei, în sensul
diminuării vigilităţii acesteia.
 OBTUZIA: creşterea pragurilor senzoriale, cu scăderea receptivităţii la
stimulii ambientali; dificultăţi în desfăşurarea proceselor elementare ale
gândirii
 HEBETUDINEA: diminuare a vigilităţii;dificultăţi de orientare temporo-
spaţială; atitudine perplexă.
 TORPOAREA: dezorientare cu scăderea iniţiativei şi reducerea activităţii;
indiferenţă.
 OBNUBILAREA: scăderea activităţii psihice în toate planurile (cognitiv,
afectiv, comportamental), şi dezorientarea temporo-spaţială, auto şi
allopsihică accentuată.
 STUPOAREA: alterare accentuată a conştiinţei; activitate minimă sau
absentă.

23
  STAREA COMATOASĂ: pierderea completă (abolire) a conştiinţei, cu
conservarea funcţiilor vegetative.
Tulburările predominant calitative ale conştiinţei
DELIRIUMUL este un termen care reuneşte o serie de stări de alterare a
conştiinţei care, clasic, au fost descrise separat.
 STAREA ONIRICĂ: dezorientare temporo-spaţială; halucinaţii
predominant vizuale, frecvent cu conţinut ameninţător; anxietate
marcată; agitaţie şi comportamentul delirant reprezentat de reacţia de
apărare faţă de conţinutul ameninţător al halucinaţiilor.

 STAREA ONIROIDĂ: dezorientare temporo-spaţială; halucinaţii

predominant vizuale; asistarea la scenele halucinatorii fără a apare
implicarea pe plan comportamental (stare de “vizionare şi reverie”).
 STAREA AMENTIVĂ: dezorientare maximă; incoerenţă accentuată în
gândire; agitaţie dezordonată ”în limitele patului”.
DEREALIZAREA: senzaţia de schimbare a mediului înconjurător care
devine ireal, necunoscut, de cele mai multe ori ostil, fapt trăit intens pe plan
afectiv printr-o stare marcată de anxietate.
DEPERSONALIZAREA: senzaţia de schimbare a propriei persoane,
schimbare de cele mai multe ori în sens negative cuimpresia înstrăinării
propriilor gânduri, amintiri, reacţii afective şi acţiuni.

24