You are on page 1of 11

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Universitatea de Stat din Moldova


Departamentul Economie, Marketing și Turism
Specialitatea Finanțe și Bănci

Referat
«Ambalaj»

Realizat: Botezatu Cristina gr. FB1801


Conducător științific: Grumeza Tatiana, lector universitar

Chișinău-2019

1
Cuprins

Abordări teoretice 3

Istoricul apariției ambalajului 4

Clasificarea ambalajului 5

Funcțiile ambalajului 6-7

Factorii care determină alegerea ambalajului 8

Metode și tehnici de ambalare 9

Concluzii 10
Bibliografie 11

2
Abordări teoretice
Definiția ambalajului poate fi formulată astfel:
 un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs
sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere
fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în
starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la
consumator sau până la expirarea termenului de valabilitate";
 la fel, ambalarea poate fi definită ca fiind "operaţie, procedeu sau metodă, prin care se
asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării,
transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare
sau până la expirarea termenului de valabilitate "
Definiţii asemănătoare, sunt propuse şi de Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării (Institut
Frangais de l'emballage et du Conditionnement) în "Petit glossaire de l' emballage". Astfel,
ambalajul constituie "obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un
ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în
vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii", iar ambalarea "operaţia de obţinere a
primului înveliş aflat în contact direct cu produsul".
Institutul de Ambalare din Anglia are o viziune mai cuprinzătoare asupra definirii ambalajului,
conturând în acest sens trei direcţii:
 sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare, vânzare
cu amănuntul şi consum;
 cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu costuri
minime;
 funcţie tehnico - economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.
De altfel şi termenul englez "packaging" este destul de cuprinzător, extinzându-se asupra mai
multor funcţii ale ambalajelor, cu accent pe latura comercială: protecţie, conservare, uşurinţă în
utilizare, comunicare (prin grafică, etichetare), facilitarea vânzării.

3
Istoricul
 Epoca antică
Primele ambalaje au folosit materiale naturale disponibile la vremea respectivă: coșuri de trestie,
sticle de vin, cutii din lemn, vase de ceramică, amfore de ceramică, butoaie din lemn, saci țesuți
etc. Materialele prelucrate au fost utilizate pentru a forma pachete așa cum au fost dezvoltate: de
exemplu, vase de sticlă timpurie și bronz. Studiul pachetelor vechi este un aspect important al
arheologiei.

 Era moderna
Folosirea plăcii de tablă pentru ambalare datează din secolul al XVIII-lea. Fabricarea de tablă a
fost mult timp un monopol al Boemiei; în 1667 Andrew Yarranton, un inginer englez, și
Ambrose Crowley a adus metoda în Anglia, unde a fost îmbunătățită de fabricanții de fierărie,
inclusiv Philip Foley. Până în 1697, John Hanbury a avut o fabrică de laminare la Pontypool
pentru a face "Plăci Pontypoole". Metoda pionieră acolo a laminării plăcilor de fier prin
intermediul cilindrilor a permis producerea unor plăci negre mai uniforme decât a fost posibil cu
practica anterioară de ciocanire.

 Păstrarea
Odată cu descoperirea importanței containerelor etanșe pentru conservarea alimentelor de către
inventatorul francez Nicholas Appert, procesul de conservare în carton a fost brevetat de
comerciantul britanic Peter Durand în 1810.

 Ambalaje pe bază de hârtie


Cutiile asamblate au fost folosite pentru prima dată în secolul al XVI-lea, iar cutiile moderne de
pliere datează din 1839. Prima cutie ondulată a fost produsă comercial în 1817 în Anglia. Hârtie
gofrată (numită și pliată) a primit un brevet britanic în 1856 și a fost utilizată ca o căptușeală
pentru pălării înalte.

 Secolul al XX-lea
Avansurile de ambalare la începutul secolului al XX-lea au inclus închiderile de bachelită pe
sticle, suprapunerile de celofan transparente și panourile pe cutii de carton. Aceste inovații au
sporit eficiența procesării și îmbunătățirea siguranței alimentare. Deoarece au fost dezvoltate
materiale suplimentare precum aluminiu și mai multe tipuri de plastic, acestea au fost
încorporate în pachete pentru a îmbunătăți performanța și funcționalitatea.

4
Clasificare
Ambalajele se clasifică în funcție de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent în practică:

1. după modul de folosire: 6. după specificul produsului


 de unică folosință ambalat:
 refolosibile (returnabile)  ambalaje pentru produse
alimentare;ambalaje pentru produse
2. după materialul folosit în nealimentare;
confecționarea ambalajelor:  ambalaje pentru produse periculoase;
 ambalaje din hârtie și carton;  ambalaje individuale;
 ambalaje din sticlă;  ambalaje colective.
 ambalaje din metal;
 ambalaje din materiale plastice; 7. după gradul de rigiditate:
 ambalaje din lemn, înlocuitori din  ambalaje rigide;
lemn și împletituri;  ambalaje semirigide;
 ambalaje din materiale textile;  ambalaje suple.
 ambalaje din materiale complexe.
8. după modul de circulație al
3. după sistemul de confecționare: ambalajului:
 ambalaje fixe;  ambalaje refolosibile;
 ambalaje demontabile;  ambalaje nerefolosibile – tip pierdut.
 ambalaje pliabile.
9. după sistemul de circulație:
4. după tip:  sistem de restituire a ambalajelor;
 plicuri;  sistem de vânzare – cumpărare a
 pungi; ambalajelor.
 plase;
 lăzi; 10. după sistemul de confecționare:
 cutii;  ambalaje fixe;
 flacoane;  ambalaje demontabile;
 borcane etc.  ambalaje pliante.

5. după domeniul de utilizare: 11. după căile de transport:


 ambalaje de transport;  ambalaje pentru transport terestru;
 ambalaje de desfacere și prezentare.  ambalaje pentru transport fluvial-
maritim;
 ambalaje pentru transport aerian.

12. după destinație:


 ambalaje pentru piața externă;
 ambalaje pentru piața internă.

5
Funcţiile ambalajelor
În epoca modernă circulaţia mărfurilor fără ambalaj este aproape de neconceput, discutându-se
tot mai mult de sistemul bicomponent produs-ambalaj (la nivel mondial aproximativ 99% din
producţia de mărfuri este ambalată) şi rolul său în economia modernă. Ambalajul, ca însoţitor al
mărfii pe tot circuitul producător-consumator, trebuie să îndeplinească o multitudine de cerinţe,
grupate în literatura de specialitate în trei funcţii principale: conservarea şi protecţie a calităţii
produselor; manipularea, transportul şi depozitarea; promovare produselor.

 Funcţia de conservare şi protecţie a calităţii produselor alimentare


Rolul primordial al ambalajelor este cel de protecţie a produselor şi de asigurare a celor mai bune
condiţii pentru menţinerea valabilităţii lor. Această funcţie vizează în principal două aspecte:
Conservarea produsului prin protecţie faţă de factorii externi, aflaţi în mediul înconjurător, cum
sunt: factorii fizici (umiditatea relativa a aerului, particulele de praf din atmosferă, lumina,
temperatura etc.), factorii chimici şi fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.), factorii biologici
(microorganisme, insecte etc.).
Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de şocurile mecanice care l-ar
putea deforma, comprima, tasa etc. De asemenea, el trebuie să acţioneze ca o barieră, stopând
sau diminuând la limite normale pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agenţi fizici care
ar putea conduce la deteriorarea însuşirilor calitative ale produselor.
Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca produsul să nu intre în
contact cu substanţe chimice agresive cum sunt H2, NH3, SO2, CO2, prin intermediul vaporilor,
gazelor produse de substanţele volatile (hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest caz, rolul de
barieră vizează şi transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita pierderea aromelor
specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor introduse în ambalaj în scopul
conservării produselor etc.
De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenţeze caracteristicile organoleptice ale produsului
alimentar. Tot în scopul evitării formării substanţelor nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje
se face pe partea care nu intră în contact cu produsele. Normativele în vigoare interzic folosirea
pentru ambalaje a hârtiei provenite din deşeuri; din categoria maselor plastice sunt acceptate
policlorura de vinil (PVC) şi polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate pentru a evita
coroziunea. Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor cantitative produse
prin evaporare, pulverizare, frecare etc.

 Funcţia de transport - manipulare - stocare


Această funcţie are ca scop facilitarea transportului, manipulării, stocării şi distribuţiei
produselor. În timpul manipulării, sistemul bicomponent produs-ambalaj este supus unui număr
mare de operaţii care contribuie substanţial la creşterea cheltuielilor, motiv perntru care s-a
impus raţionalizarea operaţiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor.
Ambalajul trebuie să permită adaptarea introducerii produselor la viteza maşinilor şi a benzilor
de lucru precum şi deplasarea în diverse planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe
benzi sau utilaje de lucru. De asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie să aibă în vedere
facilitarea accesului la produs, simplificarea controlului, inventarului, recepţiei, ştampilării,
6
marcării etc. precum şi stocarea în diverse sisteme fără răsturnări.
Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare trebuie să permită stivuirea
uşoară a acestora în depozite precum şi manevrarea lor cu mecanisme speciale; pe perioada
depozitării ambalajele trebuie să protejeze produsele prin preluarea presiunii rezultate în urma
operaţiei de stivuire. Ambalajul de depozitare trebuie să prezinte pe suprafaţa sa semne
avertizoare şi înscrisuri referitoare la condiţiile de depozitare, indicaţiile de stivuire şi
eventualele precauţii de manipulare.

 Funcţia de promovare a produselor alimentare


În condiţiile economiei de piaţă, ambalarea a devenit un instrument de marketing foarte eficient.
Ambalajul modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului, ci constituie un mijloc de
comunicare între produs şi client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru
comercializarea produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie
să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv, contribuind la creşterea
sentimentului de încredere în calitatea oferită de producător. Un ambalaj estetic şi care este
purtătorul unor informaţii utile despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de
valabilitate etc.) atrage atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.
În condiţiile comercializării prin autoservire, ambalajul individual (de prezentare), specific celor
mai multe produse alimentare, este expus pe rafturi şi gondole preluând arta vânzătorului
("vânzator mut") şi acţionând ca factor psihologic asupra cumpărătorilor potenţiali prin
stimularea vânzărilor către aceştia. Aşa cum se spune că "haina face pe om" şi ambalajul
contribuie la formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al
publicităţii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care, atunci când
achiziţionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a ambalajului, deci un dublu
beneficiu pentru aceeaşi sumă de bani.

7
Factorii care determină alegerea ambalajului

Ambalajul este o componenta esentiala a activitatii comerciale, fiind subordonat marfii si


deservind consumatorul. Sortimentele de produse nou aparute pe piata, modernizarea conceptiei
si a tehnicilor comerciale aduc in discutie diversificarea ambalajelor in paralel cu cresterea
exigentelor fata de acesta.
Pentru ca ambalajul sa indeplineasca functiile sale, la alegerea lui trebuie sa se tina cont de
urmatoarele aspecte (Fratila R., 2001; Biro A., 1998):
- proprietatile produsului care trebuie ambalat:
o natura, dimensiunea, masa, forma produsului, numarul de unitati de produs dintr-
un ambalaj;
o interactiunile de ordin fizic si chimic ce pot apare intre produs si ambalaj
(respectiv incompatibilitatile);
o fragilitatea produsului, sensibilitatea la factori mecanici si de mediu (prin miros,
agenti chimici, umiditate);
o importanta si valoarea produsului, care determina masuri de siguranta in plus
impotriva unor posibile furturi sau deteriorari intentionate.
- conditii de transport, manipulare si depozitare:
o numarul operatiilor de incarcare-descarcare;
o tipul mijloacelor de transport folosite: auto, feroviar, naval;
o durata operatiilor de manipulare;
o durata stocarii;
o locul vanzarii.
- metoda de ambalare, tipul si functiile ambalajelor:
o in functie de modul de vanzare: autoservire sau servire de catre personalul
angajat;
o in functie de scopul ambalarii: pentru transport sau desfacere;
o modul de inchidere;
o modalitatea si tipul inscriptionarii.
o materialul de ambalaj folosit (caracteristici, proprietati);
o rezistenta la socuri termice;
o rezistenta la presiuni mari;
o posibilitatea de protejare contra prafului.
- valorificarea economica a ambalajului:
o costul ambalajului;
o existenta posibilitatii de recuperare a ambalajului si eventual refolosire;
o valoarea de recuperare.
La fel ca si in cazul altor produse si pentru ambalaje s-a impus introducerea standardizarii care
permite rationalizarea productiei si comercializarii ambalajelor. Principalele cerinte ce trebuie sa
le indeplineasca un ambalaj vor fi specificate in standarde.
Cu cat ambalajul indeplineste mai multe din cerintele enumerate mai sus, cu atat el va fi mai util,
iar cheltuielile pentru utilizarea lui pot fi recuperate.
8
Metode și tehnici de ambalare
Odata cu dezvoltarea societatii si implicit a proceselor de productie s-a dezvoltat si industria de
ambalaje. Se cauta ca prin procedee noi sa se ajunga la o mai buna realizare a functiilor
ambalajelor. Totodata, se urmareste cresterea productivitatii muncii, atat la confectionarea
ambalajelor, cat si la ambalarea produselor.
Ambalarea se poate face pe linii semiautomate sau automate de mare productivitate, ce pot
realiza formarea ambalajelor, desfacerea lor, umplerea si inchiderea lor.
Ambalajul si produsul formeaza un sistem, de aceea metodele de ambalare trebuie sa tina seama
de relatiile de interdependenta ce se stabilesc intre elementele componente ale sistemului.
Tendintele actuale remarcate in conceptia ambalajelor si a metodelor de ambalare sunt:
 reducerea consumului de materii prime, materiale si energie;
 cresterea duratei de conservare a produselor;
 sporirea performantelor ambalajelor prin combinarea materialelor de
confectionare;
 facilitarea reintegrarii in mediu a ambalajelor in etapa post-consum.
Metoda de formare a ambalajului se adopta in functie de materilului celulozic folosit, tratat sau
netratat, sau in functie de posibilitatea de inchidere prin termosudare, prin lipire sau pliere.
Metodele si tehnicile de ambalare a produselor sunt:
Ambalarea colectiva – aceasta metoda se foloseste pentru ambalarea intr-un singur ambalaj a
mai multor produse. Aceasta metoda usureaza mult manipulare si transport produselor, ajutand la
paletizarea acestora. Metoda poate fi utilizata cu succes si pentru produsele alimentare de uz
curent (zahar, faina, orez, malai etc), precum si pentru ambalarea unor produse deja preambalate.
Ambalarea portionata - ambalajul portionat este acela al carui continut se consuma o singura
data. Aceste ambalaje pot fi plicuri, cutii, tavite etc. Astfel, se pot ambala atat produsele
perisabile (produsele lactate, carne, fructe), cat si cele neperisabile (biscuiti, napolitane, cafea
etc).
Ambalarea in cutii de carton se realizeaza in trei etape, indiferent de complexitatea masinilor
folosite:
1. formarea sau deschiderea ambalajului pliat – materialul poate fi sub forma de banda sau
carton desfasurata de pe o bobina, bucata de carton croita corespunzator dimensiunilor si
formei ambalajului sau chiar o cutie de carton deja formata, care se afla in stare pliata;
2. umplerea ambalajului;
3. inchiderea – inchiderea bazei cutiei se face, in cele mai multe cazuri, inaintea umplerii,
exista insa produse rigide, care se pot introduce mai intai in cutie si apoi aceasta se
inchide la ambele capete.
Pot exista si operatii secundare: imprimarea codului produsului, introducerea de hartii cu
indicatii legate de produs sau obiecte de reclama, etc. care se realizeaza pe parcursul procesului
de ambalare. Ambalarea in cutii de carton se face pe linii manuale, semi-automate sau automate,
in functie de modul in care se introduce produsul in ambalaj. Astfel, daca introducerea
produsului in ambalaj se face de catre masina, chiar daca alimentarea dispozitivului de incarcare
se face manual, sistemul se considera automat. Daca insa, introducerea produsului in ambalaj se
face manual, iar celelalte operatii se fac automat, atunci sistemul se considera semi-automat.
9
Concluzii
În concluzie, pot spune că ambalajul trebuie sa asigure consumatorului posibilitatea de a
identifica produsul si de a-l recunoaste, chiar fara a-i citi numele. Aceasta functie este asigurata
prin folosirea unor coduri de culori sau a unor elemente distinctive de grafica. Este importanta
identificarea si recunoasterea produsului, deoarece adeseori marcile de prestigiu sunt obiectul
imitarii sau al contrafacerii.
Astefel, ambalajul reprezinta un vector de informare util pentru consumator privind: modul de
folosire, regulile de utilizare, compozitia produsului si indicatiile obligatorii privind datele limite
de utilizare.
Pentru produsele agroalimentare vandute prin autoservire, ambalajul de prezentare reprezinta
singura legatura intre client si produs. Din aceasta cauza, ambalajul trebuie sa indeplineasca
insusiri (stil, ingeniozitate) care sa-i confere putere de promovare vanzatorului.
Forma de prezentare a marfii are aproape aceeasi importanta ca si produsul in sine, deci
caracteristicile estetice ale ambalajului trebuie considerate ca si elemente strategice ale
societatilor producatoare cu o importanta din ce in ce mai mare. Ambalajul trebuie sa convinga
consumatorul de calitatea produsului. Forma, culoarea si grafica ambalajului, realizate in conditii
optime au influente psihologice deosebite asupra potentialilor cumparatori. O culoare poate
atrage atentia cumparatorului, grafica conduce la o identificare usoara a produselor si la o
popularizare a caracteristicilor merceologice a marfurilor, pe cand forma contribuie la eliminarea
uniformismului si monotonia sortimntala. De asemenea, apare ca o cerinta la ambalaje si
comoditatea in utilizare, determinata de forma lor care permit o manuire usoara, sa poata fi
deschis cu usurinta, de cantitatea de produs continuta, de raportul dintre masa ambalajului si a
continutului.

10
Bibliografie

1. Dinu V., 2008 Fundamentele științei mărfurilor, București, Editura ASE


2. Segal B.vşi Nicoleta Croitoru, 1989 – Ambalaje pentru industria alimentară,
Universitatea Galaţi
3. Maria Turtoi, 2000 – Materiale de ambalaj şi ambalaje
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ambalaj
5. https://graduo.ro/referate/comert/ambalajul-contemporan-si-ambalarea-
marfurilor-452761
6. https://conspecte.com/Merceologia-marfurilor-alimentare/definirea-si-
clasificarea-ambalajelor.html
7. https://biblioteca.regielive.ro/referate/industria-alimentara/caracterizarea-
unui-ambalaj-174377.html

11

You might also like