You are on page 1of 2

Faceți loc ateismului

de John Piper

Biserica există pentru a „ răspândi pasiunea față de supremaţia lui Dumnezeu în toate
lucrurile pentru bucuria tuturor oamenilor." În mod ideal, acest lucru înseamnă că
Dumnezeu ar fi recunoscut și crezut ca fiind suprem de fiecare ființă creată. Biblia ne
învaţă însă clar că nu va exista niciodată un timp, înainte de venirea lui Isus, când toţi
oamenii Îl vor recunoaște ca atare (2 Tesaloniceni 1:6-10).

Deci, cum ne exprimăm pasiunea față de supremaţia lui Dumnezeu într-o lume
pluralistă, în care majoritatea oamenilor nu-L recunosc pe Dumnezeu ca o parte
importantă din viaţă, să nu mai vorbim ca o parte importantă a guvernului, educaţie,
afacerilor, industriei, artei, recreerii sau divertismentului? Aici sunt cinci modalități:

1. Păstrează în orice moment convingerea că Dumnezeu este omniprezent şi dă tuturor


lucrurilor însemnătate. El este creatorul, susținătorul, şi guvernatorul tuturor lucrurilor.
Noi trebuie să ne amintim adevărul că toate lucrurile există pentru a dezvălui ceva din
infinita perfecțiune a lui Dumnezeu. Sensul deplin al tuturor lucrurilor, de la șireturile de
pantofi până la navele spațiale, este dat de felul în care acestea se relaționează la
Dumnezeu.

2. Crede că Dumnezeu va folosi în orice împrejurare puterea Sa creatoare, susţinătoare


și înţeleaptă de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele tuturor celor
care-L iubesc. Aceasta este încrederea în harul viitor a tot ceea ce promite Dumnezeu
să fie pentru noi în Isus.

3. Fă alegeri în viaţă care dezvăluie că valoarea supremă a lui Dumnezeu se află


deasupra valorilor supreme ale lumii. Dragostea statornică a Domnului este mai mult
decât viaţa (Psalmul 63:3). Deci, vom alege să murim, decât să pierdem părtăşia dulce
cu Dumnezeu. Aceasta va demonstra supremaţia Lui peste tot ceea ce oferă viaţa.

4. Vorbește oamenilor despre valoarea supremă a lui Dumnezeu în moduri creative şi


convingătoare, şi spune-le cum pot fi împăcați cu El prin Hristos, astfel încât să se
bucure de supremaţia lui Dumnezeu ca protecţie şi ajutor, mai degrabă decât să se
temă de ea ca judecată.

5. Afirmă clar că Dumnezeu însuşi este fundamentul angajamentul nostru față de


ordinea pluralismului democratic – nu pentru că pluralismul ar fi idealul Său suprem, ci
pentru că într-o lumea căzută, constrângerea juridică nu va produce Împărăţia lui
Dumnezeu. Creştinii sunt de acord să facă loc credințelor necreştine (inclusiv
naturalismul şi credinţelor materialiste), nu pentru că angajamentul față de supremaţia
lui Dumnezeu nu este important, ci pentru că trebuie să fie voluntar sau este lipsit de
valoare. Avem un motiv centrat în Dumnezeu pentru a face loc ateismului: „Dacă
Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat" (Ioan 18:36). Faptul că
Dumnezeu stabileşte Împărăţia Lui prin minunea credinţei supranaturale și nu prin arme
de foc, nu înseamnă că creştinii acestei ere vor aproba un guvern absolut – fie creştin
sau laic.

Acesta este motivul pentru care ne opunem secularizării absolute presupusă în unele
legi care reprimă activitatea creştină în locuri publice. Nu este pentru că dorim să
stabilim creştinismul ca lege a pamântului. Acest lucru este intrinsec imposibil din cauza
naturii spirituale a Împărăției. Este mai degrabă din cauză că represiunea exercitării
libere a religiei şi constrângerea este la fel de greşită faţă de creştini, precum și față de
secularişti. Noi credem că această toleranţă este înrădăcinată în însăşi natura
Evangheliei lui Hristos. Într-un fel, toleranţa este pragmatică: libertatea şi democraţia
par a fi cele mai bune concepte politice inventate vreodată de om . Dar pentru creştini,
toleranţa nu este pur pragmatică. Relația și natura spirituală a Împărăţiei lui Dumnezeu
este motivul pentru care noi tolerăm pluralismul – până ce Hristos va veni cu drepturile
şi autoritatea pe care noi nu le avem.

Haideți să răspândiM deci pasiunea pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile,
nu prin constrângere, ci prin convingere absolută. Să ne păstra o formă de guvernare în
care credința poate vorbi liberă, nici impusă şi nici redusă la tăcere prin puterea armei.