Professional Documents
Culture Documents
Teoria generală
Este unilateral actul juridic care este rezultatul voinţei unei singure
părţi(testamentul, acceptarea succesiunii, renunţarea la moştenire, denunţarea unui
contract, oferta etc.).
Este bilateral acel act juridic ce reprezintă voinţa concordantă a două
părţi(contractul de vânzare – cumpărare, contractul de mandat, contractul de donaţie,
contractul de împrumut etc.).
Este multilateral actul juridic care este rezultatul acordului de voinţă ce provine
de la trei sau mai multe părţi(contractul civil de societate).
Este cu titlu oneros acel act juridic care, în schimbul folosului patrimonial
procurat de o parte celeilalte, se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial(în cazul
contractului de vânzare – cumpărare, vânzătorul urmăreşte preţul în schimbul bunului
vândut în timp ce cumpărătorul urmăreşte obţinerea bunului cumpărat în schimbul
preţului).
Este comutativ acel act juridic cu titlu oneros la a cărui încheiere părţile cunosc
existenţa şi întinderea obligaţiilor lor(contractul de vânzare – cumpărare, contractul de
antrepriză etc.)
Este aleatoriu acel act juridic cu titlu oneros la a cărui încheiere părţile nu cunosc
întinderea obligaţiilor lor, existând şansa unui câştig sau riscul unei pierderi, datorită unei
împrejurări viitoare incerte(contractul de rentă viageră, contractul de vânzare cu clauză de
întreţinere, jocul sau prinsoarea).
Este cu titlu gratuit acel act juridic civil prin care se procură un folos material
fără a se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb(donaţia, comodatul,
împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit, legatul).
Este liberalitate acel act juridic cu titlu gratuit prin care dispunătorul îşi
micşorează patrimoniul prin folosul patrimonial procurat(donaţia, legatul).
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un
avantaj patrimonial fără să îşi micşoreze patrimoniul(mandatul gratuit, comodatul
depozitul neremunerat).
Este constitutiv acel act juridic civil care dă naştere unui drept civil care nu a mai
existat anterior(ipoteca convenţională, instituirea unui drept de uzufruct, amanetul/gajul).
Este translativ actul juridic civil care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv
civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu(contractul de vânzare – cumpărare, contractul
de donaţie etc.).
Este declarativ actul juridic ce are ca efect consolidarea ori definitivarea unui
drept subiectiv preexistent(partajul).
Actul confirmativ este o specie a actului declarativ prin care o persoană renunţă
la dreptul său de a ataca cu acţiunea în nulitate relativă un act juridic la încheierea căruia
a fost încălcată o dispoziţie legală ce ocroteşte un interes personal.
Importanţa acestei clasificări: actul constitutiv şi actul translativ îşi produc efecte
numai pentru viitor, în timp ce actul declarativ produce efecte şi pentru trecut; calitatea
de având – cauză o are numai dobânditorul unui drept printr-un act translativ sau
constitutiv, nu şi partea dintr-un act declarativ; just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani
poate fi doar un act translativ; în principiu doar actele translative şi constitutive sunt
supuse publicităţii imobiliare;
Actul juridic de conservare este acel act prin care se urmăreşte preîntâmpinarea
pierderii unui drept subiectiv civil. Acest act este avantajos întrucât cu o cheltuială mică
se salvează un drept de o valoare mult mai mare(întreruperea unei prescripţii prin acţiune
în justiţie, înscrierea unui privilegiu ori a unei ipoteci, somaţia).
Actul juridic de administrare este acel act juridic prin care se realizează o
normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu(închirierea unui bun,
reparaţiile de întreţinere, asigurarea unui bun etc.)
Este act de dispoziţie acel act juridic ce are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a
unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcină reală(vânzarea-cumpărarea, donaţia
etc.)
Actul juridic consensual este acel act juridic care se încheie prin simpla
manifestare de voinţă a părţii sau a părţilor, neînsoţită de nici un fel de formă.
Actul juridic solemn este actul juridic pentru formarea căruia simpla manifestare
de voinţă nu este suficientă, ci aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă prescrisă de
lege, această formă reprezentând o condiţie pentru însăşi valabilitatea actului juridic
civil(testamentul, donaţia, contractul de ipotecă).
Actul juridic real este acela care nu se poate forma în mod valabil decât dacă
manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea bunului, acestea luând naştere în mod
valabil în momentul predării bunului(împrumutul, depozitul, darul manual, gajul cu
deposedare etc.).
Acelaşi act juridic poate fi în anumite cazuri consensual iar în anumite cazuri
solemn(vânzarea unui teren).
După criteriul conţinutului lor, deosebim între acte juridice patrimoniale şi acte
juridice nepatrimoniale.
Actul juridic nepatrimonial este acel act juridic ce are un conţinut neevaluabil în
bani(înţelegerea părinţilor ca un copil din afara căsătoriei să ia numele tatălui/al
mamei/numele reunite).
În funcţie de momentul în care îşi produc efectele, distingem între acte juridice
inter vivos şi acte juridice mortis causa.
Actul juridic între vii este actul juridic care îşi produce efectele necondiţionat de
moartea autorului/autorilor săi.
Actul juridic pentru cauză de moarte este actul juridic de a cărui esenţă este
faptul că nu-şi produce efectele decât la moartea autorului(testamentul).
Este act subiectiv acel act juridic civil al cărui conţinut este determinat prin
voinţa autorului/autorilor lui.
Este act condiţie actul juridic la a cărui încheiere părţile îşi exprimă voinţa doar în
privinţa naşterii actului, conţinutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care
părţile nu pot deroga.
După legătura lor cu modalităţile, deosebim acte juridice pure şi simple şi acte
afectate de modalităţi.
După raportul dintre ele, actele juridice se clasifică în acte principale şi acte
accesorii.
Actul principal este acel act care are o existenţă de sine stătătoare, soarta sa
nedepinzând de soarta juridică a unui alt act juridic.
Este accesoriu acel act juridic a cărui soartă depinde de soarta altui act juridic
principal(clauza penală, fidejusiunea, contractul de gaj etc.).
Este cauzal actul juridic a cărui valabilitate implică analiza cauzei/scopului său; în
cazul în care scopul este imoral, ilicit sau lipseşte, actul va fi lovit de nulitate.
Este abstract actul juridic care este detaşat de elementul cauză, valabilitatea sa
neimplicând analiza acestui element.
Este strict personal actul care nu poate fi făcut decât personal, fără a putea fi
încheiat prin reprezentare(testamentul).
Actele civile numite sunt acele acte care au stabilită o denumire de legea civilă,
având şi o reglementare proprie.
Este cu executare dintr-o dată -uno ictu - actul juridic a cărui executare
presupune o singură prestaţie din partea debitorului.
Actul cu executare succesivă este acel act a cărui executare presupune mai multe
prestaţii eşalonate în timp.
Condiţiile actului juridic civil reprezintă elementele din care este alcătuit actul
juridic civil.
Condiţiile de fond sunt acelea care privesc conţinutul actului juridic civil, în timp
ce condiţiile de formă sunt acelea care se referă la exteriorizarea voinţei.
Fiecare condiţie a actului juridic civil poate fi calificată din toate cele trei criterii
amintite mai sus.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, ”nimeni nu poate fi îngrădit în
capacitatea de folosinţă şi nici lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exerciţiu, decât
în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege.
Capacitatea este o stare de drept spre deosebire de discernământ, care este o stare
de fapt, discernământul putând exista, izolat, şi la o persoană incapabilă, după cum o
persoană capabilă se poate găsi într-o situaţie în care să nu aibă discernământ.
Consimţământul
- să fie exteriorizat;
- manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, din prietenie, curtoazie sau pură
complezenţă;
- când s-a făcut sub condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă;
- manifestarea de voinţă este prea vagă;
Se pune problema valorii juridice a tăcerii, în sensul dacă îşi găseşte sau nu
aplicarea în dreptul civil adagiul qui tacit consentire videtur(cine tace este de acord). În
principiu, în dreptul civil, tăcerea nu valorează consimţământ. Prin excepţie, tăcerea
valorează consimţământ în următoarele situaţii: când legea prevede expres acest lucru;
când părţile atribuie tăcerii o anumită semnificaţie juridică prin voinţa lor expresă; când
tăcerea valorează consimţământ datorită obiceiului.
Eroarea
Eroarea reprezintă falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic.
După criteriul consecinţelor care intervin, eroare este de trei feluri: eroarea
obstacol, eroarea – viciu de consimţământ şi eroarea indiferentă.
Eroarea obstacol sau eroarea distructivă de voinţă este cea mai gravă formă a
erorii, falsa reprezentare căzând fie asupra naturii actului ce urmează să se încheie
(error in negotio)- când o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte
crede că încheie un alt act juridic, fie asupra identităţii obiectului(error in corpore)
când o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun, pe când cealaltă parte are în
vedere un alt bun.
În cazul erorii obstacol, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută deoarece
nu se formează acordul de voinţă, nulitatea absolută fiind sancţiunea care intervine în
cazul lipsei totale a consimţământului.
Eroarea indiferentă atrage cel mult o diminuare valorică a prestaţiei, dar poate
rămâne şi fără vreo consecinţă juridică.
În funcţie de natura realităţii fals reprezentate, eroarea este de 2 feluri: eroare de
fapt şi eroare de drept.
Eroarea de fapt constă în falsa reprezentare a unei stări sau situaţii de fapt la
încheierea actului juridic civil.
Structura erorii
Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic să fie viciu de
consimţământ, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- în cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale, cu titlu oneros, este necesar
ca partea cocontractantă să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul asupra
căruia poartă falsa reprezentare este hotărâtor pentru încheierea actului juridic
în cauză.
În cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale nu este necesar toate părţile să
se afle în eroare, fiind suficient ca una dintre părţi să se găsească în eroare.
Dolul
Constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive,
pentru a o determina să încheie un act juridic.
Dolul principal este acela care cade asupra unor împrejurări importante la
încheierea actului juridic, atrăgând nulitatea relativă a acestuia.
Dolul incident este acela care cade asupra unor împrejurări nedeterminante pentru
încheierea actului juridic, neatrăgând nevalabilitatea acestuia, putându-se cere, cel mult, o
reducere a contravalorii prestaţiei, dacă este cazul.
Structura dolului
Întrucât dolul nu se prezumă, persoana care cere anularea actului juridic pe motiv
că a avut consimţământul viciat prin dol trebuie să facă dovada dolului.
Dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic stricto sensu.
Datorită elementului său material, proba dolului este mai uşor de făcut decât proba erorii.
Violenţa
După natura răului cu care se ameninţă, violenţa poate să fie fizică sau morală.
Violenţa fizică apare atunci când ameninţarea cu un rău priveşte integritatea fizică
a persoanei ori bunurile sale.
Leziunea
În ceea ce priveşte persoanele care o pot invoca drept cauză de anulare, leziunea îi
priveşte pe minorii între 14 şi 18 ani. Potrivit art. 1165 C. civ., ”majorul nu poate, pentru
leziune, să exercite acţiunea în resciziune”.
Actele juridice care pot fi anulate pentru leziune trebuie să întrunească următoarele
cerinţe:
- nulitatea relativă (acţiunea în justiţie prin care se solicită anularea unui act
pentru leziune poartă denumirea de acţiune în resciziune);
Prin obiectul actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel act
juridic civil, respectiv acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care
sun ţinute.
- să existe;
- să fie posibil;
Obiectul să existe.
Această condiţie este primordială pentru valabilitatea actului juridic civil, în sensul
că dacă obiectul lipseşte, nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte condiţii.
- un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu excepţia unei
succesiuni viitoare, nedeschisă încă.
Bunurile inalienabile nu pot forma obiectul actului juridic civil. Prin bunuri aflate
în circuitul civil înţelegem acele bunuri care pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte
juridice civile, indiferent că ar fi vorba despre bunuri care pot circula neîngrădit sau
despre bunuri care circulă în condiţii restrictive.
Obiectul nu este posibil doar în cazul în care imposibilitatea este absolută. Dacă
imposibilitatea este relativă(pentru un anumit debitor), atunci obiectul actului juridic este
valabil.
Această condiţie decurge din principul de drept potrivit căruia nemo plus juris ad
alium transfere potest, quam ipse habet- nimeni nu se poate obliga valabil la ceea ce nu
are ori la mai mult decât are.
Această condiţie decurge din caracterul personal al unor acte juridice precum
mandatul, antrepriza, în care însuşirile debitorului sunt avute în vedere de către
cocontractant la încheierea actului juridic.
Existenţa autorizaţiei administrative
În cazul unor acte juridice care au ca obiect anumite bunuri, sub sancţiunea
nulităţii absolute, actul juridic nu poate fi încheiat dacă nu se obţine autorizaţia
administrativă prevăzută de lege.
Cauza sau scopul actului juridic civil reprezintă acel element al actului juridic civil
care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.
În structura cauzei actului juridic civil intră scopul mediat şi scopul imediat.
Scopul mediat – causa remota – numit şi scopul actului juridic, constă în motivul
determinant al încheierii unui act juridic civil, motiv care se referă fie la însuşirile unei
prestaţii, fie la calităţile unei persoane.
- să existe;
- să fie reală;
A treia condiţie – să fie licită şi morală – este prevăzută expres de art. 966 C. civ.
care prevede că ”obligaţia nelicită nu poate avea niciun efect”. Cauza este ilictă atunci
când este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
Prin forma actului juridic se înţelege acea condiţie care constă în modalitatea de
exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un
raport juridic civil concret.
- actul care determină ineficienţa unui act juridic solemn trebuie, în principiu, să
îmbrace şi el forma solemnă.
Fac parte din categoria actelor solemne următoarele acte juridice civile:
- donaţia;
- testamentul;
- contractul de voluntariat;
- depozitul voluntar;
- tranzacţia;
- contractul de sponsorizare;
- acordul petrolier;
- contractul de asigurare;
desemnează acea formalitate care este necesară pentru a face actul juridic opozabil şi
persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor şi
intereselor acestora.
Dintre principalele aplicaţii ale formei cerute pentru opozabilitatea faţă de terţi,
sunt de menţionat:
- publicitatea imobiliară;
Termenul este un eveniment viitor şi sigur ca realizare, până la care este amânată
fie începerea fie încetarea exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor
civile.
Termenul extinctiv este acel termen care amână stingerea exerciţiului dreptului
subiectiv civil sau al executării obligaţiei corelative până la împlinirea lui.
În funcţie de izvorul său, termenul este voluntar sau convenţional, adică stabilit
prin act juridic civil unilateral sau bilateral, legal, adică acel termen stabilit de lege şi care
face parte de drept din actul juridic, judiciar, termenul acordat de instanţa de judecată
debitorului.
Efectele termenului
- dacă debitorul îşi execută obligaţia înainte de scadenţă, el face o plată valabilă,
echivalentă cu renunţarea la beneficiul termenului;
Este cauzală acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard, de întâmplare, fiind
independentă de voinţa părţilor.
Condiţia mixtă este acea condiţie a cărei realizare depinde de voinţa uneia dintre
părţi şi de voinţa unei alte persoane, determinată.
Condiţia este potestativă dacă realizarea condiţiei depinde de voinţa uneia dintre
părţi. Condiţia potestativă este de 2 feluri: pură şi simplă.
Este pur potestativă acea condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa
unei părţi. Este potestativă simplă acea condiţie a cărei realizare depinde de voinţa unei
părţi şi de un fapt exterior sau de voinţa unei persoane nedeterminată.
Efectele condiţiei
Condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civil şi condiţia îşi produce
efectele retroactiv.
Pendente conditione – înainte de împlinirea condiţiei, condiţia suspensivă are
următoarele efecte:
- dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie se poate transmite tot sub condiţie
rezolutorie.
Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi obligaţiile civile
la care actul dă naştere, le modifică ori le stinge.
Prin determinarea efectelor unui act juridic civil înţelegem stabilirea ori fixarea
drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe care le-a generat, modificat ori stins un
asemenea act.
Această fază prezintă o foarte mare importanţă practică deoarece dacă nu stabileşte
existenţa actului, nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale(idem est non esse et
non probari).
Există situaţii când, deşi existenţa actului juridic este neîndoielnică, efectele sale
nu apar cu claritate, menţinându-se îndoielile cu privire la conţinutul actului.
- în speţă este vorba de un act juridic numit, astfel încât se vor aplica regulile
edictate special pentru acest tip de act;
- în cazul dat ne aflăm în cazul unui act juridic nenumit, acestuia urmând să i se
aplice regulile generale referitoare la contracte sau convenţii, iar nu regulile de
la actul juridic numit cel mai apropiat, întrucât acestea au caracter special.
- actul juridic se interpretează după voinţa internă, reală, şi nu după sensul literal
al cuvintelor întrebuinţate;
- actul juridic produce, pe lângă toate efectele în vederea cărora a fost încheiat, şi
acele efecte pe care legea, echitatea sau obiceiul dau obilgaţiei după natura
acesteia;
- clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretări sistematice, deci se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din
întregul act;
- oricât de generali ar fi termenii întrebuinţaţi, efectele pot fi doar acelea care pot
fi presupuse că părţile le-au vrut;
Art. 969 alin. 1 C. civ. prevede: ”convenţiile legal făcute au putere de lege între
părţile contractante”.
Principiul în discuţie reprezintă acea regulă a efectelor actului juridic civil potrivit
căruia actul juridic civil legal întocmit se impune autorului/autorilor întocmai ca legea,
fiind obligatoriu, iar nu facultativ.
Excepţii
- moratoriul legal, adică acordarea, prin lege, a unui termen care are ca efect
amânarea generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită
categorie de debitori, în considerarea unor împrejurări excepţionale precum
crize economice, conflicte militare etc.
Potrivit art. 969 C. civ., ”convenţiile nu pot fi revocate prin voinţa uneia dintre
părţi, ci numai prin acordul părţilor”.
Principiul analizat poate fi definit ca fiind regula de drept potrivit căreia actului
bilateral nu i se poate pună capăt prin voinţa uneia dintre părţi, iar actului unilateral nu i
se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă din partea autorului actului.
Excepţii
- încetarea acordului petrolier prin renunţarea din partea titularului acestuia etc.
- legatul;
Potrivit art. 973 C. civil, ”convenţiile făcute nu au efect decât între părţile
contractante”.
Acest principiu poate fi definit ca regula potrivit căreia actul produce efecte numai
faţă de autorii/ autorul acestuia, actul neputând să profite sau să dăuneze altor persoane –
res inter alios acta, aliis neque necere, neque prodesse potest.
Noţiunea de parte – partea reprezintă persoana care încheie actul juridic civil, fie
personal, fie prin reprezentant, şi în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele
actului întrucât a exprimat un interes personal în acel act.
Din punct de vedere juridic, parte nu este numai persoana care încheie direct şi
personal actul juridic civil, ci şi aceea care încheie actul prin reprezentantul său.
Părţile reprezintă categoria de persoane faţă de care actul juridic civil îşi produce
efectele în virtutea principiului relativităţii.
Din punct de vedere juridic, succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt
continuatori ai personalităţii autorilor lor, tocmai pentru că dobândesc un patrimoniu sau
o fracţiune dintr-un patrimoniu.
Dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având-cauză numai dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: să fie vorba de drepturi şi obligaţii strâns
legate de dreptul dobândit; să fie vorba de acte juridice anterioare încheiate de autorul lui
cu alte persoane; să fi fost respectate formalităţile cerute de lege pentru acel act juridic.
Situaţia avânzilor-cauză
Reprezentarea
Acţiunile directe
Simulaţia
Reprezintă operaţiunea juridică prin care printr-un act juridic public, aparent,
denumit şi simulat, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un înscris
ascuns, secret, dar adevărat. Actul ascund trebuie să se încheie concomitent sau înainte de
încheierea actului public.
Simulaţia poate îmbrăca trei forme: actul fictiv(actul public e încheiat numai de
formă, fiind contrazis de actul ascuns, numit şi contraînscris), actul deghizat(în actul
public se indică un anumit act, pe când în actul secret se indică adevăratul act) şi
interpunerea de persoane(numai prin actul secret se determină adevăratele părţi, altele
decât cele din actul public.
Stipulaţia pentru altul reprezintă actul bilateral prin care o parte, stipulantul,
convine cu cealaltă parte, promitentul, ca acesta din urmă să efectueze o prestaţie în
favoarea unei a treia persoane, terţ beneficiar, care nu participă la încheierea actului nici
personal şi nici prin reprezentare.