PROIECT DE TEHNOLOGIE DIDACTICĂ

LICEUL TEHNOLOGIC TURCENI

PROFESOR : ȘANDRU OANA
DISCIPLINA: INFORMATICĂ
CLASA: a- XI-a A matematică-informatică
DATA:
TEMA: Subprograme-Funcţii şi proceduri
SUBIECTUL: Aplicaţii practice – funcţii şi proceduri
OBIECTIVE OPERAŢIONALE::

PERFORMATIVE: perceperea corectă a modului de utilizarea a funcţiilor definite de utilizator;

OBIECTIVE CU EFECTE ASUPRA PERSONALITĂŢII:
- COGNITIVE : - să identifice situaţile în care utilizarea subprogramelor duce la
rezolvarea mult mai rapidă şi mai uşoară a problemelor;
-să utilizeze corect funcţiile şi procedurile predefinite;
- să cunoască modul de declarare şi apelare al funcţiilor respectiv
procedurilor;
- să recunoască şi să depaneze erorile apărute în compilare şi
execuţie;

- AFECTIVE : - satisfacţia de a şti ;

- satisfacţia de a răspunde şi de a fi apreciat ;
- încrederea în sine ,întreţinerea speranţei reuşite;
- PSIHOMOTORII : - rapiditate şi precizie în implementarea problemelor propuse;

OBIECTIVUL FUNDAMENTAL (SCOPUL): Formarea de noi priceperi şi deprinderi

TIPUL LECŢIEI : Formarea de noi priceperi şi deprinderi- varianta aplicaţii practice

METODE ŞI PROCEDEE : conversaţia euristică( frontală şi individuală), explicaţia, problematizarea,

învăţarea prin descoperiri ipotetic-deductivă ( elevul va emite ipoteze pe care apoi să le verifice pentru a dovedi
veridicitatea lor), instruirea asistată de calculator

FORME DE ORGANIZARE :: activitate frontală

RESURSE:
- pedagogice – manualul şcolar, culegere de probleme;
- oficiale: programa şcolara;
- temporale – 50 de minute;
- psihologice: cunoştinţele dobândite de către elevi la disciplina Informatică, pe parcursul
clasei a X-a
MATERIAL DIDACTIC : - manualul, culegere
LOCUL DE DESFĂŞURARE: laboratorul de informatică
BIBLIOGRAFIE:
Manualul de informatică – varianta Pascal –Tudor Sorin
Bacalaureat informatică-Florin Moraru
Fundamentele programării, Culegere de probleme pentru clasa a-X-a, Dana Lica şi Mircea Paşoi
 DESFĂŞURAREA LECŢIEI

1. Moment organizatoric :
- stabilirea absenţilor ;
- asigurarea ordinii şi disciplinei în clasă ;
- crearea condiţiilor didactico-materiale necesare bunei desfăşurări a lecţiei (verificarea
calculatoarelor);

2. Enunţarea temei: - probleme propuse –elevilor li se înmânează o fişă de lucru după care vor
lucra.

3. Verificarea cunoştinţelor : Înainte ca elevii să fie lăsaţi să lucreze individual, se verifică şi se

completează prin întrebări unele cunoştinţe utile pentru rezolvarea temei enunţate
- va fi analizat modul în care se vor utiliza procedurile şi funcţiile şi care vor fi etapele de rezolvare a
problemelor ;

4. Demonstrarea de către profesor (exemplificări în sprijinul rezolvării de către elevi a problemelor

date)
- se va prezenta la tablă modul în care se doreşte acest lucru ;

5. Munca independentă
În timp ce elevii lucrează, profesorul supraveghează activitatea şi îi sprijină, eventual, pe elevii mai
puţin pregătiţi.

6. Se stabilesc rezultatele şi modul de rezolvare corect

- obţinerea performanţelor echivalează cu achiziţionarea efectivă a noilor cunoştinţe, deprinderi
priceperi
- asigurarea feedback-ului indică tocmai acest lucru, adică dacă învăţarea sau formarea s-a produs
şi dacă obiectivul a fost atins
Acest lucru se realizează în diverse modalităţi:
- confirmarea unor răspunsuri bune în cadrul rezolvării problemelor propuse;
- verificarea orală a câtorva elevi;

7. Se fac aprecieri şi sunt evidenţiaţi elevii care au rezolvat corect tema

Gradul de realizare a obiectivelor stabilite se apreciază pe parcursul evaluării performanţelor, care este
formativă.Pe această bază se realizează întregul proces, în aşa fel încât obiectivele instruirii să fie atinse
de toţi elevii sau de marea majoritate.

8. Tema pentru acasă : -problema suplimentară din fişa de lucru

Fişă de lucru
1. Se citesc două numere întregi m şi n . Se cere să se tipărescă cel mai mare divizor comun şi cel
mai mic multiplu comun al lor.
Observaţie : pentru calculul celui mai mare divizor comun se va folosi o funcţie care primind ca
parametri de intrare două numere returnează cel mai mare divizor comun al lor.

2. Se citeşte un vector cu n componente numere întregi. Se cere să se tipărească cel mai mare
divizor comun al lor.
Observaţie :
 Se va folosi funcţia de mai sus pentru calculul celui mai mare divizor comun;
 Subprogramul Citeste, care efectuează citirea de la tastatură a valorii lui n şi a
elementelor vectorului a ;
 Subprogramul Scrie, care efectuează afişarea elementelor unui vector;

3. Se consideră un tablou unidimensional a ce conţine n elemente numere naturale. Se cere

realizarea unui program care înlocuieşte fiecare element cu cel mai apropiat număr prim faţă de
acesta care este strict mare.
Programul va conţine :
 Subprogramul Citeste, care efectuează citirea de la tastatură a valorii lui n şi a
elementelor vectorului a;
 Subprogramul Scrie, care efectuează afişarea elementelor unui vector;
 Funcţia Prim, care verifică dacă valoarea primită printr-un parametru întreg este număr
prim. Rezultatul este de tip logic.
 Funcţia Det, care va determina cel mai apropiat număr prim strict mai mare, faţă de o
valoare întreagă primită printr-un parametru, folosindu-se apeluri ale funcţiei prim.
Rezultatul funcţiei este de tip întreg.
Exemplu :n=4 şi tabloul a=(5,16,32,8) se va afişa 7,17,33,11

4. Pentru elevii care vor reuşi să rezolve mai repede, li se va da suplimentar din culegere
problema 11, pagina 122.