You are on page 1of 5

Dumnezeu este Dragoste iar omul este păcătos

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne prezintă cum Dumnezeu a creat


cerurile şi pământul, cu plantele şi toate vieţuitoarele de pe el, iar la urmă a
creat şi pe om. Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a creat pe om după
chipul şi asemănarea Sa. Dumnezeu a aşezat pe om pe acest pământ într-o
grădină minunată, unde avea tot ceea ce avea nevoie. I-a dat voie să mănânce
din toţi pomii ce se aflau în acea grădină, mai puţin unul singur de care i-a
poruncit să nu mănânce. Diavolul, în chip de şarpe, a venit la Eva, şi a
ademenit-o să mănânce din acest pom. Deşi femeia cunoştea porunca lui
Dumnezeu, ea a luat şi a mâncat din fructul pomului şi i-a dat şi lui Adam
care a mâncat în ciuda poruncii lui Dumnezeu. Astfel a intrat păcatul în lume,
Adam şi Eva au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu, iar toţi oamenii
născuţi după ei s-au născut cu o fire păcătoasă, decăzută, făcându-l pe om
incapabil de a sta în prezenţa lui Dumnezeu. Cu toate că omul s-a depărtat tot
mai mult de Dumnezeu şi a urmat pornirile gâdurilor lui, Dumnezeu nu l-a
abandonat şi l-a căutat pentru a-i da mântuirea : « Dar Dumnezeu Îşi arată
dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi păcătoşi, Hristos a
murit pentru noi.»(Romani5:8).

Dumnezeu este Sfânt şi Drept şi trebuie să pedepsească păcatul

Biblia, îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu Sfânt, care urăşte


păcatul, şi-n prezenţa căruia nu poate sta nimic întinat. Deşi Dumnezeu
iubeşte omul El a trebuit să-l alunge din prezenţa Lui din pricina păcatului.
Dreptatea lui Dumnezeu cere ca omul să fie pedepsit pentru păcatul său.
Biblia spune că plata păcatului este moartea. Dacă Dumnezeu n-ar pedepsi
păcatul n-ar mai fi drept. Aşadar Dumnezeu trebuie să pedepsească pe om,
creaţia Lui, şi o va face în conformitate cu sfinţenia Lui.
Dumnezeu care este Dragoste şi iubeşte pe om, trebuie să-l
pedepsească potrivit cu dreptatea şi sfinţenia Lui. Pentruca Dumnezeu, în
dragostea Lui, să poată salva pe omul păcătos Cineva trebuia să plătească în
locul lui, să moară, şi acel cineva trebuia să fie fără păcat: „...El era străpuns
pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne
dă nouă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”(Isaia
53:5). Dumnezeul dragostei a ales să dea la moarte pe singurul Lui Fiu,
pentru ca El să poată rămână în continuare un Dumnezeu drept şi totuşi să
poată accepta pe om în prezenţa Lui ca fiind fără păcat “pentru ca, în vremea
de acum să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit1, şi
totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”. (Romani 3:26).

Dumnezeu doreşte salvarea şi reabilitarea omului

Dumnezeu Tatăl face următoarea afirmaţie despre Fiul : „Acesta este


Fiul Meu Preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea”. Deşi Dumnezeu Tatăl
iubeşte atât de mult pe Fiul, totuşi „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească
prin suferinţă... Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o
sămânţă de urmaşi” (Isaia 53:10). Dorinţa lui Dumnezeu este ca prin
pocăinţa de păcat şi credinţa în Domnul Isus omul să fie „născut din nou” cu
o viaţă total transformată, lucrare pe care o face Duhul Sfânt al lui

1
Neprihănit – fără vină, fără păcat
Dumnezeu într-un mod tainic în inima omului : „...trebuie să vă naşteţi din
nou”. Astfel Dumnezeu vine să locuiască în inima omului: „...Hristos să
locuiască în inimile voastre prin credinţă...”(Efeseni 3:17). Dumnezeu
doreşte de asemenea ca omul să-L urmeze pe Domnul Isus cât timp mai
trăieşte pe pământ aducându-I slavă în tot ceea ce face : „Şi El a murit pentru
toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel
ce a murit şi a înviat pentru ei”(2Corinteni 5:15). Dumnezeu doreşte ca omul
să locuiască pentru totdeauna în prezenţa Sa, astfel Domnul Isus afirmă:
„...Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui
Meu sunt multe locaşuri...Eu Mă duc să vă pregătesc un loc...ca acolo unde
sunt Eu să fiţi şi voi”(Ioan 14:1-3). Dumnezeu a dat ce a avut mai preţios pe
însuş Fiul Său, atât de mult ne iubeşte şi atât de mult ne doreşte.

Dumnezeu este începutul şi sfârşitul, El merită toată Slava şi


cinstea

Omul de-a lungul timpului a căutat să se apropie de Dumnezeu prin


diferite religii sau filozofii căutând să se reabiliteze înaintea lui Dumnezeu
prin forţe proprii. El încearcă printr-o moralitate proprie, prin fapte bune şi
acte caritabile să capete bunăvoinţa lui Dumnezeu şi mântuirea. Biblia
prezintă mântuirea ca pe un act de graţie a lui Dumnezeu, un har care îi este
făcut omului fără ca acesta să aibă vre-un merit. Omul trebuie să creadă în
lucrarea deja făcută de Domnul Isus : “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin
credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin
fapte ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8,9). Nimeni nu poate şi nu va
putea să spună ca a fost mântuit datorita unor calităţi personale ci toţi, fără
deosebire, în ziua veşniciei se vor pleca înaintea Domnului şi-I vor da toată
lauda : “După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care
zicea: “Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava,
cinstea şi puterea!” (Apocalipsa 19:1). Mântuirea este dată în dar de
Dumnezeu prin persoana Domnului Isus. Porunca lui Dumnezeu pentru toţi
oamenii este să se pocăiască şi să creadă în Domnul Isus : „Fiindcă plata
păcatului este moartea: dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică
în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23 ).

De ce a murit Fiul lui Dumnezeu? Pentru că era singura


şansă ca eu şi tu să putem fi iertaţi de păcatele noastre, să stăm în
prezenţa unui Dumnezeu Sfânt, fără păcat, să putem avea o viaţă
nouă, transformată de Dumnezeu iar Dumnezeu prin Duhul Său să
poată locui în inimile noastre. Acest mesaj este făcut cu gândul de
a te determina să te apropii de Dumnezeu şi să primeşti mântuirea
deja pregătită de El prin moartea Fiului Său. Închei acest mesaj
cu afirmaţia făcută de apostolul Pavel: „...cum vom scăpa noi
dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare...”(Evrei
2:3).

You might also like