Professional Documents
Culture Documents
1
I.Definitia dreptului si interpretarea acesteia
II.Normele tehnice
2
applicarea unor norme tehnice prezinta un interes deosebit, fiind asigurata si prin forta
coercitiva a statului.
Nu trebuie omis faptul ca, in sensul prezentat anterior, normele tehnice fac corp cu
actele normative juridice, capatand astfel si un aspect juridic. Aici poate fi vorba despre
normele securitatii muncii in diferite domenii si spatii, normele de circulatie publica si
multe altele. Normele de drept consacra o serie de categorii de norme tehnice, concurand
in diferite domenii, normele tehnice putand fi utilizate si in activitatea juridica, prin
prelucrarea mecanica, cibernetica a unor date si fapte juridice, pentru a se inlesni
cunoasterea si imbunatatirea legislatiei, pentru o mai mare eficacitate in ceea ce priveste
elementul infractional.
3
IV. Morala
4
dreptului, natura sociala, caracterul volitional, rolul decisiv al statului in crearea si
realizarea dreptului, trebuie sa-i fie aplicabile normei juridice.
O prima trasatura a normei juridice este caracterul ei general, manifestandu-se prin
faptul ca regula de conduita prescrisa este tipica, aplicandus-e la un numar nelimitat de
cazuri, intr-o maniera impersonala. Norma juridica indica drepturile si obilgatiile, precum
si ce relatii trebuie sa existe intre grupurile sau indivizii societatii, indrumand astfel
societatea in ceea ce ar trebui sau nu sa faca., aplicandu-se ori de cate ori este necesar.
Caracterul general al normei juridice se manifesta si in faptul ca ea nu se adreseaza
unor anumite persoane fizice sau organizatii nominalizate, ci unui cerc nedeterminat de
persoane, fiind o norma impersonala, Din caracterul general al normei juridice nu trebuie
trasa concluzia ca toate normele juridice s-ar adresa absolut tuturor oamenilor. Exista
grade diferite de generalitate ale normei de drept. Normele juridice se pot adresa tuturor
cetatenilor sau tuturor celor care se afla pe teritoriul unei tari, indiferent de statut si alte
calitati sociale. Un exemplu de norme care se adreseaza tuturor cetatenilor ar fi
repsectarea constitutiei si legile tarii respective. Din cele adresate numai anumitor
cetateni putem enumera Codul familiei, adresat numai celor casatoriti ; Codul penal,
referindu-se functionarilor s.a. Exista si anumite norme juridice care se adreseaza unor
organisme unipersonale, dar nici acestea nu isi pierd caracterul general, deoarece se
adreseaza unei persoane juridice, adica unei intregi institutii.
Cea de-a doua trasatura esentiala a normelor juridice este obligativitatea ei,
deoarece statul le impune societatii, un comandament impus de puterea publica, carei
respectare este obligatorie. Caracterul obligatoriu, imperativ, al normei juridice este
esential, deoarece asigura ordinea de drept in societate, stabilitatea si dezvoltarea
relatiilor sociale in conformitatea cu interesele societatii. Fara acest caracter, norma
juridica si-ar pierde insusi sensul existentei sale ca norma sociala distincta.
Trasaturile normei juridice cunosc diferite forme si grade de manifestare, fiecare
in functie de categoria actelor normative in care se incadreaza reglementarea juridica
concreta. Numeroase acte normative si constitutiile contin si unele prevederi cu caracter
de principiu prin care se consfintesc unele relatii social-politice, se stabilesc unele scopuri
ale legislatiei sau activitatii de stat.
Stiinta juridica moderna considera ca normele juridice nu pot fi corect analizate si
interpretate daca sunt izolate unele de altele, ci numai in ansamblul lor. Dreptul nu poate
fi conceput ca o ingramadeala de piese, ci ca o retea de verigi. Trebuie sa se tina seama ca
normele juridice sunt grupate in entitati care se completeaza si dezvolta unul pe celalalt.
Trasaturile normei juridice prezentate, alaturi de caracterul reglementativ, prezinta
o situatie deosebita in cazul normelor referitoate la buget, norme-sarcini ; intrucat bugetul
este cel mai important act financiar al statului.
O insemnatate ridicata o presupune si delimitarea dispozitiile juridice a normei
juridice, deoarece intre ele se deosebesc anumite trasaturi comune, dar si numeroae
deosebiri calitative. Daca in timp norma juridica are caracterul unei reguli generale, este
un etalon dupa care se ghideaza oamenii in actiunile lor, dispozitia din actul concret este
aplicata o singura data, neavand caracter irepetabil sau continuitate.
Dispozitiile referitoare la organizarea si functionarea unui organ concret de stat au
un caracter normativ, pentru ca ele se aplica continuu(nu in mod special, ca in cazul altor
norme juridice), pe termen nedefinit, in principiu, fiind obligatorii, indiferent de
persoanele care intre timp s-ar gasi in diferite functii in cadrul ministerului respectiv.
5
VI.Structura interna a normei juridice
6
grupe, potrivit unor criterii date. Cateva criterii, dintre cele mai importante si
reprezentative sunt :
1) dupa obiectul si metoda reglementarii juridice ;
2) dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse ;
3) dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate ;
4) dupa modul de redactare ;
5) dupa caracterul conduitei prescrise.
Normele juridice, dupa importanta lor se impart in norme juridice onerative,
prohibitive si permisive. Normele juridice onerative sunt norme care prescriu in mod
expres obligatia unei actiuni. Normele prohibitive interzic savarsirea unei actiuni.
Categoriei normelor prohibitive ii apartin, prin excelenta, majoritatea normelor de drept
penal si , de asemenea, numeroase norme de drept administrativ, financiar etc. Normele
permisive sunt acele norme care, fara a obliga interzicerea savarsirii unei actiuni, prevad
posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi sau stabilesc anumite drepturi,
interese, capacitati si competente.
In cadrul acestei categorii de norme trebuie distinse normele de imputernicire,
normele supletive, normele de stimulare si normele de recomandare. Normele de
imputernicire formuleaza anumite drepturi ale subiectelor, stabilesc capacitatea si
competenta subiectelor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor actiuni. Normele
supletive sunt o categorie a normelor permisive in care subiectului i se lasa posibilitatea
sa isi aleaga singur una din variantele de conduita prevazuta de norma, si numai in
ipoteza ca s-a folosit de aceasta posibilitate, drepturile si obligatiile sale vor fi stabilite de
un organ de stat, desigur, in limitele dispozitiei. Normele de stimulare sunt acele norme
prin care se instituie decoratiile si titlurile de onoare, indicandu-se conditiile in care
acestea pot fi conferite de catre organele de stat competente. Normele de recomandare
prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda de obicei organizatiilor sociale.
Reglementarea juridica cu caracter supletiv este caracteristica dreptului privat, unde
legea partilor este conventia partilor.
Dupa sfera aplicarii lor si gradul de generalitate, normele juridice pot fi
categorisite in : norme generale, speciale si de exceptie. Clasificarea normelor juridice are
o mare importanta mai ales pentru interpretarea dreptului. Normele juridice se clasifica
dupa modul lor de redactare in norme complete si incomplete. Marea majoritate a
normelor juridice are o forma completa, determinata in cadrul actului normativ prin care
sunt edictate. Cand norma nu apare complet in acelasi act, aceasta norma este denumita in
literatura juridica norma de trimitere. Cand unele elemente ale normei nu sunt precizate,
urmand sa fie stabilite intr-un act normativ adoptat ulterior, norma juridica care urmeaza
sa fie completata printr-un act normativ adoptat ulterior poarta denumirea de norma in
alb.
7
notiunile de izvor de drept si de forma a dreptului ar fi sinonime. In realitate aceste
notiuni nu coincid, deoarece forma de drept este plurivoca, se refera la mai multe aspecte
ale dreptului. Chiar termenul de izvor de drept are mai multe acceptiuni, dintre care cele
mai raspandite sunt : izvor de drept in sens material, izvor direct si indirect, izvor intern si
extern etc.
Unii autori au propus, de asemenea, in cadrul notiunii de izvor drept, distinctia
dintre izvoare directe sau indirecte mediate. Prin izvor direct al dreptului urmeaza a fi
intelese actele normative, iar prin izvorindirect sau mediat, reguli nejuridice, cum sunt
obiceiurile si alte reguli ce nu sunt cuprinse in textul actelor normative, dar la care acesta
face trimitere. Aceasta opinie pare intemeiata, deoarece exista o deosebire reala intre
izvoarele de drept care au un continut normativ bine determinat, complet formulat si
constituie un act normativ cu o existenta independenta si actele normative, care, facand
trimitere la un obicei sau alta regula o includ in mod indirect in continutul sau, formand
un singur act, un singur izvor de drept.
In toate statele exista mai multe categorii de acte normative, rolul cel mai
importnat avandu-l legea. Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si practica juridica
pentru a desemna un act normativ adoptat de organul superior al puterii de stat, fie el
unipersonal, fie colegial, in functie de tipul istoric de drept si de regimul politic al
8
statului. Astfel, sunt cunoscute legile edictatede monarhii din statele Orientului antic :
Legea Bokoris in Egipt, Legea sau Codul Hammurabi in Babilon, Legea Manu in India,
Legea Mu in China. In statele antice de mai tarziu, denumirea de lege este intrebuintata
pentru actele normative cu forta juridica suprema : Legile lui Solon, Legea celor 12 table.
Imparatii romani edictau legi sau constitutii.
XII.a)Practica judiciara
9
b)Doctrina
Doctrina juridica a manifestat un deosebit interes pentru stabilirea trasaturilor
definitorii ale legii, pornind inca de la opiniile exprimate de Montesquieu si Rousseau,
care aratau ca legea este actul normativ care reglementeaza, la un nivel ridicat de
generalitate, cele mai importante relatii sociale. De o larga circulatie si aplicatie este
diviziunea notiunii de lege, in lege in sens material si lege in sens formal, diviziunea
legata de numele jurostului german Laband, din a doua jumatate a secolului trecut.
Exprimand intarirea puterii executive, sporirea rolului guvernului, care a preluat o serie
de atributiuni ale parlamentului si in domeniul legiferarii, Laband a sustinut ca pot fi
considerate legi in sensul material toate actele normative cu continut general, indiferent
de organul care la adopta. Legi in sens formal erau considerate, dupa aceeasi teorie,
actele normative instituite prin procedura speciala de legiferare, indiferent de continutul
lor.
Actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale, pentru a
determina conduita si comportamentul subiectelor de drept. Adoptarea acestor acte
normative nu coincide cu inceputul actiunii lor, cu intrarea lor in vigoare, deoarece aceste
acte trebuie sa fie intai aduse la cunostinta cetatenilo, organelor statului, organizatiilor,
tuturor celor chemati sa le respecte. Pentru determinarea actiunii normei juridice in timp
este necesar sa se stabileasca atat momentul intrarii in vigoare, cat si cel al iesirii din
vigoare a actului normativ.
Nu se poate stabili o regula cu privire la modul in care se procedeaza la alegerea
uneia dintre cele doua solutii de intrare in vigoare a unui act normativ De obicei, daca
legiuitorul considera ca pana la intrarea in vigoare a unui act normativ este necesara o
periaoda de timp pentru asigurarea reglementarii, atunci se stabileste data intrarii in
vigoare dupa o perioada considerata necesara pentru aducerea la indeplinire a acestor
masuri. Un aspect important al actiunii in timp a actelor normative se refera la principiul
neretroactivitatii actelor normative. Im mod logic, noua reglementare juridica nu se poate
referi decat la relatiile sociale, la situatiile si la conduita viitoare, ce vor apare sub
imperiul legii respective. De la principiul neretroactivitatii legii exista si unele exceptii
ale retroactivitatii legii sau actului normativ, exceotii care se datoreaza si se explica prin
necesitatile practice sau principiile de ordin umanitar. In Romania, retroactivitatea actului
normativ este acceptata in urmatoarele situatii : cand actul normativ prevede in mod
expres ca se aplica si unor fapte petrecute anterior ; legea penala mai favorabila sau mai
blanda ; legile interpretative.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiunii lor are loc, de
asemenea, in forme diferite. De la bun inceput se impune, sub acest aspect, distinctia
dintre doua situatii : cand durata de timp a unui act juridic normativ nu a fost limitata si
atunci incetarea actiunii sale are loc prin una din formele abrogarii ; cand durata in timp a
actului normativ isi inceteaza actiunea prin ajungerea la termen, fara a fi nevoie de vreo
constatare sau decizie speciala in acest scop.
10
Abrogarea poate fi expresa-direct, atunci cand noul act normativ prevede, in mod
expres, ca vechiul act normativ se abroga, sau expresa-indirect, cand noul act normativ nu
numeste, in mod expres, actul normative are se abroga, ci se limiteaza la prevederea ca se
abroga toate actele normative anterioare, contrare dispozitiunilor sale. Abrogarea tactica
sau implicita are loc atunci cand noul act normativ nu abroga in mod direct sau indirect,
nici un fel de acte normative anterioare, dar reglemetarea pe care o cuprinde se
indeparteaza si se deosebeste atat de mult de reglementarile din actele normative vechi,
incat acestea nu se pot aplica si deci, implicit, sunt considerate abrogate. O alta forma de
incetare a actiunii unui act normativ este caderea lui in desuetitudine, adica acte care au
fost depasite din puctul de vedere al vremii, al relatiilor sociale schimbate.
Principiul incetarii actiunii unui act normativ prin abrogarea sau ajungerea la
termen are o exceptie, cunoscuta prin expresia de ultractivitate a legii. Aceasta are loc in
situatii cu totul exceptionale, cand un act normativ, desi a fost abrogat sau a ajuns la
termen, poate fi aplicat pentru rezolvarea unor cazuri ce aparb ulterior scoaterii sale din
vigoare, insa acest lucru nu prea se intampla foarte des.
11
Aici este vorba despre imunitatea juridica, statutul juridic al consulilor, regimul specific
al unor categorii de straini.
Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului corpului diplomatic de la
jurisdictia statului resedinta, insa in cazul incalcarii unor acte grave acesta poate fi
declarat persona non grata, lucru care atrage rechemarea si expulzarea lui. Reprezentantii
consulari ai statelor sraine sunt scutiti de unele impozite sau prestatii, nu li se aplica
jurisdictia instantelor judecatoresti ale tarii de resedinta in cauzele privind infractiunile
lor de serviciu, iar regimul juridic al acestora este stabilit pe baza de reciprocitate si in
conformitate cu normele dreptului international.
Cetatenii straini aflati pe teritoriul unui stat au un regim diferit fata de cel al
cetatenilor statului respectiv. Regimul strainilor se manifesta sub trei aspecte : regimul
national, constand in faptul ca strainii au aceleasi drepturi civile ca su cetatenii statului
de resedinta ; regimul special, potrivit caruia drepturile strainilor sunt stabilite in mod
special prin legi sau tratate internationale ; regimul clauzei natiunii celei mai favorizate,
potrivit caruia statul de resedinta acorda cetatenilor unui alt stat, dar aflati pe teritoriul lui,
anumite drepturi, care nu pot fi mai restranse decat drepturile acordate cetatenilor oricarui
stat tert.
12
desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea niciun fel de
raporturi juridice. Diversitatea relatiilor sociale determina si o varietate de raporturi
juridice. O mare parte a raporturilor juridice exprima nemijlocit relatii economice,
constituind, forma, haina lor juridica. Este vorba de relatiile de proprietate, de schimb si
alte relatii economice, reglementate mai ales de normele dreptului civil si economic,
unde apar diferite raporturi juridice privitoare la proprietate, schimb, contracte etc.
Pentru crearea de raporturi juridice este necesarea existenta unor factori, a unor
premise : normele juridice, subiectele raportului juridic, faptele juridice. Uneori, in
literatura juridica, normele juridice si subiectele raporturilor juridice sunt denumite
raporturi generale, iar faptele juridice premise concrete ale raporturilor juridice.
Raporturile juridice iau nastere ca urmare fie a indeplinirii dispozitiei normei
juridice, fie a aplicarii sanctiunii ei. Majoritatea covarsitoare a raporturilor juridice este
crearea realizarii dispozitiei normei juridice. Realizarea dreptului sub forma raporturilor
juridice de aplicare a sanctiunii are loc atunci cand s-a produs incalcarea interdictiei
cuprinse in normele prohibite sau cand participantii la normele juridice nu au respectat si
indeplinit drepturile si obligatiile lor reciproce stabilite pe baza dispozitiei normei
juridice. Este o optiune nedorita de legiuitor, dar care devine necesara atunci cand toate
mijloacele de educatie si prevenire nu pot inlatura producerea ei.
13
Persoanele fizice apar in toate ramurile dreptului, reprezentand principalul subiect
al dreptului. Natura juridica a persoanei fizice se schimba in afara dreptului civil, iar
raporturile lor reciproce nu mai cunosc metoda egalitatii partilor ; capacitatea juridica nu
se mai imparte in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.
Statul, organele si organizatiile de stat, unitatile, organizatiile obstesti, atunci cand
apar ca subiecte ale raporturilor juridice in circuitul civil fac parte din categoria de
subiecte denumite persoane juridice. O persoana juridica are o organizare proprie, un
patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop si posibilitatea de a dobandi drepturi sau
de a-si asuma obligatii, inclusiv dreptul de a actiona sau de a fi actionat in justitie.
XVII.Definitia statului
14
sunt responsabile juridiceste pentru activitatea lor. Eligibilitatea sefului statului este
trasatura esentiala prin care forma de guvernamant republicana se deosebeste de morhie.
Forma de structura a statului se refera la faptul daca avem de-a face cu o singura
entitate statala sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la
organizarea teritoriala a puetrii de stat, la caracterul relatiilor reciproce dintre partile
componente ale statului si ale fiecaruia dintre ele cu statul in intregul sau. Formele
structurii de stat pot fi simple si compuse (complexe).
a) Statul simplu sau unitar – forma cea mai raspandita a structurii de stat – se
caracterizeaza prin existenta unei singure entitati statale pe tot teritoriul tarii, reprezentata
de un singur rand de organe legislative, care infaptuiesc suveranitatea de stat.
b) Statele compuse (compexe) se caracterizeaza prin existent ape acelasi teritoriu a mai
multor entitati statale, reunite intr-un stat suprapus lor. Exercitarea suveranitatii puterii de
stat este impartita intre organele supreme ale puterii care reprezinta statul in ansamblu.
Cele mai cunoscute structuri de stat sunt federatia si confederatia. De regula, este
dificil de facut o delimitare neta intre formele federative si confederative ; prin federatie
se intelege statul unional, iar prin confederatie – uniunea statelor.
Forma federativa presupune, de regula, trecerea celor mai importante atributii
asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua randuri de organe supreme
ale puterii, administratiei de stat si justitiei, o dubla legislatie, legislatia intregii federatii
si legislatia fiecarei formatiuni statale membra a federatiei, doua cetatenii etc.
Confederatia ca forma de structura este o unitate de structura fara o coeziune atat
de stransa, fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala, uniune creata pentru anumite
scopuri comune ale statelor membre : militare, economice, diplomatice.
Forme ale structurii complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala. Uniunea
personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state, constand in desemnarea unui sef
de stat comun. Statele membre ale uniunii personale isi pastreaza suveranitatea. Uniunea
reala este o uniune mai stransa, legate nu numai prin persoana aceluisasi sef de stat, ci si
prin existenta unor institutii comune. Astfel de uniuni au fost create pentru asigurarea
anumitor interese, precum comunitatea politicii externe, a politicii si in alte domenii etc.
Regimul politic este acea latura a formei de stat prin care se defineste sistemul
metodelor si principiilor de infaptuire a puterii de stat, in stransa legatura cu situatia
drepturilor si libertatilor democratice ale cetatenilor si posibilitatea lor de a determina sau
influenta politica statului pe baza participarii lor la adoptarea deciziilor. Cea mai generala
clasificare a regimurilor politice este aceea in regimuri autocratice si regimuri
democratice.
Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila
participarea maselor de cetateni la viata politica, influentarea politicii interne si externe a
15
statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc
vointa lor. In conditiile in care fixarea legislativa a unor drepturi si libertati politice si
existenta unor institutii democratice corespunzatoare nu sunt insotite de existenta unor
garantii materiale si politice care sa asigure folosirea efectiva a acestor drepturi, suntem
in prezenta unor regimuri de democratie feudala.
Regimurile democratice se mai pot imparti si dupa criteriul democratiei directe sau
indirecte. In regimurile de deocratie directa, poporul exercita nemijlocit puterea de stat, in
timp ce regimurile politice de democratie indirecta conducerea de stat se realizeaza prin
reprezentanti, prin organele ales (democratie reprezentativa). Regimurile politice de
democratie nemijlocita au constituit o exceptie, in sistemul regimurilor politice
predominand regimurile de democratie indirecta.
XXI.Tehnica juridica
16
individuale, care produc anumite efecte juridice, concretizate in nasterea, modificarea sau
stingerea aplicarii dreptului.
Varietatea actelor de aplicare nu exclude existenta unor faze sau etape in procesul
aplicarii dreptului. Aceste faze constituie un proces unic, desi ele nu au aceeasi
succesiune in timp la toate categoriile de norme juridice.
a) Stabilirea starii de fapt constituie prima faza a aplicarii dreptului. Ea presupune
cercetarea si cunoasterea situatiei concrete, a imprejurarilor, cauzelor aflate in fata
organelor de aplicare si care urmeaza sa capete o solutionare juridica concretizata in
elaborarea actului de aplicare.
b) Alegerea normei de drept constituie urmatoarea faza, care mai poarta denumirea de
critica. Numai prin cunoasterea situatiei de fapt si determinarea normei care se refera la
aceasta situatie se poate asigura o corecta calificare juridica si temeinica actului de
aplicare.
c) Interpretarea normelor juridice constituie o activitate la care organul de aplicare
recurge pentru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice, utilizand in acest
scop metode si procedee cu care opereaza tehnica interpretarii dreptului.
d) Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand
in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice concrete.
17
XXIV.Metodele de interpretare a normelor juridice
XXV. Analogia
In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, care ofera
posibilitatea organului de aplicarea a dreptului ca, dupa constatarea starii de fapt si a
adevaratului obiectiv, sa gaseasca solutionarea juridica a spetei, chiar daca nu se pot gasi
norme de drept care se refera la cauza data.
Analogia legii este procedeul la care se constata lipsa normei juridice, in care sa
poate fi inclus cazul ce urmeaza sa fie solutionat. Organul de aplicare va cauta o norma
de drept care se refera la o situatie sau un caz asemanator si va cauta sa aplice aceasta
norma la cazul supus solutionarii.
Analogia dreptului constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci
cand in solutionarea unei cauze se constata nu numai ca lipseste norma juridica care se
refera la aceasta cauza, dar nu pot fi gasite nici norme sau texte juridice care
reglementeaza cauze asemanatoare.
18
Bibliografie
19