ACFrOgCOdTeT 7CBixc-fxzJg-OPBHTvojY eDyoqSZjRnRRknf8Rrt2aiVKo0HT-QJBSMnXVIr sYx-pD2EObh NLgomjTyGK9mg910kfUL-2M xXGYLsqd4ceh-0 PDF

Conf. univ. dr.
Valeriu MARINESCU
LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ
_____________________________
Varianta extinsă a prezentului suport de curs este

publicată la Editura Ars Docendi a Universității din București.
2018
NOTĂ DE PREZENTARE
Suportul de curs pentru disciplina limba română contemporană se adresează, în mod

deosebit, studenţilor din anul al III-lea de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi este
elaborat ţinând cont de cerinţele specifice privind resursele de învăţământ destinate procesului
de pregătire individuală. Astfel, manualul:
- are un preponderent caracter de sinteză, dar, în același timp, se prezintă într-o formă
sugestivă, ajutând, astfel, la însuşirea sistematică a cunoştinţelor conţinute în fiecare unitate
de învățare;
- este divizat în unități de învățare, facilitându-se învăţarea graduală şi structurată;
- prezintă secvenţial fiecare temă;
- include, cu regularitate, teme și teste de (auto)control; studenţii sunt invitaţi să
parcurgă aceste sarcini de lucru / aplicații, pentru a îşi verifica modul de învăţare. În
rezolvarea testelor, studenţii vor apela şi la referinţele bibliografice menționate la sfârșitul
cursului. Studenţii sunt sfătuiţi să rezolve toate exerciţiile propuse, pentru a îşi asigura o
pregătire corespunzătoare în vederea EXAMENULUI SCRIS, susținut în sesiune.
Pornind de la premisa că limbajul, modul în care ne exprimăm, atât oral, cât şi în scris,
furnizează date preţioase despre noi, cursul încearcă să le atragă atenţia studenților asupra
nevoii de a utiliza corect limba română în toate împrejurările, de a o cunoaşte sub aspect
teoretic, dar mai ales din punct de vedere pragmatic, adică din punctul de vedere al
concretizării ei în vorbire.
La începutul cursului, sunt prezentate subiecte de limba română date, în ultimii ani, la
examenele pentru titularizarea în învăţământul preşcolar şi primar, pentru definitivarea în
învăţământ sau pentru obţinerea gradului didactic II la specializările profesori pentru
învăţământul primar/institutori învăţământ primar/învăţători, respectiv profesori pentru
învăţământul preşcolar/institutori învăţământ preşcolar/educatoare.
Competenţele specifice acumulate

1. Utilizarea adecvată a conceptelor în studiul limbii române contemporane.
2. Comunicarea eficientă, scrisă şi orală, în limba română.
3. Descrierea sincronică şi diacronică a fenomenului lingvistic românesc.
profesionale
Competenţe
4. Descrierea sistemului gramatical al limbii române şi utilizarea acestuia în

producerea de texte şi în interacţiunea verbală.
5. Achiziţionarea unor noţiuni de pragmatică lingvistică, indispensabile abordării
pragmatice a textului literar.
1. Utilizarea componentelor domeniului limbă și literatură în deplină concordanţă cu
etica profesională. Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale, în
cadrul unui proiect pe o temă de specialitate.
2. Relaţionarea în echipă; comunicarea interpersonală şi asumarea de roluri specifice.
Realizarea unui proiect în echipă, cu demonstrarea capacităţilor de comunicare.
3. Organizarea unui proiect individual de formare continuă; îndeplinirea obiectivelor de
transversale
Competenţe
formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participarea la

programe instituţionale de dezvoltare personală şi profesională.
4. Utilizarea integrată a tehnologiilor informaţiei şi comunicării în activităţile de
învăţare curente.
Mult succes!
2 din 63
SUBIECTE DE LIMBA ROMÂNĂ PROPUSE CANDIDAŢILOR LA
EXAMENELE DE TITULARIZARE, DE OBŢINERE A DEFINITIVATULUI ŞI
DE OBŢINERE A GRADULUI DIDACTIC II1
Ministerul Educaţiei Naţionale

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Specializarea: educatoare / institutori / profesori pentru învăţământul preşcolar
SESIUNEA 2014
Se dă textul:
Adrian îl asculta, de-un sfert de oră, cu atenţia încordată, privindu-i iscoditor ochii
jucăuşi, cutele feţei pe care o oboseală lăuntrică părea că o împietrise...
(Panait Istrati, Adolescenţa lui Adrian Zografi)
1. Scrieţi, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu
privire la textul de mai sus:
a) Menţionaţi câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele
cuvinte: iscoditor, oboseală.
b) Precizaţi valoarea morfologică pentru cuvintele subliniate în fragmentul dat.
c) Numiţi funcţia sintactică a următoarelor părţi de vorbire selectate din textul dat:
asculta, lăuntrică (o oboseală lăuntrică).
d) Transcrieţi propoziţia principală din fragmentul dat.
2. Alcătuiţi un enunţ în care verbul a privi să aibă alt sens decât cel din text.


Specializarea: învăţători / institutori / profesori pentru învăţământul primar
SESIUNEA 2014
Se dă textul:
Pe la începutul lui martie, când vremea se schimbă iar, veni vestea adusă de nişte
trăsuri boiereşti, care fugeau încărcate cu calabalâc spre Bucureşti, că acest sluger a
cuprins Craiova şi că oamenii lui îşi împart averile boierilor. Pandurii primiseră învoire
de la el să dobândească însă doar averile „rău agonisite”, dar acum era greu de lămurit
care erau bine şi care erau rău agonisite.
(Camil Petrescu, Un om între oameni)
Scrieţi, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire
la textul de mai sus:
a) Scrieţi, din text, verbul la modul supin.
1
Au fost selectate doar subiectele de limba română, fiind excluse, prin urmare, componentele de literatură
română, literatură pentru copii şi metodica predării limbii şi literaturii române.
3 din 63
b) Alcătuiţi un enunţ în care cuvântul iar să aibă o altă valoare morfologică decât cea
din text.
c) Transcrieţi substantivul articulat nehotărât, schimbând articolul nehotărât într-unul
hotărât.


SESIUNEA 2013
1. Se dă textul:
Îmi desprinsei privirea de pe faţa bătrânului, hotărât să nu-i răspund imediat, dar
nu pentru că nu aş fi avut ce vorbi, ci din simplul motiv că întrebărilor lui sau mai exact
întregii înşiruiri de cuvinte nu reuşisem să-i găsesc o justificare logică.
(Augustin Buzura, Feţele tăcerii)
a) Menţionaţi câte un antonim pentru următoarele cuvinte din fragmentul dat:
hotărât şi vorbi.
b) Precizaţi valoarea morfologică şi funcţia sintactică pentru cuvintele
subliniate: bătrânului, nu reuşisem, -i, logică.
c) Transcrieţi, din fragmentul dat, ultima propoziţie subordonată şi menţionaţi
felul acesteia.
2. Alcătuiţi două enunţuri în care cuvântul o să aibă alte valori morfologice decât
cea din textul dat.


SESIUNEA 2013
Se dă textul:
Când mi-a sărit pe dinainte,
Râul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nu m-am dus.
Când îmi trecu pe maluri,
Vântul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nu m-am dus.
Când mi-a zburat de sus în jur,
Şoimul mi-a spus:
Vino cu mine,
4 din 63
Şi nici cu şoimul nu m-am dus,
Şi au trecut pe lângă mine,
Către apus,
Apele, vântul, stelele, şoimii,
Şi au trecut şi-alăturea s-au dus.
(Tudor Arghezi, Inscripţie)
a) Transcrieţi, din versurile date, un cuvânt care conţine un diftong.
b) Construiţi un enunţ în care cuvântul şi să aibă o altă valoare morfologică decât cea
din text.
c) Alcătuiţi un enunţ în care un substantiv din text să aibă funcţia sintactică de nume
predicativ în cazul genitiv.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

EXAMENUL NAŢIONAL DE ACORDARE A DEFINITIVĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

SESIUNEA 2012
1. Se dă textul:
Şi de poveste şi de asemenea vorbe iuţi, Vitoria, nevasta lui Nechifor Lipan, îşi
aducea aminte stând singură pe prispă, în lumina de toamnă şi torcând.
(Mihail Sadoveanu, Baltagul)
Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire
a) Menţionaţi câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: vorbe,
singură.
b) Alcătuiţi câte un enunţ în care cuvântul lui (nevasta lui Nechifor Lipan) să aibă altă
valoare morfologică decât cea din text.
c) Indicaţi valoarea morfologică şi funcţia sintactică a cuvintelor / structurilor
subliniate în text: (de) poveste, iuţi, îşi aducea aminte, (pe) prispă.
2. Alcătuiţi câte un enunţ pentru a exemplifica omonimia cuvintelor: sare, bancă.

EXAMENUL NAŢIONAL DE ACORDARE A DEFINITIVĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

SESIUNEA 2012
Se dă textul:
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
5 din 63
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt [...]
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
(Nichita Stănescu, Poveste sentimentală)
Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire
a) Transcrieţi, din textul liric dat, un verb de conjugarea a IV-a.
b) Explicaţi rolul virgulei din structura Cuvintele se roteau, se roteau între noi.
c) Scrieţi o expresie / o locuţiune care conţine substantivul pământ.
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Departamentul pentru Formarea Profesorilor
EXAMEN PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC II

SESIUNEA 2012
Se dă textul:
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor [...]
Florile-n grădini s-agită [...]
Trei petunii subţirele [...]
Stau de vorbă între ele:
Ce ne facem, fetelor?
(George Topârceanu, Rapsodii de toamnă, Manualul pentru clasa a IV-a)
a) Faceţi analiza morfosintactică a cuvintelor subliniate în text.
b) Explicaţi folosirea semnelor ortografice şi de punctuaţie din text.
c) Puneţi accentul potrivit în următoarele cuvinte: primăvară, deasupra, atitudine,
comportament.

Departamentul pentru Formarea Profesorilor
6 din 63
Specializarea: educatoare / institutoare / profesori pentru învăţământul preşcolar
SESIUNEA 2012
Se dă textul:
Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat.
(Mihai Eminescu, Revedere)
a) Faceţi analiza morfosintactică a cuvintelor subliniate în text.
b) Explicaţi folosirea semnelor ortografice şi de punctuaţie din text.
c) Puneţi accentul potrivit în următoarele cuvinte: codrule, drăguţule, depărtat,
primăvara.

CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE / CATEDRELOR

DECLARATE VACANTE / REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR
Specializarea: educatoare / profesor pentru învăţământul preşcolar
SESIUNEA 2011
Se dă textul:
Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-Pământului se apucă şi făcu chipul lui
Greuceanu numai şi numai din fier, apoi porunci să ardă cuşniţa ziua şi noaptea şi să ţină
chipul acesta fără curmare în foc.
(*** Greuceanu)
Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe:
1. Scrieţi câte un sinonim potrivit pentru fiecare dintre următoarele cuvinte:
îndată (adv.); porunci (vb.).
2. Menţionaţi valoarea morfologică a următoarelor cuvinte: lui (lui Greuceanu),
din (din fier) şi apoi (apoi porunci).
3. Alcătuiţi o propoziţie în care substantivul chipul să fie la numărul plural,
articulat cu articol hotărât.
4. Construiţi câte un enunţ în care verbul a face să fie la acelaşi mod ca în
fragmentul dat, dar la alte două timpuri verbale diferite.
5. Explicaţi rolul primei virgule din textul dat.
6. Precizaţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate în fragmentul dat.

7 din 63
PREUNIVERSITAR
Specializarea: învăţător / institutor / profesor pentru învăţământul primar
SESIUNEA 2011
Se dă textul:
Moromete se pregăti pentru al doilea drum şi când se întoarse arăta de
nerecunoscut, atât de mult îi plăcuse. De astă dată drumul fusese şi mai aventuros şi
Moromete povesti totul într-o seară, cu glas neobişnuit, şi fu ascultat cu uimire.
Descopereau toţi, Cocoşilă, mama, fetele – până şi cei trei – că tatăl lor avea ciudatul dar
de a vedea lucrurile care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau. Numai că spre sfârşit cei
trei se dezmeticiră, sfâşiară vraja care îi ameţise şi căzură pe gânduri...
(Marin Preda, Moromeţii)
Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu
privire la textul de mai sus:
1. Transcrieţi din prima frază a textului dat două cuvinte care conţin diftongi.
2. Scrieţi două cuvinte derivate din familia lexicală a verbului a povesti.
3. Menţionaţi rolul cratimei în structura într-o.
4. Precizaţi valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în fraza: Descopereau toţi,
Cocoşilă, mama, fetele – până şi cei trei – că tatăl lor avea ciudatul dar de a vedea
lucrurile care lor le scăpau.
5. Alcătuiţi un enunţ în care substantivul drumul să fie în cazul genitiv, cu funcţia
sintactică de nume predicativ.
6. Rescrieţi, din fragmentul dat, propoziţia completivă directă.
7. Construiţi o frază în care să existe şi o propoziţie completivă indirectă, introdusă
prin adverbul relativ cum.
8. Explicaţi, într-un text de 3-5 rânduri, semnificaţia enunţului: Moromete povesti
totul într-o seară, cu glas neobişnuit, şi fu ascultat cu uimire.


PREUNIVERSITAR
Specializarea: educatoare
SESIUNEA 2010
1. Scrieţi, pe foaia de concurs, câte un sinonim potrivit pentru fiecare dintre

următoarele cuvinte: categoric (adj.); a coincide (vb.); dăunător (adj.); capriciu
(s.n.).
2. Transcrieţi, pe foaia de concurs, numai varianta corectă a următoarelor cuvinte /
structuri: va pare / va părea; al cincilea copil / al cincelea copil; Să ţi minte! / Să
ţii minte!
3. Construiţi câte un enunţ în care să folosiţi corect următoarele cuvinte / structuri,
fără a le modifica forma: cândva, când va, când v-a, o dată, odată.
8 din 63
4. Alcătuiţi câte un enunţ potrivit pentru fiecare dintre următoarele valori morfologice
ale cuvântului frumos: adjectiv; substantiv; adverb.
5. Precizaţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate în următorul text:
Eu lucrez toată ziua şi nime nu-mi aude gura. (Ion Creangă, Acul şi barosul)


PREUNIVERSITAR
Specializarea: institutori / învăţători
SESIUNEA 2010
A. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu

privire la textul de mai jos:
Din chipul dezorientat cum trecea de pe un trotuar pe altul în căutarea unui anume
număr, se vede că nu cunoaşte casa pe care o căuta. Strada era pustie şi lumea părea
adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau ascunse în mari globuri de sticlă
mată, ca să nu dea căldură. În această obscuritate, strada avea un aspect bizar.
(G. Călinescu, Enigma Otiliei)
următoarele cuvinte: chipul; ascunse; mată; bizar.
2. Transcrieţi, din text, un cuvânt derivat şi un cuvânt format prin compunere.
3. Precizaţi valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în următorul fragment:
Din chipul dezorientat cum trecea de pe un trotuar pe altul în căutarea unui anume
număr, se vede că nu cunoaşte casa pe care o căuta.
4. Menţionaţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate în următorul fragment:
Strada era pustie şi lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse
sau ascunse în mari globuri de sticlă mată, ca să nu dea căldură.
5. Transcrieţi, din textul dat, o propoziţie subiectivă.
B. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe:

1. Alcătuiţi câte un enunţ potrivit pentru sensul fiecăruia dintre următoarele cuvinte:
vise, visuri; bande, benzi.
2. Construiţi câte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a începe.
3. Redactaţi câte două enunţuri în care pronumele personal dânsul să aibă funcţia
sintactică de nume predicativ în cazul acuzativ, respectiv de atribut pronominal în
cazul genitiv.
4. Scrieţi o frază în care verbul a preciza să fie regent pentru o propoziţie subordonată
subiectivă.
C. Rescrieţi enunţurile de mai jos, corectând greşelile, indiferent de natura lor:

1. Dacă vrei să nu fi prea departe de adevăr, trebuie să ai un termen de
comparabilitate.
2. Iată cartea ai cărui eroi te-a impresionat.
9 din 63
Departamentul pentru Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar

Specializarea: învăţământ preşcolar
SESIUNEA 2008
Se dă textul:
Totul e în neclinitire, fără viaţă, fără glas;
Niciun zbor în atmosferă, pe zăpadă – niciun pas;
Dar ce văd?... în raza lunei o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată.
(Vasile Alecsandri, Mezul iernei)
1. Explicaţi semnele de punctuaţie din strofa de mai sus.
2. Despărţiţi în silabe cuvintele următoare şi precizaţi regula aplicată: licee,
astmatic, somptuos.
3. Daţi câte două exemple de cuvinte formate prin derivare cu sufixe
diminutivale şi augmentative.
4. Daţi câte un sinonim neologic pentru cuvintele: a bănui, lacom, stricăciune,
contribuţie, a născoci.


Specializarea: învăţământ primar
SESIUNEA 2008
Se dă textul:
Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinelor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
(Vasile Alecsandri, Gerul)
1. Tăiaţi literele care reprezintă sunete ce nu pot fi semivocale: a, e, ă, i, î, o,
u, y.
2. Arătaţi la care abrevieri se pune punct la sfârşit şi de ce: etc; cca; N; id.
3. Despărţiţi cuvintele în silabe şi precizaţi regula folosită: creioane, codru,
(a) puncta.
4. Faceţi analiza morfo-sintactică a cuvintelor subliniate în textul de mai sus.

10 din 63
EXAMEN PENTRU DEFINITIVAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
Specializarea: învăţământ preşcolar
SESIUNEA 2008
1. Despărţiţi în silabe cuvintele următoare şi precizaţi regula aplicată: punctaj,

tablă, leoaică.
2. Formaţi familia lexicală a cuvântului boboc.
3. Explicaţi folosirea semnelor de punctuaţie din textul:
„- Păi, raţele n-au aripi? De ce nu zboară?
- Zboară, zise bunicul, dar pe jos.”
(Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bunicul)
4. Subliniaţi forma corectă: topogan / tobogan; acţibild / abţibild; înnota / înota;
ortodoxi / ortodocşi.

EXAMEN PENTRU DEFINITIVAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

SESIUNEA 2008
1. Tăiaţi formele incorecte: aşază / aşează; greşală / greşeală; înşeală / înşală;

întemeiază / întemeează.
2. Despărţiţi cuvintele în silabe şi precizaţi regula aplicată: alee, voiau, podiş,
Codlea.
3. Explicaţi folosirea semnelor de punctuaţie:
Tu eşti, tragedianule?
Andrei, o mare poveste!
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
CONCURS NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE

DECLARATE VACANTE TITULARIZABILE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR
SESIUNEA 2008
1. Despărţiţi în silabe următoarele cuvinte: aspru, somptuos, sandvici, jertfă.

următoarele cuvinte: debordant (adj.); a decide (vb.); datorie (s. f.).
3. Alcătuiţi câte un enunţ în care să folosiţi corect următoarele cuvinte /
structuri, fără a le modifica forma: niciun, nici un, altădată, altă dată,
întruna.
11 din 63
4. Alcătuiţi câte un enunţ potrivit pentru fiecare dintre următoarele valori
morfologice ale cuvântului de: prepoziţie simplă; conjuncţie
subordonatoare; interjecţie.
„Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârşi astă sfântă biserică?”
(Petre Ispirescu, Pasărea măiastră)


PREUNIVERSITAR
SESIUNEA 2008
A. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu

Pe lângă toate aceste calităţi şi virtuţi, străinul ar constata o tovărăşie plină de
cordialitate, cum, vai! nu se mai găseşte între ceilalţi muritori; ar găsi simplicitate [...] în
mijlocul naturii veşnice, ar vedea egalitate şi democraţie nefalsificate şi s-ar încredinţa, în
sfârşit, că ceva din copilăria şi bunătatea omului de altădată a rămas în sufletul
vânătorilor. Şi ar închina şi el cu dragă inimă un pahar cu vin pentru tagma aceasta de
indivizi.
(Mihail Sadoveanu, Aprilie – o clipă, volumul Ţara de dincolo de negură)
1. Menţionaţi câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele
cuvinte: veşnice, a se încredinţa, bunătate, a închina.
2. Transcrieţi, din text, un cuvânt derivat şi un cuvânt compus.
3. Precizaţi valoarea morfologică (a felului părţilor de vorbire), din text, a cuvintelor
subliniate: o tovărăşie plină de cordialitate, cum, vai! nu se mai găseşte între
ceilalţi muritori.
4. Menţionaţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: Şi ar închina şi el cu dragă
inimă un pahar cu vin pentru tagma aceasta de indivizi.
5. Transcrieţi, din textul dat, ultima propoziţie principală.

creieri / creiere, curenţi / curente.
2. Alcătuiţi două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului a (se) găsi.
3. Alcătuiţi două enunţuri în care substantivul egalitate să fie în cazul genitiv, respectiv
în cazul dativ.
4. Alcătuiţi o frază în care verbul a (se) vedea să fie regent pentru o propoziţie
subordonată subiectivă.

1. A ansamblat, fără greşală, toate piesele motorului.
2. Azi dimineaţă a plecat mai devreme la servici.
3. Nobilimile ţării îl ajutau pe voievod?
12 din 63

PREUNIVERSITAR
SESIUNEA 2007
1. Despărţiţi în silabe următoarele cuvinte: cuscru, nostru, continuu, duioşie.

2. Alcătuiţi câte un enunţ în care să folosiţi corect următoarele cuvinte / structuri, fără
a le modifica forma: niciodată, nici odată, nici o dată, demult, de mult.
3. Transcrieţi, pe foaia de concurs, numai varianta corectă a următoarelor cuvinte /
structuri: de-a baba-oarba / de-a Baba-Oarba (joc); de bună seamă / de bună-
seamă; va decade / va decădea; a decoji / a descoji; să descri / să descrii.
următoarele cuvinte: a (se) aclimatiza (vb.), activ (adj.), actual (adj.), adept (s.m.).
5. Alcătuiţi câte un enunţ potrivit pentru fiecare dintre următoarele valori morfologice
ale cuvântului o: pronume personal; numeral cardinal; interjecţie.
El mână caii-nspre casă şi vede iar o privelişte ca-n ziua trecută.
(Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă)


PREUNIVERSITAR
SESIUNEA 2007
A. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu

Sufrageria cuprinde o masă lungă, două bănci cu spătar şi câteva scaune. Pe cele
două bănci pot intra mai mulţi sau mai puţini tovarăşi. Câteodată sunt mai mulţi. Mai ales
la vremea cucoşilor de munte, când pe acele înălţimi se prelungeşte coada iernii şi
petrecerile sunt mai plăcute înlăuntru, în preajma sobei. Atunci se întemeiază celebrele
priveghiuri, în care vânătorii vechi îşi istorisesc isprăvile.
(Mihail Sadoveanu, Cuc şi păstrăvi, volumul Valea Frumoasei)
1. Menţionaţi câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte /
structuri: a cuprinde, a intra, mai ales, în preajma.
2. Transcrieţi, din text, un cuvânt derivat şi un cuvânt compus.
3. Precizaţi valoarea morfologică din text a cuvintelor: Sufrageria cuprinde o masă
lungă, două bănci cu spătar şi câteva scaune.
13 din 63
4. Menţionaţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: Pe cele două bănci pot intra
mai mulţi sau mai puţini tovarăşi.
5. Transcrieţi, din textul dat, ultima propoziţie subordonată atributivă.

arce / arcuri, butoni / butoane.
2. Alcătuiţi două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului vechi.
3. Alcătuiţi două enunţuri în care substantivul masă să fie în cazul genitiv, respectiv în
cazul dativ.
4. Alcătuiţi o frază în care verbul a istorisi să fie regent pentru o propoziţie
subordonată subiectivă.

1. Nu şi-aduce aminte de întâmplările acelei zi de iulie.
2. Şi-a cumpărat un maieu care îl poartă cu drag.
3. Nu aceptă să-i fi dator cu ceva.


SESIUNEA 2007
Se dă textul:
De piatră de-ai fi fost, şi nu se putea să nu-ţi salte inima de bucurie, când auzeai
uneori pe Mihai scripcariul din Humuleşti umblând tot satul câte c-o droaie de flăcăi după
dânsul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
1. Faceţi analiza morfosintactică a cuvintelor subliniate.
2. Motivaţi folosirea celor două virgule şi a celor două cratime.
3. Despărţiţi în silabe următoarele cuvinte şi enunţaţi regula: pentru, sculptor.
14 din 63
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 1
NOŢIUNI GENERALE DE VOCABULAR
STRUCTURA VOCABULARULUI LIMBII ROMÂNE
Vocabularul (lexicul) unei limbi cuprinde totalitatea cuvintelor din acea limbă.
Vocabularul limbii române are următoarea structură:
Fondul principal lexical (numit şi vocabular de bază sau vocabular fundamental)
cuprinde cuvintele fără de care comunicarea între vorbitorii limbii române nu ar fi posibilă
(cuvintele cunoscute şi folosite de toţi vorbitorii). Dintre acestea, peste 60 % sunt de origine
latină, iar restul sunt de alte origini (slavă, maghiară, turcă, neogreacă etc.). Ele desemnează
obiecte uzuale, fiinţe, gradele de rudenie, principalele acţiuni, principalele plante, animale,
alimente, băuturi, însuşiri, culori, principalele părţi ale corpului omenesc, zilele săptămânii,
lunile anului, anotimpurile, momentele zilei etc.
Masa vocabularului cuprinde cuvintele care nu sunt cunoscute şi folosite de toţi
vorbitorii: arhasime, regionalisme, neologisme, termeni tehnici şi ştiinţifici, elemente de
jargon, termeni argotici. Cuvintele care alcătuiesc masa vocabularului sunt mult mai
numeroase decât cele care intră în componenţa fondului principal lexical.
Regionalismele sunt cuvinte folosite şi astăzi, însă în anumite regiuni ale ţării: perje,
pită, curechi, cucuruz etc.
Spre deosebire de ele, arhaismele sunt cuvinte, expresii, forme gramaticale şi
construcţii sintactice care nu se mai folosesc astăzi. Se poate recurge la ele doar atunci când
sunt evocate fapte, întâmplări, stări de lucruri din trecut. Arhaismele pot fi:
a) lexicale (= cuvintele nu mai există în limba română de astăzi): bir, clacă, dijmă, paharnic
etc.
b) fonetice (= cuvintele există şi astăzi, însă în trecut cunoşteau alte forme): sară, samă, a
îmbla etc.
c) morfologice (= cuvintele există şi astăzi, însă în trecut cunoşteau şi alte forme gramaticale
– de plural de exemplu): inime, aripe, palaturi, diamanturi etc.
d) sintactice (= cuvintele există şi astăzi, însă în trecut puteau intra şi în alte raporturi
sintactice – de exemplu atributul substantival datival): Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân
vieţii mele (Mihai Eminescu)
e) semantice (= cuvintele există şi astăzi, însă, în limba română dintr-o altă perioadă istorică,
aveau alte sensuri): Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă (Mihai Eminescu)
– aici, limbă are sensul de popor.
Termenii tehnici şi ştiinţifici sunt cuvinte folosite în anumite domenii precum chimie,
fizică, matematică, medicină: ecuaţie, teoremă, potasiu, cord, viroză etc.
Elementele de jargon sunt cuvinte provenite din alte limbi şi folosite de unii vorbitori
pentru a-şi demonstra superioritatea: bonjur, madam, mersi, OK etc.
Termenii argotici (argourile) sunt cuvinte folosite de anumiţi vorbitori (elevi, studenţi,
persoane „certate” cu legea) pentru a nu fi înţeleşi de ceilalţi vorbitori: profu, diriga, marfă
(=extraordinar), mişto, nasol, a ciordi, parai, facultate (=închisoare) etc.
15 din 63
APLICAŢIE: Identificaţi cuvintele care fac parte din masa vocabularului, precizând şi
categoria în care intră: curechi, pâine, magneziu, plăieş, soare, nasol, mamă, niţel, câine, pită.
SENSUL CUVINTELOR
Înainte de toate, trebuie subliniat că orice cuvânt are un sens lexical (înseamnă ceva) şi
un sens gramatical (aparţine unei părţi de vorbire). Cele două sensuri sunt consemnate în
dicţionarele explicative. Pe de altă parte, cuvintele pot fi monosemantice (de pildă termenii
tehnici, ştiinţifici, care au un singur sens) sau polisemantice (au mai multe sensuri, mai mult
sau mai puţin apropiate).
Dintr-un alt punct de vedere, cuvintele pot avea:
1. un sens propriu, de bază, fundamental, denotativ – este cel mai vechi şi mai obişnuit,
primul sens care ne vine în minte atunci când rostim cuvântul respectiv → exemplu: braţ =
mână, parte a corpului omenesc
2. un sens secundar – porneşte de la sensul de bază şi păstrează legătura cu el, însă este altul
– exemplu: Am luat un braţ de lemne.
3. un sens figurat, conotativ – se numeşte astfel deoarece presupune o figură de stil – exemplu:
braţul Dunării (personificare).
APLICAŢII:
1. Construiţi enunţuri în care cuvintele următoare să fie folosite, pe rând, cu sens propriu,
cu sens secundar şi cu sens figurat: umeri, cămaşă, stea.
2. Construiţi enunţuri în care cuvintele următoare să fie folosite, pe rând, cu sens propriu
şi cu sens figurat: ascuţit, slab, a se topi, coastă, a se evapora, a se îndoi, a se naşte, a
răsări, tulbure, a săpuni.
3. Explicaţi sensul avut în context de cuvintele subliniate: Mesteceni ard, asemenea unor
lumânări albe. La intervale rare, clinchetul turmelor de oi picură în auz, fiind curgerii
timpului cea mai dulce măsurătoare.
4 Construiţi enunţuri prin care să demonstraţi că următoarele cuvinte sunt polisemantice:
masă, a ţine, a trece, a duce, baie, a merge. [ATENŢIE! Între înţelesurile diferite ale
unui cuvânt, trebuie să existe totuşi o legătură!!!]
Omonimele sunt cuvintele care au aceeaşi formă, dar sensuri diferite. Ele pot fi:
a) propriu-zise sau totale: broască, toc etc.
b) parţiale – sunt identice numai la anumite forme din paradigma lor: somn [peşte] – somni /
somn [stare] – defectiv de plural
c) morfologice sau omoforme – este vorba despre formele identice din paradigma unor părţi
de vorbire diferite: vin (substantiv) – vin (verb); sare (substantiv) – sare (verb)
d) lexico-gramaticale – nu îşi modifică forma atunci când trec de la o parte de vorbire la alta:
muncitor (adjectiv) - muncitor (substantiv).
Antonimele sunt perechi de cuvinte aparţinând aceleiaşi părţi de vorbire, dar având
sens diametral opus: aici – acolo, a urca – a coborî, departe – aproape.
Sinonimele sunt cuvinte aparţinând aceleiaşi părţi de vorbire, cu forme diferite şi cu
sens apropiat sau (mai rar) identic. Ele sunt, în general, parţiale, întrucât sensurile lor nu se
suprapun în mod absolut: cale – drum, scrisoare – răvaş etc. Unii specialişti consideră unele
sinonime a fi totale (cupru – aramă, vers – stih etc.), însă cele două cuvinte care formează
perechea nu aparţin aceluiaşi registru stilistic al limbii. Se vorbeşte şi despre sinonime
aproximative, atunci când se asociază termeni din domenii foarte variate (în general, în
16 din 63
operele literare).
Toate sinonimele unui cuvânt alcătuiesc o serie sinonimică.
Există şi sinonime contextuale – au acelaşi înţeles doar în anumite contexte:
Am fugit spre şcoală = Am alergat spre şcoală.
Fugi de-aici, că nu te cred! ≠ *Aleargă de-aici, că nu te cred!
Vara, nu îmi place căldura = Vara, nu îmi place canicula.

Prietenii l-au primit cu căldură în mijlocul lor ≠ *Prietenii l-au primit cu caniculă în
mijlocul lor.
Atenţie la situaţiile când se cer sinonime neologice (cuvintele găsite vor trebui să fie
neologisme):
căldură = caniculă, entuziasm, afecţiune; ≠ arşiţă, zăpuşeală
a cere = a pretinde, a solicita, a impune; ≠ a dori, a vrea
grijă = precauţie, prudenţă, atenţie
Paronimele sunt cuvintele care au un înveliş sonor asemănător (adică formă foarte
asemănătoare, motiv pentru care se confundă între ele de către unii vorbitori), dar sensuri
diferite: lagună – lacună, epic – etic, propoziţie – prepoziţie etc.
Sufixul fer întâlnit în cuvinte precum petrolifer, carbonifer, aurifer are sensul de care
are, care poartă. Deci, spunem corect teren carbonifer (= teren care are cărbune) sau
zăcământ petrolifer (= zăcământ de petrol, care are petrol).
APLICAŢII:
1. Găsiţi câte patru sinonime pentru cuvintele etern şi fantastic.
2. Grupaţi pe serii sinonimice cuvintele: dur, falsitate, efemer, mediocru, ursită, solid,
trecător, neadevăr, comun, soartă, agresiv, vremelnic, modest, făţărnicie, destin,
brutal.
3. Găsiţi sinonime neologice pentru cuvintele: adânc, ciudat, credincios, a înapoia,
pământesc, visare, gingăşie, ambiţie.
4. Grupaţi pe serii antonimice cuvintele: a înlănţui, totdeauna, poetic, eronat, calm, a
elibera, niciodată, blând, etern, prozaic, corect, apatic, neliniştit, aspru, efemer,
scump, a mobiliza, coerent, ieftin, a imobiliza, incoerent, veşnic.
5. Alcătuiţi enunţuri cu omonimele cuvintelor: constituţie, cui, lamă, milă, sol, unde.
6. Găsiţi paronimele următoarelor cuvinte şi alcătuiţi apoi enunţuri cu fiecare: minier,
mortar, elipsă, glacial, companie, floral, oral, ordinal, eroare, a raporta, înserare, a
evalua, calitate, a preveni.
Pleonasmul este greşeala de exprimare care constă în folosirea alăturată a două cuvinte
sau a unor construcţii care au acelaşi înţeles: a convieţui laolaltă cu cineva, hartă a
mapamondului, a avansa înainte, a se bifurca în două, a reveni din nou, gastrită la stomac.
Tautologia este procedeul care presupune repetarea intenţionată a unei părţi de
propoziţie sau a unei propoziţii, dar cu funcţii sintactice diferite, pentru a sublinia o situaţie, o
acţiune, o calitate: La mine, vorba e vorbă; De cuminte, este cuminte acest băieţel; Copiii –
tot copii.
STRUCTURA CUVÂNTULUI
Rădăcina (morfemul radical) este elementul comun mai multor cuvinte cu sens înrudit. Ea
poartă sensul lexical avut de cuvânt şi reprezintă elementul constant în flexiune şi în derivare.
17 din 63
Morfemele sunt de trei feluri:
a) afixe – sufixe şi prefixe lexicale;
b) desinenţe – servesc la exprimarea genului, numărului, cazului şi persoanei. Exemple: eu
lucrez-0, tu lucrez-I;
c) sufixe gramaticale – ajută la exprimarea modului şi a timpului
Rădăcina, împreună cu unul sau cu mai multe sufixe gramaticale, formează tema
cuvântului. La tema cuvântului, se adaugă desinenţele.
Exemple:
HOTĂRÂSEM = HOTĂR (morfem radical) + Î (sufix gramatical pentru conjugare) + SE (sufix
gramatical pentru indicativ mai mult ca perfect) + M (desinenţă pentru persoana I singular)
POMI = POM (morfem radical) + I (desinenţă pentru masculin, plural, N-A-D-G)
SĂ GĂSEASCĂ = SĂ (afix mobil) + GĂS (morfem radical) + EASC (sufix pentru mod şi
timp) + Ă (desinenţă pentru persoana a III-a sg. şi pl.)
CITESC = CIT (morfem radical) + ESC (sufix pentru indicativ prezent) + 0 (desinenţă pentru
persoana I sg. – III pl.).
MIJLOACE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI
Îmbogăţirea vocabularului se poate face pe două căi: pe cale internă (exclusiv din
cuvinte aparţinând limbii române), situaţie în care discutăm despre derivare, despre
compunere şi despre conversiune (schimbarea valorii gramaticale) şi pe cale externă (apelând
la alte limbi – de regulă, cuvintele intrate în română până în secolul al XIX-lea se numesc
împrumuturi, iar cele intrate începând cu secolul al XIX-lea se numesc neologisme).
MIJLOACE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI PE CALE INTERNĂ
Derivarea este procedeul prin care se formează cuvinte noi (numite cuvinte derivate)
cu ajutorul prefixelor şi al sufixelor lexicale, ataşate la un cuvânt de bază (existent în
dicţionare!) sau radical. [Aceasta este definiţia pentru derivarea propriu-zisă sau progresivă.]
Prefixele sunt mai puţine decât sufixele şi specialiştii identifică următoarele categorii:
a) foarte vechi: des- (descoase), stră- (străbunic);
b) vechi: ne- (nedemn), răs- (răscoace);
c) noi (numite de unii specialişti prefixoide, adică false prefixe, numite astfel pentru că, la
origine, ele aveau propriul înţeles, precum cuvintele): ante-, anti-, inter-, intra-, post-,
supra-, ultra- etc.
Sufixele sunt mult mai numeroase decât prefixele, în limba română existând circa 500
de sufixe (derivarea cu sufixe este foarte productivă). După înţelesul derivatelor obţinute,
sufixele pot fi:
a) augmentative: -an (băietan), -oi (măturoi, pietroi), -andru (băieţandru);
b) diminutivale: -aş (copilaş), -el (băieţel), -ea, -ică (frumuşică), -ioară, -uş, -uţ, -uţă, -uleţ
(coşuleţ);
c) pentru determinarea agentului (a celui care efectuează o lucrare): -ar (morar), -aş
(căruţaş), -easă, -agiu, -ist, -tor;
d) pentru determinarea însuşirii unor obiecte: -al, -bil, -esc (tineresc), -iu (auriu), -ar (inelar),
-aş (fruntaş);
e) pentru denumiri abstracte: -ătate, -eală (cicăleală), -ie (omenie), -anţă, -inţă, -ime;
f) pentru denumirea unei colectivităţi: -ărie (viespărie), -et (făget), -ime (tinerime), -iş, -işte;
g) pentru indicarea modalităţii: -eşte (iepureşte), -iş (pieptiş), -îş (coborâş)
18 din 63
După rezultatul morfologic al ataşării lor la radical, sufixele pot fi:
a) substantivale: -ar (bucătar), -easă, -uş (albuş);
b) adjectivale: -esc (tineresc), -iu (portocaliu), -os (stufos);
c) verbale: -a (brăzda), -i (înflori),-iza, -ui (biciui);
d) adverbiale: -eşte (vultureşte), -iş (furiş).
Aşa cum există prefixoide, există şi sufixoide, adică false sufixe, numite astfel pentru
că, la origine, ele aveau propriul înţeles, precum cuvintele): -cid (= ucigător), -fil (= iubitor), -
fob (= care nu suportă ceva), -log (= specialist): erbicid, cinefil, claustrofob, dermatolog.
Cuvintele formate prin derivare simultan cu prefix(e) şi sufix(e) se numesc derivate
parasintetice: înflori, strămoşesc etc.
ATENŢIE!
1. Nu confundaţi sufixul lexical cu sufixul gramatical! Sufixul lexical, ataşat la un cuvânt
de bază (existent în dicţionar), formează un alt cuvânt (existent, de asemenea, în
dicţionar): pădure + ar = pădurar; tânăr + esc = tineresc etc. Sufixul gramatical,
ataşat la un cuvânt de bază (existent în dicţionar), NU formează un alt cuvânt: a lucra
+ ez = lucrez; a înflori + esc + e (desinenţă) = înfloreşte etc.
2. Cuvintele formate prin derivare se numesc cuvinte derivate, au legătură de sens [nu
doar de formă] unele cu altele şi alcătuiesc o familie lexicală (familie de cuvinte). În
formarea unei familii de cuvinte, nu se acceptă substantive/adjective articulate,
substantive/adjective la plural sau la feminin (se folosesc doar nearticulate, la masculin
singular), iar, în cazul verbelor, nu se acceptă alte moduri şi timpuri în afară de
infinitiv. De asemenea, nu este acceptată folosirea prepoziţiilor.
Un alt tip de derivare, opusă celei propriu-zise sau progresive, este derivarea
regresivă, procedeu prin care se creează cuvinte noi (existente în dicţionar) prin suprimarea
(eliminarea) unor afixe (sufixe sau prefixe). De aceea, această derivare se mai numeşte şi
inversă. De pildă, nuc s-a format de la cuvântul de bază nucă, blestem – de la a blestema,
câştig – de la a câştiga, văz – de la a vedea, rugă – de la a ruga, botez – de la a boteza etc.
Compunerea este procedeul lexical ce constă în unirea a două sau mai multe cuvinte
(existente fiecare în parte în dicţionar!) pentru alcătuirea unui cuvânt nou (existent, de
asemenea, în dicţionar!). Compunerea poate fi făcută:
1) din cuvinte întregi:
- necontopite: cu cratimă (câine-lup, prim-ministru) sau fără cratimă (Ştefan cel Mare,
Valea Prahovei); specialiştii vorbesc aici despre compunerea prin alăturare (sau
juxtapunere sau parataxă) – de pe, câine-lup şi despre compunerea prin subordonare –
Valea Prahovei, gura-leului
- contopite (compunere prin sudare): bunăvoinţă, untdelemn, oarecare
2) din abrevieri:
- din părţi ale cuvintelor componente: aprozar, TAROM, ASIROM
- din iniţiale ale cuvintelor componente: C.F.R., O.N.U.
Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea) este procedeul ce constă în trecerea

unui cuvânt de la o parte de vorbire la alta.
Era un copil frumos (adjectiv) – El cântă frumos (adverb).
Aceasta cântă (pronume demonstrativ) – Fata aceasta cântă (adjectiv pronominal
demonstrativ).
19 din 63
MIJLOACE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI PE CALE EXTERNĂ
Împrumuturile sunt cuvinte luate din alte limbi cu care româna a venit în contact: slavă
(bogat, bolnav, deal, muncă, zăpadă), turcă (baclava, cafea, sarma, chiftea), greacă (ieftin, a
economisi, a plictisi), maghiară (cizmă, meşteşug, oraş, şoim).
Neologismele sunt cuvinte recent împrumutate din alte limbi (începând din secolul al
XIX-lea): franceză (caiet, teatru, etichetă, sculptor), germană (chelner, chiflă, rucsac), rusă
(taiga), italiană (partitură, valută), engleză (computer, fotbal, show, miting, manager). Unele
neologisme şi-au păstrat forma avută în limba de provenienţă (show, thriller, hobby), în timp
ce altele s-au adaptat, s-au „românizat” (miting, lider ).
APLICAŢII:
1. Construiţi enunţuri cu următoarele paronime: adagiu – adagio, a enerva – a inerva,
flagrant – fragrant, a releva – a revela, a apropia – a apropria.
2. Folosind Dicţionarul explicativ al limbii române, demonstraţi, prin enunţuri adecvate, că
următoarele cuvinte nu sunt sinonime: teamă – temeritate, a instiga – a îndemna,
draconic – diabolic, fastidios – fastuos.
3. Identificaţi îmbinările pleonastice din următoarele enunţuri:
a) Vorbitorul a părăsit altitudinile înalte ale dezbaterii.
b) Rezultatele negocierilor s-au dovedit rodnice şi fructuoase.
c) Dăinuieşte o confuzie permanentă între înţelesurile şi valorile acestui proiect.
d) În jurul oraşului nostru se află împrejurimi pitoreşti.
e) Publicul a avut prilejul să admire trupa de actori cu ocazia turneului de anul trecut.
4. Rescrieţi următoarele enunţuri, corectând toate greşelile conţinute:
a) Tu eşti singura persoană care şti acest secret.
b) Grija pentru noul născut o avea acum întreaga familie şi chiar vizitatorii casei.
c) Numărul cuvintelor de acest fel dispărute din limbă sunt din ce în ce mai multe.
d) Apariţia unor trăsături fonetice şi lexicale distincte pe care autorul îşi bazează
argumentarea nu pot anunţa existenţa unor limbi noi.
e) Acesta este colectivul a cărui iniţiativă şi efort s-au bucurat de apreciere.
f) Recuperăm sumele datorate de locatarii răi platnici.
g) Povestea întâmplări reale sau pretinse reale.
h) A greşit nu datorită mâniei, cât din lipsă de tact.
5. Găsiţi câte trei sinonime neologice pentru fiecare dintre următoarele cuvinte: aruncare, a
călăuzi, căldură, încântător, greţos, grijă, necurat, neclintire.
6. Precizaţi cum s-au format următoarele cuvinte: înştiinţare, cumsecade, reascuţirea, după-
amiază, nemuncitoreşte, fiecare, neîntemeiat, oarecum, reîngălbenire, răuvoitor,
fărădelege.
7. Alcătuiţi familiile de cuvinte ale următorilor termeni: floare, veste, moş, a şti.
20 din 63
NOŢIUNI GENERALE DE FONETICĂ
SUNETE ŞI LITERE
Când vorbim, folosim sunete, care sunt redate în scris prin litere. Conform
Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (ediţia a II-a, 2005), actualul
alfabet al limbii române are 31 de litere:
Litera Denumirea/citirea literei
A, a a
Ă, ă ă
Â, â î / î din a
B, b be / bî
C, c ce / cî
D, d de / dî
E, e e
F, f ef / fe / fî
G, g ge / ghe/ gî
H, h haş / hî
I, i i
Î, î î / î din i
J, j je / jî
K, k ca / capa
L, l el / le / lî
M, m em / me / mî
N, n en / ne / nî
O, o o
P, p pe / pî
Q, q kü
R, r er / re / rî
S, s es / se / sî
Ş, ş şe / şî
T, t te / tî
Ţ, ţ ţe / ţî
U, u u
V, v ve / vî
W, w dublu ve / dublu vî
X, x ics
Y, y i grec
Z, z ze / zet / zî
Potrivit principiului fonetic, în scrierea limbii române, fiecare literă notează un sunet:
casă – [kasă]; zac – [zak] etc. Însă, uneori, o literă poate nota mai multe sunete – astfel, x
notează sunetele [ks] sau [gz]: excursie – [ekskursie], axă – [aksă]; examen – [egzamen],
21 din 63
exemplu – [egzemplu].
Litera c, urmată de e sau de i, notează un singur sunet: [č]: ceas – [čas]; acea – [ača];
ciot – [čot]; nicicând – [ničcând].
Litera g, urmată de e sau de i, notează un singur sunet: [ğ]: geantă – [ğantă]; dragi –
[drağ]; giulgiu – [ğulğu].
Grupul de litere ch, urmat de e sau de i, notează un singur sunet: [k’]: cheamă –
[k’amă]; chior – [k’or].
Grupul de litere gh, urmat de e sau de i, notează un singur sunet: [g’]: gheaţă – [g’aţă];
ghiaur – [g’aur]; unghiul – [ung’ul].
Sunetele limbii române se clasifică în:

1) vocale = sunete care se rostesc fără ajutorul altor sunete şi care pot forma singure silabă:
[a], [ă], [e], [i], [î], [o], [u]
2) semivocale = sunete care seamănă cu vocalele, dar care nu formează singure silabă: [e],
[i], [o], [u]
3) consoane = sunete care se rostesc cu ajutorul vocalelor şi care nu pot forma singure silabă:
[b], [c], [d],[ f]……, [č], [ğ], [k’], [g’].
OBSERVAŢII:
1) a, ă, â/î sunt întotdeauna vocale; e, i/y, o, u, sunt vocale dacă în silabă cu ele nu se află a,
ă, â/î şi semivocale în caz contrar
Exemple: elev/ teamă; inel/ iată; oraş/ moară; uşor/ cuarţ; ylang-ylang/ yală.
2) e, i/y, o, u aflate în combinaţie se comportă astfel: va fi vocală sunetul pe care cade
accentul şi semivocală – celălalt
Exemple: yoga; lei; doină; sacou; ierburi; copii (vocala a fost subliniată).
3) orice silabă trebuie să conţină o vocală şi, din acest motiv, cuvinte precum următoarele se
transcriu fonetic astfel:
tace – [ta-če]; cianură – [či-a-nu-ră]; muncit – [mun-čit]; trage – [tra-ğe]; ger – [ğer]; ghem –
[g’em]; chin – [k’in]; chem – [k’em]; ghindă – [g’in-dă]
4) următoarele cuvinte se pronunţă astfel:
el – [iel]; ele – [ie-le]; Maria – [ma-ri-ia].
Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală aflate în aceeaşi
silabă: mear-gă; soa-re; ia-tă etc. Diftongul este grupul de sunete, nu de litere, motiv pentru
care se impune făcută transcrierea fonetică, pentru a fi siguri dacă într-un cuvânt avem sau nu
diftong. Astfel, în cuvinte precum el [iel], există diftong, în timp ce în cuvinte precum ceară
[ča-ră], geană [ğa-nă], chiar [k’ar], gheară [g’a-ră] şi altele asemenea nu există diftongi.
Diftongii sunt de două feluri (vocala a fost subliniată):
- ascendenţi (urcători) – semivocală + vocală: seară; iarbă; moară
- descendenţi (coborâtori) – vocală + semivocală: maică; tei; ou.
Triftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale aflate în
aceeaşi silabă: spuneai; trăiau; vreau. Triftongul este grupul de sunete, nu de litere, motiv
pentru care se impune făcută transcrierea fonetică, pentru a fi siguri dacă într-un cuvânt avem
sau nu triftong. Astfel, în cuvinte precum treceau [tre-čau], vegheai [ve-g’ai], nu există
triftong. În schimb, există triftong în cuvântul eu [ieu].
Hiatul apare atunci când două vocale alăturate (scrise una după alta), la despărţirea
22 din 63
cuvântului în silabe, trec în silabe diferite: idee (i-de-e); poet (po-et); luăm (lu-ăm). Hiatul
apare între două vocale, nu între o vocală şi o semivocală; de aceea, nu avem hiat în cuvinte
precum leoaică [le-oai-că], cimpoaie [čim-poa-ie], ploua [plo-ua] etc.
Silaba este formată dintr-o vocală sau dintr-un grup de sunete compus obligatoriu şi
dintr-o vocală şi care se pronunţă cu un singur efort expirator. Silabele pot fi accentuate sau
neaccentuate, accentul căzând întotdeauna pe o vocală.
Cuvintele care se scriu la fel, dar care se rostesc (se accentuează) diferit se numesc
omografe (vocala accentuată a fost subliniată): acele – acele; copii – copii; haină – haină; voi
– voi etc.
Cuvintele care se rostesc la fel, dar se scriu diferit se numesc omofone: car – c-ar; la –
l-a; iar – i-ar; cei – ce-i etc.
APLICAŢII:
1. Transcrieţi fonetic următoarele cuvinte şi arătaţi în care dintre ele întâlnim diftongi,
triftongi şi hiat: ceaţă, chiot, cină, geană, gintă, cheie, ceară, (să) geamă, cioară, rânduială,
cherchelit, dumneaei, învechit, general, veci, genunchi, cinci, vechi, chenar, maci, mărgea,
gherghef, Gheorghicescu, cheag, ghiozdan, ghiaur, ciocolată, ghiocel, kilogram, cicoare,
curechi, boxă, Mariana, Cecilia, George, ea, meci, hobby, auxiliar.
În cuvintele de mai sus, arătaţi, acolo unde este cazul, câte sunete notează grupurile de
litere ce, ci, ge, gi – model: baci – [bač] (1 sunet); mărgică – [măr-ği-kă] (2 sunete).
2. Precizaţi tipul diftongilor (ascendenţi sau descendenţi) din următoarele cuvinte: zei,
saltea, pliu, antreu, cafea, scatiu, cimpoiul, ploi, sfoară, făcui, puseu.
3. Arătaţi câte litere şi câte sunete au cuvintele următoare: kilowatt, ghicitoare, kaki,
exercita, cherestegiu.
DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE ŞI LA CAPĂT DE RÂND
Normele actuale, consemnate în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al

limbii române (DOOM2, ediţia a II-a, 2005), prevăd despărţirea după pronunţare. Este
acceptată şi despărţirea după structură, însă cu unele restricţii faţă de recomandările din prima
ediţie a DOOM (din 1982).
Principalele reguli de despărţire în silabe:
1. Două vocale alăturate, identice sau diferite, se despart (ele sunt vocale în hiat): a-le-
e; al-co-ol; am-bi-gu-u; bo-re-al; con-ti-nu-ăm; a-fec-tu-os.
2. Un diftong şi un triftong se despart de vocala sau de diftongul precedent: du-bi-oa-
să; în-şe-uea-ză; dum-nea-ei.
3. O consoană intervocalică trece la secvenţa următoare: a-pă; fi-re; ve-cin. La fel se
comportă litera x (a-xă; bo-xă; e-xem-plu) şi grupurile de litere ch şi gh urmate de e sau de i
(ra-che-tă; ve-ghe; li-ghi-oa-nă). Regula este valabilă şi dacă înaintea consoanei se află un
diftong (mai-că), un triftong (lu-poai-că) sau dacă după consoană există un diftong (re-sea-
mă-nă).
Se comportă ca o singură consoană combinaţiile de două sau de trei consoane din
cuvinte şi din nume proprii cu grafii străine care notează, conform normelor ortografice ale
diferitelor limbi, un singur sunet: ch [k] ro-cker; tch [č] ke-tchup.
4. Două consoane intervocalice, identice sau diferite, se despart: for-tis-si-mo; tic-sit;
ic-ni; frec-ven-ţă; vaj-nic; mul-te; toam-nă; cap-să; as-cet; os-cior; as-tăzi. Regula este
23 din 63
valabilă şi când înaintea consoanelor sau după ele se află un diftong sau un triftong (trais-tă;
dor-meau).
Excepţii:
a) Dacă dintre cele două consoane, prima este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este l sau r,
atunci ambele consoane trec la secvenţa următoare: ca-blu; su-plu; a-tlet; a-flu. Dacă l sau
r sunt precedate de alte consoane decât cele menţionate, despărţirea se face conform
regulii de bază, respectiv între cele două consoane: om-le-tă; iz-laz; is-lam; iş-lic; mier-lă.
b) Nu se despart consoanele duble din cuvinte şi din nume proprii cu grafii străine care
notează sunete distincte de cele notate prin consoana simplă corespunzătoare din limba
română – exemplu: zz [ţ] pi-zza.
5. Trei consoane intervocalice se despart după prima consoană: ob-şte; cir-cum-spect;
de-lin-cvent; lin-gvist; vâr-stă; cus-cru; as-pru; as-tru. La fel se despart şi consoanele urmate
de ch, gh (+ e, i): în-chi-de; în-ghe-ţa.
Excepţii:
Dacă cele trei consoane intervocalice sunt lpt, mpt, mpţ, ncş, nct, ncţ, ndv, rct, rtf, stm,
despărţirea se face după primele două consoane: sculp-ta; somp-tu-os; linc-şii; punc-ta; func-
ţi-e; sand-vici; arc-tic; jert-fă; ast-mul.
6. Patru consoane intervocalice se despart după prima consoană: ab-stract; con-struc-
tor; în-zdră-ve-ni; mon-stru; in-scrip-ţi-e. Există şi excepţii, când despărţirea se face după a
doua consoană: în cuvinte precum gang-ster; tung-sten.
7. În cuvintele compuse şi derivate cu prefixe, despărţirea se poate face şi ţinând cont
de elementele componente (aşadar, de structura cuvântului), dar se poate face şi conform
normelor de mai sus. Astfel, pentru o serie de cuvinte precum următoarele, se admit două
moduri de despărţire în silabe: alt-un-de-va / al-tun-de-va; de-spre / des-pre; drept-unghi /
drep-tunghi; port-a-vi-on / por-ta-vi-on; ne-sta-bil / nes-ta-bil; sub-li-ni-a / su-bli-ni-a; in-e-
gal / i-ne-gal; dez-ar-mat / de-zar-mat etc. Şi la unele derivate cu sufixe, se poate ţine cont de
structură: sa-vant-lâc / sa-van-tlâc.
8. O serie de greşeli sau de ezitări se întâlnesc atunci când diftongii şi hiaturile se
confundă. Iată despărţirile corecte în silabe ale câtorva cuvinte pe care – nu de puţine ori –
le-am întâlnit greşit realizate: ais-berg, a-si-du-u, au-gust, coa-for, ex-ploa-ta, fias-co, ga-i-ţă,
ge-o-me-tri-e, le-an-dru, ma-chi-aj, mau-so-leu, o-biect, pau-per, pi-o-ni-er, su-biec-tiv, toa-
le-tă, trau-ma-tism, voa-lat.
9. Conform noii ediţii a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii
române, nu se despart la capăt de rând, ci se trec integral pe rândul următor abrevierile scrise
„legat”(TAROM) sau despărţite prin blancuri/pauze/spaţii albe (S N C F R), prin puncte
(O.N.U.) ori prin cratimă (d-voastră), derivatele din abrevieri scrise cu cratimă (R.A.T.B.-ist).
De asemenea, nu se despart la capăt de rând, ci se trec integral pe rândul următor numeralele
ordinale scrise cu cifre şi litere (al XVI-lea, nu al XVI-|lea) şi cuvintele scrise cu cratimă
(ne-am, fost-aţi nu: ne-|am, fost-|aţi). Nu este recomandată despărţirea, la capăt de rând, a
prenumelor (sau a abrevierilor acestora) de numele de familie: Mihai Eminescu
(nu Mihai |Eminescu sau M. |Eminescu) şi nici în cazul notaţiilor care au în componenţa lor
abrevieri: 50 l (nu 50| l), art. 1 (nu art. |1). Nu se desparte la capăt de rând o vocală
(nu: a-|colo, o-|rar, E-|ma, asidu-|u, strădu-|i).
APLICAŢIE: Despărţiţi în silabe următoarele cuvinte: inexact; nesculptat; funcţionar;

oricine; structură; anorganic; untdelemn; monstru; nejertfit; simptom; iglu; leandru;
fiasco; machiaj; lipidemie; (a) bărbieri; igienic; amnezie; geografie; pionier; ghionoaie;
gheizer; bielorus; hieratic; iguană; ionian; binoclu; maiestuos; abrupt; abroga; triftong;
ianuarie; somnambul; glaucom; autopsie; tigru; pehlivan; inadecvat.
24 din 63
SEMNELE DE ORTOGRAFIE ŞI
DE PUNCTUAŢIE
Punctul marchează grafic pauza făcută la sfârşitul unei propoziţii sau al unei fraze
enunţiative. Uneori, punctul se foloseşte după cuvinte echivalente cu propoziţii:
- Ai fost acolo?
- Nu.
Ca semn ortografic, se foloseşte după majoritatea abrevierilor: etc.; ian.; dr.; nr.;
O.N.U. Punctul se foloseşte şi la notarea în cifre a datei: 05.12.2013.
Semnul întrebării marchează grafic intonaţia propoziţiilor sau a frazelor
interogative.
Semnul exclamării marchează grafic intonaţia propoziţiilor sau a frazelor
exclamative (Ce bine înveţi!) sau imperative (Vino la timp!). Uneori, semnul exclamării
se foloseşte după interjecţii sau după vocative.
Punctul şi virgula marchează grafic o pauză mai mare decât aceea redată prin
virgulă şi mai mică decât aceea redată prin punct. Uneori, punctul şi virgula marchează
coordonarea prin juxtapunere (Ştia să cânte frumos; ştia să danseze minunat.).
Două puncte anunţă:
a) vorbirea directă
El zise:
- Unde ai fost?
b) o enumerare
A cumpărat rechizite: caiete, creioane, pixuri.
c) o explicaţie – situaţie în care semnalează o subordonată juxtapusă
Se supărase: i-ai vorbit urât.
Ghilimelele marchează un citat. Uneori, ghilimelele pot arăta ironia (Era foarte
„deştept”.).
Linia de dialog marchează începutul vorbirii directe.
Linia de pauză se utilizează în interiorul enunţului, pentru a delimita:
a) cuvintele incidente
Vor veni – desigur – şi ei.
25 din 63
b) propoziţiile incidente
Să mergem – propuse ea – că ne prinde noaptea.
c) apoziţiile
Mihai – colegul nostru cel nou – învaţă foarte bine.
d) sau pentru a marca absenţa verbului cu rol de predicat
Eu îl strig şi el – nimic.
Parantezele cuprind în interiorul lor o explicaţie.
OBSERVAŢIE: Nu punem în paranteză un cuvânt sau mai multe cuvinte scris(e) greşit!
Greşeala se taie cu o linie orizontală şi se scrie în continuare cuvântul corect.
Punctele de suspensie arată o pauză mai mare şi marchează o întrerupere a şirului
vorbirii.
Apostroful marchează căderea accidentală a unor sunete de la începutul, de la
mijlocul sau de la sfârşitul unui cuvânt (‘neaţa!; dom’le; profu’).
Cratima – ca semn de punctuaţie – se foloseşte:
a) în repetarea aceleiaşi părţi de vorbire
Mergea repede-repede.
b) între două numerale care arată aproximaţia
Cred că are 25-30 de ani.
c) între cuvintele care arată limitele unei distanţe sau ale unui interval de timp
Distanţa Bucureşti-Cernica este de 10 km.
Avem vacanţă în perioada 22 martie- 5 aprilie.
d) în unele cuvinte compuse prin alăturare
floarea-soarelui, viţă-de-vie, prim-ministru
Cratima – ca semn de ortografie – uneşte două elemente rostite în aceeaşi silabă
(de aceea, ea se numeşte şi liniuţă de unire), marcând astfel tempoul rapid al vorbirii.
În scriere, cratima desparte două părţi de vorbire diferite (trebuie menţionate cele
două părţi de vorbire). Uneori, cratima arată elidarea unui sunet (şi acesta trebuie
menţionat), pentru evitarea hiatului (de pildă să-l, în loc de să îl sau nu-ţi în loc de nu îţi).
Într-un vers, cratima se foloseşte şi pentru reducerea numărului de silabe, astfel
încât să se păstreze măsura regulată a versurilor şi ritmul poeziei, dar şi pentru a se
asigura rima versurilor.
Virgula îndeplineşte diferite roluri atât în propoziţie, cât şi în frază.
În propoziţie:
 marchează coordonarea prin juxtapunere (se foloseşte între părţi de propoziţie de acelaşi
fel): Am cumpărat cărţi, caiete, creioane.;
 desparte, de restul propoziţiei, interjecţiile, vocativele şi apoziţiile;
 se foloseşte în locul unui predicat sau al unui verb copulativ ce intră în componenţa
predicatului: Drumul a fost lung şi eu, extrem de obosit.;
26 din 63
 desparte, uneori, de restul enunţului, construcţiile gerunziale şi participiale: Rănit, fusese
dus la spital.; A plecat, plângând fără încetare.;
 desparte, de restul enunţului, cuvintele şi construcţiile incidente: Din păcate, nu a reuşit.;
 poate marca o inversiune (schimbare de topică), situaţie în care trebuie menţionate
părţile de propoziţie dislocate: A venit, pe neaşteptate, ieri.; Râul cel mare, în şes, curge
lin.
În frază:
 marchează coordonarea prin juxtapunere (se foloseşte între propoziţii de acelaşi fel, din
punct de vedere sintactic): A învăţat, s-a pregătit temeinic, a reuşit.;
 se foloseşte înaintea conjuncţiilor adversative (dar, iar, însă, ci), disjunctive (sau, ori) şi
conclusive (deci, aşadar);
 desparte, de restul frazei, propoziţiile incidente: Am ajuns la timp, spuse el.;
 desparte, de regentele lor, atributivele care arată o explicaţie: Unul dintre ei, pe care îl
cunosc, a întârziat.;
 desparte completivele directe şi completivele indirecte, aşezate înaintea regentelor
acestora: Dacă va veni şi ea, nu ştiu.; Că mă vei ajuta, eram sigur.;
 desparte circumstanţialele de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop şi condiţionale,
atunci când stau înaintea regentelor sau atunci când stau după regente, dar nu se insistă
asupra lor: Deoarece m-ai chemat, am venit.; N-am fi plecat în excursie, dacă nu ne-ai fi
invitat.; Când s-a prins de veste, ardea tot satul.;
 desparte întotdeauna circumstanţiala concesivă de regenta ei;
 desparte circumstanţiala consecutivă de regenta ei, cu excepţia consecutivei introduse
prin conjuncţia de şi aflate imediat după verbul regentei: A învăţat atât de bine, că a luat
nota maximă.; Fuge de nu-l poţi prinde.;
 marchează intercalarea unei propoziţii: A plecat, deoarece l-ai certat, foarte mânios.;
Oltul pare, până ce somnul cuprinde satele, o dâră de lapte.
APLICAŢII:
1. Construiţi un enunţ cu un substantiv scris cu –iii, apoi cu un adjectiv scris cu –iii.
Explicaţi ortografierea acestora.
2. Motivaţi scrierea cu –ii a cuvintelor naturii şi (eu) mulţumii.
3. Puneţi semnele de ortografie şi de punctuaţie necesare textului:
Dacă nu nea mai căutat pe noi nimeni până acum am scăpat dom sublocotenent
Acuma aţi scăpat zise ofiţerul dar până ieri nu scăpaserăţi
4. Explicaţi folosirea fiecărui semn de ortografie şi de punctuaţie din textele următoare:
a) Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam-mare, mamiţica şi tanti Miţa au
promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. [...] foarte de dimineaţă,
dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe
peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. [...] Trenul în
care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D-l Goe este foarte
impacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam-mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
Şi sărută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria.
27 din 63
Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe
pamblică: „le Formidable”, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că
„aşa ţin bărbaţii biletul”.
- Vezi ce bine-i şade lui – zice mam-mare – cu costumul de marinel?
- Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?
- Da cum?
- Marinal...
- Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit
întâi moda asta la copii – marinel.
- Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici
marinel...
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.
- Mariner...
- Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam-mare şi iar sărută pe nepoţel
şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.
b) O! Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai
Pân’ ce-oi strivi toţi lupii, toţi şerpii de pe plai!
Fă tu să-mi pară numai atunci paloşul greu,
Când inima-nceta-va să bată-n pieptul meu!
c) „- Moşnege, zise ea, ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
- Ba pune-ţi pofta-n cui, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate
acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut şi eu cocoşul... şi uite ce mi-a
adus!”
d) Acum, vântul dimineţii îl deştepta încet-încet. Îl deşteptau şi amintirile vechi.
- Fraţilor, zise el cuprinzând mâinile tovarăşilor lui, acesta-i satul meu!
- E un sat ca oricare altul... îi răspunse Cantemir.
- Se poate, dar acesta-i al meu şi nu l-am văzut de douăzeci de ani.
- Totuşi, Tudore, adă-ţi aminte de cuvântul meu: cât de tare schimbă Dumnezeu şi
întâmplările toate hotărârile noastre...
Şoimaru se încruntă uşor.
- Vreau să-ţi spun c-ai pornit aprig într-acoace. Dar drumul ţi-a schimbat tare
gândurile...
Şoimaru privi cu luare-aminte spre tovarăşii lui, dar taina o ascunse în fundul
sufletului ca pe un lucru scump.
28 din 63
DIFICULTĂŢI ALE LIMBII ROMÂNE

ACTUALE
PREAMBUL
În sistemul lingvistic al unei ţări, un rol foarte important îl are limba literară, limba
corectă, care se opune atât vorbirii familiare, cât şi variantelor dialectale. Ea presupune un
ansamblu de reguli, de norme ortografice (adică de scriere corectă), ortoepice (adică de
rostire corectă), morfologice, sintactice, lexicale. Aceste norme sunt consemnate în lucrări
speciale, cu caracter normativ – de pildă, pentru limba noastră, Dicţionarul ortografic,
ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, apărută în anul 2005 şi cunoscută mai
simplu sub denumirea de DOOM2 – şi, odată stabilite, trebuie respectate de către toţi cei
care vorbesc şi scriu în acea limbă, chiar dacă respectivele norme sunt discutabile în unele
situaţii.
Prin norma limbii literare, înţelegem expresia convenţională a unui anumit uzaj
lingvistic, expresie obligatorie pentru toţi cei care folosesc limba respectivă. Normele nu
trebuie văzute ca nişte realizări statice, ci se impun considerate în perspectiva dinamicii, a
evoluţiei limbii. Crearea şi cultivarea normelor limbii literare se află într-o strânsă legătură
cu dezvoltarea generală a limbii. Mihai Eminescu era de părere că „nu noi suntem stăpânii
limbii, ci limba e stăpâna noastră […]. Norma limbii scrise trebuie să fie cea care există
obiectiv şi în realitate în gura poporului de jos… iară nu fantasiile mai mult sau mai puţin
ingenioase ale filologilor noştri. Aşadar, adevăr obiectiv şi nu arbitraritate subiectivă”.
Normele limbii române literare sunt stabilite şi pot fi schimbate numai de Academia
Română. O normă trebuie respectată imediat ce a fost adoptată, dacă Academia nu
stabileşte un alt termen la care ea să intre în vigoare. Caracterul normat al limbii literare se
evidenţiază la toate palierele structurii limbii: fonetic, lexical, morfologic, sintactic. La
nivelul fonetic, normele indică pronunţarea corectă a cuvintelor (şi discutăm despre norme
ortoepice); de aceste norme, se leagă cele ortografice, care stabilesc reprezentarea grafică a
structurii fonetice a cuvintelor (cum se scriu corect cuvintele). Normele morfologice ale
limbii literare vizează, în general, declinarea şi conjugarea, adică regulile modificării
structurii cuvintelor în comunicarea scrisă sau orală. Normele sintactice indică
funcţionarea sistemului sintactic al limbii (de pildă, subiectul şi predicatul, în limba
română, se acordă după anumite reguli, topica părţilor de propoziţie îşi are normele ei
ş.a.m.d.). Pe plan lexical, dicţionarele normative ale limbii menţionează caracterul neliterar
al unui termen sau al unei expresii. Într-un dicţionar, notaţii precum popular, regional,
dialectal, familiar, argotic arată că un anumit termen nu aparţine limbii literare,
recomandând implicit evitarea lui în exprimarea îngrijită.
Trebuie să facem distincţia între limba română şi limba română literară. Limba
română este limba care se vorbeşte pe teritoriul ţării noastre, în timp ce limba română
literară este limba care ar trebui să se vorbească, dacă toţi vorbitorii de limba română ar
29 din 63
cunoaşte normele stabilite de Academia Română. Faţă de limba naţională, limba literară se
dovedeşte mai unitară, fapt datorat caracterului normativ al acesteia din urmă şi conştiinţei
vorbitorilor că trebuie să îi respecte normele. Pe de altă parte, limba română literară nu
înseamnă limba literaturii, limba folosită de scriitori. Orice creaţie literară se elaborează pe
baza limbii literare, dar scriitorii pot ieşi din cadrul strict al limbii literare (de pildă ei
folosesc, atunci când conţinutul operei o impune, elemente din fondul arhaic, din cel
regional sau din cel argotic al limbii).
Ne propunem, în continuare, să prezentăm dificultăţile pe care le poate avea
vorbitorul de limba română, dar şi să îl invităm pe acesta să îşi testeze cunoştinţele din
domeniu şi vom porni de la câteva întrebări relativ simple:
■ Este corect să spunem Am decât o umbrelă? Pentru a răspunde la această întrebare,
trebuie să ştim că sensul unor adverbe este organizat pe structuri, pozitive şi negative.
Astfel, adverbul decât se foloseşte în enunţuri negative: Nu am decât o umbrelă. În enunţuri
afirmative, folosim adverbul numai sau adverbul doar: Am numai o umbrelă sau Am doar o
umbrelă. În mod similar, este corect să spunem Au fost prezenţi numai opt studenţi şi greşim
dacă spunem Au fost prezenţi decât opt studenţi.
■ Cum spunem corect: servici sau serviciu?; prim-ministrul sau primul ministru?;
cartea care am citit-o sau cartea pe care am citit-o?; să aibe / să aibă / să aive / să aivă?
Termenul servici nu este acceptat de limba română literară cu niciun sens, deci
cuvântul nu există ca atare în limba română literară. Folosim doar forma serviciu,
indiferent dacă spunem Merg la serviciu; Mi-a făcut un serviciu; Lucrează ca femeie de
serviciu; Am cumpărat un serviciu de cafea.
În privinţa celui de-al doilea substantiv propus, trebuie să ştim că norma admite
acum o singură formă: prim-ministrul – spunem, de pildă, Prim-ministrul a efectuat o vizită
în Spania. Este greşită forma primul ministru, deci greşim dacă spunem Primul ministru a
efectuat o vizită în Spania.
Mulţi vorbitori omit prepoziţia pe, atunci când pronumele relativ care este
complement direct. Totuşi, sunt greşite exprimări de tipul cartea care am citit-o, filmul
care l-am văzut, omul care l-am cunoscut ş.a.m.d. Vom spune corect cartea pe care am
citit-o, filmul pe care l-am văzut, omul pe care l-am cunoscut. Greşit este şi enunţul Fata
care m-am întâlnit cu ea este din Bucureşti; vom spune corect Fata cu care m-am întâlnit
este din Bucureşti.
Pentru conjunctivul verbului a avea (persoana a III-a), normele acceptă doar forma
să aibă. Forma să aibe este neliterară, iar formele să aive şi să aivă sunt chiar inculte.
■ Ne referim, în continuare, la câteva greşeli de scriere.
Dacă spunem Ei lucrează încontinuu, vom scrie încontinuu într-o unitate, într-un
cuvânt, fiind vorba despre o singură parte de vorbire: un adverb, cu sensul de neîncetat. În
schimb, în enunţul Ştiinţa se află în continuu progres, în şi continuu sunt cuvinte separate,
continuu fiind aici adjectiv, sinonim cu permanent.
În enunţul Bineînţeles că te vom ajuta, scriem bineînţeles într-un cuvânt, pentru că
îl putem înlocui cu alte adverbe: fireşte, desigur…. În schimb, în enunţul Mesajul primit a
fost bine înţeles., scriem bine înţeles în două cuvinte, pe care le şi putem inversa: Mesajul
primit a fost înţeles bine.
În enunţul Întruna mă gândesc la copilul meu, scriem adverbul întruna într-un
cuvânt deoarece îl putem înlocui cu mereu – Mereu mă gândesc la copilul meu. Dacă
înlocuirea nu este posibilă, vom folosi cratima, liniuţa de unire, ca în enunţul Într-una din
zile, te voi vizita.
30 din 63
În enunţul Odată, se trăia mai bine, scriem odată într-un cuvânt, deoarece este
vorba despre o singură parte de vorbire: un adverb, sinonim cu alte adverbe: cândva,
odinioară…. Dacă este vorba despre numeralul adverbial (o dată, de două ori, de trei
ori…), vom scrie în cuvinte separate: Am sunat la uşă numai o dată şi mi-a deschis. La fel
procedăm şi atunci când avem de-a face cu substantivul comun dată (cu sensul de zi),
precedat de articolul nehotărât o: 1 Decembrie este o dată importantă pentru istoria
României.
Conform ediţiei a II-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii
române, lucrare normativă la care trebuie să apelăm mereu atunci când nu ştim cum se scrie
corect sau cum se rosteşte corect un cuvânt, pronumele negative se scriu într-o unitate, într-
un cuvânt: niciunul, niciuna, niciunii, niciunele. La fel procedăm cu adjectivele pronominale
negative – prin urmare, vom scrie Niciunul nu a ştiut răspunsul; Niciuna nu a fost aleasă;
N-am găsit niciun magazin deschis; Nu s-a întâlnit cu nicio colegă.
Prezentăm, în continuare, cele mai întâlnite dificultăţi în folosirea limbii române.
DIFICULTĂŢI DE ORDIN ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ŞI LEXICAL
■ În legătură cu scrierea vocalelor şi a semivocalelor, actualele norme, stabilite de

Academia Română, prevăd ca după consoanele ş şi j, în cuvintele formate cu sufixe, să
scriem şi să pronunţăm gogoşărie, clujean, crişean, gorjean, ieşean, mureşean, orăşean,
greşeală, învălmăşeală, năduşeală, oblojeală, strămoşească, vitejească etc. Aceleaşi norme
ne cer să scriem cu e la început de cuvânt şi la început de silabă după vocală în cazul
majorităţii neologismelor (epidemie, erou, explozie, idee, poezie), dar cu ie în cuvintele din
fondul lexical vechi (ieftin, iepure, ieşire). Scriem şi pronunţăm i nu e în cuvintele
bleumarin, duminică, disperat, ostatic, primăvăratic. În ceea ce priveşte grupurile oa şi ua,
scriem întotdeauna oa la început de cuvânt şi după consoană: oacheş, oală, oarbă, boare,
coase, fermoar, savoare. Excepţie fac unele neologisme, precum acuarelă, iguană, trotuar,
unde scriem cu u înainte de a. Pe baza cărţii Dificultăţi ale limbii române (autor: conf. univ.
dr. Maria Osiac), prezentăm, pe scurt şi pe înţeles, cele mai importante reguli de scriere a
consoanelor. Înainte de p şi de b, scriem cu m, nu cu n: bombăni, îmbolnăvi, împiedica,
lampă, simplu etc. Excepţie fac unele neologisme şi unele substantive proprii străine,
precum avanpremieră, avanpost, Istanbul. Grupul de sunete [ks] se scrie uneori după cum se
pronunţă (catadicsi, cocs, îmbâcsit, rucsac, ticsit), iar alteori se scrie x (complex, linx, mixt,
exprima). Scrierea corectă presupune folosirea uneori a consoanelor duble. Există situaţii
când consoanele duble sunt identice (interregional, înnoda, înnoi, posttraumatic) şi există
situaţii când aceeaşi literă notează sunete diferite (accident, succeda, succes). Unele litere
sunt dublate fără valoare fonetică în multe cuvinte noi: cappuccino, confetti, cutter, dressing,
fitness, graffiti, mass-media, shopping, summit, topless, watt.
■ Accentul reprezintă pronunţarea mai intensă sau pe un ton mai înalt a unei silabe
dintr-un cuvânt ori a unui cuvânt dintr-o sintagmă sau dintr-un enunţ. Rolul accentului este
foarte important, el deosebind, uneori, semantic unele cuvinte care se scriu la fel: úmbrele
– umbréle; deşí (conjuncţie) – déşi (adjectiv); gréblă (substantiv) – greblắ (verb); imóbil
(substantiv) – imobíl (adjectiv); típic (adjectiv) – tipíc (substantiv). Alteori, accentul ajută
la diferenţierea unor forme gramaticale: (se) cúlcă – indicativ prezent, persoana a III-a şi
(se) culcắ – indicativ perfect simplu persoana a III-a singular. Deşi în limba română
accentul, de regulă, nu este marcat grafic, folosirea lui în asemenea situaţii este indicată,
31 din 63
pentru evitarea confuziilor ce s-ar putea produce. Specialiştii subliniază că accentul grafic
se notează obligatoriu în cazul cuvintelor şi al numelor proprii străine: à la russe, à la
longue, à la carte, à la grecque, café-frappé, en détail, tête-à-tête, Ampère.
Pentru cuvinte precum următoarele, o singură formă este corectă în rostire: adultér,
butélie, caractér, déseori, fásung, gúlaş, lipíe, nugá, ostróv, póp-corn, preríe, regízor,
rúcsac, simból, taxí, unghér. Există, însă, şi cazuri în care sunt corecte accentuări diferite.
Astfel, normele în vigoare ne permit să pronunţăm ántic/antíc, búldog/buldóg,
cándid/candíd, firáv/fírav, mánager/manáger, míjloc/mijlóc, pícnic/picníc, pílotă/pilótă,
pónei/ponéi, precáut/precaút, profésor/profesór, sátiră/satíră, suburbíe/subúrbie,
tráfic/trafíc.
■ Ţinând cont că limba se îmbogăţeşte permanent, trebuie să acordăm o mare atenţie
neologismelor, mai ales în condiţiile în care dicţionarele nu pot ţine, firesc, pasul cu ritmul
rapid în care evoluează vocabularul. Un alt motiv pentru care trebuie avută în vedere
problema neologismelor îl constituie utilizarea, uneori aberantă, a acestora. Au devenit
foarte obişnuiţi în exprimare termeni precum cool (pentru grozav, extraordinar), job (pentru
loc de muncă, serviciu), look (pentru aspect, înfăţişare), star (pentru vedetă), thriller (pentru
film senzaţional sau film de groază) şi exemplele pot continua. Folosirea neologismelor
constituie principala sursă a greşelilor de limbă, deşi neologismele caracterizează, în general,
vorbirea şi scrisul oamenilor culţi, instruiţi. Unele neologisme sunt pronunţate greşit din
comoditate (întrucât vorbitorii refuză să se familiarizeze cu normele în vigoare ale limbii
literare). Alte neologisme sunt incorect întrebuinţate din punctul de vedere al sensului, al
înţelesului, iar altele sunt confundate cu unele cuvinte mai vechi sau mai puţin cunoscute
(apărând fenomenul numit atracţie paronimică: ori cu or, diferit cu deferit ş.a.m.d.). Câteva
exemple savuroase întâlnim în opera marelui nostru dramaturg, Ion Luca Caragiale. Astfel,
în comedia O noapte furtunoasă, Nae Ipingescu confundă neologismele impresie şi expresie,
atunci când spune să am pardon de impresie. La rândul ei, Ziţa se plânge Vetei că nu mai
poate trăi alături de Ghiţă Ţircădău, care, nu demult, a vrut s-o sinucidă cu şicul de la baston.
Observăm aici două greşeli de exprimare: verbul a sinucide este folosit greşit în loc de a
ucide, iar turcismul învechit şiş este înlocuit cu neologismul de provenienţă franceză şic.
Asemenea confuzii între neologisme întâlnim şi în comedia intitulată Conu Leonida faţă cu
reacţiunea, unde protagonistul foloseşte substantivul geantă (spunând geantă latină) în locul
termenului gintă, iar Efimiţa regretă că soţul său, bobocul, s-a pronunţat cu iluzii împotriva
ei – neologismul iluzii este confundat, fireşte, cu aluzii. În sfârşit, în comedia D-ale
carnavalului, Miţa Baston afirmă că i-a fost întotdeauna fidea iubitului ei, confundând,
desigur, substantivul fidea cu adjectivul fidelă (confuzie care trebuie pusă pe seama atracţiei
paronimice).
Abuzul, folosirea nepotrivită a neologismului, dorinţa unei exprimări mai elegante,
mai pretenţioase, toate acestea duc la un tip special de greşeală, pe care specialiştii îl
numesc cultism. De obicei, dacă în limbă există un cuvânt mai vechi şi unul mai nou, mai
mult sau mai puţin sinonime, neologismul este preferat, deşi cei doi termeni nu se pot
utiliza unul în locul celuilalt chiar în toate contextele. Un exemplu de clişeu lingvistic este
construcţia a întreprinde demersuri sau a întreprinde măsuri – auzim uneori spunându-se
Ce demersuri s-au întreprins? sau Au fost întreprinse măsuri speciale de securitate.
Verbul a întreprinde (nu a intreprinde – cum mai spun unii) înseamnă a începe executarea
unui lucru, a porni la o acţiune, a se apuca de ceva. Se vede, astfel, că sensul acestui verb
nu se poate combina cu sensul substantivelor măsură şi demers. Vom spune corect Ce
măsuri s-au luat?, respectiv Au fost luate măsuri speciale de securitate.
De foarte multe ori, auzim – şi ne deranjează acest lucru – verbul a servi folosit în
32 din 63
locul lui a mânca, a bea sau a lua masa: La micul dejun, nu mănânc nimic; servesc doar o
cafea; Când vreţi să serviţi masa?; Serviţi încă o prăjitură, vă rog! În situaţiile enumerate,
trebuie să folosim, după caz, verbele a bea, a mânca sau a lua: La micul dejun, nu mănânc
nimic; beau doar o cafea; Când vreţi să luaţi masa?; Luaţi /Mâncaţi încă o prăjitură, vă
rog! A servi înseamnă, conform dicţionarelor, a face cuiva un serviciu; a îndeplini anumite
funcţii, anumite îndatoriri faţă de altcineva; a lucra în calitate de om de serviciu pentru
cineva. Niciun dicţionar nu înregistrează, pentru acest verb, sensul de a mânca sau sensul
de a bea.
Greşelile privind pronunţarea neologismelor caracterizează mai ales exprimarea
oamenilor simpli, neinstruiţi. Iată câteva greşeli de acest tip:
GREŞIT CORECT
ansambla asambla
astfalta asfalta
benoclu binoclu
bacaloreat, bacaloriat bacalaureat
bleumaren bleumarin
contoar contor
a copera a coopera
excortă escortă
expropia expropria
grefe, grefuri grepuri, grepfruturi
indentitate identitate
propietar proprietar
siringă seringă
O situaţie specială are cuvântul muşchetar, neacceptat de prima ediţie a Dicţionarului
ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Până în 2005, era admisă doar forma
muschetar, în conformitate cu etimonul francez mousquetaire, un derivat de la substantivul
mousquet, pe care îl avem şi noi sub forma muschetă. După opinia regretatului profesor
universitar Theodor Hristea, avându-se în vedere că muschetar face parte din familia lexicală
a lui muschetă, rostirea cu s a fost considerată mult mai justificată decât aceea cu ş, ivită sub
influenţa cuvântului muşchi. Însă cea de-a doua ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi
morfologic al limbii române, din 2005, pe care o folosim şi noi, acceptă atât forma
muschetar, cât şi forma muşchetar.
Pronunţarea incorectă a neologismelor afectează, uneori, şi exprimarea persoanelor
instruite, dar prea puţin preocupate de cunoaşterea şi de respectarea normelor limbii
literare. Un cuvânt care pune probleme de scriere şi de rostire este crenvurst, cu pluralul
crenvurşti. Cuvântul este de provenienţă germană şi trebuie pus în legătură cu termenul
german kren, care înseamnă hrean, şi nu cu cremă, care provine din limba franceză. Din
păcate, acest substantiv este folosit greşit mai ales la plural: crenvuşti, crenvuşi, crenvişi,
cremvuşti, cremvurşti, cremvişi sunt forme greşite. Pentru a se convinge că aceste forme
greşite sunt foarte frecvente, invităm cititorii noştri să meargă prin magazinele care
comercializează produsul la care ne referim şi să observe denumirea lui trecută pe etichete.
Alte două neologisme deformate în rostire şi, uneori, şi în scriere sunt repercusiune
(= urmare, consecinţă), pronunţat greşit repercursiune, şi seif (= casă de bani), cuvânt
monosilabic, rostit, din păcate, greşit în două silabe: se-if. Pluralul corect al acestui
substantiv este seifuri, nu seifuri (am subliniat vocala accentuată).
Necunoaşterea formei adevărate pe care o au neologismele în limbile din care provin
generează numeroase greşeli de pronunţare, cum se întâmplă în cazul cuvintelor
33 din 63
întreprindere (pronunţat frecvent, greşit, intreprindere), prerie (scris şi pronunţat greşit
preerie) şi proroc (scris şi pronunţat greşit prooroc).
Dintr-un alt punct de vedere, unele neologisme sunt folosite incorect, în limba
română de astăzi, ca urmare a confuziei paronimice. Este vorba despre cuvinte precum
facţiune şi fracţiune (mulţi spun, greşit, fracţiune politică, în loc de facţiune politică), speţe
(pluralul lui speţă) şi speze (cheltuieli) – de asemenea, sunt mulţi cei care spun, greşit, am
călătorit pe speţele mele (corect: pe spezele mele), ori şi or. Cele două conjuncţii nu sunt
deloc sinonime; ori echivalează cu sau, în timp ce or echivalează cu însă. Ştiind acest lucru,
ne dăm seama că, în enunţul Am fost criticat că am scris prea puţin, ori stilul meu este
concis, ori nu are ce căuta, el neputând fi înlocuit cu sau; în schimb, or reprezintă aici forma
corectă, neologismul putând fi înlocuit cu un alt element adversativ, de pildă cu însă: Am
fost criticat că am scris prea puţin, însă stilul meu este concis.
Există şi situaţii în care un neologism este întrebuinţat greşit numai ca sens, ca
înţeles. Fortuit este folosit adesea, greşit, cu sensul de forţat (şi chiar, pornind de la acest
sens, s-a format, prin derivare, verbul a fortui – Voi fi fortuit să iau măsuri împotriva
voastră), deşi acest neologism are sensul de întâmplător, neprevăzut. Deci, dacă vom
spune cuiva M-am întâlnit cu X fortuit, interlocutorul, dacă are cultură lingvistică, va
înţelege că M-am întâlnit cu X din întâmplare, adică nu am planificat întâlnirea. Adjectivul
vindicativ, care înseamnă răzbunător, este înţeles de unii vorbitori ca un sinonim al lui
vindecător şi aşa aflăm despre acţiunea vindicativă a unor tratamente pe bază de plante,
după cum citeam undeva. Adjectivul lucrativ nu înseamnă lucrător sau de lucru, ci
rentabil, aducător de câştig; aşadar, putem spune meserie lucrativă, scopuri lucrative, dar
nu, cum am auzit la un post de radio, şedinţă lucrativă (Guvernul a aprobat, în şedinţa
lucrativă de ieri, o hotărâre privind învăţământul superior). Doleanţă, cuvânt provenit din
franceză, este derivat de la verbul din limba latină doleo, dolere, cu traducerea a suferi, a fi
îndurerat. Sensul corect al substantivului doleanţă este cel de plângere, reclamaţie şi nu
cel de dorinţă, mai ales atunci când este folosit la plural. Deci, doleanţe nu înseamnă
dorinţe.
Discutând despre ortografierea, despre scrierea corectă a unor neologisme care au o
vechime mai mare sau mai mică în limba română, trebuie reţinut că neologismele cu o
anumită vechime în limbă se scriu după cum se pronunţă – de pildă abajur, aport, sejur etc.
Alte neologisme se ortografiază etimologic, adică sunt scrise ca în limba din care provin:
badminton, blues, broker, cash, charter, chewing-gum, jeep, jogging, ketchup, leasing,
lobby, play-back, room-service, staff, whisky. Am prezentat, după cum s-a observat, câteva
neologisme de origine engleză, care se scriu şi se pronunţă, şi în română, la fel ca în engleză.
Trebuie făcută o precizare în legătură cu neologismul weekend, care, conform ediţiei a II-a a
Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, se scrie într-un cuvânt,
într-o unitate, deci nu se mai foloseşte cratima.
Nu putem spune că influenţa engleză reprezintă un fenomen negativ în sine –
asupra limbii române s-au exercitat, de-a lungul timpului, şi se exercită şi astăzi diferite
influenţe străine. Anglicismele se transmit mai ales prin mass-media şi constituie un mod
de îmbogăţire a vocabularului, cu condiţia asimilării şi folosirii corecte a respectivelor
cuvinte. Avem astăzi, în limba română, o serie de verbe care denumesc realităţi recent
apărute în diverse domenii de activitate: a accesa (a avea acces, a intra într-o reţea sau
într-un program de computer), a clona (a realiza exemplare genetic asemănătoare);
a formata (a pregăti un suport în vederea primirii unor informaţii într-un anumit format);
a pirata (a copia ilegal un produs – de regulă muzical sau un film); a printa (a tipări un
document din computer cu ajutorul imprimantei); a updata (a actualiza ceva, a aduce la zi
o lucrare de pildă). Există, pe de altă parte, în limba română actuală, şi o serie de
34 din 63
anglicisme „de lux”, numite aşa pentru că reprezintă împrumuturi efemere, se folosesc de
un cerc restrâns de vorbitori, nu sunt absolut necesare limbii române şi nici nu au o
justificare stilistică. De cele mai multe ori, ele dublează termeni autohtoni fără să aducă o
informaţie în plus faţă de aceştia: agreement (acord financiar, comercial, care, din păcate, a
ajuns să se scrie şi să pronunţe agrement, confundându-se cu un alt cuvânt al limbii
române); discount (reducere); showroom (magazin-expoziţie); shopping (târguieli,
cumpărături – sunt multe persoane care spun cu mult drag Merg la shopping); workshop
(atelier de lucru, seminar); board (consiliu de conducere); chairman (preşedinte al unei
reuniuni, al unei adunări); exit-poll (sondaj la ieşirea alegătorilor de la secţiile de votare);
staff (personal angajat, colectiv de lucru); band (orchestră, formaţie muzicală); casting
(selectarea actorilor pentru anumite roluri); romance (roman/film de dragoste); draft
(proiect, schiţă, ciornă); fashion (modă); make-up (farduri, machiaj); modelling (meseria
de manechin); look (fel de a arăta); toast (pâine prăjită crocantă) etc. Desigur că unele
împrumuturi de lux pot deveni, cu timpul, necesare, datorită utilizării lor frecvente şi
datorită acceptării lor de către vorbitorii de limba română.
În ultimul timp, a crescut numărul cuvintelor care circulă, mai ales în mass-media,
cu sensuri extinse, neînregistrate în dicţionare. Cuvântul străin tradus este omonim cu un
termen deja existent în limba română, dar uzul său se limitează la un anumit domeniu: a
alimenta un cont, a naviga pe internet, a salva un fişier, a virusa un calculator, a vizita un
site.
Din cartea, Tendinţe actuale în limba română, datorată cunoscutei şi apreciatei
lingviste Elena Silvestru, aflăm – de pildă – că substantivul pirat şi-a adăugat un sens nou,
în sintagma pirat informatic, acesta circulând în paralel cu englezescul hacker. Pe de altă
parte, substantivul piraterie şi-a extins înţelesul şi a ajuns să desemneze reproducerea şi
comercializarea ilegală a cărţilor, a CD-urilor, a DVD-urilor ori a programelor soft.
Cuvântul bodyguard, utilizat pentru a desemna garda de corp a unei persoane, indică astăzi
orice tip de paznic. Substantivul reabilitare, cu sensuri specializate în domeniul juridic şi
în cel medical, a căpătat, în limba română actuală, sensul tehnic de reparare, repunere în
stare de funcţionare. Auzim, astfel, vorbindu-se despre reabilitarea drumurilor,
reabilitarea şcolilor, programe de reabilitare a reţelelor de apă ş.a.m.d. Şi încă un
exemplu: substantivul grilă a dobândit, în româna de astăzi, două sensuri specializate.
Primul, un împrumut semantic din franceză, circulă în domeniul radioului şi al televiziunii,
unde se vorbeşte despre grila de programe. Cel de-al doilea sens s-a impus în domeniul
învăţământului, unde auzim vorbindu-se despre teste-grilă sau despre examene-grilă.
În aceeaşi carte, Elena Silvestru atrage atenţia că extinderile de sens afectează
adesea verbele neologice, iar noile sensuri sunt prezente în româna contemporană, actuală
cu o frecvenţă extrem de ridicată, ameninţând să elimine din uz sinonimele din fondul
principal lexical ale verbelor respective. De exemplu, verbul a începe a fost aproape
complet înlăturat din limbajul mass-mediei, prin utilizarea excesivă a sinonimelor sale, a
debuta şi a demara. Ştim toţi că sensul propriu-zis al verbului a debuta este a-şi face
debutul pe scenă ori într-o activitate sau a-şi începe cariera literară ori artistică. Totuşi,
auzim spunându-se, de pildă, Emisiunea va debuta mâine. Şi verbul a solicita pierde teren
şi riscă să fie înlocuit de verbul a aplica – auzim spunându-se, de pildă, Am aplicat pentru
o bursă de studii sau Am depus o aplicaţie pentru acest post. Verbul a agrea a dobândit
sensurile a accepta, a aproba, a fi de acord: Planul de restructurare a fost agreat de
comisia de specialitate sau Noul director a fost agreat de salariaţi. Verbul a opera a
dezvoltat, în limba română de astăzi, sensuri specializate, cu caracter tehnic: Compania
aeriană operează acum şi pe ruta Bucureşti – Berlin sau Operează pe calculator foarte
bine. Şi încă un exemplu: de la verbul a promova, s-au format substantivul promoţie şi
35 din 63
adjectivul promoţional, specializaţi în domeniul publicităţii: S-a organizat o mare
promoţie de maşini; Produsele aveau preţuri promoţionale.
După cum bine precizează profesoara Silvestru, dincolo de avantajele reale aduse
de unele mutaţii semantice de genul celor semnalate (înnoire a expresiei, brevilocvenţă,
„culoare” stilistică), rămân evidente riscurile pe care vorbitorul nu trebuie să le ignore:
imprecizia, ambiguitatea, preţiozitatea lingvistică. De aceea, preluarea unor asemenea
inovaţii semantice în limbajul literar standard impune prudenţă, discernământ şi
cunoaşterea exactă a sensului de bază al cuvântului.
■ O sursă a greşelilor de exprimare întâlnite în limba română contemporană o

constituie etimologia populară. Etimologia studiază originea şi evoluţia cuvintelor – în
greaca veche, de unde latina l-a împrumutat pe cale savantă, prin etimon se înţelegea sens
adevărat, iar etimologia însemna originea cuvintelor. Specialiştii vorbesc despre mai
multe tipuri de etimologii: directă, indirectă, multiplă, populară… Etimologia populară
presupune modificarea fie a formei unui cuvânt, fie a sensului unui cuvânt, modificare
făcută de vorbitorii plasaţi pe o treaptă socio-culturală inferioară, motiv pentru care,
necunoscând cuvântul, îl apropie de alte cuvinte, mai cunoscute. Unii spun, de pildă
funegru (în loc de funebru), lipsus (pentru lapsus), arcoladă (sub influenţa lui arc, pentru
acoladă), filigram (sub influenţa lui gram, pentru filigran), pantomină (sub influenţa lui
mină, în loc de pantomimă) ş.a.m.d. Pentru a înţelege mai bine mecanismul de producere a
etimologiei populare, vom examina cuvântul ferăstrău, format în limba română din
elemente de origine maghiară. Până în anul 2005, forma ferăstrău era singura corectă,
singura acceptată de norme. Acest cuvânt era scris şi pronunţat fierăstrău de majoritatea
vorbitorilor, sub influenţa substantivului fier. Din acest motiv, ediţia a II-a a Dicţionarului
ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române a acceptat şi forma fierăstrău, pe lângă
forma ferăstrău. Din exemplele prezentate, rezultă că, între cuvântul supus etimologiei
populare (numit de regretatul lingvist Theodor Hristea element indus) şi cuvântul care o
provoacă (numit element inductor), identificăm o asemănare formală, iar, uneori, şi o
asemănare de ordin semantic. Astfel, termenul babalâc reprezenta, în limba română dintr-o
altă perioadă istorică, un titlu de respect cu care cineva se putea adresa bătrânilor (în limba
turcă, de unde provine, cuvântul însemna bătrân venerabil); ulterior, prin asociere cu
substantivul babă (de origine slavă), el şi-a pierdut sensul originar, căpătând un altul,
peiorativ, acela de om bătrân şi neputincios. Vorbitorii mai puţin şcoliţi, mai puţin instruiţi
atribuie – ca să mai oferim un exemplu – cuvântului mutual sensul greşit de pe tăcute, pe
muteşte (ATENŢIE: Nu se spune pe muţeşte!); sensul corect al respectivului cuvânt este
care se face reciproc şi simultan.
■ Ne referim în cele ce urmează, foarte pe scurt, la acea asociere neplăcută de

sunete pe care o cunoaştem sub denumirea de cacofonie, greşeală de exprimare care apare
nu doar – aşa cum cred cei mai mulţi dintre noi – la întâlnirea unor elemente precum ca,
că, când şi altele asemenea (ca în enunţurile Ştie că casa îi va rămâne ei; Lucrează ca
contabil; Şi-a întâlnit fiica care plecase în Canada). Trebuie să reţinem că orice asociere
neplăcută de sunete este o cacofonie, aşa cum observăm în exemplele de mai jos (am
subliniat cacofoniile şi am prezentat şi sugestii de evitare a lor):
Locuitorii acestei comune aşteaptă de ani buni ca cineva să se ocupe şi de soarta lor. →
Locuitorii acestei comune aşteaptă de ani buni să se ocupe cineva şi de soarta lor.
Au fost lipite afişe ca cetăţenii să vină la vot. → Au fost lipite afişe, astfel încât cetăţenii să
vină la vot.
Se duce acasă la Laura. → Se duce la casa Laurei.
36 din 63
În casa sa putea intra oricine. → În casa lui/ei putea intra oricine.
A plecat singură deoarece cele două prietene n-au mai venit. → A plecat singură, întrucât
cele două prietene n-au mai venit.
Dispune de destui bani. → Dispune de suficienţi bani.
Care recomandare ţi-a folosit? → Ce recomandare ţi-a folosit?
■ Două greşeli de exprimare destul de frecvente sunt pleonasmul şi contradicţia

în termeni.
Vorbim despre pleonasm atunci când sunt alăturate cuvinte care, în mod nemotivat
şi inutil, repetă o idee: un procent de zece la sută, exemplu pilduitor, sentimente sufleteşti,
a aduce la acelaşi numitor comun, a schiţa sumar, a prefera mai bine, a urma în
continuare, a colabora împreună, a repeta din nou, cu stimă şi respect, antecedente
anterioare, a dăinui permanent, demnitate umană, reper orientativ, sectă religioasă, a
susţine o pledoarie ş.a. Să nu uităm, totuşi, situaţiile când repetiţiile de sens sunt folosite
intenţionat pentru accentuarea unei anumite idei – de pildă Am văzut cu ochii mei; Am
auzit cu urechile mele; întuneric beznă; foc şi pară.
Contradicţia în termeni este greşeala care priveşte deopotrivă limba şi gândirea şi
care constă în alăturarea unor cuvinte incompatibile între ele sau cu sens opus: aragaz
electric, bicicletă cu trei roţi, drum bifurcat în trei, greşeală de ortografie [ortografie =
scriere corectă, deci nu poţi face o greşeală de scriere corectă]. Dezacordul semantic sau
incompatibilitatea semantică între cuvinte se realizează atunci când combinăm cuvintele
fără să ţinem seama de disponibilităţile lor semantice de combinare sau de restricţiile lor
semantice de combinare. Prezentăm câteva exemple, urmate de explicaţii:
În faţa noastră, se desfăşoară un cadru minunat.
Are o statură magistrală.
A infirmat constatarea.
Şi-a adjudecat premiul.
Verbul se desfăşoară arată mişcarea, în timp ce substantivul cadru – dimpotrivă –
se referă la ceva fix. Substantivul statură trimite la înălţime, la dimensiuni, în timp ce
adjectivul magistral vizează măiestria, creativitatea. Verbul a infirma înseamnă a dovedi
un lucru ca neadevărat, în timp ce a constata semnifică – dimpotrivă – a stabili realitatea
unui lucru, a stabili adevărul unui fapt. Ştiind că verbul a adjudeca înseamnă a atribui un
bun acelei persoane care a oferit mai mult la o licitaţie, înţelegem că nu se poate adjudeca
un premiu.
După cum precizează doamna conf. univ. dr. Maria Osiac, în lucrarea sa, Dificultăţi
ale limbii române, depistarea şi evitarea acestor contradicţii se realizează cu mai multă
dificultate, din cauza necunoaşterii exacte a sensului cuvintelor sau din cauza necunoaşterii
etimologiei acestora. Prezentăm câteva exemple, extrase din cartea anterior amintită.
Cuvântul genocid, care înseamnă exterminare, distrugere intenţionată, totală sau parţială, a
unei comunităţi (naţionale, etnice, religioase etc.) este impropriu folosit în contexte precum
genocid cultural, genocid economic, genocid moral, frecvente în mass-media, deoarece
atributele cultural, economic, moral contrazic substantivul genocid, care se referă exclusiv la
distrugerea umană. Notoriu înseamnă foarte cunoscut, cunoscut de toată lumea. Iată de ce
greşesc cei care spun Această lucrare notorie este, din păcate, puţin cunoscută. Nu trebuie
să confundăm adjectivul notoriu cu adjectivul notabil, care înseamnă remarcabil. Amploarea
este calitatea de a fi amplu, larg, mare, întins, dezvoltat. Ştiind acest lucru, înţelegem de ce
greşim dacă spunem Acest eveniment a avut o mică amploare. Verbul a aniversa înseamnă a
sărbători împlinirea unui număr de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment (un număr
de ani, nu şi de luni sau de zile!!!). Deci, vom greşi dacă vom spune Ei aniversează trei luni
37 din 63
de la căsătorie.
■ Dificultăţi de ordin lexical considerăm că pun unor vorbitori şi câteva formule de
adresare în limba română – iată un subiect care ţine de domeniul lingvistic, dar şi de codul
bunelor maniere, cod pe care, din păcate, prea puţini dintre noi îl mai cunosc şi îl mai
respectă. Specialiştii constată, în adresarea actuală, extinderea utilizării termenului tu în
situaţii care depăşesc nivelul relaţiilor familiar-amicale. Preferinţa pentru această formă de
adresare, tu, se manifestă în interviuri, în reclame şi, în general, în emisiunile transmise la
radio şi la televiziune şi se explică în primul rând prin dorinţa de a se imprima dialogului un
caracter relaxat, sub influenţa limbii engleze, unde, la persoana a II-a, se foloseşte
pronumele you, atât la singular, cât şi la plural. În felul acesta, după cum observă doamna
prof. univ. dr. Valeria Guţu-Romalo, a fost aproape eliminat din categoria formulelor de
adresare pronumele dumneata, distincţiile lingvistice care exprimă relaţiile dintre
interlocutori reducându-se la doi poli: tu (pentru rangul familiar) şi dumneavoastră (pentru
rangul reverenţios, protocolar). Din păcate, de multe ori, pronumele tu este folosit şi în
adresarea către o persoană mai în vârstă, către un superior, între persoane care nu se cunosc
sau care se cunosc prea puţin. Şi astfel, adresarea cu tu şi, implicit, întrebuinţarea verbului la
persoana a II-a singular sunt resimţite, uneori, ca jignitoare. Codul bunelor maniere (am în
vedere o excelentă lucrare datorată distinsei doamne profesoare Aurelia Marinescu) ne arată
că tutuirea nu se face decât atunci când suntem siguri că ea este bine-venită, iar iniţiativa de
a spune tu o poate avea doar persoana mai în vârstă sau o poate avea superiorul nostru. Să ne
amintim cât de comică era întrebarea Ce treabă ai tu, urâtule?, adresată de Goe călătorului
care îl avertizase că nu are voie să scoată capul pe fereastra vagonului. Prin urmare, nu vom
putea spune tu unei persoane mai în vârstă decât noi, dar nici unei persoane care, chiar dacă
ne este apropiată ca vârstă, ne este superioară prin studii, prin profesie sau prin statut social.
Persoanelor care deţin funcţii de conducere nu le vom spune directore, boss, şefu’,
şefa. Preferabil este să ne adresăm cu numele de familie al superiorului, precedat de
substantivul domnule sau, după caz, doamnă: Domnule Ionescu, Doamnă Georgescu. În
cazul funcţiilor importante, ne vom adresa cu formulele Domnule director, Domnule primar,
Doamnă prefect ş.a.m.d., fără să adăugăm şi numele de familie al respectivei persoane. De
această precizare trebuie să ţinem seama şi atunci când redactăm o cerere oficială. Se ştie că
o cerere începe cu o formulă de adresare, care trebuie neapărat să cuprindă funcţia persoanei
căreia ne adresăm, funcţie scrisă cu majusculă, cu literă mare. Prin urmare, vom folosi
formule precum Domnule Preşedinte, Doamnă Primar, Domnule Director ş.a.m.d. şi nu
vom scrie Domnule Popescu, Stimată Doamnă Primar Ioana Ionescu, Mult Stimate
Domnule Director. După ce am formulat cererea, în josul paginii pe care am scris
menţionăm cui îi este adresată, precum şi instituţia condusă de persoana căreia ne adresăm –
de pildă Domnului Primar al Sectorului 1, Domnului Rector al Universităţii din Bucureşti
ş.a.m.d. Toate cuvintele din aceste formule se scriu cu iniţială majusculă, cu excepţia
cuvintelor de legătură (articole, prepoziţii). Şi dacă tot discutăm despre modul în care trebuie
să redactăm o cerere, este de reţinut şi faptul că, după ce am formulat, concis şi clar,
conţinutul acesteia – introdus prin formula vă rog să (şi nu prin formule de tipul vă rog din
suflet să, vă rog foarte mult să, vă rog a binevoi să) – vom semna respectiva cerere fără ca
semnătura noastră să fie precedată de formule precum vă mulţumesc, vă mulţumesc
anticipat, vă mulţumesc din suflet, cu stimă etc. Aceste formule se pot utiliza în scrisori, dar
nu şi în cereri.
Revenind la adresarea curentă, în situaţia în care persoana căreia ne adresăm are o
profesie rezultată în urma studiilor universitare, vom folosi formule precum Domnule
38 din 63
doctor, doamnă avocat, domnule profesor, doamnă notar şi nu Domnule Ionescu sau
Doamnă Georgescu. Dacă noi deţinem o funcţie de conducere, nu ne vom adresa
subordonaţilor la modul Ionescule, Georgeasco, ci vom spune Domnule Ionescu,
Doamnă/Domnişoară Georgescu sau, dacă suntem mai în vârstă decât persoana respectivă,
vom spune simplu Mihai, Adriana, Elena etc. (în niciun caz nu vom spune Adriano, Eleno).
■ Probleme de pronunţare pun omografele, acele cuvinte care se scriu la fel, care
au aceeaşi grafie. Deosebirea constă în faptul că aceste cuvinte, deşi se scriu la fel, se
rostesc diferit şi au sensuri diferite. De pildă, junior desemnează un sportiv tânăr, în timp
ce junior desemnează fiul considerat în raport cu tatăl său; prin urmare, vom spune corect,
de exemplu, Ion Popescu junior unui individ al cărui tată se numeşte tot Ion Popescu.
Aceeaşi explicaţie trebuie avută în vedere pentru omografele senior şi senior. O altă
pereche de omografe o reprezintă companie şi companie; discutăm despre o companie de
soldaţi (o subunitate militară mai mare decât plutonul, dar mai mică decât batalionul) şi
spunem corect, de pildă, Te simţi bine în compania prietenilor, adică alături de prieteni.
Tipic şi tipic sunt alte două omografe; tipic înseamnă caracteristic, specific, în timp ce
tipic înseamnă normă, stereotip, regulă – Vom proceda după tipic. Alte exemple de
omografe sunt haină şi haină (adică vicleană, rea la suflet); mobilă şi mobilă (care se
mişcă sau care poate fi mişcată); veselă şi veselă, comedie şi comedie – comedia este, aşa
cum ştim, o piesă de teatru care provoacă râsul, în timp ce termenul comedie desemnează o
faptă hazlie, o poznă (se poate spune se ţine numai de comedii); de asemenea, termenul
comedie se referă la un lucru neaşteptat, surprinzător – auzim spunându-se, de pildă, I-auzi
comedie!
■ Încheiem prezentarea celor mai întâlnite dificultăţi de ordin ortografic, ortoepic şi

lexical prin a ne referi la scrierea cu „â”. În 1993, Adunarea generală a Academiei Române
a adoptat o hotărâre, potrivit căreia se va reveni, în grafia limbii române, la utilizarea lui
„â” în interiorul cuvintelor. Normele ortografice aprobate de Academia Română sunt
obligatorii; aşadar, că vrem sau că nu vrem, trebuie să respectăm hotărârea privind redarea
sunetului /î/ şi să îi determinăm şi pe alţii să o facă. Sunetul [î] este redat grafic în două
moduri diferite, în funcţie de poziţia lui în cuvânt. Scriem cu î la începutul tuturor cuvintelor
(îngrijorat, începe, întocmai), la sfârşitul tuturor cuvintelor (omorî, coborî, hotărî, doborî),
în interiorul cuvintelor formate prin derivare cu prefixe de la cuvinte care încep cu î
(neîmplinit, reîmpădurire) şi în interiorul cuvintelor compuse prin sudare, în care al doilea
cuvânt începe cu î (bineînţeles, oriîncotro). În interiorul tuturor cuvintelor, sunetul [î] este
redat grafic prin â, inclusiv în terminaţia modului gerunziu: câine, coborâre, hotărâtor,
mâncând, plângând. Numele de familie pot fi scrise în interior cu î sau cu â, conform
tradiţiei familiei, conform actelor de stare civilă sau potrivit dorinţei purtătorilor acestor
nume: Pârvu / Pîrvu, Sârbu / Sîrbu, Sângeorzan / Sîngeorzan.
39 din 63
DIFICULTĂŢI DE ORDIN MORFOLOGIC ŞI SINTACTIC
Aspecte ale folosirii substantivelor

■ Cele mai multe dificultăţi sunt generate de scrierea sau de pronunţarea unor
substantive – de pildă cum spunem: caracter sau caracter?; ferigă sau ferigă?; simbol sau
simbol ş.a.m.d. În privinţa scrierii, nu suntem siguri întotdeauna dacă folosim un i sau doi la
sfârşitul unor cuvinte precum miniştri, scafandri, maiştri ş.a. Desigur că, pentru a primi
răspunsuri la aceste întrebări, apelăm la Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al
limbii române, ediţia a II-a. Am selectat, în continuare, câteva substantive care pun probleme
de rostire şi am notat cu majusculă vocala corect accentuată: adulter, caracter, călugăriţă,
ciment, cobai, doctoriţă, editor, embargo, ferigă, gărgăriţă, instructor, motto,
penurie/penurie, prevederi, primăvara, regizor, rucsac, simbol, tombolă, vatman.
În privinţa scrierii unor substantive precum miniştri, scafandri, maiştri, aceste
substantive, aflate la plural, se scriu la finală cu doi i când sunt articulate cu articol hotărât:
aceşti scafandri, scafandrii aceştia, doi scafandri, câţiva scafandri, ambii scafandri,
amândoi scafandrii, scafandrii de acolo. Există şi substantive denumind profesii care,
aflate la plural şi articulate cu articol hotărât, se scriu cu trei i: vizitiii aceştia, hangiii de
atunci, toţi macaragiii, amândoi geamgiii. Şi dacă vorbim despre substantive denumind
profesii, ocupaţii, este clar că mai multe probleme ridică acele cuvinte împrumutate din
alte limbi, precum bodyguard/bodigard (pronunţat bodigard sau badigard), broker (pron.
brocăr), chelner (pronunţat ca atare, nu chelnăr), dealer, lider, manager/manager, maseur,
maseuză, steward, stewardesă. Scriem în cuvinte separate şi fără să folosim cratima
denumirile funcţiilor director general, inspector general, secretar general. În schimb,
scriem cu cratimă denumirile funcţiilor inginer-şef, redactor-şef, medic-şef etc. Locţiitorul
unui conducător este desemnat fie prin elementul vice (scris legat de substantiv, fără să
folosim cratima) – de pildă viceprimar, vicepreşedinte –, fie prin prefixele pro şi sub
(prodecan, prorector, subprefect), fie prin adjectivul adjunct (scris separat de substantiv şi
fără să folofim cratima: director adjunct). Tot în privinţa substantivelor care denumesc
profesii, meserii, identificăm, în general, două forme: una pentru masculin şi alta pentru
feminin: profesor-profesoară, actor-actriţă, croitor-croitoreasă, antrenor-antrenoare
ş.a.m.d. Există însă o serie de meserii care nu prezintă forme de feminin în limba română:
măcelar, chirurg, consul, clovn, analist ş.a. Uneori, unul şi acelaşi substantiv masculin are
corespondent feminin într-un sens, iar în altul nu; astfel, doctor (cu sensul de medic), are
femininul doctoriţă (nu şi doctoră), dar cu sensul persoană care a obţinut doctoratul, titlul
de doctor într-o ştiinţă sau în artă, nu are feminin paralel. Tendinţa de utilizare a
masculinului în locul femininului este foarte puternică şi ar putea fi interpretată ca un
element al limbajului protocolar, oficial, în timp ce forma de feminin constituie o
caracteristică a limbajului obişnuit, colocvial. Aşa se explică forme precum Doamna
doctor/director/inspector/profesor ş.a., forme corecte, forme literare.
■ Întrucât limba evoluează, şi normele ei se schimbă, de-a lungul timpului. Acest
lucru se poate exemplifica foarte bine prin referire la ceea ce specialiştii numesc variante
lexicale, adică realizări concrete ale aceluiaşi cuvânt. Astfel, dacă, iniţial, limba literară
accepta doar forma cafeină, astăzi este socotită cultă, corectă şi forma cofeină, cele două
forme – cofeină şi cafeină –, aproape identice, exprimând acelaşi conţinut semantic.
Interesantă este situaţia în care normele ortografice şi ortoepice în vigoare admit două
pronunţări ale aceluiaşi cuvânt. Transperant a fost cândva – după cum explica regretatul
prof. univ. Theodor Hristea – o simplă deformare a cuvântului transparent, deci transparent
40 din 63
şi transperant reprezentau un singur cuvânt. Transperant a devenit cuvânt de sine stătător
abia atunci când s-a specializat semantic, adică atunci când a căpătat sensul de stor sau de
jaluzea.
■ În privinţa pluralului substantivelor, în limba română contemporană, se constată
o anumită instabilitate flexionară, manifestată prin utilizarea unor forme paralele de plural:
viruşi – virusuri, tunele – tuneluri, coperte – coperţi, chibrituri – chibrite, monede –
monezi, pardesie – pardesiuri, aragaze – aragazuri ş.a.m.d. În unele cazuri, limba literară
acceptă ambele forme, cu acelaşi înţeles, şi, astfel, este corect să spunem şi să scriem
tunele/tuneluri, viruşi/virusuri, râpe/râpi, chipie/chipiuri, divane/divanuri, coperte/coperţi,
baloţi/baloturi, ceremoniale/ceremonialuri, cicatrice/cicatrici, găluşti/găluşte,
hamacuri/hamace etc. În alte cazuri, însă, o singură formă este corectă, literară: albuşuri
(nu albuşe), aripi (nu ăripi), aşchii (nu ăşchii), boschete (nu boscheţi), chibrituri (nu
chibrite), ciocolate (nu ciocolăţi), cravate (nu cravăţi), defileuri (nu defilee), fabrici (nu
făbrici), francezi (nu franceji), ghişee (nu ghişeuri), hoteluri (nu hotele), lacrimi (nu
lăcrimi), margini (nu mărgini), mânji (nu mânzi), monede (nu monezi), prăpăstii (nu
prăpastii), refrene (nu refrenuri), salate (nu salăţi), seminare (nu seminarii), staţii (nu
stăţii), şireturi (nu şirete).
Pe de altă parte, există substantive care au două şi chiar trei forme de plural, toate
corecte, dar diferenţiate ca înţeles: arc – arce (de cerc), arcuri; cap – capi (şefi,
conducători), capuri (termen geografic – porţiuni de uscat care înaintează în mare),
capete; corn – coarne, cornuri, corni (arbori cu lemnul dur, cu flori galbene şi cu fructe
roşii, comestibile); bandă – benzi, bande (de hoţi); timp – timpi, timpuri; centru – centre,
centri (centri nervoşi); raport – rapoarte, raporturi; termen – termeni, termene; calcul –
calcule, calculi (calculi renali); cot – coate, coturi, coţi; creier – creieri, creiere; curent –
curenţi, curente; difuzor – difuzori, difuzoare; ghid – ghizi, ghiduri; glob – globi, globuri;
măr – meri, mere; ochi – ochiuri, ochi; puişor – puişori, puişoare (perniţe) etc. În aceste
cazuri, în care formele paralele corespund unor sensuri diferite, avem de-a face cu
substantive tratate, de obicei, de dicţionare în articole distincte şi numite, în terminologia
lingvistică, omonime parţiale. În ceea ce priveşte pluralul substantivului soră, lucrările
normative actuale indică forma unică surori (o soră – două surori), însă forma sore începe
să se extindă. Forma sore este folosită de multă vreme pentru dativ-genitiv singular –
sorei, alături de forma surorii. Lucrările normative recomandă dativ-genitivul surorii
pentru gradul de rudenie şi sorei pentru personalul sanitar; aşadar, vom spune corect I-am
telefonat surorii mele, respectiv I-am oferit flori sorei medicale. Folosirea variantelor
învechite noru/soru la substantivele feminine noră/soră (de tipul noru-mea, soru-ta)
reprezintă un fenomen popular şi familiar, fiind de preferat să evităm asemenea forme.
■ Există substantive pentru care normele actuale acceptă două forme şi pentru
singular: bulgăr/bulgăre; cartilaj/cartilagiu; cearşaf/cearceaf; colind/colindă;
corijenţă/corigenţă; tobogan/topogan; tumoare/tumoră; votcă/vodcă. În alte situaţii, însă,
numai o formă este corectă: biscuit (nu biscuite), chiftea (nu piftea, cheoftea), genunchi
(nu genunche), greier (nu greiere), itinerar (nu itinerariu), piure (nu pire, pireu, püre),
salariu (nu salar), sanda (nu sandală), sarma (nu sarmală), şoarece (nu şoarice, şoarec).
Forme precum aragaze, coperţi, mesadă, muşchetar, pioneză ş.a. sunt corecte astăzi,
dar nu erau admise acum zece ani.
■ În vocabularul limbii române au pătruns, în ultima vreme, numeroase substantive
străine, iar o parte dintre ele au, la plural, aceeaşi formă ca la singular: avocado,
cappuccino, chou à la crème, cover-girl, cowboy, espresso, kiwi, macho, tiramisù. Există,
însă, şi substantive care urmează modelele româneşti de formare a pluralului: bodyguarzi
(pron. bodigarzi sau badigarzi), brokeri (pron. brocări), cheeseburgeri (pron. cizburgări),
41 din 63
copywriteri, dealeri, hackeri, hamburgeri (pron. hamburgări), pamperşi (pron. pempărşi),
pizze, rapperi (pron. repări), stewarzi (pron. stiuarzi).
La substantivele neutre, se adaugă desinenţa -uri şi, mai rar, desinenţa –e, direct la
cuvintele terminate în litere din alfabetul limbii române, pronunţate ca în limba română:
airbaguri, bannere, businessuri, cocktailuri, fast-fooduri, harduri, jeepuri, laptopuri,
living-roomuri, lookuri, play-backuri, ratinguri, staffuri, testere, weekenduri. În formarea
pluralului, desinenţa –uri se desparte prin cratimă de cuvintele care au finale grafice
neobişnuite pentru cuvintele vechi din limba română sau a căror finală prezintă deosebiri
între scriere şi rostire: body-uri, café-frappé-uri, kitsch-uri, party-uri, remake-uri, rendez-
vous-uri, scotch-uri, show-uri, site-uri, slash-uri. Formele de plural din limbile de origine
ale unor substantive sunt preluate uneori în limba română ca forme de singular: de pildă, în
cazul cuvântului sticks, pluralul românesc este marcat prin mijloace specifice: sticksuri.
■ Unii vorbitori întâmpină dificultăţi în folosirea substantivelor la genitiv şi la
dativ. Auzim spunându-se, greşit, piersicei, pieţii, soartei, teroarei, uzinii în loc de (cum
este corect) piersică – piersicii, piaţă – pieţei, soartă – sorţii, teroare – terorii, uzină –
uzinei.
■ Multe substantive proprii, nume româneşti de familie sunt derivate cu sufixul ar
şi, de multe ori, aceste substantive proprii sunt articulate, funcţia articolului hotărât fiind
preluată de vocala u: de la bivol – avem Bivolaru, de la căldare – Căldăraru, de la ciubotă
– Ciubotaru, de la cojoc – Cojocaru şi alte nume precum Fieraru, Moraru, Olaru,
Păcuraru, Păduraru, Pescaru, Pânzaru, Pâslaru, Podaru, Prunaru, Puşcaru, Rotaru,
Sticlaru, Văcaru etc. Este vorba în special despre cuvinte care indică anumite ocupaţii, mai
ales din mediul rural, iar aceste cuvinte, în limba română veche, se terminau în iu (cu alte
cuvinte, sufixul ar avea, în limba română dintr-o altă perioadă istorică, forma ariu, cu
accentul pe vocala a: Ciubotariu, Cojocariu, Păcurariu, Prunariu, Puşcariu, Rotariu
ş.a.m.d. Prin urmare, aşa se rostesc corect aceste cuvinte – cu diftong, nu cu hiat şi
respingem formele Ciubotari-u, Cojocari-u, Morari-u, Olari-u, Prunari-u, Rotari-u etc. Pe
de altă parte, există, în limba română, nume proprii de familie provenind din limba greacă
sau doar având o rezonanţă grecească. Acestea conţin într-adevăr hiatul i-u, motiv pentru
care pronunţăm Atanasi-u (nu Atanasiu), Antoni-u (nu Antoniu), Manoli-u (nu Manoliu),
Vasili-u (nu Vasiliu) şi altele. Aceste rostiri corecte îi determină pe necunoscători să
pronunţe incorect cuvintele vechi româneşti, îndepărtându-le de motivaţia iniţială.
■ Distinsa profesoară Elena Silvestru, în cartea intitulată Tendinţe actuale în limba
română, referindu-se la substantiv, arată că nevoia de concizie, economia de cuvinte a dus
la reducerea unor sintagme la cuvinte din componenţa lor: alegeri anticipate → anticipate,
flagrant delict → flagrant, pantofi de tenis → tenişi (atenţie: nu „teneşi”!!!), telefon
celular → celular, telefon mobil → mobil.
Snobismul, dorinţa unor vorbitori de a se evidenţia, de a creşte în ochii
interlocutorilor înseamnă folosirea unor neologisme rare, înseamnă ocolirea unor
substantive care par simple sau demodate, şi astfel, auzim termeni precum adresabilitate,
aplicabilitate, comunicabilitate, conflictualitate, legendaritate, periculozitate,
profitabilitate ş.a., cuvinte inutile, întrucât dublează cuvinte deja existente în limba
noastră. Desigur că un cuvânt străin, introdus în limbă pentru a denumi un obiect nou, o
noţiune nouă nu reprezintă o greşeală. De asemenea, acceptăm cuvintele noi, care prezintă
anumite avantaje în raport cu termenul autohton: sunt mai scurte, sunt expresive, au o
circulaţie internaţională (de pildă mass-media faţă de mijloace de comunicare în masă;
weekend faţă de sfârşit de săptămână). În ultimul timp, şi-au sporit frecvenţa termeni
precum banner, bestseller, board, broker, business, card, computer, design, display, flash,
hit, hobby, job, jogging, lider, lobby, management, marketing, rating, shopping, show, site,
42 din 63
soft, sponsor, staff, star, story, stres, summit, thriller, top, trend, western ş.a.
■ Substantivul urmare se întâlneşte astăzi şi în unele formule greşit folosite, precum:
Urmare adresei dumneavoastră, Urmare cererii dumneavoastră, Urmare solicitării
dumneavoastră ş.a.m.d. Asemenea formulări sunt incorecte. Corect vom scrie Ca urmare a
adresei dumneavoastră, Ca urmare a solicitării dumneavoastră, Ca urmare a cererii
dumneavoastră sau În urma adresei dumneavoastră, În urma solicitării dumneavoastră
ş.a.m.d. Deci, folosim obligatoriu prepoziţia ca sau îmbinarea de cuvinte în urma.
■ Unele ezitări apar şi în ceea ce priveşte scrierea unor substantive proprii denumind
localităţi: Timişul de Sus/Timişu de Sus; Sighetul Marmaţiei/Sighetu Marmaţiei; Târgul
Secuiesc/Târgu Secuiesc/Târgu-Secuiesc; Râmnicu-Vâlcea / Râmnicu Vâlcea ş.a. După cum
explică domnul prof. univ. dr. G. Gruiţă, în cartea intitulată Gramatică normativă. 77 de
întrebări, 77 de răspunsuri, toponimele româneşti cu structura substantiv determinat de un
atribut presupun articularea termenului regent, indiferent dacă atributul este adverbial,
substantival genitival sau adjectival. Mai simplu spus, numele de localităţi care sunt
substantive compuse trebuie scrise cu primul termen articulat hotărât când acesta are un
determinant atributiv, iar regula este valabilă şi atunci când termenul regent este un
substantiv la plural. Iată de ce vom scrie corect (pentru situaţiile de mai sus) Timişul de Sus,
Sighetul Marmaţiei, Târgul Secuiesc. Toponimele formate din două substantive în cazul
nominativ (de tipul Târgu-Mureş, Târgu-Jiu, Turnu-Severin, Râmnicu-Vâlcea ş.a.)
marchează prin cratimă căderea aricolului hotărât l.
Aspecte ale folosirii articolului

■ Folosirea în scris a articolului hotărât poate crea probleme – de pildă, cum scriem
site-ul ori show-ul: cu cartimă sau fără cratimă? Articolul hotărât enclitic se leagă cu
cratimă în cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare şi în
împrumuturile care au un final grafic neobişnuit la cuvintele vechi din limba română:
kitsch-ul (pl. kitsch-uri), lobby-ul, party-ul (pl. party-uri), site-ul (pl. site-uri), show-ul
(pl. show-uri). Se recomandă scrierea într-un cuvânt, deci fără cratimă, a articolului la
împrumuturile care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba
română: feedbackul (pl. feedbackuri), shopul (pl. shopuri), trendul (pl. trenduri),
weekendul (pl. weekenduri).
■ O greşeală frecventă este aceea a înlocuirii formelor de genitiv-dativ articulate
enclitic cu articolul proclitic lui, urmat de forma articulată de nominativ-acuzativ singular
la substantive comune – adică auzim spunându-se, greşit, lui bunica, lui mama ş.a.m.d.
Corect vom spune bunicii, mamei. Pe de altă parte, este neliterară, incorectă varianta lu a
articolului proclitic lui – deci, este greşit să spunem lu Victor, lu Mircea ş.a.m.d. Vom
spune corect lui Victor, lui Mircea.
■ Atunci când se coordonează mai multe genitive, articolul al, a, ai, ale (după caz)
trebuie pus înaintea fiecărui termen începând cu al doilea – adică vom spune corect, de
pildă, El este autorul romanului şi al scenariului; S-a făcut recensământul populaţiei şi al
animalelor.
Aspecte ale folosirii adjectivelor

■ Sunt invariabile după gen şi după număr – deci au o singură formă – adjective
precum bleumarin, mov, roz, vernil... Ştiind acest lucru, vom respinge rostiri şi scrieri
precum pantaloni bleumarini (corect: pantaloni bleumarin), bluze bleumarine (corect: bluze
bleumarin), cămaşă movă/roză (corect: cămaşă mov/roz), poşete vernile (corect: poşete
vernil).
43 din 63
■ Scriem corect cu doi u la finală adjective precum ambiguu, asiduu, continuu,
perpetuu. Spunem corect obligatoriu, nu obligator – de pildă, spunem corect Această
prevedere are caracter obligatoriu (nu obligator).
■ Adjectivele terminate, la masculin singular, în vocala u (precum simplu, suplu,
aspru, ilustru, mândru, sobru etc.), se scriu, la pluralul nearticulat, cu un singur i: simpli,
supli, aspri, iluştri, mândri, sobri: oameni sobri / simpli / supli / aspri / mândri; români
iluştri. Cu doi i (aşa spunem corect, nu cu doi de i!) vom scrie la pluralul articulat, când
adjectivul se află înaintea substantivului: Iluştrii români au fost primiţi cum se cuvine.
■ Adjectivele terminate, la masculin singular nearticulat, în iu (precum durduliu,
zglobiu), ca şi adjectivul roşu, se scriu, la pluralul nearticulat, cu doi i (auriu – aurii,
grijuliu – grijulii, propriu – proprii, roşu – roşii, straniu – stranii), iar la pluralul articulat
– cu trei i (Grijuliii părinţi au fost felicitaţi).
■ Adjectivele terminate, la masculin singular nearticulat, în l, pierd această consoană
la plural: chel – chei (nu cheli), frumuşel – frumuşei, sătul – sătui (nu sătuli). Excepţie fac
adjectivul fudul – al cărui plural este fuduli (nu fudui) – şi adjective neologice precum credul
(pl. creduli) sau fidel (pl. fideli).
■ Adjectivele terminate în x, pronunţat cs, de tipul fix, mixt, ortodox, se scriu la
plural cu cş: ficşi, micşti, ortodocşi.
■ Adjectivele compuse dintr-un adjectiv şi un adverb se scriu obligatoriu cu
cratimă, cu liniuţă: nou-născut, nou-venit, sus-menţionat, sus-numit, liber-profesionist ş.a.
Alte adjective de acest tip s-au contopit, s-au sudat, scriindu-se într-o unitate, într-un
cuvânt: atotcuprinzător, atotputernic, atotştiutor, binefăcător, răufăcător, clarvăzător. În
aceste combinaţii, îşi schimbă forma numai adjectivul, nu şi adverbul. Prin urmare, vom
spune corect Ea este nou-venită, nu nouă-venită; Căutam hăinuţe pentru nou-născuţi, nu
Căutam hăinuţe pentru noi-născuţi; Este o persoană răuvoitoare, nu Este o persoană
reavoitoare.
■ Scriem şi pronunţăm z nu s în adjective precum zburdalnic, zdravăn, zgârcit,
dezgheţat, zvelt, dezvăţat.
■ Alternanţa singular – plural z-j este corectă la adjective mai vechi precum breaz,
dârz, treaz, viteaz cu pluralul masculin breji, dârji, treji, viteji, dar nu la neologismele
confuz şi obez, cu pluralul confuzi, obezi şi nici la adjectivele care indică apartenenţa etnică
şi locală: chinez – chinezi, francez – francezi ş.a.m.d. Mofluz are două forme corecte pentru
masculin plural: mofluzi şi mofluji.
■ Spunem corect celor mai mulţi, nu celor mai multor – de pildă: Celor mai mulţi
elevi li s-au încheiat mediile. Greşim dacă spunem Celor mai multor elevi li s-au încheiat
mediile. Spunem corect părerile multor colegi sau părerile a mulţi colegi. Greşim dacă
spunem părerile a multor colegi.
■ Spunem şi scriem corect ultimele, ultimelor şi nu ultimile, ultimilor – adică este
corect să spunem şi să scriem ultimele ştiri, respectiv ultimelor ştiri.
■ Nu toate adjectivele au grade de comparaţie. Există, de pildă, adjective cu sens
absolut, de necomparat – deci, este greşit să spunem mai puţin complet, cel mai complet,
foarte complet, mai puţin general, mai puţin perfectă, cea mai perfectă. Există apoi
adjective cu formă de pozitiv, dar cu sens superlativ sau comparativ, motiv pentru care nu
putem spune cel mai admirabil, cea mai grozavă, cel mai straşnic, mai puţin egală, foarte
identici, mai puţin similare ş.a.
■ Un cuvânt destul de mult folosit astăzi este punctual, devenit adverb – auzim
spunându-se, de pildă, Vreau să-mi prezentaţi foarte punctual această situaţie. Punctual
este, în conformitate cu DOOM2, un adjectiv şi desemnează, potrivit dicţionarelor
44 din 63
explicative, persoana despre care putem spune că respectă întocmai termenele stabilite
(deci, un om punctual este un om care nu întârzie). Acest adjectiv nu are grade de
comparaţie, deci nu putem spune foarte punctual. De aceea, vom reformula enunţul
prezentat mai sus astfel: Vreau să-mi prezentaţi detaliat această situaţie.
Aspecte ale folosirii numeralelor

■ Numeralele se scriu cu cifre în limbajul ştiinţific şi în cel administrativ, iar în
celelalte aspecte ale limbii literare, se recomandă scrierea cu litere a numeralelor până la
zece – de exemplu Am cumpărat cinci caiete¸ Zece studenţi au primit burse de merit. Vom
scrie cu cifre numai pentru redarea anilor sau pentru numeralele compuse – 11, 24, 87.
Numeralele şase şi şapte se scriu şi se pronunţă corect cu a după ş, varianta şepte fiind
tolerată doar în legătură cu numărul de telefon – 021.727..... – pentru a se face distincţia faţă
de şase. Numele zecilor (20, 30, 40...90), se scriu într-un cuvânt, fără cratimă (douăzeci,
şaizeci [nu şasezeci], optzeci), în timp ce numeralele compuse corespunzătoare lui 21 - 99 se
pronunţă distinct şi se scriu în câte trei cuvinte separate: douăzeci şi cinci (nu douăşcinci),
patruzeci şi doi (nu patrujdoi).
■ Există, în limba română actuală, tendinţa de folosire – inutilă – a unor construcţii
precum un număr de, în număr de, o sumă de înaintea unui numeral: Am avut un număr de
cinci bilete. Patru la număr au fost făcute cadou. În asemenea situaţii, vom spune corect
Am avut cinci bilete. Patru au fost făcute cadou.
■ În scrierea numeralului cardinal unu, ultima literă este u: Emisiunea noastră
începe la ora unu. Iată şi exemplele din DOOM2: N-au fost aleşi doi reprezentanţi, ci
numai unu; Dintre trandafiri, cel mai bine miroseau doi albi şi unu roz. Forma unul se
foloseşte în expresii precum tot unul şi unul, de unul singur, precum şi în enunţuri de tipul
Unul singur a întârziat.
■ Sunt corecte, literare, formele paisprezece, şaisprezece, şaptesprezece,
optsprezece, şaizeci. Greşesc cei care pronunţă şi chiar scriu patrusprezece, şasesprezece,
şaptisprezece sau şaptâsprezece sau şaptişpe, optisprezece, optusprezece, optâsprezece,
opsprezece sau optişpe, ca şi şasezeci. În limba vorbită, auzim şi forme precum unşpe,
doişpe, douăşunu, patruşdoi, şapteşpatru etc. Toate aceste forme sunt incorecte, neliterare.
Dacă vrem să fim socotiţi culţi, nu trebuie să pronunţăm aşa.
■ Astăzi, se tinde foarte mult să se generalizeze forma de masculin chiar şi atunci
când determinantul este un substantiv feminin sau neutru la plural. Mulţi rostesc, în mod
greşit, ora doisprezece, clasa a doisprezecea, treizeci şi doi de grade, doisprezece mii de lei
etc. Corect vom spune ora douăsprezece, clasa a douăsprezecea, treizeci şi două de grade,
douăsprezece mii de lei.
■ Exprimarea datei se face, conform normelor limbii literare, astfel: pentru prima zi
a lunii, folosim numeralul ordinal (aşadar, spunem corect întâi iunie, nu unu iunie), iar
pentru celelalte zile, folosim numeralul cardinal: trei iunie, patru iunie ş.a.m.d.
■ Prepoziţia de, care apare începând cu numeralul douăzeci (douăzeci de studenţi,
douăzeci şi unu de studenţi etc.), este, din păcate, omisă, pentru concentrarea exprimării. Nu
este potrivit să spunem, de pildă, 59 exemplare, 20 sortimente etc. Această prepoziţie este
obligatorie, atât în exprimarea orală, cât şi în scris, chiar şi atunci când numeralul este notat
prin cifre. Vom spune corect 59 de exemplare, 20 de sortimente ş.a.m.d.
■ Conform normelor actuale, este corect să spunem clasa întâi, dar şi clasa întâia.
■ De la numeralul amândoi (cu femininul amândouă), avem, la dativ şi la genitiv,
forma amândurora: E problema amândurora; Amândurora le venea greu să te creadă;
Le-am scris amândurora.
45 din 63
■ Numeralul adverbial o dată, cu sensul de o singură dată, se scrie în două unităţi, în
două cuvinte separate: Am citit poezia doar o dată (nu de mai multe ori). Nu trebuie să
confundăm acest numeral cu adverbul odată, având sensul de cândva, odinioară şi scris
într-un cuvânt: Odată trăiam mai bine.
■ Exprimări precum un procent de zece la sută, treizeci de procente la sută sunt
pleonastice, prin urmare greşite, deoarece procent provine de la cuvântul centum, care
înseamnă sută. Exprimări precum zece procente la mie sunt, categoric, greşite.
■ Numeralele fracţionare, atunci când îndeplinesc în propoziţie funcţia sintactică
de subiect, pun probleme de acord al predicatului. În acest caz, specialiştii consideră corect
atât acordul formal, strict gramatical, cât şi acordul după sens: O treime din participanţi
a fost prezentă. / O treime din participanţi au fost prezenţi. Trei sferturi dintre candidaţi
sunt admişi./ Trei sferturi dintre candidaţi suntem admişi.
■ Numeralele ordinale pot fi redate în scris prin litere sau prin cifre. Pentru
numeralele mai mici, este specifică numerotarea cu cifre romane: al II-lea an, a III-a
aniversare. În ultimul timp, observăm tendinţa înlocuirii cifrelor romane cu cifrele arabe –
ceea ce nu constituie o greşeală. Excepţie fac numele de suverani (Ludovic al XIV-lea,
Elisabeta a II-a, Carol I), care se scriu obligatoriu cu cifre romane.
■ Neidentificarea numeralului originar într-un cuvânt sau necunoaşterea exactă a
sensului acestuia constituie sursa unor construcţii pleonastice (precum drumul s-a bifurcat
în două, are o bicicletă cu două roţi) sau construcţii contradictorii (precum bicicletă cu
trei roţi sau trifoi cu patru foi).
Aspecte ale folosirii pronumelor

■ Nu se recomandă folosirea inutilă a pronumelui personal de persoana I şi de
persoana a II-a, inclus în desinenţa verbului, cu funcţia sintactică de subiect: Eu mă
numesc Ion Popescu sau Noi astăzi plecăm în vacanţă. În aceste propoziţii, nu avem niciun
motiv să folosim pronumele, fiind suficient şi corect dacă spunem Mă numesc Ion
Popescu, respectiv Astăzi plecăm în vacanţă. Neliterară, incorectă este folosirea
vocativului tu cu valoare apropiată de o interjecţie de adresare, în exemple de felul: Ce
facem azi, tu?; Tu, să ştii că eu plec!
■ Pronumele de întărire, precum însuşi, înşişi, însumi, însuţi, se scriu corect într-un
cuvânt, fără cratimă şi cu i la finală.
■ Greşeli sau ezitări apar atunci când pronumele posesiv este folosit cu sens
partitiv, precedat de prepoziţia de. Conform normelor actuale, precizate în DOOM2, este
corect să spunem un prieten de-al meu, dar şi un prieten de-ai mei, este corect să spunem
o prietenă de-a mea, dar şi o prietenă de-ale mele.
■ Pronumele demonstrative de identitate se scriu obligatoriu cu i la finală: (m., sg.)
acelaşi, (f., sg.) aceeaşi, (m., pl.) aceiaşi, (f., pl.) aceleaşi: Au fost chemaţi aceiaşi copii;
Acelaşi băiat te va ajuta; A ridicat aceeaşi problemă; Au obţinut aceleaşi rezultate; Îi voi
scrie aceleiaşi persoane.
La adjectivul pronominal demonstrativ postpus, normele cer respectarea acordului
în caz, aşadar, spunem corect i-am scris colegului acestuia (nu i-am scris colegului
acesta); spunem corect le-am adus bomboane copiilor acestora (nu le-am adus bomboane
copiilor aceştia); spunem corect rezultatele studentelor acestora au fost mulţumitoare (nu
rezultatele studentelor acestea au fost mulţumitoare). Totuşi, este de preferat să se evite
postpunerea adjectivului pronominal demonstrativ aflat în cazurile dativ şi genitiv,
întrucât, în unele contexte, omonimia cu pronumele poate da naştere la confuzii – de pildă,
i-am oferit flori fetei acesteia poate însemna i-am oferit flori acestei fete, dar şi i-am oferit
flori fetei acestei doamne.
46 din 63
■ Sunt incorecte, neliterare formele în care demonstrativul ăla este urmat de un
adjectiv articulat: ăla micul, aia frumoasă (în loc de cel mic, cea frumoasă). Tot incorecte
sunt formele celălant, cealantă, ceilanţi, celelante, în loc de (formele corecte) celălalt,
cealaltă, ceilalţi, celelalte.
■ Specialiştii nu recomandă înlocuirea lui cine prin care – aşadar, nu este corect să
spunem Care baţi la uşă?; Care vorbeşte?. În aceste situaţii, vom spune corect Cine bate
la uşă?, respectiv Cine vorbeşte?.
■ În folosirea pronumelui relativ care, se observă tendinţa incorectă, neliterară de
extindere a invariabilităţii sale. Astfel, la dativ apare forma care, în loc de căruia, căreia,
cărora, iar la acuzativ, se omite adesea prepoziţia pe. Prin urmare, este greşit să spunem
doamna care nimeni nu i-a dat telefon sau fata care am întâlnit-o. Corect vom spune
doamna căreia nimeni nu i-a dat telefon, respectiv fata pe care am întâlnit-o. O altă
tendinţă manifestată în exprimarea preţioasă, devenită chiar o modă, o reprezintă
înlocuirea pronumelui care prin pronumele ce – auzim spunându-se, de pildă, Au fost
lucruri ce m-au impresionat sau Sunt reguli ce se impun respectate. În aceste situaţii, vom
spune corect Au fost lucruri care m-au impresionat, respectiv Sunt reguli care se impun
respectate.
Pe baza DOOM2, oferim o serie de enunţuri pentru a ilustra folosirea corectă a
pronumelui care, atât ca pronume interogativ, cât şi ca pronume relativ: A căruia dintre ei
este casa?; În casa căruia ai intrat?; În a cărui casă ai intrat?; Căruia dintre ei i-ai dat?;
Cărui om i-ai spus?; Casa cărui om este aceasta?; Omul în a cărui casă am intrat îmi este
prieten.; Omul în casa căruia am intrat îmi este prieten.
■ Pronumele interogative cine şi ce, fiind defective de plural (adică neavând forme
de plural), atunci când au funcţia sintactică de subiect, se acordă cu verbul la singular. Iată
de ce este greşit să spunem Ce-s cu astea aici?. Vom spune corect Ce-i cu astea aici?
■ Doamna conf. univ. dr. Elena Silvestru, în cartea sa, Tendinţe actuale în limba
română, observă că pronumele relativ compus ceea ce este astăzi folosit din ce în ce mai
mult în locul pronumelui ce, trădând o exprimare livrescă, preţioasă, de pildă: Mă refer la
ceea ce am stabilit ieri – în loc de, cum este corect, Mă refer la ce am stabilit ieri sau Tot
ceea ce ai spus este adevărat – în loc de, cum este corect, Tot ce ai spus este adevărat. Pe
de altă parte, folosirea abuzivă a lui ceea ce poate da naştere uneori unor construcţii
incoerente, precum cunoscuta formulă Aflaţi despre mine că sunt sănătos, ceea ce vă
doresc şi vouă.
■ În privinţa pronumelor nehotărâte, reţinem că se scriu într-un singur cuvânt, fără
cratimă, vreo (nu freo), vreunul, vreuna, vreunii, vreunele, cineva, oricare, oricine, orice,
fiecare, oricât, oricâtă, oricâţi, oricâte. Pronumele nehotărât unul se scrie articulat, deci cu
l la finală pentru a se deosebi de numeralul cardinal unu, scris aşadar nearticulat.
Pronumele fiecare, defectiv de plural, pune unele probleme de acord. Astfel, atunci când
este subiect, acordul verbului trebuie făcut la persoana a III-a singular – deci vom spune
corect, de pildă, Fiecare a pregătit ce a vrut. Alături de acordul formal, limba literară
admite şi acordul după înţeles la persoana I şi la persoana a II-a plural, dar nu şi la
persoana a III-a plural – deci este corect să spunem Fiecare dintre noi am pregătit ce am
vrut, respectiv Fiecare dintre voi aţi pregătit ce aţi vrut, dar nu şi Fiecare dintre ei au
pregătit ce au vrut.
Aspecte ale folosirii verbelor

■ Spunem corect a plăcea şi nu a place. La indicativ viitor, unica formă acceptată
este plăcea – va plăcea, vor plăcea, formă întâlnită şi la condiţional-optativ: ar plăcea:
Mi-ar plăcea să merg la munte. Similar, vom spune a cădea şi nu a cade. La indicativ viitor,
47 din 63
unica formă acceptată este cădea – va cădea, vor cădea, formă întâlnită şi la condiţional-
optativ: ar cădea.
■ În limba vorbită, verbul impersonal a trebui are tendinţa să îşi piardă caracterul
impersonal şi tinde să se acorde cu subiectul verbului următor – auzim spunându-se,
incorect, Ele trebuiesc să vadă spectacolul. Corect vom spune Ele trebuie să vadă
spectacolul. Norma limbii literare admite forma personală numai la persoana a III-a plural,
pentru trecut şi pentru viitor; astfel, este corect să spunem Ele trebuiau să vadă
spectacolul; Ele au trebuit să vadă spectacolul; Ele vor trebui să vadă spectacolul. Prin
urmare, nu vom accepta enunţuri precum Ele trebuia să vadă spectacolul, Ele a trebuit să
vadă spectacolul sau Ele va trebui să vadă spectacolul.
■ Verbele neologice terminate la infinitiv în a preferă, la indicativ prezent, forme
cu ez. Spunem corect, de pildă, eu copiez (nu eu copii) – el copiază (nu el copie).
■ Spunem şi scriem a rămâne, a ţine, a umple, a menţine, a crede, a plânge, a
bate. Aşadar, sunt greşite enunţuri precum Ce ar făcea dacă ar veni cu noi?; Hai să făcem
nişte prăjituri!; De ce vă băteţi?; Nu le mai ţinea partea!; Ce făceţi aici?; Nu mai
plângea!. Vom spune corect Ce ar face dacă ar veni cu noi?; Hai să facem nişte prăjituri!;
De ce vă bateţi?; Nu le mai ţine partea!; Ce faceţi aici?; Nu mai plânge!. Greşite sunt şi
formele a precede, a succede, a sughite / a sughiţi, a desparte, a înghite. Vom spune
corect a preceda, a succeda, a sughiţa, a despărţi, a înghiţi.
■ Există însă şi situaţia dubletelor verbale corecte, dar fără diferenţieri semantice,
vorbitorii putând să aleagă una din cele două forme şi să transmită acelaşi lucru: biruie –
biruieşte, cheltuie – cheltuieşte, chinuie – chinuieşte, ciocăne – ciocăneşte, clănţăne –
clănţăneşte, cotrobăie – cotrobăieşte, destăinuie – destăinuieşte, huiduie – huiduieşte,
învârte – învârteşte, orbecăie – orbecăieşte, se străduie – se străduieşte, ţăcăne –
ţăcăneşte. În cazul unor verbe de conjugarea a IV-a, pentru persoana a III-a, deşi circulă
mai multe variante, o singură formă este corectă: absolvă, bombăne, dăinuie, (îşi)
închipuie, se lăfăie, moţăie, (se) năruie, stăruie, şovăie, se zbenguie dar bănuieşte, (se)
târguieşte, cicăleşte, rânduieşte, sporovăieşte, socoteşte, văruieşte.
■ Verbele a crea, a agrea, a procrea, a recrea se scriu, la indicativ prezent, cu doi e, cu
excepţia persoanelor I şi a II-a plural:
eu creez noi creăm
tu creezi voi creaţi
el creează ei creează
La fel se procedează pentru celelalte verbe menţionate.
■ Verbele a duce, a face, a zice au, la imperativ singular, formele nu duce, nu face,
nu zice. Prin urmare, sunt greşite formele nu du, nu fă, nu zi. Vom spune, de pildă Nu te duce
acolo!, Nu face mofturi!, Nu zice vorbe grele! Este greşit dacă spunem Nu te du acolo!, Nu
fă mofturi!, Nu zi vorbe grele! În schimb, imperativul afirmativ al acestor trei verbe este du,
fă, zi: Du câinele în parc!; Fă sport zilnic!; Zi şi tu ceva!
■ La modul imperativ, ezitări apar şi în cazul unor verbe cu forme paralele. Cu
excepţia lui ghici! – ghiceşte!, sunt neliterare formele de imperativ sui!, cobori!, zbori!,
adă!, vină!, pieri!, sări!, stăi!. Vom spune şi vom scrie corect suie!, coboară!, zboară!,
adu!, vino!, piei!, sari!, stai!.
■ Forme precum să cază, să vază, să puie, să spuie, să scoţ, să prinz, să prinză, să
viu, să vie, să scăp, să ţie, să crăpe, întâlnite şi astăzi la generaţiile mai vârstnice sau în
48 din 63
anumite regiuni ale ţării, nu sunt literare.
■ Verbul a scrie (nu a scri, cum spun unii) are formele scriem, scrieţi, să scriem, să
scrieţi. Nu se acceptă formele scrim, scriţi, să scrim, să scriţi.
■ Spunem şi scriem corect a trimite, cu i după m, nu cu e. Este neliterară, incorectă
forma a trimete. Spunem corect (eu) trimit, (tu) trimiţi, (el) trimite, (noi) trimitem, (voi)
trimiteţi, (ei) trimit, (eu) am trimis, (ei) să trimită.
■ În cazul verbului a continua, ediţia a II-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi
morfologic al limbii române ne arată că trebuie folosită forma continui, atât pentru persoana
I, cât şi pentru persoana a II-a – deci spunem eu continui, tu continui. Până în 2005, la
personana I singular, trebuia să spunem eu continuu.
Aspecte ale folosirii adverbelor

■ Întâlnim, în limba română actuală, variante ale unor adverbe datorate prezenţei
sau absenţei particulei a, precum aici – aicea, asemeni – asemenea, pretutindeni –
pretutindenea ş.a. Sunt situaţii când corectă este o singură formă – de pildă spunem corect
asemenea, de asemenea, pretutindeni şi greşim dacă spunem asemeni, de asemeni,
pretutindenea. Există însă şi situaţii când ambele forme sunt corecte: acum/acuma,
alături/alăturea, atât/atâta, atunci/atuncea, nicăieri/nicăierea, pururi/pururea.
■ Scriem corect cu i final adverbele iarăşi, totuşi, dar scriem fără i final adverbele
cruciş, chiorâş, făţiş, pieptiş, târâş.
■ Sunt inculte, deci categoric trebuie evitate formele aciia, aicişa, acilişa, acoloşa.
■ Deşi adverbul este o parte de vorbire neflexibilă, fără forme de gen şi de număr,
unii vorbitori atribuie adverbelor asemenea forme prin confuzie cu adjectivele:
CORECT GREŞIT
nou-născuţi noi-născuţi
nou-apăruţi noi-apăruţi
nou-construite noi-construite
nou-sosite noi-sosite
grav bolnavi gravi bolnavi
rău-platnici răi-platnici
prost-crescuţi proşti-crescuţi
total nevinovaţi totali nevinovaţi
putred de bogate putrede de bogate
slab pregătiţi slabi pregătiţi
■ Cel din structura gradului de comparaţie superlativ relativ nu trebuie să se acorde
cu substantivul, deoarece este marcă, este morfem pentru gradul de comparaţie superlativ
relativ al adverbului. Auzim spunându-se, greşit, casele cele mai frumos construite; cele
mai des întâlnite situaţii; problemele cele mai greu de rezolvat. Corect vom spune casele
cel mai frumos construite; cel mai des întâlnite situaţii; problemele cel mai greu de
rezolvat.
■ Gruparea adverbială nu numai este frecventă în limba de astăzi în formulări
trunchiate, prescurtate: Învaţă la matematică şi nu numai. Cumpăr fructe de la magazinul
acesta şi nu numai. Specialiştii nu recomandă asemenea exprimări.
■ Greşeli apar şi în ceea ce priveşte topica unor adverbe (sau semiadverbe, după
unii specialişti), precum cam, mai, prea, tot, numai şi altele. Auzim spunându-se, greşit,
Mai îl cauţi sau nu? sau Discută cu numai doi angajaţi. Corect vom spune Îl mai cauţi sau
nu?, respectiv Discută numai cu doi angajaţi.
49 din 63
■ Unele adverbe sunt compuse şi s-au format fie prin contopirea sau prin sudarea
unor elemente, motiv pentru care se scriu într-o unitate, într-un cuvânt (precum altădată
[= odinioară], câteodată, oricând, undeva, niciunde [= nicăieri], nicidecum [= deloc]),
fie s-au format prin alăturarea unor elemente, motiv pentru care se scriu în cuvinte
separate şi folosindu-se cratima: după-amiază, ieri-dimineaţă, mâine-seară, duminică-
noapte, astă-vară.
Aspecte ale folosirii prepoziţiilor

■ Sunt situaţii când normele acceptă înlocuirea unei prepoziţii cu alta şi, astfel, este
corect să spunem pahar de/cu apă; sticlă de/cu vin; sac de/cu bani. Alteori, însă,
substituţia nu este permisă, ca în cazul prepoziţiilor din şi dintre. Din raportează
exemplarul la întregul grup, motiv pentru care este urmat de singular şi astfel spunem
corect, de pildă, cel mai bun din şcoală. În schimb, dintre raportează un anumit exemplar
la celelalte exemplare, motiv pentru care este urmat de plural şi astfel spunem corect, de
pildă, unul dintre colegi (nu unul din colegi), spunem corect cel mai bun dintre toţi (nu cel
mai bun din toţi), spunem corect câţiva dintre jucători (nu câţiva din jucători), spunem
corect care dintre ele va pleca? (nu care din ele va pleca?).
■ În vorbirea neliterară, se produce confundarea unor prepoziţii cu altele.
Prezentăm câteva situaţii:
GREŞIT CORECT
S-a dus în Piteşti. S-a dus la Piteşti.
Haina după ea e nouă. Haina de pe ea e nouă.
Copilul după stradă e al meu. Copilul de pe stradă e al meu.
Trăieşte bine după urma lui. Trăieşte bine de pe urma lui.
Pe tren am citit două ziare. În tren am citit două ziare.
A mers cu 100 de km la oră. A mers cu 100 de km pe oră.
■ Majoritatea lingviştilor nu recomandă înlocuirea prepoziţiei de cu prepoziţia din,
atunci când avem de-a face cu un atribut substantival exprimând materia. Prin urmare,
spunem sirop de zmeură şi nu sirop din zmeură, spunem rochie de mătase şi nu rochie din
mătase, spunem mănuşi de piele şi nu mănuşi din piele.
■ În ultima vreme, se folosesc tot mai mult îmbinări de cuvinte conţinând prepoziţii
precum în contextul, în ideea, în sensul, legat de şi mai ales vizavi de, aceasta din urmă cu
sensurile faţă de, în legătură cu, referitor la, în ce priveşte. Nu se recomandă folosirea
acestor expresii. Construcţia vizavi de indică locul şi se scrie exact aşa cum se pronunţă. Ea
este utilizată excesiv şi, de multe ori, incorect în ultima vreme – auzim spunându-se Ce
observaţii aveţi vizavi de acest sondaj de opinie? sau Sindicaliştii sunt nemulţumiţi vizavi de
propunerile ministrului ş.a. Corect vom spune, în aceste cazuri, Ce observaţii aveţi faţă de
acest sondaj de opinie?, respectiv Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de propunerile ministrului.
■ Identificăm situaţii, mai ales în limbajul administrativ, când prepoziţia se omite.
Vedem scris ori auzim spunându-se şef birou, director departament, magazin încălţăminte
femei. Formele corecte sunt şef de birou, director de departament, magazin de
încălţăminte pentru femei.
50 din 63
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Cum este corect?

■ Am plătit doisprezece / douăsprezece mii de lei.
CORECT: douăsprezece
române, numeralul cardinal doisprezece şi cel ordinal corespunzător trebuie folosite la forma
de feminin atunci când se referă la substantive feminine. Deci, vom spune corect ora
douăsprezece (nu ora doisprezece), douăsprezece mii de lei (nu doisprezece mii de lei),
clasa a douăsprezecea (nu clasa a doisprezecea).
■ Muşchii se contractă / se contractează la efort.
CORECT: se contractă
Verbul a contracta are, la indicativ prezent persoana a III-a, forma contractează – cu
sensurile încheie un contract şi se molipseşte – şi forma contractă, cu sensul de se strânge,
se micşorează. Iată de ce spunem corect Muşchii se contractă la efort.
■ A cerut mai multe coale / coli de scris.
CORECT: coli
Pluralul substantivului coală este coli, nu coale – spunem o coală – două coli.
■ Era al optulea / al optilea / al optelea / al optâlea din grupă.
CORECT: al optulea
■ A fost investit / învestit ambasador.
CORECT: învestit
Verbele a investi şi a învesti se află în relaţie de paronimie. A investi înseamnă
a întrebuinţa, a plasa un fond, un capital într-o întreprindere sau într-o afacere, a face
o investiţie. A învesti înseamnă a împuternici pe cineva să exercite un drept, o funcţie,
o demnitate, a numi pe cineva într-o funcţie.
■ Preţul ouălelor / ouălor a crescut în ultima vreme.
CORECT: ouălor
Substantivul ou are, la dativ-genitiv plural şi articulat cu articol hotărât, forma
ouălor. Cuvântul ouălelor nu există în limba română literară, deci reprezintă o formă incultă.
■ Cerul va prezenta înnorări / înnourări accentuate.
CORECT: înnorări
Cuvântul înnourări nu este admis de normele limbii române. Forma corectă este
înnorări, cuvânt derivat de la substantivul nor – de aceea se şi scrie cu dublu n: un n de la
prefixul în şi cel de-al doilea n de la cuvântul de bază nor.
■ A dat sfoară în ţară / sfară în ţară că a câştigat.
CORECT: sfară
51 din 63
Se spune corect a da sfară în ţară, cu sensul de a da de ştire, a răspândi o veste,
un zvon; substantivul sfară înseamnă fum înecăcios, rezultat din arderea grăsimii, a cărnii,
a lumânărilor de seu; substantivul a dezvoltat şi un sens figurat – acela de veste, zvon şi de
aici a rezultat expresia a da sfară în ţară.
■ Îşi face vise / visuri, gândind că va lua examenul.
CORECT: visuri
Substantivul vis cunoaşte două forme de plural, folosite în funcţie de sensul avut în
vedere. Astfel, imaginile care apar în timpul somnului se numesc vise (spunem, prin urmare,
vise plăcute, s-a trezit din nişte vise chinuitoare…). În schimb, iluziile, aspiraţiile se numesc
visuri – şi astfel înţelegem de ce forma corectă, în enunţul nostru, este visuri, nu vise.
■ Ca şi lider de sindicat / Ca lider de sindicat, are următoarea poziţie.
CORECT: Ca lider
Extinderea greşită a grupării de cuvinte ca şi trebuie pusă pe seama evitării
cacofoniei. Auzim spunându-se, pentru anularea cacofoniei, A fost desemnat ca şi candidat
pentru alegerile locale; Ca şi copil, citeam multe romane etc. Însă nu este corectă evitarea
cacofoniei prin gruparea ca şi, altele fiind modalităţile în acest scop. Astfel, în loc să spunem
A fost desemnat ca şi candidat pentru alegerile locale, vom spune A fost desemnat drept
candidat pentru alegerile locale sau pur şi simplu A fost desemnat candidat pentru alegerile
locale. În loc să spunem Ca şi copil, citeam multe romane, vom spune Pe când eram copil,
citeam multe romane.
Sunt greşite, prin urmare, exprimări precum Ca şi aspect, vremea va fi, în general,
frumoasă; Locul poate fi folosit ca şi teren de joacă etc. În aceste enunţuri, trebuie folosită
doar prepoziţia ca: Ca aspect, vremea va fi, în general, frumoasă; Locul poate fi folosit ca
teren de joacă. Şi îl urmează pe ca atunci când este adverb de mod de întărire (de nuanţă)
sau semiadverb, după cum am arătat în capitolul de morfologie al acestei lucrări. Astfel,
vom spune corect Vreau ca şi voi să veniţi la petrecere, înţelegând prin aceasta că la
petrecere sunt şi alţi invitaţi.
■ A murit datorită / din cauza lipsei de medicamente.
CORECT: din cauza
Prepoziţia datorită presupune un factor şi mai ales un rezultat pozitiv – A reuşit
datorită studiului aprofundat; Îndrăgise matematica datorită profesorului. Construcţia din
cauza presupune, evident, un efect negativ.
■ Din punct de vedere al organizării / Din punctul de vedere al organizării,
spectacolul lasă de dorit.
CORECT: Din punctul de vedere al organizării
Normele limbii literare cer articularea substantivului punct dacă acesta este urmat de
un genitiv – corect vom spune Din punctul de vedere al organizării, spectacolul lasă de
dorit. Fără articol, punct se foloseşte atunci când expresia este urmată de un adjectiv: din
punct de vedere organizatoric; din punct de vedere interpretativ.
■ Precipitaţiile au depăşit 20 de litri pe metrul pătrat / pe metru pătrat.
CORECT: pe metru pătrat
Substantivul metru nu trebuie articulat, întrucât adjectivul pătrat nu are aici valoare
determinativă, adică nu deosebeşte un metru de un alt metru. Prin urmare, aşa cum spunem
52 din 63
plătim doi lei pe kilometru (nu pe kilometrul), aşa vom spune 20 de litri pe metru pătrat.
■ Mama a cărei fete / ale cărei fete s-au măritat este bucuroasă.
CORECT: ale cărei
În enunţurile în care articolul posesiv-genitival al, a, ai, ale stă după un substantiv
şi este urmat de un pronume relativ în cazul genitiv (cărui, cărei, căror), acordul se face în
felul următor: pronumele relativ se acordă în gen şi în număr cu primul substantiv, iar
articolul posesiv se acordă cu cel de-al doilea substantiv. În cazul nostru, substantivul
mama, de genul feminin şi aflat la numărul singular, ne cere un pronume relativ aflat tot la
feminin singular, iar acesta este cărei (cărui este pentru masculin singular, iar căror – şi
pentru masculin, şi pentru feminin plural). Cel de-al doilea substantiv, fete, fiind la feminin
plural, ne cere un articol posesiv la feminin plural: ale (al este pentru masculin singular, a
pentru feminin singular, ai pentru masculin plural şi ale pentru feminin plural).
■ Era un birjar / birjear clujan / clujean.
CORECT: birjar clujean
Substantivul birjar este un derivat de la cuvântul birjă cu sufixul ar. Acest sufix se
scrie şi se pronunţă cu a, nu cu ea – deci scriem birjar, nu birjear, aşa cum scriem coşar
nu coşear. Sufixul ean, întâlnit în cuvântul clujean, se scrie şi se pronunţă cu ea; spunem şi
scriem clujean, ieşean, aşa cum spunem şi scriem bucureştean (derivat de la cuvântul
Bucureşti cu sufixul ean). Din moment ce nu scriem bucureştan, cu an, nu putem scrie nici
clujan şi nici ieşan.
■ Când se angajează / se angajază acolo?
CORECT: se angajează
Verbele terminate la infinitiv în a precedat de ş sau de j se scriu cu ea la indicativ
prezent persoana a III-a: angajează, înfăţişează, încurajează ş.a.m.d. Dar atenţie! Se scrie
cu a şi nu cu ea în cazul verbelor aşază şi înşală: Se înşală amarnic.
■ Mi-a vorbit urât, drept pentru care / drept care am întrerupt colaborarea.
CORECT: drept care
Drept care este construcţia corectă, deşi are o conotaţie arhaică, dată atât de
prepoziţia drept (care înseamnă pentru), cât şi de pronumele relativ care, folosit cu valoare
demonstrativă. Construcţia este sinonimă cu pentru care, ambele însemnând de aceea sau
pentru aceasta. Din păcate, foarte frecvent se foloseşte formula drept pentru care,
o construcţie pleonastică, prin urmare greşită, întrucât prepoziţiile drept şi pentru sunt, în
acest context, sinonime. Aşa vom scrie şi în finalul unui proces-verbal: Drept care am
încheiat prezentul proces-verbal şi nu Drept pentru care am încheiat prezentul proces-
verbal şi nici Drept în care am încheiat prezentul proces-verbal. Folosirea prepoziţiei în
după drept, în această formulă, nu are nicio justificare. De observat şi că proces-verbal
este un substantiv compus prin alăturare cu cratimă.
■ Mass-media a anunţat / au anunţat scumpirea produselor alimentare.
CORECT: a anunţat
Ediţia a II-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române a
stabilit că, din punct de vedere morfologic, mass-media este un substantiv feminin aflat la
singular. Prin urmare, este corect dacă spunem toată mass-media sau prin intermediul
mass-mediei. Când are funcţia sintactică de subiect, acest substantiv se va acorda cu un
verb la singular – Mass-media a anunţat scumpirea produselor alimentare. Reamintim că
mass-media înseamnă mijloace de informare a maselor; radioul, televiziunea, ziarele,
revistele alcătuiesc mass-media. Media este pluralul substantivului latin medium şi
înseamnă mijloace (medium – mijloc, iar media – mijloace). Rezultă de aici că îmbinarea
de cuvinte mijloace mass-media este pleonastică, deci greşită, iar folosirea doar a
cuvântului media cu sensul de mijloace de comunicare în masă este improprie (media
53 din 63
înseamnă, aşa cum am menţionat anterior, doar mijloace).
■ Mi-ar place / mi-ar plăcea să fiu student şi să învăţ în aceeaşi / aceiaşi grupă cu
prietena mea.
CORECT: Mi-ar plăcea să fiu student şi să învăţ în aceeaşi grupă cu prietena mea.
Spunem şi scriem corect mi-ar plăcea, nu mi-ar place, formă firească a verbului a
plăcea. Din moment ce spunem plăcere, nu placere, vom spune a plăcea şi nu a place. La
fel ne gândim în cazul verbelor a părea, a cădea şi a tăcea; din moment ce spunem părere,
nu parere, cădere, nu cadere, tăcere, nu tacere, vom spune a părea, nu a pare; a cădea,
nu a cade; a tăcea, nu a tace. Aceeaşi este un pronume demonstrativ de identitate, care, în
enunţul propus, are valoare gramaticală de adjectiv, determinând substantivul grupă. Acest
substantiv feminin este la numărul singular, motiv pentru care şi adjectivul pronominal
demonstrativ de identitate trebuie să aibă forma de feminin singular: aceeaşi. Forma
aceiaşi o întâlnim la masculin plural.
■ Greşeala / greşala făcută de colegii noştrii / noştri a avut repercusiuni /
repercursiuni grave, creând / creind mari dificultăţi angajaţilor.
CORECT: Greşeala făcută de colegii noştri a avut repercusiuni grave, creând mari
dificultăţi angajaţilor.
- Se scrie şi se pronunţă ea, nu a după consoanele ş şi j, în cuvintele formate cu sufixele
eală, ean, eaţă: greşeală, oblojeală, mureşean, orăşean, clujean, roşeaţă. Pronumele
posesive ai noştri şi ai voştri se scriu întotdeauna cu un i la finală, inclusiv atunci când
însoţesc substantivele şi sunt adjective, ca în exemplul nostru. Cuvântul repercusiuni (care
înseamnă consecinţe, urmări) se scrie fără r înainte de s (deci, repercusiuni, nu
repercursiuni); el nu trebuie asociat cu substantivul cursă, pentru a se scrie cu r. Gerunziul
verbului a crea este creând, cu â, nu creind, cu i.
■ Vorbitorul a concis / a conchis, cerând condamnarea vinovaţilor.
CORECT: a conchis
Adjectivul concis înseamnă expus pe scurt, în puţine cuvinte, laconic, în timp ce
a conchide înseamnă a încheia o expunere, o cercetare, a trage o concluzie, a fi de părere,
a se pronunţa pentru.
■ La geografie, am vorbit despre era glaciară / glacială.
CORECT: glaciară
Glaciar înseamnă care se referă la procesul glaciaţiei, glaciaţia fiind dezvoltarea
intensă a gheţarilor pe suprafaţa pământului. Glacial înseamnă rece ca gheaţa, de gheaţă
şi, în sens figurat, lipsit de căldură, de bunăvoinţă, de curtoazie (putem spune, de pildă,
Mi-a făcut o primire glacială sau Mi-a vorbit pe un ton glacial).
■ Deşi bătrân, îşi păstrase alura marţiană / marţială.
CORECT: marţială
Marţian înseamnă de pe planeta Marte, în timp ce marţial înseamnă războinic şi,
în sens figurat, solemn, grav.
■ Mi-am scos amigdalitele / amigdalele.
CORECT: amigdalele
Cuvântul amigdalită desemnează boala ce constă în inflamarea celor două glande,
numite amigdale. Ştiind acest lucru, vom spune corect Am amigdalită sau Am făcut
amigdalită. Din păcate, cuvântul este des folosit cu înţelesul de amigdală – auzim
spunându-se, greşit, Mi-am scos amigdalitele sau Mă dor amigdalitele, în loc de – cum
este corect – Mi-am scos amigdalele, respectiv Mă dor amigdalele.
În mod asemănător, termenul apendicită, care desemnează inflamarea acută sau
cronică a apendicelui, este folosit greşit chiar în locul acestui cuvânt – apendice – care
denumeşte o mică prelungire a intestinului. Astfel, auzim spunându-se, greşit, Mă doare
54 din 63
apendicita sau Mi-am scos apendicita. Corect se spune Mă doare apendicele sau Mi-am
scos apendicele. De reţinut şi că, potrivit ediţiei a II-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic
şi morfologic al limbii române, spunem corect apendice, dar şi apendice.
■ Comportamentul tău mă inervează / enervează la culme.
CORECT: enervează
În limba română, există atât verbul a enerva, cât şi verbul a inerva, foarte
asemănătoare ca formă, deci paronime. A enerva înseamnă a înfuria, a-şi pierde calmul,
a face pe cineva să îşi piardă calmul, motiv pentru care, în enunţul propus, vom spune
corect Comportamentul tău mă enervează la culme. A inerva înseamnă a produce reţeaua
nervoasă a unui organ sau a unui ţesut. Prin urmare, în niciun caz, nu vom spune Vai, ce
mă inervezi!.
■ Nu şti / ştii nimic din ce s-a întâmplat?
CORECT: ştii
Verbul a şti, de conjugarea a IV-a (terminat, prin urmare, la infinitiv în i), se
ortografiază, la indicativ prezent persoana a II-a singular, cu doi i, atât la forma afirmativă,
cât şi la forma negativă.
■ Sindicaliştii manifestă / manifestează pentru salarii mai mari.
CORECT: manifestează
Ei manifestează înseamnă ei participă la o manifestaţie, în timp ce Ei îşi manifestă
nemulţumirea pentru salariile mici pe care le primesc înseamnă îşi arată, îşi exprimă
nemulţumirea prin comportare, prin atitudine.
■ Niciunul dintre protagonişti / dintre principalii protagonişti nu are / nu au
dreptate.
CORECT: Niciunul dintre protagonişti nu are dreptate.
Sintagma principalii protagonişti reprezintă un pleonasm, deoarece protagonist are
sensul de persoană care joacă rolul principal într-o acţiune, într-o afacere; nu putem
vorbi despre protagonişti secundari, ca să putem vorbi şi despre protagonişti principali. Pe
de altă parte, subiectul acestei propoziţii este exprimat prin pronumele negativ niciunul,
aflat la singular; prin urmare, verbul cu funcţie sintactică de predicat trebuie să fie folosit
tot la singular.
■ Nu şi-au adus aportul / nu au contribuit la soluţionarea problemei.
CORECT: nu au contribuit
Expresia a-şi aduce aportul este pleonastică, deoarece cuvântul aport – de origine
franceză – înseamnă contribuţie adusă de o persoană sau de un grup de persoane la o
activitate. Corect vom spune a-şi aduce contribuţia sau, mai simplu, a contribui.
■ Până şi Decanul / decanul îl felicita-se / felicitase.
CORECT: Până şi decanul îl felicitase.
Denumirile funcţiilor se scriu cu literă mică: preşedinte, prim-ministru, general,
deci şi decan. Vom scrie cu iniţială majusculă aceste cuvinte într-o cerere: Domnule
Preşedinte, Domnule General, Domnule Decan. În scrierea verbului felicitase, cratima nu
trebuie utilizată, întrucât nu avem două părţi de vorbire: un verb şi un pronume. Forma
felicitase va trebui scrisă, prin urmare, într-un cuvânt, într-o unitate, aşa cum scriem de
pildă formele felicitasem, felicitaserăm, felicitaserăţi.
■ S-a scumpit / a crescut preţul benzinei.
CORECT: a crescut
Preţul unui produs sau costul unui produs nu se poate scumpi – el poate creşte (sau
poate scădea, ceea ce ne dorim cu toţii). Produsul se poate scumpi (sau se poate ieftini), dar
55 din 63
nu preţul – deci este greşit să spunem S-a scumpit preţul benzinei.
■ Acesta va fi punctul de convergenţă a / al arterelor de circulaţie.
CORECT: a
Vorbim despre convergenţa arterelor şi nu despre punctul lor.
■ Vom lua măsuri funcţie de gravitatea faptei / Vom lua măsuri în funcţie de
gravitatea faptei .
CORECT: în funcţie de
Expresia funcţie de aparţine limbajului matematic –toţi am învăţat, atât în şcoala
generală, cât şi în liceu, la matematică, despre funcţii şi spuneam atunci, de pildă, x este o
funcţie de y. Trebuie să reţinem că această îmbinare de cuvinte – funcţie de – se foloseşte
doar în limbajul matematic. Rezultă, astfel, că vom spune corect Vom lua măsuri în funcţie
de gravitatea faptei.
■ Nu învaţă deloc / Nu învaţă de loc.
CORECT: deloc
În enunţul de mai sus, cuvântul deloc este adverb, sinonim cu adverbele defel,
nicidecum şi se scrie într-o unitate, într-un cuvânt. Dacă însă vom spune Eu sunt de loc din
Bucureşti, scriem de loc în două unităţi, în două cuvinte separate, fiind posibilă înlocuirea
cu adjectivul originar.
■ Principalele priorităţi politice/ Priorităţile politice ale guvernului sunt sănătatea
şi educaţia.
CORECT: Priorităţile politice
Principalele priorităţi reprezintă un pleonasm.
■ RADET cere să se refacă calculele/ RADET cere refacerea calculelor/ RADET
solicită refacerea calculelor.
CORECT: RADET solicită refacerea calculelor.
Observăm cu uşurinţă, în îmbinarea de cuvinte să se refacă calculele, o cacofonie (pe
care am şi subliniat-o). Dar şi dacă am fi spus RADET cere refacerea calculelor, am fi evitat
o cacofonie făcând... o altă cacofonie: cere refacerea.
■ Cunosc că ne vom întâlni / Ştiu că ne vom întâlni.
CORECT: Ştiu că ne vom întâlni.
În selectarea complementului direct sau a subordonatei completive directe, există, la
unele verbe, anumite restricţii semantice. Astfel, este supărătoare plasarea propoziţiei
completive directe după verbul a cunoaşte – Cunosc că ne vom întâlni; vom spune corect
Ştiu că ne vom întâlni.
■ Stă şi reflectă / reflectează la ce i-a întâmplat.
CORECT: reflectează
Verbul a reflecta, la indicativ prezent persoana a III-a, are două forme admise de
limba literară, dar cu sensuri diferite: reflectă (=arată, oglindeşte) şi reflectează
(=se gândeşte la un anumit lucru).
■ Metalul se îndoaie / se îndoieşte la temperaturi înalte.
56 din 63
CORECT: se îndoaie
În privinţa verbului a îndoi, DOOM2 oferă trei cuvinte-titlu: a îndoi¹ cu sensul
a împături, a încovoia (cu forma îndoaie pentru indicativ prezent persoana a III-a singular),
a îndoi² cu sensul a dubla (cu forma îndoieşte pentru indicativ prezent persoana a III-a
singular) şi a îndoi³, folosit exclusiv la diateza reflexivă (aşadar, a se îndoi), cu sensul a ezita
(cu forma se îndoieşte pentru indicativ prezent persoana a III-a singular). În enunţul de mai
sus, întâlnim primul înţeles al verbului, iar verbul apare la diateza reflexivă.
■ interacţiunile lor reciproce / acţiunile lor reciproce
CORECT: acţiunile lor reciproce
Interacţiuni reciproce reprezintă o îmbinare de cuvinte pleonastică, întrucât
interacţiune înseamnă influenţare, condiţionare sau acţiune reciprocă între obiecte sau
între fenomene.
■ este inadmis / este inadmisibil
CORECT: este inadmisibil
Cuvântul inadmis nu există în limba română; termenul corect este inadmisibil.
■ A prevăzut dinainte / A prevăzut eşecul amândorora / amândurora.
CORECT: A prevăzut eşecul amândurora.
A prevedea dinainte reprezintă un alt pleonasm, întrucât verbul a prevedea (nu
a prevede!) înseamnă a deduce mersul evenimentelor viitoare, a intui ceea ce s-ar putea
întâmpla. Numeralul colectiv amândoi are forma de dativ şi de genitiv amândurora, nu
amândorora.
■ Scorul se menţine în continuare egal. / Scorul se menţine egal.
CORECT: Scorul se menţine egal.
A se menţine în continuare este tot un pleonasm. Spunem corect Scorul se menţine
egal sau Scorul este în continuare egal.
■ minge / mingie
CORECT: minge
Sunt incorecte formele mingie, la singular, şi mingii, la plural. Spunem corect minge,
la singular, şi mingi, la plural, cuvânt pe care îl scriem cu un singur i la finală.
■ Pentru o cameră, se vor plăti / se va plăti 60 de euro.
CORECT: se vor plăti
În acest enunţ, predicatul este exprimat printr-un verb la diateza reflexivă, dar cu
sens pasiv, adică se va plăti înseamnă va fi plătit. Observăm, astfel, că nu este corect să
spunem pentru o cameră, va fi plătit 60 de euro, ci pentru o cameră, vor fi plătiţi 60 de euro.
Prin urmare, vom spune corect Pentru o cameră, se vor plăti 60 de euro.
■ Are un limbaj ordinal / ordinar.
CORECT: ordinar
Ordinal şi ordinar sunt două paronime, adică două cuvinte care au aproape aceeaşi
formă, dar sensuri diferite. Ordinal este întâlnit mai ales în construcţia numeral ordinal,
adică numeral care indică ordinea numerică, locul într-o serie. Ordinar este un adjectiv care
are mai multe sensuri: 1. obişnuit, comun, de rând, care nu trece peste nivelul comun, fără
valoare; 2. vulgar, grosolan, josnic. Iată de ce spunem corect are un limbaj ordinar, adică
vulgar, grosolan.
■ Ei venise la facultate. / Ei veniseră la facultate.
57 din 63
CORECT: Ei veniseră la facultate.
În primul enunţ, întâlnim un dezacord: verbul venise, cu funcţia sintactică de
predicat, se află la singular, în timp ce subiectul, ei, este la plural (de fapt, pronumele ei
apare la plural). Prin urmare, vom spune corect Ei veniseră. Venise este forma corectă
pentru singular: el venise sau ea venise.
■ Copii trebuiesc să înveţe. / Copiii trebuiesc să înveţe. / Copiii trebuie să înveţe.
CORECT: Copiii trebuie să înveţe.
Cuvântul copiii se scrie aici corect cu trei i: primul apare şi în cuvântul de bază,
copil, cel de-al doilea marchează pluralul, iar cel de-al treilea este articolul hotărât. Verbul
a trebui are, la indicativ prezent persoana a III-a, forma trebuie, atât la singular, cât şi la
plural; prin urmare, forma trebuiesc este incorectă.
■ A fost şeful unei promoţii celebră. / A fost şeful unei promoţii celebre.
CORECT: A fost şeful unei promoţii celebre.
Adjectivul, aşa cum învăţăm în şcoală, se acordă în gen, în număr şi în caz cu
substantivul determinat; prin urmare, din moment ce substantivul promoţie este în cazul
genitiv, şi adjectivul celebră trebuie să stea tot în cazul genitiv, având forma celebre: şeful
unei promoţii celebre.
■ Locatarilor aceştia li se va întrerupe furnizarea apei calde. / Locatarilor acestora
li se va întrerupe furnizarea apei calde.
CORECT: Locatarilor acestora li se va întrerupe furnizarea apei calde.
După cum tocmai am atras atenţia, adjectivul trebuie să se acorde în gen, în număr şi
în caz cu termenul pe care îl determină, pe care îl lămureşte. Astfel, vom spune corect
locatarilor acestora, cele două părţi de vorbire aflându-se în cazul dativ.
■ treizeci şi unu de zile / treizeci şi una de zile
CORECT: treizeci şi una de zile
Substantivul zi este de genul feminin.
■ Au venit destui de mulţi studenţi. / Au venit destul de mulţi studenţi.
CORECT: Au venit destul de mulţi studenţi.
Adverbul este o parte de vorbire neflexibilă, deci care nu îşi schimbă forma. Iată de
ce greşim dacă spunem destui de mulţi studenţi. Vom spune corect destul de mulţi studenţi.
■ doi dintre grevişti / doi din grevişti
CORECT: doi dintre grevişti
Prepoziţia din apare greşit în construcţii în care ar trebui folosită prepoziţia dintre,
aceasta din urmă arătând partiţia (o parte dintr-un întreg). Vom spune corect doi dintre
grevişti şi nu doi din grevişti; spunem una dintre probleme este aceasta şi nu una din
probleme este aceasta.
■ Există şanse / Există posibilitatea ca numărul şomerilor să crească.
CORECT: Există posibilitatea
Şansă înseamnă împrejurare favorabilă, probabilitate de succes, deci, cuvântul nu
se poate asocia semantic cu partea a doua a enunţului. Corect vom spune Există
posibilitatea ca numărul şomerilor să crească. În mod asemănător, nu putem spune, aşa
cum am auzit la un post de radio, că, într-o anumită ţară, gripa a dobândit proporţii
îngrijorătoare. Enunţul este greşit, întrucât cuvântul a dobândi presupune obţinerea, de
58 din 63
obicei, prin efort, a ceva pozitiv, bun, util – spunem, de pildă, A obţinut note bune la
examene. În enunţul Gripa a dobândit proporţii îngrijorătoare, verbul a dobândi vine în
contradicţie de înţeles cu alţi termeni din enunţ, precum substantivul gripă şi adjectivul
îngrijorătoare.
■ În acest oraş, întâlnim mulţi homeless / homeleşi.
CORECT: homeless
Substantivul homeless (care înseamnă om fără adăpost, om al străzii) are, potrivit
DOOM2, aceeaşi formă şi la plural. Înţelegem prin urmare, că forma homeleşi, folosită de
unii vorbitori, este incorectă.
■ Cu patru monezi / monede de cincizeci de bani, am cumpărat şirete / şireturi şi
chibrite / chibrituri.
CORECT: Cu patru monede de cincizeci de bani, am cumpărat şireturi şi chibrituri.
române, formele de plural ale substantivelor monedă, şiret şi chibrit sunt monede, şireturi
şi chibrituri.
■ ei suferă / ei sufăr
CORECT: ei suferă
Verbul a suferi are, la indicativ prezent persoana a III-a, forma suferă – spunem
corect el suferă, ei suferă.
■ Am cumpărat ridichi / ridichii, patru cepi / cepe şi nişte lioştean / leuştean.
CORECT: Am cumpărat ridichi, patru cepe şi nişte leuştean.
Spunem şi scriem ridiche, cu e, nu ridichie. La plural spunem ridichi, cuvânt scris
cu un singur i la finală, nu cu doi i – deci forma ridichii este incorectă. Spunem şi scriem
cepe, nu cepi (o ceapă – două cepe) şi leuştean (nu lioştean).
■În comparaţie cu tine, a dat un răspuns corect / mai corect.
CORECT: răspuns corect
Un răspuns nu poate fi mai corect sau foarte corect; ori este corect, ori este greşit.
Prin urmare, adjectivul corect nu are grad de comparaţie.
■E un dosar pe care / care îl cunosc şi ştiu datele pe care / care le aveţi.
CORECT: E un dosar pe care îl cunosc şi ştiu datele pe care le aveţi.
În sintaxă, una dintre cele mai frecvente greşeli întâlnite astăzi este omiterea
prepoziţiei pe la pronumele relativ care cu funcţia sintactică de complement direct.
■ În ultima fază, s-a prelevat doar / numai / decât ficatul, însă riscul să apară
complicaţii / ca să apară complicaţii nu este exclus.
CORECT: În ultima fază, s-a prelevat doar / numai ficatul, însă riscul să apară
complicaţii nu este exclus.
După cum am mai subliniat în această carte, o altă greşeală frecventă este folosirea
adverbului decât în enunţuri afirmative. Acest adverb este corect într-un enunţ negativ: În
ultima fază, nu s-a prelevat decât ficatul. În enunţuri afirmative, folosim fie adverbul doar,
fie adverbul numai. Pe de altă parte, este greşită folosirea conjuncţiei compuse ca să în
locul conjuncţiei simple să.
■ Am nevoie de bani pentru că / pentru căci o mulţime de rude ne-au vizitat / ne-a
vizitat în weekend / week-end.
CORECT: Am nevoie de bani pentru că o mulţime de rude ne-au vizitat în weekend.
Locuţiunea pentru căci nu există în limba română literară; există, în schimb,
locuţiunea pentru că. În propoziţia o mulţime de rude ne-a(u) vizitat în weekend, deşi
subiectul este exprimat printr-un substantiv la singular (o mulţime), acesta din urmă este un
substantiv colectiv şi, în plus, este determinat de un substantiv la plural – rude –,
substantiv care impune ideea de pluralitate. Deci, în acest caz, între subiect şi predicat nu
59 din 63
se realizează un acord gramatical, ci unul semantic, adică de înţeles. Vom spune corect o
mulţime de rude ne-au vizitat. Substantivul weekend, conform DOOM2, se scrie cu doi e
după w şi într-un cuvânt, nu cu cratimă (spre deosebire de limba engleză).
■ sendviş / sandvici / sandwich / sendwhich / senviş
CORECT: sendviş / sandvici
Spunem şi scriem corect sendviş / sandvici. Există, aşadar, două forme corecte de
singular pentru acest substantiv, dar numai acestea două. La plural, norma acceptă formele
sendvişuri şi sandviciuri.
■ preşedinţie / preşedenţie / preşidenţie
CORECT: preşedinţie
Spunem şi scriem corect preşedinţie. Este o formă firească, dacă ne gândim că
acest substantiv este format prin derivare de la cuvântul preşedinte. Nu spunem
preşedente, ca să acceptăm forma preşedenţie, nici preşidinte, ca să spunem preşidenţie.
■ Am găsit un alt fel / un altfel de rezolvare pentru problema ta.
CORECT: Am găsit un alt fel de rezolvare pentru problema ta.
Grafia diferită corespunde unor părţi de vorbire diferite, cu sensuri distincte. Altfel
se scrie într-un cuvânt atunci când este o singură parte de vorbire, un adverb, sinonim cu
altminteri. În enunţul nostru, însă, scriem alt fel în cuvinte separate, întrucât fel este
substantiv, sinonim cu modalitate – alt fel înseamnă, aici, alt mod, altă cale.
■ A procedat într-un mod necorespunzător / A procedat de o manieră
necorespunzătoare.
CORECT: A procedat într-un mod necorespunzător.
Într-o exprimare preţioasă, se foloseşte supărător construcţia de o manieră, urmată
de adjectiv. Se recomandă să folosim construcţia în mod, urmată de adjectiv: A procedat în
mod necorespunzător.
■ Locuitorii oraşului Mangalia se numesc mangali / mangalezi / mangalioţi.
CORECT: mangalioţi
Pornind de la acest enunţ, considerăm potrivit să prezentăm câteva nume de
locuitori, nume care pun probleme unor vorbitori. Nu o dată, ne-am aflat în dificultate,
gândindu-ne, de pildă, cum se numeşte o persoană care locuieşte în oraşul Giurgiu sau în
Malta ori în Madagascar.
Alba Iulia → albaiulian, albaiulieni, albaiuliancă, albaiulience
Baia Mare → băimărean, băimăreni, băimăreancă, băimărence
Bordeaux → bordelez, bordelezi, bordeleză, bordeleze
Boston → bostonian, bostonieni, bostoniană, bostoniene
Budapesta → budapestan, budapestani, budapestană, budapestane
Cairo → cairot, cairoţi, cairotă, cairote
Caransebeş → caransebeşean, caransebeşeni, caransebeşeancă, caransebeşence
Călăraşi → călărăşean, călărăşeni, călărăşeancă, călărăşence
Câmpulung → câmpulungean, câmpulungeni, câmpulungeancă, câmpulungence
Cipru → cipriot, ciprioţi, cipriotă, cipriote
Danemarca → danez, danezi, daneză, daneze
Florenţa → florentin, florentini, florentină, florentine
Giurgiu → giurgiuvean, giurgiuveni, giurgiuveancă, giurgiuvence
Guatemala → guatemalez, guatemalezi, guatemaleză, guatemaleze
Haţeg → haţegan, haţegani, haţegancă, haţegance
Luxemburg → luxemburghez, luxemburghezi, luxemburgheză, luxemburgheze
Madagascar → malgaş, malgaşi, malgaşă, malgaşe
Madrid → madrilen, madrileni, madrilenă, madrilene
60 din 63
Malta → maltez, maltezi, malteză, malteze
Milano → milanez, milanezi, milaneză, milaneze
Monaco → monegasc, monegasci, monegască, monegasce
Moscova → moscovit, moscoviţi, moscovită, moscovite
Noua Zeelandă → neozeelandez, neozeelandezi, neozeelandeză, neozeelandeze
New York → newyorkez, newyorkezi, newyorkeză, newyorkeze
Oaş → oşean, oşeni, oşeancă, oşence
Panama → panamez, panamezi, panameză, panameze
Paris → parizian, parizieni, pariziancă, parizience
Paşcani → păşcănean, păşcăneni, păşcăneancă, păşcănence
Praga → praghez, praghezi, pragheză, pragheze
Roman → romaşcan, romaşcani, romaşcancă, romaşcance
San Marino → sanmarinez, sanmarinezi, sanmarineză, sanmarineze
Sinaia → sinăian, sinăieni, sinăiancă, sinăience
Târgu-Mureş → târgumureşean, târgumureşeni, târgumureşeancă, târgumureşence
Vatra Dornei → dornean, dorneni, dorneancă, dornence
■ Am cumpărat şvaiţer / jvaiţer / şvaiţăr / jvaiţăr, mozzarella / moţarela / mozarela
şi iaurt / iogurt.
CORECT: Am cumpărat şvaiţer, mozzarella şi iaurt.
O varietate de brânză asemănătoare cu caşcavalul are numele românizat şvaiţer,
scris şi pronunţat cu ş, cu ţ şi cu e. Rostirile jvaiţer, şvaiţăr şi jvaiţăr nu sunt literare. O
specialitate italienească de brânză are numele neadaptat mozzarella, scris cu doi z şi cu doi
l. Spunem şi scriem corect iaurt (cu t la finală) şi nu iaurd sau iogurt.
■ Din cauza problemelor din familie, avea remuşcări / mustrări de conştiinţă /
remuşcări de conştiinţă.
CORECT: avea remuşcări / mustrări de conştiinţă
Spunem corect a avea remuşcări sau a avea mustrări de conştiinţă, dar în niciun
caz nu putem spune a avea remuşcări de conştiinţă, pentru că această din urmă îmbinare
de cuvinte reprezintă un pleonasm.
■ Îţi place / Î-ţi place siropul de căpşuni / căpşune sau siropul de vişine?
CORECT: Îţi place siropul de căpşuni / căpşune sau siropul de vişine?
Îţi nu se scrie cu cratimă, pentru că este un singur cuvânt (un pronume personal): ţie
îţi place. Discutând despre denumirile de fructe, spunem, conform ediţiei a II-a
a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, o căpşună – două
căpşuni, dar şi două căpşune, o cireaşă – două cireşe, dar şi două cireşi. În schimb, spunem
o corcoduşă – două corcoduşe, o smochină – două smochine, o vişină – două vişine. Dar
spunem o piersică – două piersici, şi nu două piersice.
■ Aş prefera o prăjitură cu / de vişine, dar şi un cocteil / cocktail pe bază de votcă
/ vodcă.
CORECT: Aş prefera o prăjitură cu vişine, dar şi un cocteil / cocktail pe bază de votcă /
vodcă.
Spunem prăjitură cu vişine, clătite cu dulceaţă, plăcintă cu mere şi nu prăjitură de
vişine sau plăcintă de mere. Cocteil se pronunţă în două silabe, cu accentul pe prima, nu pe
cea de-a doua, şi se scrie fie după cum se rosteşte, fie ca în limba engleză (cocktail). În
privinţa cuvântului votcă, normele actuale permit scrierea atât cu t, cât şi cu d.
■ Prietena mea ar dori un espresso / expreso / expresso sau un nes / ness.
CORECT: Prietena mea ar dori un espresso sau un nes.
Spunem şi scriem espresso (cu un s după primul e şi cu doi s după cel de-al doilea
e) şi nu expreso. Cafeaua instant, preparată rapid, fără fierbere, se numeşte nescafe, cuvânt
61 din 63
pronunţat cu accentul pe finală şi prescurtat nes, scris cu un singur s şi nu cu doi.
■ fratele şi sora mea / mei / mele
CORECT: fratele şi sora mea
Adjectivul posesiv se raportează atât la posesor, cât şi la obiectul posedat. Când el
se raportează la mai multe substantive, acordul se face cu substantivul cel mai apropiat:
fratele şi sora mea, respectiv sora şi fratele meu.
■ N-am cumpărat nici o / nicio îngheţată, nici o / nicio prăjitură, ci o plăcintă.
CORECT: N-am cumpărat nici o îngheţată, nici o prăjitură, ci o plăcintă.
Adjectivul pronominal negativ (presupunând scrierea elementelor niciun şi nicio într-
o unitate, într-un cuvânt – N-am mâncat nicio prăjitură; Nu m-am întâlnit cu niciun coleg;
Niciuna dintre studente nu a dat răspunsul corect) nu trebuie confundat cu adverbul sau cu
conjuncţia nici. Astfel, vom scrie corect enunţuri precum Nu e prost şi nu e nici un om rău;
Nu am nici un frate şi nici mai mulţi; Nu a rezolvat nici una, nici alta dintre probleme.
■ Era foarte obosit şi a căzut repede în braţele lui Orfeu / Morfeu.
CORECT: în braţele lui Morfeu
Morfeu era, în mitologia greacă, zeul viselor. Tatăl lui era Somnul, iar mama lui era
Noaptea. Spunem corect, aşadar, în braţele lui Morfeu, nu lui Orfeu. Expresia a cădea în
braţele lui Morfeu, întrebuinţată, de obicei, în glumă, înseamnă a adormi. Un urmaş al lui
Morfeu poate fi socotit Moş Ene al nostru care vine pe la gene.
■ Am cumpărat lapte de vacă / lapte de vaci şi brânză de oaie / de oi.
CORECT: Am cumpărat lapte de vacă şi brânză de oaie / de oi.
Când se indică numele animalului de la care provine laptele, acest nume are, de
regulă, forma de singular: lapte de bivoliţă, lapte de capră, lapte de vacă – nu spunem
lapte de capre sau lapte de vaci. În schimb, spunem brânză de oaie, dar şi brânză de oi,
spunem brânză de vacă, dar şi brânză de vaci.
■ În ce locaţie / loc îţi vei petrece vacanţa de vară?
CORECT: În ce loc îţi vei petrece vacanţa de vară?
Specialiştii recomandă evitarea folosirii abuzive a termenului locaţie pentru loc,
sediu, imobil. Aşadar, nu este potrivit să spunem, de pildă, Voi merge în Italia sau în alte
locaţii minunate, ci Voi merge în Italia sau în alte locuri minunate.
■ Ei învaţă cel mai bine / cei mai bine.
CORECT: Ei învaţă cel mai bine.
După cum am arătat cu ocazia prezentării acestei părţi de vorbire, în cazul
adverbelor, gradele de comparaţie constituie singurul aspect de flexiune şi se formează cu
aceleaşi elemente ca la adjective. Deci, adverbul are aceleaşi grade de comparaţie ca
adjectivul. Singura deosebire o constituie morfemul cel (de la superlativ relativ) care, în
cazul adverbului, este invariabil. Astfel, vom spune corect El învaţă cel mai bine; Ei învaţă
cel mai bine; Ea învaţă cel mai bine. Dacă însă adverbul are funcţia de atribut, cel se
comportă ca articol demonstrativ-adjectival, acordându-se cu substantivul determinat:
Rafturile cele mai de jos erau prăfuite.
■ În juru-ţi / În juruţi / În juruţ-i erau numai albume / albumuri.
CORECT: În juru-ţi erau numai albume.
Prezentăm modul de scriere a unor prepoziţii şi a unor locuţiuni prepoziţionale, în
combinaţie cu pronume personale, forme neaccentuate: asupra-mi, în juru-i, înainte-ţi,
împotrivă-mi, în faţa-mi, în urmă-ţi etc. Reţinem, de asemenea, că pluralul substantivului
album este albume, nu albumuri.
62 din 63
BIBLIOGRAFIE
■ Avram, Mioara, Anglicismele în limba română actuală, Editura Academiei, Bucureşti,

1997
■ Avram, Mioara, Gramatica pentru toţi, Editura Academiei, Bucureşti, 1986
■ Avram, Mioara, Probleme ale exprimării corecte, Editura Academiei, Bucureşti, 1987
■ Avram, Mioara, Cuvintele limbii române între corect şi incorect, Editura Cartier,
Chişinău, 2001
■ Brâncuş, Grigore, Saramandu, Manuela, Gramatica limbii române. Volumul I.
Morfologia, Editura Atos, Bucureşti
■ DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1996
■ DOOM 2 – Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia a II-a,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005
■ Forăscu, Narcisa, Popescu, Mihaela, Dicţionar de cuvinte „buclucaşe”, Editura Bic All,
Bucureşti, 2005
■ GALR – Gramatica limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005
■ Gruiţă, G., Moda lingvistică 2007. Norma, uzul şi abuzul, Editura Paralela 45, Piteşti,
2006
■ Guţu Romalo, Valeria, Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi, Editura
Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2000
■ Hristea, Theodor (coordonator), Sinteze de limba română. Ediţia a III-a, Editura
Albatros, Bucureşti, 1984
■ Lăzărescu, Rodica, Dicţionar de capcane ale limbii române, Editura Corint, Bucureşti,
2005
■ Marinescu, Valeriu, Limba română contemporană, Editura Ars Docendi a Univesității
din București, 2015
■ Marinescu, Valeriu, Momente de referinţă ale evoluţiei limbii române literare, Editura
Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2005
■ Osiac, Maria, Dificultăţi ale limbii române, Editura Fundaţiei „România de Mâine”,
Bucureşti, 2008
■ Popescu, Florin, Sintaxa limbii române, Editura Fundaţiei „România de Mâine”,
Bucureşti, 2005
■ Silvestru, Elena, Tendinţe actuale în limba română, Editura Fundaţiei „România de
Mâine”, Bucureşti, 2007
■ Stan, Mihail, Aspecte ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, Grup
Editorial Art, Bucureşti, 2007
■ Stoichiţoiu-Ichim, Adriana, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe,
creativitate, Editura All, Bucureşti, 2001
■ Toma, Ion, Silvestru, Elena, Chişu, Lucian, Compendiu de limba română, Ediţia a II-a,
Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2008
63 din 63

ACFrOgCOdTeT 7CBixc-fxzJg-OPBHTvojY eDyoqSZjRnRRknf8Rrt2aiVKo0HT-QJBSMnXVIr sYx-pD2EObh NLgomjTyGK9mg910kfUL-2M xXGYLsqd4ceh-0 PDF

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

ACFrOgCOdTeT 7CBixc-fxzJg-OPBHTvojY eDyoqSZjRnRRknf8Rrt2aiVKo0HT-QJBSMnXVIr sYx-pD2EObh NLgomjTyGK9mg910kfUL-2M xXGYLsqd4ceh-0 PDF

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Conf. univ. dr.

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ

Varianta extinsă a prezentului suport de curs este

Suportul de curs pentru disciplina limba română contemporană se adresează, în mod

Competenţele specifice acumulate

4. Descrierea sistemului gramatical al limbii române şi utilizarea acestuia în

formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participarea la

Ministerul Educaţiei Naţionale

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Ministerul Educaţiei Naţionale

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Ministerul Educaţiei Naţionale

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Ministerul Educaţiei Naţionale

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

EXAMENUL NAŢIONAL DE ACORDARE A DEFINITIVĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

EXAMENUL NAŢIONAL DE ACORDARE A DEFINITIVĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

EXAMEN PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC II

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE / CATEDRELOR

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE / CATEDRELOR

1. Scrieţi, pe foaia de concurs, câte un sinonim potrivit pentru fiecare dintre

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE / CATEDRELOR

A. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu

B. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe:

C. Rescrieţi enunţurile de mai jos, corectând greşelile, indiferent de natura lor:

EXAMEN PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC II

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

EXAMEN PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC II

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

1. Despărţiţi în silabe cuvintele următoare şi precizaţi regula aplicată: punctaj,

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

EXAMEN PENTRU DEFINITIVAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

1. Tăiaţi formele incorecte: aşază / aşează; greşală / greşeală; înşeală / înşală;

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

CONCURS NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE

1. Despărţiţi în silabe următoarele cuvinte: aspru, somptuos, sandvici, jertfă.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

CONCURS NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE

A. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu

B. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe:

C. Rescrieţi enunţurile de mai jos, corectând greşelile, indiferent de natura lor:

CONCURS NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE

1. Despărţiţi în silabe următoarele cuvinte: cuscru, nostru, continuu, duioşie.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

CONCURS NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE

A. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu

B. Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe:

C. Rescrieţi enunţurile de mai jos, corectând greşelile, indiferent de natura lor:

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

EXAMEN PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC II

NOŢIUNI GENERALE DE VOCABULAR

STRUCTURA VOCABULARULUI LIMBII ROMÂNE

Vara, nu îmi place căldura = Vara, nu îmi place canicula.

MIJLOACE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI

MIJLOACE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI PE CALE INTERNĂ