Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos s-a născut în Ioannina în 1945 și a studiat la

Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului

patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viața monahală carierei academice, care îi era foarte
la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972, preot, și a slujit în cadrul
mitropoliilor Edesei, Peli și Almopia, Thiva și Levadia și în Arhiepiscopia Atenei ca
predicator și îndrumător al tinerilor. A activat în Arhiepiscopia Atenei ca preot și director al
Secției pentru Tineret în perioada 1987-1995. A predat limba greacă și a ținut cursuri de etică
ortodoxă la Școala Teologică Sf. Ioan Damaschinul a Patriarhiei Antiohiei din
nordul Libanului timp de mai multe semestre. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos și
Hagios Vlasios.
De timpuriu caută cu ardoare să înțeleagă taina suferinței și a morții și cum se ajunge
efectiv la înviere, la sfințire. Ani la rând peregrinează pe la cei mai vestiți Părinți duhovnicești
din Sfântul Munte, la Părintele Sofronie de la Essex, cercetează fără odihnă să afle ce este
rugăciunea minții, cum se poate ajunge la vederea harului necreat. Citește cu multă râvnă,
dintr-o profundă nevoie lăuntrică, scrierile Părinților Bisericii, se apleacă cu mare atenție
asupra textelor liturgice, ca să înțeleagă, în calitate de creștin și mai ales ca păstor de suflete,
această lucrare de îndumnezeire a omului. Scrie mult despre crizele și bolile omului
contemporan din perspectiva învățăturii Părinților: 67 de cărți voluminoase cu conținut
teologic, ecleziologic și social; dintre acestea, 54 au fost traduse în 17 limbi. Scrie ca păstor,
și nu ca autor, în sensul modern al cuvântului; mărturisește că fiecare carte este un răspuns la
o problemă pastorală pe care a întâmpinat-o, nimic mai mult. Despre primul său volum, "O
noapte în pustia Muntelui Athos", spune că l-a scris pentru ucenicii săi care îl tot întrebau cum
să se roage, fără să aibă inițial intenția de a o publica. La insistențele lor și ale unor Părinți
duhovnicești apropiați, a publicat-o.
Ceea ce definește opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este
înțelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc,
clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare și la îndumnezeire.
Teologia, viața bisericească, liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte și
învie, se sfințește. Cunoașterea omului este efectivă, reală, doar dacă omul se vindecă, se
curățește și ajunge la vederea lui Dumnezeu. Restul detaliilor existenței sunt lipsite de
importanță. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică
experiență isihastă.