ACIDUL ACETILSALICILIC;

IMPORTANT PIONIER
ÎN
TEPARIA ANTIAGREGANTĂ

Coordonator: Prof. Univ. Dr.

Cătălina Elena Lupușoru

Proiect realizat de : Mihai Ecaterina

Rîșcanu Ioana-Roxana
Scripcariu Teodora
Slabu Andreea Dumitrița
(Medicină Generală,
An IV, Seria B, Grupa 18)

Page 1
 Istoria acidului acetilsalicilic
Descoperirea acidului acetilsalicic a fostdatată cu circa 3.500 de
ani în urmă. În timpul secolului trecut, egiptologul german Georg Ebers a
cumpărat de la un negustor epipțian papirul ce cuprinde 877 de rețete medicale
din a doua jumătate a mileniului î.C.. Documentul respectiv certifică
recomandarea unei infuzii cu frunze uscate de mirt pentru pentru vindecarea
reumatismului și a durerii la nivelul coloanei vertebrale. Frunzele erau
utilizate datorită substanței active: acidul salicilic. După circa o mie de ani,
Hippocrates din Kos (460-377 î.C) , considerat drept părintele medicinei, a
prescris un suc extras din scoarța salciei ( conținând același principiu activ) ca
și analgezic , antipiretic sau ca indicație pentru durerile din timpul travaliului.

Numele medicamentului derivă din limba latină, de

la cuvântul “salix”, adică salcie.

În 1828, profesorul de farmacologie Johann Andreas

Buchner, a preparat un extract din scoarța salciei indepărtând
impuritățile din soluție și evaporînd-o. Astfel, a obținut
substanța căreia i-a atribuit numele de salicina. În 1859,
profesorul de chimie Adolph Wilhelm Hermann Kolbe, a
explicat pentru prima data structura chimică al acidului
acetilsalicilic, în Marburg , în Germania. Ulterior, în 1859, s-a
abținut sintetizarea acestuia. În 1863, Friedrich Bayer și
Friedrich Weskott, au fondat societatea generală “Friedr. Bayer & Co.” , cu scopul de a produce culori
bazate pe anilină, cu toate că aceștia nu aveau cunoștinte legate de medicină ci doar de tincture si vopsele.
Cinci ani mai târziu, au constat că putea fi produs un sedativ cu acțiune antipiretică și anume fenacetina. În
1888, au decis de a deschide o industrie famaceutică în care s-a încercat sintetizarea unei forme rafinate de
acid acetilsalicilic deoarece un număr considerabil de pacienți era afectat de gustul acestei substanțe și de
iritația provocată la nivelul mucoasei gastrointestinale. În 1897, doctorul Felix Hoffman, a reușit să producă
primul acid acetilsalicilic stabil din punct de vedere chimic , net superior pentru uzul terapeutic și fără
efecte secundare semnificative.
Astfel, a fost descoperită Aspirina.

În 1912, a fost menționată de Franz Kafka în scrisorile sale către Felice Bauer. Acest compus
era vândut sub formă de comprimat solubil ce conținea și calciu.
Pe data de 12 iulie 1969, doctorul Charles Berry, director sanitar de la NASA, a inclus aspirina
în compatimentul de prim ajutor în modulul lunar Apollo XI declarând:
“Fără nici un dubiu aspirina va fi folosită drept remediu universal
pentru totdeauna.”
În 1971, britanicii Smith si Willis au demostrat
proprietățile anticoagulante și fluidifiante ale aspirinei avînd drept
principiu inhibarea sintezei prostaglandinelor. Sir John R. Vane,
renumit profesor de farmacologie în cadrul universității Royal College
of Surgery din Londra , a publicat în revista medicală Nature studiile
sale sub titlul “Inhibition of Prostaglandin Synthesis as a Mechanism
of Action of Aspirin-like Drugs”. Acestea includeau mecanismele de
acțiune ale aspirinei si dovezile că acest compus era un bun analgezic,
antipiretic si antiinflamator. Pe data de 13 aprilie 1972, a fost nominată
drept cel mai bun analgezic în New England Journal of Medicine. De

Page 2
asemenea, a fost testat impreună cu alte 13 analgezice cu scopul de a evalua eficacitatea acestora
descoperind că niciunul nu putea fi superior acestui medicament. În 1978, New England Journal of
Medicine a publicat rezultatele unui studiu a cărui rezultate au demostrat că aspirina a scăzut considerabil
incidența atacurilor ischemice tranzitorii.
În 1982, John Vane a fost onorat cu premiul Nobel pentru
medicină în urma descoperirii lui. În 1990, în urma unui studiu din Sveția s-a
constat că sunt suficiente 75mg pentru a reduce cu circa 50% riscul de infarct
miocardic la pacienții afectați de angina pectorală instabilă.
Ulterior, s-a dovedit rolul aspirinei în etiologia Sindromului
Reye, impidicând utilizarea sa în tratamentul simptomelor de gripă la copii. În
doze mari, poate provoca iritarea mucoasei gastroduodenale, ce poate conduce
la hemoragii digestive superioare în episoadele acute. Folosirea aspirinei
tamponate, un amestec de acid acetilsalicilic și săruri ale calciului (în special
carbonat) a determinat scăderea pariției acestui efect advers nedorit.

Cercetările recente atribuie apirinei următoarele

valori terapeutice :
 antitrombotic (acid acetilsalicilic în concentrație de 75 sau
325 mg);
 antiagregant plachetar în profilaxia:
 infarctului miocardic acut;
 anginei pectorale instabile;
 ischemiei acute;
 accidentelor cerebrovasculare ischemice.

Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia per os este relativ bună, majoritar la nivelul stomacului şi duodenului superior.
Biodisponibilitatea, în administrarea per os, este în funcţie de forma fizică şi farmaceutică:
• forme polimorfe: forma I (cristalizată în etanol) realizează concentraţii plasmatice duble faţă de forma II
(cristalizată din n-hexan);
• comprimatele efervescente dau concentraţie plasmatică dublă faţă de comprimatele obișnuite;
• formele enterosolubile realizează o absorbţie întârziată, concentraţie plasmatică mai scăzută şi concentraţie
plasmatică maximă de aproximativ 6 ore (faţă de cea de o oră în cazul formelor obişnuite gastrosolubile).
Alimentele întârzie absorbţia gastrointestinală.

Transportul în sânge:
• sub formă liberă;
• în formă legată de albumine.

Metabolitul salicilat este legat de albuminele plasmatice într-un procent înalt (80-90%), la doze
terapeutice de acid acetilsalicilic, inclusiv la dozele mari antiinflamatorii.
Procentul de legare al salicilatului de albuminele plasmatice este redus semnificativ în unele situaţii:
 -hipoalbuminemie
 -hiperbilirubinemie
 -asocierea cu alte medicamente care circulă legate de albuminele plasmatice în procent ridicat (alte
AINS).

Page 3
 Difuziunea şi distribuţia:
-prin bariera hematoencefalică este semnificativă, dar lentă;
-prin placentă este rapidă, cu reacţii adverse la făt.

Eliminarea:
- pe cale renală (filtrare glomerulară şi secreţie tubulară activă), având ca metabolit predominant acid
saliciluric.

Proprietăţi farmacodinamice
 Analgezic moderat (mecanism central talamic şi periferic de inhibare a biosintezei de PGE1, ce
contribuie la durerea din inflamaţie prin sensibilizarea terminaţiilor nervoase aferente, la acţiunea
algogenă a histaminei şi bradikininei).
 Antipiretic moderat (mecanism hipotalamic).
 Antiinflamator, antireumatic (mecanism de inhibiţie de PG inflamatoare, prin acetilarea
ireversibilă a ciclooxigenazei COX-2).
 Antiagregant plachetar, la doze mici, subanalgezice (mecanism de inhibare a biosintezei plachetare
de tromboxoan A2 proagregant, prin acetilarea ireversibilă a ciclooxigenazei constitutive tip COX-
1).
 Uricozuric, prin inhibarea reabsorbţiei tubulare active la acid uric (la doze de cca 2g/zi).

Mecanismul de acțiune
Majoritatea antiinflamatoarelor nonsteroidiene acționează prin inhibarea sintezei de
prostaglandine, care sunt derivate din acidul arahidonic (component al fosfolipidelor membranelor
celulare), acționând, în general, la nivelul țesuturilor în care sunt sintetizate și sunt metabolizate rapid la
locul de acțiune. Tromboxanii, leucotrienele și acizii HPETEs și HETEs sunt lipide înrudite, sintetizate din
aceiași precursori ca și prostaglandinele, folosind căi interdependente:

1. Calea ciclooxigenazei:
Prostaglandinele, tromboxanii și prostaciclinele sunt sintetizate pe această cale. Au fost
identificate două ciclooxigenze:
•COX1- ubiquitară, contituent de bază;
•COX2- sintetizată la stimulii inflamatori.
2. Calea lipooxigenazei:
Lipooxigenazele acționează asupra
acidului arahidonic pentru a forma 5-
HPETE, 12-HPETE și 15-HPETE,
derivați convertiți la HPETEs,
leucotriene sau lipoxine, în funcție
de țesut.

Page 4
 Acidul acetilsalicilic acționează, în principal, prin inactivarea enzimelor ciclooxigenaze,
nu și a enzimelor lipooxigenaze, fiind cel mai frecvent folosit, dintre medicamentele antiinflamatorii
nesteroidiene. Principalele acțiuni ale acestuia sunt: antiinflamator, analgezic, antipiretic, antiagregant
plachetar, având, totodată, răsunet și asupra aparatului respirator, gastrointestinal și renal.

1.Acțiuni antiinflamatorii:
- inhibarea activității ciclooxigenazelor (COX-1, COX-2, COX-3);
- diminuarea formării de prostaglandine, prin acțiunea de antagonist competitiv al receptorilor
pentru PGE1 și PGF2 alfa;
- mecanisme implicate în procesul inflamației:
• inhibarea migrării PMN și macrofagelor în focarul inflamator;
• inhibarea aderării PMN la endoteliul lezat și a PMN între ele;
• inhibă sinteza și eliberarea de către PMN a radicalilor de oxigen;
• inhibă activarea lizozomilor și eliberarea enzimelor lizozomale din monocite;
• inhibă sinteza și eliberarea factorilor de activare a osteoclastelor;
• inhibă sinteza factorului reumatoid;
• inhibă eliberarea de citokine proinflamatorii din celulele sinoviale;
• stimulează Ly T supresor;
• inhibă sinteza kininelor.

Aspirina inhibă inflamația în:

1. Guta constă în precipitarea cristalelor de urat monosodic la nivelul țesuturilor, de obicei a celor
articulare și periarticulare, cel mai frecvent determinând artrita acută recurentă sau cronică. Artrita
acută este inițial monoarticulară și afecteză frecvent prima articulație metatarsofalangiană.Aceasta se
produce cand cristale de urat (probabil ca urmare a unui traumatism) sunt eliberate din microtofi și
sunt recunoscute de sistemul imun ca fiind non-self.Se instalează o inflamație articulară cu atragerea
neutrofilelor care fagocitează cristalele de urat.Ulterior neurofilele sunt distruse, iar cristalele de urat
sunt eliberate din nou, fapt ce intreține procesul inflamator; simptomele includ durere acută,
sensibilitate la palpare, creșterea temperaturii locale, eritem și tumefacție.

Page 5
 2. Poliartrita reumatoidă – tratament de elecție. Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună
cronică, leziunile produse fiind mediate de citokine, chemokine și metaloproteaze. Articulațiile
periferice (articulațiile pumnului, articulațiile metacarpofalangiene) sunt inflamate simetric,
consecința frecventă fiind distrucția progresivă a structurilor articulare, acompaniată de obicei de
obicei de simptome sistemice. Tratamentul medicamentos cu aspirină utilă pentru reducerea
simptomelor.

2.Acțiuni analgezice:

Se consideră ca prostaglandina E2 (PGE2) stabilizează terminațiile nervoase la acțiunea bradikininei,

histaminei și a altor mediatori chimici eliberați local în procesul inflamator. Astfel, prin scăderea sintezei
de PGE2, Asprina combate sezația de durere.
Salicilații sunt utilizați în principal în managementul durerii de intensitate joasă sau moderată cu
origine la nivelul structurilor tegumentare, și nu pentru combaterea durerii cu origine viscerală. În general,
Page 6
AINS sunt superioare opioidelor în mangementul durerii în care este implicată inflamația; combinația dintre
opioide și AINS este eficientă în combaterea durerii în cancer.

1.Artralgia poate fi dereminată de o artrită sau de o afecțiune extraarticulara (polimialgia reumatică,

fibromialgia).

2.Mialgia: Durerea musculară este produsă prin activarea receptorilor specifici (așa-numiții
nociceptori): acești receptori sunt specializați pentru detectarea stimulilor capabili în mod obiectiv să
distrugă țesutul și care sunt percepuți de subiecți ca fiind dureroși. Aceștia constau în terminații nervoase
libere și sunt conectate la sistemul nervos central (SNC) prin fibre nemielinizate (grupa IV) sau subțiri
mielinizate (grupa III). Acestea pot fi sensibilizate și activate de stimulente mecanice puternice, cum ar fi
traumatisme sau suprasolicitare mecanică, precum și mediatori inflamatori endogeni, inclusiv bradikinină
(BK), serotonină și prostaglandină E2 (PGE2).

Page 7
 3.Acțiuni antipiretice:

Când punctul de echilibru al centrului termoreglării din hipotalamusul anterior este crescut, apare
febra. Acest lucru poate fi cauzat de stimularea sintezei de PGE2, în momentul în care un agent endogen
pirogen este eliberat din leucocitele activate de infecție, hipersensibilitate, inflamație sau malignitate.
Acidul acetilsalicilic acționează prin două tipuri de mecanisme:
• central- prin blocarea sintezei și eliberării de PGE2;
• periferic- prin vasodilatație și transpirație, ce determină pierderi de căldură, fiind astfel restabilită
funcția ”termostatului” (Aspirina nu are efecte asupra temperaturii normale a corpului).

Febra reprezintă creșterea temperaturii corpului > 37,8 oC oral sau 38,2 oC rectal). Temperatura
corpului este determinată de echlibrul dintre producerea de căldură din țesuturi, mai ales în ficat și mușchi,
și pierderea de căldură din periferie.Cauza febrei poate fi infecțioasă sau neinfecțioasă (inflamatorie,
neoplazică, ambientala).Pirogenii sunt substanțe care determină febra.Pirogenii exogeni sunt, de obicei
microbi sau produsi ai acestora.Pirogenii exogeni determină febra prin inducerea de pirogeni endogeni ( IL-
1, factor de necroză tumorală, γ-interferon și IL-6).Acestea sunt polipeptide produse de celulele gazdei, care
cresc valoarea de reglare hipotalamică. În mecanismul febrei intervine sinteza de prostaglandine E2 care
intreține procesul și asupra careia acționează aspirina.

4.Acțiuni antiagregante plachetare:

TXA 2 crește agregarea plachetară, în timp ce PGI 2 o scade.

Aspirina administrată în doze mici poate inhiba ireversibil producția de tromboxan în plachete, prin
inhibarea tromboxan sintetazei, fără a afecta marcat producția la nivelul endoteliului vaselor de sânge.
Acetilarea ciclooxigenazei este ireversibilă. Deoarece plachetele nu au nuclei, acestea nu pot sintetiza noi
enzime, iar absența tromboxanului persistă pe întreaga durată de viață a plachetelor (3-7 zile). Acestea
contrastează cu celulele endoteliale, care sunt nucleate și, prin urmare, pot produce ciclooxigenază. Ca
rezultat al scăderii TXA2, agregarea plachetară (primul pas în formarea trombusului), este redusă,
producând un efect anticoagulant cu un timp prelungit de sângerare.

Page 8
 1.Disfuncția plachetară dobândită : Aspirina împiedică producerea tromboxanului A2, mediată de
ciclooxigenaza.Acest efect durează 5 -7 zile.Aspirina alungește timpul de sângerare la persoanele sănătoase,
dar poate alungi excesiv timpul de sangerare la pesoanele cu disfuncție plachetară în urma unor intervenții
precum bypassul cardiopulmonar.

2.Sindroamele coronariene acute sunt consecința obstrucției acute a unei artere coronare,
Consecințele depind de gradul de obstrucției și variază de la angina instabilă la infarct miocardic fără
supradenivelare de segment ST (NSTEMI), infarct miocardic cu supradenivelare de segment ST(STEMI) și
moartea subită de cauză cardiacă. Leziunea enditeliului cauzată cel mai frecvent de o placă de aterosceroză
complicată duce prin intermediul factorului von Willebrand , la aderarea trombocitelor la colagenul expus,
proces care necesită, prezența glicoproteinei Ib pe suprafața trobocitelor .Aderarea activează trobocitele,
adică le determină agregarea și modificarea
formei precum si eliberarea unor
vasoconstrictoare (PDGF și TX A2) și
stimulatoare ale agregării. În plus
tromboxanul A2 , impreună cu ADP și PAF
intensifică activarea trobocitelor.
Trobocitele se contractă și suferă modificări
conformaționale mari perioada in care
glicoproteinele IIb/IIIa se leagă de
fibronectină formând o rețea.Folosirea de
aspirină zilnic conduce la o scădere a
mortalității și a riscului de reinfarctizare.

Page 9
 5.Acțiuni respiratorii:

• la doze terapeutice, Aspirina crește ventilația alveolară;

• la doze crescute, acțiunea se manifestă la nivelul centrului respirator din bulb, determinând hiperventilație
și alcaloza respiratorie;
• la doze toxice, apare paralizia centrilor respiratori și acidoză respiratorie, datorită producției continue de
CO2.

Astmul bronșic: În prezența factorilor declanșatori, modificările fiziopatologice caracteristice din

astm determină obstrucție reversibilă determină obstrucție reversibilă a cailor aeriene și ventilație
neuniformă.Perfuzia relativă depășește ventilația corespunzătoare zonelor obstruate, având ca rezultat
scăderea presiunii alveolare a O2 și creșterea tensiunii alveolare a CO2.În mod normal s-ar compensa prin
hiperventilație însă, bronhoconstricția difuză determină retenția severă a aerului a aerului în plămân, iar
musculatura nu mai poate genera forță inspiratorie. Deși Aspirina are efect de creștere a ventilației în astmul
bronșic, aâAspirina este un declanșator al crizei de astm prin creșterea și activarea eozinofilelor și producția
de IgE ce duc la bronhoconstricție.

Page 10
 6.Acțiuni la nivel gastrointestinal:

În mod normal, PGI2 inhibă secreția de acid gastric, în timp ce PGE2 și PGF2 stimulează sinteza
mucusului protector atât în stomac, cât și la nivelul intestinului subțire.
Sub acțiunea Aspirinei, aceste prostanoide nu se mai formează, rezultând creșterea secreției de acid
gastric și scăderea mucusului protector, putând duce la disconfort gastric, ulcerații, hemoragie. La doze
uzuale de Aspirină, se pierd prin fecale între 3 și 8 ml de sânge pe zi (Aspirina tamponată și preparatele
enterosolubile reduc foarte puțin acest efect advers. Derivatul de PGE1, Misoprostol, este folosit în
tratamentul tulburărilor gastrice induse de AINS).

Ulcer gastric: Asocierea dintre aspirină și ulcerul gastric a fost recunoscută mult timp. Efectul
aspirinei în eroziunea de stress este în principal, topică;ulcerul cronic pare a fi mai corelat cu efecte
sistemice ale acestor medicamente. Supresia de prostaglandine pare a afi numitorul comun. Prostaglandinele
inhibă secreția acidă și au roluri importante în stimularea secreției de mucus și bicarbonat și a
vascularizației mucoasei.Aspirina la ph gastric este neionizată și consecutiv traversează în celulele mucoasei
unde se ionizează și rămane localizată, determinând lezarea directă a a celulelor.Prevalența ulcerelor peptice
la persoanele aflate în tratament cronic este situată intre 10 % și 30 %.

7.Acțiuni la nivel renal:

PGE2 și PGE1 au rolul de a menține fluxul renal, în special în prezența vasoconstrictorilor

circulanți. Scăderea sintezei acestora poate duce la retenția de sodiu și apă, cu apriția edemelor și
hiperkaliemiei la anumiți pacienți.
Prostaglandinele (PG) cu funcții renale definite cel mai bine sunt PGE2 și prostaciclina (PGI2).
Aceste PG-uri vasodilatatoare cresc fluxul sanguin renal și rata de filtrare glomerulară în condiții asociate cu
scăderea volumului circulant efectiv sau eficient, ducând la un debit tubular mai mare și la secreția de
potasiu. În condiții de perfuzie renală scăzută, producția de prostaglandine renale servește ca un mecanism
compensator important. PGI2 (și, eventual, PGE2) crește secreția de potasiu, în principal prin stimularea
secreției de renină și prin activarea sistemului renină-angiotensină, ceea ce duce la o secreție crescută de
aldosteron. În plus, PGE2 este implicat în reglarea reabsorbției de sodiu și apă și acționează ca un factor
Page 11
contraregulator în condițiile unei reabsorbții de sodiu crescute. PGE2 scade reabsorbția de sodiu la nivelul
porțiunii ascendente alansei Henle, probabil prin inhibarea Na+ /K+/2Cl-.

Interacţiuni
Asocierea următoarelor medicamente cu acidul acetilsalicilc impune prudenţă sau este
contraindicată:
• alte antiinflamatoare nesteroidiene- risc de ulceraţii şi hemoragii digestive;
• glucocorticoizi -risc de ulceraţii şi hemoragii digestive;
• anticoagulante orale, heparine, ticlopidina şi alte antiagregante plachetare, streptokinaza şi alte
trombolitice, pentoxifilină- deoarece creşte riscul hemoragic este necesară prudenţă şi controlul
parametrilor de coagulare şi a timpului de sângerare;
• metotrexat- asocierea este contraindicată absolut sau relative, deoarece este favorizată toxicitatea
hematologică a metotrexatului (prin mecanism farmacocinetic);
• inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei- risc de insuficienţă renală acută;
• interferon alfa- acidul acetilsalicilic poate inhiba acţiunea interferonului;
• litiu- creşte concentraţia plasmatică a acestuia, având risc toxic;
• diuretice- acidul acetilsalicilic poate să scadă eficacitatea diureticelor;
• uricozurice, datorită scăderii efectului uricozuric (competiţie pentru eliminarea acidului uric la nivelul
tubilor renali); se recomandă utilizarea altui analgezic;
• antidiabetice orale- creşte efectul antidiabeticelor orale; sunt necesare informarea pacientului şi controlul
mai frecvent al glicemiei.

Page 12
 Intoxicația cu acid acetilsalicilic
Intoxicațiile acute cu aspirină sunt de multe ori accidentale și ocupă un loc important între cazurile
de mortalitate. Cei mai expuși la intoxicația acută cu acid acetilsalicilic sunt copii ca urmare a curiozității
de care dau dovadă. Cele mai multe cazuri de intoxicație au loc la copii cu vârsta sub 6 ani, predominant
între 1 și 4 ani. Cazuri de suicid prin intoxicația acută cu acid acetilsalicilic au fost raportate mai frecvent în
rândul adolescenților.
Salicilații determină fenomene toxice minore la concentrații de aproximativ 150 µg/ml, la
concentrații de 300 µg/ml apare toxicitatea iar când este depășită doza de 450 µg/ml apar tulburări
metabolice grave.Doza letală pentru un adult este de 0,2 g/kg. Dozele mari acționează asupra sistemului
nervos central și asupra echilibrului acido-bazic.
Pe baza severității simptomelor și a scorului de severitate elaborat în cadrul Programului
Internațional de Siguranță al Substanțelor Chimice, intoxicațiile pot fi împărțite în 4 grade:

 Gradul 0= fără simptome

 Gradul 1= semne și simptome minime tranzitorii
 Gradul 2=semne și simptome moderate sau prelungite
 Gradul 3=semne și simptome severe amenințătoare de viață
 Gradul 4=deces

Salicilații afectează respirația celulară prin interferarea fosforilării oxidative. Sunt stimulați centrii
respiratori care determină alcaloză respiratorie primară. Simultan se produce acidoză metabolică primară.
Printre efectele de la nivelul sistemului respirator se numără stimularea directă și indirectă a
respirației. O cantitate de salicilat de 35 mg/dl sau mai mare determină creșterea ratei (tahipnee) și a
amplitudinii respirației. Printre efectele care apar mai rar la nivel pulmonar se numără edemele pulmonare
necardiogene și leziuni pulmonare acute la copii și adolescenți. Prezența edemului pulmonar acut impune
efectuarea cât mai rapidă a hemodializei datorită mortalității crescute.
În ceea ce privește metabolismul glucozei , creșterea activității metabolice celulare datorită
decuplării fosforilării oxidative poate produce hipoglicemie clinică. Deoarece glucoza intracelulară este
epuizată poate apărea un dezechilibru între nivelurile de glucoză din plasma și cele de la nivelul lichidului
cefalorahidian cu instalarea neuroglicopeniei.
Salicilații sunt neurotoxici iar unul din efectele inițiale ale toxicității la nivelul sistemului nervos
central este prezența tinitusului. La o cantitiate semnificativă se poate produce pierderea auzului. Semne și
simptome ale toxicității sistemului nervos central includ și: greață, vărsături, hiperpnee și letargie. În caz de
toxicitate severă evoluția este către dezorientare, convulsii, edeme cerebrale, comă, depresie
cardiorespiratorie și eventual deces.
La nivelul tractului gastro-intestinal cele mai frecvente efecte toxice sunt greața și vărsăturile
datorită efectelor exercitate la nivelul sistemului nervos central sau prin acțiune directă asupra mucoasei
tractului gastro-intestinal. Perturbarea barierei mucoasei gastrice poate determina apariția unor hemoragii
gastro-intestinale alături de pirozospasm, scăderea motilității și formarea de bezoari.

Hepatita poate apărea la copii care ingeră o doză peste 30,9 mg/dl iar o altă boală hepatică ce poate
apărea este sindromul Reye caracterizat prin:geață, vărsături, hipoglicemie, niveluri ridicate de enzime
hepatice și amoniac, presiune intracraniană crescută și comă.

Page 13
 Hipoprotrombinemia și disfuncția plachetară sunt cele mai frecvente efecte hematologice.
Sângerarea poate apărea prin inhibarea enzimelor dependente de vitamina K sau formarea de tromboxan A2.
Disiparea căldurii și energiei rezultate din decuplarea fosforilării oxidative poate determina apariția
rabdomiolizei.

Intoxicația se manifestă predominant în 2 faze:

Faza de început denumită și faza de excitație centrală cu următoarele manifestări:
 Cefalee, vertij;
 Tulburări de vedere;
 Polipnee;
 Grețuri, vărsături;
 Hiperpirexie cu congestia pielii și sudorație;
 HTA, tahicardie și cianoză;
 Agitație, spasme musculare;
 Halucinații, delir, convulsii;
 Hipoglicemie moderată;
 Tulburări electrolitice.

Faza acidocetozică manifestată prin:

 comă cu acidoză marcată;
 hipoglicemie, oligoanurie;
 colaps;
 alcaloza respiratorie ;
 hiperpnee;
 eliminarea unor cantități mari de baze sub formă de bicarbonat.

Diagnosticul intoxicației cu Acid acetilsalicilic se face prin anamneză și cu ajutorul unor teste de laborator
astfel:

1.Teste sanguine:

 glicemie
 electroliți - hipokaliemie, hiponatremie, hipocalcemie
 calcularea găurii anionice - scăzută
 rezerva alcalină, pH-ul sanguin
 gaze sanguine
 creatinină, uree
 indice de protrombină scăzut,timp de sângerare crescut
 hemoleucogramă
2. Teste toxicologice
 dozarea calitativă - identificarea prezenței salicilaților în urină sau testul cu clorură ferică - se
adaugă 1-2 picături de soluție clorură ferică 10% în 1 ml de urină. Dacă urina se colorează în roșu
purpuriu testul este pozitiv și semnifică prezența salicilaților.
 determinare cantitativă - metode spectrofotometrice, gazcromatografice și lichid cromatografică

Page 14
  determinarea salicilemiei la 6 ore de la ingestie - permite aprecierea severității intoxicației: între 15-
50 mg/dl formă ușoară, între 50 și 110mg/dl gravitate medie, peste 110-120mg/dl intoxicație severă.
3. EKG - modificări ale undei T și intervalului QT care evidențiază hipokaliemia
4. Explorări imagistice:

 Radiografia toracică la pacienții cu formă severă de intoxicație, edem pulmonar sau hipoxemie
 Radiografia abdominală pe gol, ecografie abdominală, CT, endoscopie pentru identificarea
bezoarilor de saliclați.
Diagnostic diferențial
 Alte intoxicații: etilenglicol, clor, hidrocarburi, fier, pesticide, teofilină, cafeină
 Cetoacidoză alcoolică
 Sevraj la alcool, droguri
 Afecțiuni respiratorii: astm, embolie pulmonară, plămân de șoc
 Meningită, encefalită
 Sindrom Reye

Complicații:
 Colaps cardiovascular
 Insuficiență respiratorie
 Convulsii terminale
 Edem pulmonar acut
 Insuficiență renală
 Insuficiență organică multiplă
 Coagulare intravasculară diseminată
 Stop respirator

Tratament:
1.În prespital:
 Stabilizarea respirației
 Asigurarea libertății căilor aeriene
 Linie venoasă și asigurarea circulației
 Transport în poziție laterală de siguranță a pacienților inconștienți
2.În spital:
 Internarea în terapie intensivă a pacienților cu simptome și semne majore
 Internarea pentru supraveghere medicală a pacienților cu semne minore de intoxicație
 În tratamentul intoxicației acute cu salicilați tratamentul intensiv simptomatic și suportiv imediat
instituit.
 NU există antidot!
Stabilizare:
 Rehidratare- soluție glucoză și salină
 Corectarea deficitelor electrolitice
 Corecția acidozei - 1-2 mEq/kg bicarbonat de sodiu

Page 15
  Edemul pulmonar necardiogen - oxigen, intubație și ventilație cu presiune expiratorie pozitivă
 Tetania hipocalcemică - gluconat de calciu 5-10 ml i.v.
 Hipoglicemia cerebrală - 50 ml glucoză 50%
 Convulsiile: simptomatic - Diazepam 5-10 mg i.v., eliminarea salicilaților prin hemodializă
 Leziuni gastrice- misoprostol, alcaline, sucralfat- protejează mucoasa gastrică
Decontaminare:
 Epurarea toxicului până la absorbție: emeză în primele 60 de minute de la ingestie, cărbune activat
1g/kg administrat repetat, laxative polietilenglicol 2l/oră, clisme evacuatorii
 Epurarea toxicului după absorbție: alcalinizarea urinii cu NaHCO3, hemodializă, hemoperfuzie
 Tratament de susținere: aceleași măsuri ca la stabilizare și monitorizarea funcțiilor perturbate
 Combaterea tulburărilor de coagulare: vitamina K 2,5-5 mg i.v./zi
 Combaterea hiperpirexiei- împachetări cu gheață, temperatură ambiantă scăzută

Page 16
Bibliografie:
1. Lupușoru C., Ghiciuc M.; Farmacologia în ,,comprimate”, Iași,2009
2. Lippincott W., Farmacologie Ilustrata, Editura Medicală Callistro
3. Beers M., Manualul Merk, ediția a XVIII-a, 2006
4. Silbernagl S.,Lang F., Fiziopatologie, Editura Callistro, 2009
5. Gheun-Ho Kim, Renal Effects of Prostaglandins and Cyclooxygenase-2 Inhibitors, 2008
6. Schwartz, Principiile chirurgiei,Editura Teora, Bucuresti
7. Laurențiu Șorodoc, Compendiu de toxicologie practică pentru studenți
8. Liliana Mititelu-Tarțău, Cătălina Elena Lupușoru, Farmacologia efectelor adverse și toxice
9. https://emedicine.medscape.com/article/1009987-overview
10. https://www.aspirina.it/storia/

Page 17