Curs Management Informaţional - Mba

CUPRINS
Cap. 1. Aspecte privind informatizarea unităţilor economice

1.1. Unitatea economică – ansamblu de sisteme şi procese
1.1.1. Cuplul informaţie-decizie într-o economie sistemică
1.1.2. Circuite şi fluxuri informaţionale
1.1.3. Sistemul informatic al unităţii economice
1.2. Consideraţii privind realizarea unui sistem informatic
1.2.1. Proiectul director
1.2.2. Elemente de analiză şi proiectare
1.2.3. Avantajele utilizării bazelor de date
1.2.4. Documentaţia însoţitoare
1.2.5. Principalele etape în realizarea unei aplicaţii
Cap. 2. Sisteme informatice pentru conducere

2.1. Introducere
2.2. Obiective
2.2.1. Informarea conducerii
2.2.2. Raţionalizarea procesului de luare a deciziilor
2.3. Structura
2.4. Componente
2.4.1. Banca de date
2.4.2. Banca de modele şi metode
2.4.3. Echipamentele
2.4.4. Oamenii
2.4.5. Mediul înconjurător
2.5. Concepţia globală şi integrabilitatea
2.6. Informaţia
a) Calitatea informaţiei
b) Utilitatea informaţiei
c) Componentele informaţiei
d) Reprezentarea informaţiei
Cap. 3. Modalităţi de organizare a datelor supuse prelucrării automate

3.1. Definirea şi obiectivele organizării datelor
3.2. Evoluţia metodelor şi tehnicilor de organizare a datelor
3.3. Organizarea datelor în baze de date
3.3.1. Niveluri de organizare a datelor
3.3.2. Obiectivele băncilor de date
3.3.3. Clasificarea bazelor de date
Cap. 4. Sisteme informatice de asistare a deciziei în managementul contemporan

4.1 Sistemul holonic
4.2 Noi concepte privind procesele de afaceri
Cap. 5. Sisteme informatice de asistarea a deciziei (SIAD)

5.1. Ce înseamnă SIAD
5.2 Evoluţia SIAD
5.3 Caracteristicile unui SIAD
5.4 Clasificarea SIAD- urilor
Cap. 6. Arhitectura unui SIAD
6.1. Gestiunea datelor
6.2 Modelele şi gestiunea modelelor
6.3 Sistemele de gestiune a cunoştinţelor
6.4 Subsistemul de dialog
6.5 Integrarea SIAD-urilor
Cap. 7. Tehnologii moderne aferente SIAD

7.1 Inteligenţa artificială in problematica decizională
7.2 Sisteme expert - parte integranta a inteligentei artificiale
7.3. Structura unui sistem expert
7.4. Trăsăturile unui sistem expert şi domeniile de utilizare
7.5. Viitorul inteligentei artificiale
Cap. 8. Tablourile de bord electronice
Cap. 9. Data Warehouse

9.1. Obiectivele si caracteristicile tehnologiei Data Warehouse
9.2 Structura unui Data Warehouse
9.3 Arhitecturi specifice unui data warehouse
9.4. Realizarea unui Data Warehouse
9.5. Caracteristicile unui proiect de tip data Warehouse
9.6. Diferenţa între bazele de date operaţionale şi depozitele de date
9.7. Riscurile asociate unui proiect Data Warehouse
9.8. Tendinţe în tehnologia depozitelor de date
Cap. 10. Data Mining

10.1 Etapele procesului Data Mining
Cap. 11. Tehnologia OLAP (Online Analyses Processing)

11.1. Locul instrumentelor OLAP în mediul decizional
11.2 Caracteristicile de bază OLAP
11.3. Modelarea dimensionala
11.4. Bazele de date multidimensionale
11.5. Operațiile OLAP asupra hipercuburilor
Cap. 12. Suportul software pentru depozite de date şi OLAP

12.1. Serviciul de transformare a datelor
12.2. Serviciul de asistare a deciziei
12.3. Stocarea datelor OLAP
12.4. Analiza datelor folosind limbaje de procesare a datelor multidimensionale
CURS MANAGEMENT INFORMAŢIONAL – MBA
CAPITOLUL I
ASPECTE PRIVIND INFORMATIZAREA UNITĂŢILOR ECONOMICE

Activitatea umană, privită ca totalitatea proceselor economico-sociale organizate şi
corelate, are la baza unitatea economică. Teoriile moderne consideră unitatea economică formată
din sisteme şi subsisteme care comunică şi interacţionează între ele astfel ca unitatea să îşi
îndeplinească funcţiile care îi revin în cadrul societăţii umane.
Sistemul informatic are ca scop principal automatizarea proceselor informaţional -
decizionale din cadrul unei unităţi economice. Informatizarea unităţilor economice se poate realiza
fie prin cumpărarea şi implementarea unui produs soft existent pe piaţă, fie prin crearea unei
aplicaţii proprii.
1.1. Unitatea economică – ansamblu de sisteme şi procese
O privire sistemică a unităţii economice conduce la delimitarea a trei sisteme constitutive

principale: sistemul de conducere, sistemul operativ şi sistemul informaţional.
Sistemul de conducere cuprinde ansamblul activităţilor de conducere, coordonare,
comandă, reglare şi control în vederea asigurării funcţionării optime a întregii unităţi; el primeşte
informaţii de la sistemul informaţional şi transmite decizii către acesta.
Sistemul operativ sau executiv cuprinde ansamblul activităţilor specifice unităţii:
producţia, aprovizionarea, desfacerea, transportul, exportul, etc. Volumul şi calitatea acestor
activităţi sunt consemnate în documentele justificative care redau starea şi dinamica fenomenelor
şi proceselor conduse. Sistemul operativ furnizează date către sistemul informaţional şi
funcţionează pe baza deciziilor primite de la acesta.
Sistemul informaţional realizează legătura dintre sistemul condus şi sistemul de
conducere; el reprezintă un ansamblu ierarhizat de procese informaţionale şi se compune din
totalitatea informaţiilor, surselor de informaţie, nivelurilor receptoare, canalelor de circulaţie a
fluxurilor informaţionale, precum şi a procedurilor şi mijloacelor de tratare şi transmitere a
informaţiei.
Într-o unitate economică modernă, prelucrarea datelor are loc cu ajutorul sistemelor
automate mai mult sau mai puţin complicate. În acest context, sistemul informaţional “se
informatizează”, adică sistemul informatic al unităţii economice devine cea mai importantă
componentă a sistemului informaţional.
Considerând acest criteriu, ierarhizarea sistemelor în cadrul unităţii economice este
reprezentată sugestiv prin schema din FIG.1.1.
sistem de
conducere
sistem informaţional
sistem
operativ
1.1.1. Cuplul informaţie-decizie într-o economie sistemică
FIG.1.1 – Privire sistemică asupra unităţilor economice
1
Privirea sistemică asupra activităţii socio-economice sugerează importanţa cuplului

informaţie – decizie. El reprezintă un tot inseparabil în orice activitate umană, informaţia având
rol de declanşator al deciziei.
Informaţia este o redare specifică a realităţii economico-sociale, fiind destinată funcţiei
de gândire umană în vederea descifrării semnificaţiilor sale şi transformării ei în decizii menite
să regleze întregul sistem.
Informaţia tehnico-economică este orice comunicare cu grad de noutate care se referă
explicit la mijloacele de producţie, procesele şi fluxurile tehnologice, stadiile de transformare ale
obiectului muncii, natura acestor transformări, evidenţierea calitativă şi cantitativă a efectelor
transformărilor endogene şi exogene, a efectelor economice ale activităţii depuse de o unitate
economică, etc.
¾ După frecvenţa de generare şi utilizare, informaţia tehnico-economică poate fi operativă,
periodică, statistică sau previzională:
Informaţia operativă redă starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor economice, care
fac obiectul cuantificării pe intervale mici de timp (oră, schimb, zi), astfel încât prezintă
în mod continuu evoluţia sistemului.
Informaţia periodică este formată din cumularea informaţiilor cu caracter operativ la
anumite intervale de timp prestabilite (ex.: decadă, lună, trimestru, semestru, an), în aşa
fel încât fenomenele şi procesele economice să poată fi cuantificate la încheierea acestor
intervale de timp.
Informaţia statistică se bazează pe utilizarea informaţiei cu caracter operativ şi periodic;
ea reflectă dinamica şi structura fenomenelor şi proceselor economice prin comparaţii
între două intervale de timp (intervale de referinţă).
Informaţia previzională provine din coroborarea informaţiei operative, periodice şi
statistice în vederea determinării evoluţiei viitoare a fenomenelor şi proceselor economice
pe baza căreia se vor fundamenta deciziile cu caracter previzional.
¾ În funcţie de conţinut şi nivelul de detaliere, informaţia tehnico-economică poate fi analitică
sau sintetică:
Informaţia analitică descrie în detaliu fenomenele şi procesele economice elementare
care nu mai pot fi descompuse. Ea reflectă starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor
cu un grad redus de prelucrare şi prezentativitate.
Informaţia sintetică prezintă starea şi dinamica fenomenelor şi proceselor economice
complexe. Ea rezultă din cumularea informaţiei analitice la anumite intervale de timp
(ex.: lună, trimestru, semestru, an) şi nivele de referinţă (ex.: comandă de fabricaţie,
secţie de producţie, cont sintetic)
Prin noţiunea de document, se denumeşte generic suportul material al informaţiei.
Acesta poate fi constituit din hârtie, dischetă, CD-ROM, diapozitive sau orice altă formă de
stocare şi prezentare a datelor prelucrate.
Datele sunt un ansamblu de semne cu un sens bine determinat, organizate după anumite
reguli şi principii; ele se reprezintă prin cifre, litere, cuvinte, sau coduri predefinite, în scris sau pe
un alt suport de memorare a datelor. Prin procese de prelucrare specifice, datele se transformă în
informaţie pe măsură ce ele pot sugera o anumită stare sau schimbare de stare a unui fenomen,
proces, activitate, obiect, etc. La care data respectivă se referă.
În condiţiile economiei de piaţă, luarea deciziei corecte depinde esenţial de informaţia
disponibilă. Astfel, datele, transformate în informaţie şi prezentate în mod analitic sau sintetic
conduc la luarea deciziilor. Informaţia economică e folosită în conducerea, desfăşurarea şi
2
controlul fenomenelor şi proceselor economice, ce au loc la nivel micro, mezo şi

macroeconomic. Având rolul de declanşator al deciziei, informaţia devine obiectul schimbului
între organismele economice ale economiei de piaţă: societăţi comerciale, clienţi, furnizori,
acţionari, bănci, instituţii financiare şi instituţiile guvernamentale de sinteză
1.1.2. Circuite şi fluxuri informaţionale
Având o dinamică extrem de puternică, între diversele sisteme şi subsisteme ale unităţii
economice informaţia circulă în mod organizat. Fluxurile şi circuitele informaţionale se
desfăşoară între subsistemele aflate din punct de vedere decizional pe diferite nivele şi/sau în
cadrul aceluiaşi nivel.
Circuitul informaţional este drumul parcurs de informaţie din momentul apariţiei şi/sau
generării şi până la clasare, distrugere sau arhivare. Considerând sistemul informaţional al unei
unităţi economice, principalele tipuri de circuite informaţionale sunt:
¾ După traiectoria informaţiei, există:
circuite informaţionale verticale; asigură transmiterea informaţiei fie ascendent fie
descendent între nivelele care au relaţii informaţionale directe.
circuite informaţionale orizontale; schimbul de informaţie se realizează între persoane,
compartimente şi/sau departamente care se află pe acelaşi nivel ierarhic.
circuite informaţionale oblice; informaţia se transmite între persoane compartimente şi/sau
departamente aflate pe nivele diferite şi care nu au relaţii de subordonare ierarhică dar care
au obiective funcţionale de colaborare şi/sau informare.
¾ După sfera de cuprindere a circuitului există:
circuite informaţionale interne; au atât sursa cât şi receptorul în interiorul unităţii economice
respective
circuite informaţionale cu emiţător extern; informaţia se generează din afara unităţii (de
obicei, din suprasisteme sau din mediul economic de colaborare) şi parcurge circuitul
informaţional în interiorul unităţii, receptorul final fiind în interiorul unităţii
circuite informaţionale cu receptor extern, informaţia se generează în interiorul unităţii,
parcurge circuitul informaţional din interiorul unităţii şi are ca receptor final unul extern
(reprezentat de suprasistem sau de un colaborator).
Fluxul informaţional reprezintă un ansamblu de circuite informaţionale cu caracteristici şi
naturi asemănătoare care circulă în cadrul unui sistem informaţional.
Fluxurile informaţionale se clasifică după următoarele criterii:
¾ După frecvenţa transmiterii informaţiei sunt:
fluxuri informaţionale permanente: permit transmiterea informaţiei zilnic sau de mai multe
ori pe zi
fluxuri informaţionale periodice: permit transmiterea periodică (ex.: cu periodicitate de
decadă, lună, trimestru, etc.) a informaţiei, fiind utilizate în procesele economice cu caracter
secvenţial
fluxuri informaţionale ocazionale: apar ocazional, aperiodic, aleator.
¾ După direcţia de vehiculare a informaţiei, se disting:
fluxuri informaţionale ascendente: asigură transmiterea informaţiei dinspre factorii
executori spre factorii de decizie, spre factorii care pregătesc decizia, sau spre factorii de
raportare a realizărilor spre suprasisteme
fluxuri informaţionale descendente: asigură transmiterea informaţiei dinspre nivelele
superioare de decizie spre nivelele inferioare de execuţie
3
fluxuri informaţionale orizontale: asigură transmiterea informaţiei pe acelaşi nivel ierarhic

cu scopul realizării colaborării, cooperării şi informării.
În diversele etape parcurse în cadrul circuitelor şi fluxurilor informaţionale, informaţia
suferă procesări şi prelucrări intermediare. În acest context analiza atentă a schimburilor
informaţionale devine importantă pentru proiectarea şi eficientizarea sistemelor informaţionale.
1.1.3. Sistemul informatic al unităţii economice
În economia modernă, sistemul informaţional utilizează pe scară largă metodele de

prelucrare automată a datelor. Sistemul care cuprinde factorul uman, informaţia furnizată de
către sistemul informaţional, procedurile de prelucrare a datelor, echipamentele de calcul şi
comunicare constituie un sistem informatic. Prin urmare, sistemul informatic este înglobat în
sistemul informaţional, cu tendinţa puternică de identificare cu acesta (FIG.1.2).
Sistem informaţional
Sistem informatic
FIG.1.2 – Relaţia între sistemul informaţional şi sistemul informatic
Sistemul informatic se defineşte ca ansamblul de metode şi mijloace care asigură

preluarea datelor, transformarea lor în informaţie, prelucrarea sistematică a acesteia prin
utilizarea tehnicii de calcul şi furnizarea rezultatelor prelucrării sub formă de informaţie
interpretabilă.
Datorită permanentelor modificări calitative şi cantitative în sfera informaticii, a vieţii
social-politice, culturale şi economice în direcţia creşterii continue a volumului de informaţie şi a
posibilităţilor de stocare, prelucrare şi utilizare a acesteia, tipologia sistemelor informatice suportă
modificări deosebit de dese. Criteriile cele mai importante pentru clasificarea sistemelor
informatice sunt:
¾ principiul de funcţionare; astfel se disting sisteme informatice integrate, modularizate,
distribuite, ierarhizate, bazate pe cunoştinţe, etc.
¾ gradul de înlocuire a muncii umane; astfel se disting sisteme informatice semiautomate, sisteme
informatice automate şi sisteme expert.
¾ domeniul de implementare; astfel se disting sisteme informatice în învăţământ, transporturi,
telecomunicaţii, turism, contabilitate, etc.
¾ Din punct de vedere al locului de procesare al informaţiei, există:
sistem informatic local, în care culegerea şi prelucrarea automată a informaţiei se face pe
echipamente de calcul electronice aflate în general la oficiul sau centrul de calcul al
unităţii;
sistem informatic distribuit, în care culegerea şi prelucrarea automată a informaţiei se
realizează pe calculatoare (în general PC-uri) aflate în locul de producere al informaţiilor
sau în apropierea acestora. Calculatoarele sunt interconectate formând o reţea care asigură
caracterul distribuit al procesării, respectarea ierarhiei de procesare, transmiterea rapidă şi
fără erori a informaţiei între compartimente, etc.
4
1.2. Consideraţii privind realizarea unui sistem informatic
Într-o unitate economică modernă, prelucrarea datelor are loc cu ajutorul sistemelor
automate mai mult sau mai puţin complicate. Chiar în cazul existenţei unui sistem informatic
foarte bine pus la punct, utilizatorul este adeseori în situaţia de a avea nevoie urgentă de un
document personalizat sau de o informaţie pe care sistemul utilizat nu o prezintă în forma
necesară. În economia de piaţă, luarea deciziei corect depinde esenţial de informaţia disponibilă.
Din acest motiv, alegerea modului de informatizare al activităţii unităţii economice este deosebit
de important. În acest sens, se poate opta pentru achiziţionarea de pe piaţă a unui software de
utilitate generală sau pentru realizarea unui sistem informatic propriu, dedicat activităţii
specifice.
Dacă efectul scontat nu justifică preţul de achiziţionare şi implementare al unui produs soft
de utilitate generală, sau pachetele de programe existente pe piaţă nu satisfac cerinţele specifice,
atunci devine necesară proiectarea şi integrarea unui produs informatic propriu. Această alternativă
poate fi mai eficientă nu numai sub aspectul unei informatizări complete şi corelate, ci şi din punct
de vedere al asistării deciziilor managerilor. În plus, analiza şi sinteza sistemului informaţional -
decizional propriu conduce, de obicei, la perfecţionarea structurilor funcţionale şi organizatorice
prin raţionalizarea şi optimizarea fluxurilor informaţionale.
Primul pas în realizarea unui sistem informatic, în conformitate cu standardele naţionale
şi internaţionale, este elaborarea unui studiu de fezabilitate sau cel puţin a unui proiect director.
Pe baza proiectului director şi a realităţii tehnico-economice din unitatea economică vizată, se
desfăşoară apoi activitatea de analiză, proiectare, programare, implementare şi exploatare a
sistemului informatic.
1.2.1. Proiectul director
Proiectul director este principalul document care stă la baza realizării unei aplicaţii dedicată
informatizării unei activităţi economice precizate. El este un instrument de definire şi conducere a
acţiunilor de informatizare în concordanţă cu cerinţele specifice şi posibilităţile tehnico-economice.
Proiectul director creează cadrul organizatoric şi precizează responsabilităţile în elaborarea,
execuţia şi implementarea sistemului informatic. Astfel, el trebuie să puncteze următoarele:
¾ justificarea sistemului informatic prin prisma efortului şi a rezultatelor previzibile;
¾ personalul, din interiorul sau exteriorul unităţii, care participă la realizarea şi/sau
implementarea sistemului;
¾ principalele etape ale realizării sistemului informatic şi aproximarea perioadei de timp
afectate fiecărei etape.
Principalii factori implicaţi în elaborarea proiectului director sunt:
♦ comitetul director, format din personal de conducere
♦ comitetul de utilizatori, care vor folosi şi întreţine sistemul informatic
♦ şeful de proiect, desemnat de comitetul director
♦ colectivul de analiză şi proiectare, din interiorul şi / sau exteriorul unităţii.
La realizarea proiectului director se recomandă:
♦ asigurarea consensului conducerii, a utilizatorilor finali şi a echipei de informaticieni
asupra obiectivelor, soluţiilor şi resurselor necesare. De obicei, are loc organizarea şi
motivarea colectivelor de lucru şi de avizare, fixarea punctelor decizionale în derularea
acţiunilor şi definirea priorităţilor.
♦ prefigurarea unor soluţii flexibile, modulare şi a unor condiţii de dezvoltare ulterioară
nerestrictivă. De obicei se adoptă conceptul de sistem informatic deschis, în care se
5
manifestă fenomene de reglare şi autoreglare, se stabileşte aplicarea principiului

parametrizării, se ţine cont de evoluţia organizaţiei şi a informaticii, etc.
♦ asigurarea compatibilităţii sistemului informatic cu alte sisteme informatice sau aplicaţii
existente. Se identifică conexiunile informatice, colecţiile de date şi clasificările comune, se
stabilesc standardele, normele şi recomandările naţionale sau internaţionale care se vor
respecta, etc.
Proiectul director şi sistemul informatic rezultat depind esenţial de specificul activităţii
economice care face obiectul informatizării. Experienţa arată că pentru a realiza un produs soft
competitiv, proiectul director trebuie să conţină următoarele elemente:
¾ date preliminare, obiectivele şi funcţiile unităţii, aria de cuprindere a sistemului informatic,
obiectivele specifice acestuia, aprecierea importanţei demersului;
¾ situaţia existentă privind conducerea, organizarea şi informatizarea, structura organizatorică
şi de conducere, evaluarea sistemului informaţional existent şi stadiul informatizării;
¾ cerinţe şi obiective globale privind perfecţionarea conducerii, organizării şi a informatizării,
cum sunt: orientări principale, structuri centralizate sau descentralizate, procese
informaţionale vizate, resurse financiare realocabile, indicatori estimaţi în aprecierea
sistemului informaţional-decizional;
¾ soluţii de perfecţionare a sistemului informaţional cu precizarea domeniilor de informatizat,
a priorităţilor, a tehnologiei şi a arhitecturii sistemului informatic preconizat, precum şi a
efectelor scontate. Rezultate bune în acest sens se pot obţine utilizând tehnica scenariilor;
¾ un calendar al activităţilor incluzând obiective, termene şi personal implicat;
¾ estimarea costurilor de realizare şi a surselor de finanţare;
¾ modalităţile de urmărire a derulării activităţilor şi a îndeplinirii obiectivelor.
1.2.2. Elemente de analiză şi proiectare
Analiza şi proiectarea sistemelor informatice reprezintă o serie de principii metode,

concepte şi tehnici utilizate pentru prefigurarea, elaborarea şi implementarea sistemelor
informaţionale, care se bazează pe echipamentele electronice de calcul.
Analiza este una dintre cele mai importante activităţi în realizarea unui sistem informatic;
încercarea de a crea un sistem informatic fără a efectua în prealabil o analiză temeinică a
fenomenului vizat conduce la “produse soft haotice”, ineficiente atât din punct de vedere
funcţional cât şi economic.
Analiza trebuie să stabilească specificul unităţii economice, necesităţile acesteia,
particularităţile unităţii şi a sistemului informaţional al acesteia, necesităţile informaţionale ale
conducerii în timp şi spaţiu, performanţele şi/sau limitele resurselor disponibile şi în particular a
echipamentelor electronice disponibile, etc.
Proiectarea este activitatea care prefigurează structura viitorului sistem informatic.
Astfel, ea stabileşte:
¾ Structura funcţională a sistemului informatic global al unităţii economice; ea se obţine
prin descompunerea consecvent descendentă în părţi denumite sisteme, subsisteme,
module, etc. Fiecare dintre acestea este o componentă omogenă a sistemului global
orientată spre a răspunde la totalitatea problemelor specifice ale unei funcţii distincte a
unităţii (producţie, transport, personal, contabilitate, etc.) Sau ale unui domeniu specific
de activitate.
¾ Structura tehnică a sistemului informatic conţine totalitatea mijloacelor electronice de
calcul utilizate pentru culegerea, pregătirea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea datelor.
6
Ea se stabileşte prin inventarierea mijloacelor electronice disponibile şi/sau

achiziţionabile.
¾ Structura informaţională a sistemului informatic cuprinde fondul principal de date
organizate în colecţii de date gestionate cu ajutorul metodelor specifice bazelor de date.
Principalele etape şi succesiunea acestora în realizarea unui sistem informatic global
pentru o unitate economică sunt prezentate în FIG.1.3. Între etape este necesară o sincronizare
foarte bine pusă la punct obţinută prin colaborarea între toate echipele care participă la realizarea
produsului informatic.
1.2.3. Avantajele utilizării bazelor de date
Un sistem de gestionarea al bazelor de date, numit pe scurt SGBD, este un software

specializat în stocarea şi prelucrarea unui volum mare de date. Termenul de bază de date se
referă la modul de organizare al informaţiei iar termenul de gestiune se referă la modalităţile de
culegere, prelucrare, vizualizare şi interpretare a informaţiei.
Un fişier bază de date este o colecţie de obiecte specifice folosite pentru organizarea,
stocarea şi gestionarea datelor referitoare la rezolvarea unei probleme.
SGBD-urile moderne permit crearea bazelor de date relaţionale. Caracterul relaţional al
unei baze de date decurge din existenţa unor legături logice între obiectele componente. În acest
sens, principalele funcţii ale unui SGBD sunt:
¾ definirea (descrierea) datelor;
¾ proiectarea interfeţei pentru culegerea datelor;
¾ stocarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă;
¾ actualizarea informaţiei (modificare, adăugare, inserare, ştergere);
¾ efectuarea unor operaţii de ordonare şi căutare a datelor;
¾ crearea şi actualizarea sistemului de relaţii între date;
¾ interogarea bazelor de date (afişare, raportare, tipărire, etc.);
¾ administrarea (stabilirea drepturilor de acces, protecţia datelor şi a programelor, etc.).
Avantajele utilizării fişierelor bază de date sunt:
♦ redundanţa scăzută a datelor;
♦ evitarea inconsistenţei datelor;
♦ posibilitatea validării datelor în momentul preluării;
♦ respectarea regulilor de acces şi securitate a datelor, etc.
Câteva dintre cele mai populare SGBD-uri sau produse soft cu facilităţi de SGBD, sunt:
dBase, Paradox, Clipper, FoxPro, Lotus, QuattroPro, Excel, Access, Oracle, etc.
7
ORGANIZAREA ∗ CONTRACT DE PROIECTARE

ANALIZEI ∗ DEVIZUL PROIECTANTULUI
SISTEMULUI ∗ ECHIPA DE PROIECTARE
INFORMAŢIONAL ∗ DOCUMENTAREA PRELIMINARĂ
∗ CULEGEREA DATELOR
∗ ANALIZA CRITICĂ A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL
ANALIZA ANALIZA ∗ DEFINIREA VARIANTELOR PROPUSE PENTRU
SISTEMULUI
PROPRIU-ZISĂ VIITORUL SISTEM INFORMATIC
INFORMAŢIONAL
∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI DE ANALIZĂ A
SISTEMULUI INFORMAŢIONAL
∗ ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PROIECTĂRII GENERALE
∗ DEFINIREA OBIECTIVELOR SISTEMULUI INFORMATIC
∗ PROIECTAREA SITUAŢIILOR DE IEŞIRE

PROIECTAREA
∗ PROIECTAREA BAZELOR DE DATE
GENERALĂ A
SISTEMULUI ∗ FORMALIZAREA DATELOR DE INTRARE
INFORMATIC
∗ PROIECTAREA FLUXULUI GENERAL AL PRELUCRĂRII
∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI PROIECTĂRII GENERALE
∗ PROIECTAREA OBIECTELOR BAZELOR

DE DATE (BD) ŞI A FIŞIERELOR
∗ PROIECTAREA ATRIBUTELOR SPECIFICE

FIŞIERELOR SAU OBIECTELOR BD
∗ PROIECTAREA RELAŢIILOR
∗ PROIECTAREA SCHEMELOR EXTERNE

PROIECTAREA DE PROIECTAREA ALE BD
DETALIU A DATELOR ŞI
SISTEMULUI PROIECTAREA ∗ PROIECTAREA VIDEOFORMATELOR PT.
INTRODUCEREA/LISTAREA DATELOR
INFORMATIC PRELUCRĂRILOR
∗ PROIECTAREA INTRĂRILOR ŞI IEŞIRI-
LOR UNITĂŢILOR DE PRELUCRARE
∗ PROIECTAREA UNITĂŢILOR DE
PRELUCRARE
∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI
IMPLEMENTAREA FAZELOR DE PROIECTARE A DATELOR ŞI
SISTEMULUI PRELUCRĂRILOR
INFORMATIC
∗ TESTAREA SISTEMULUI INFORMATIC
∗ DEFINITIVAREA SISTEMULUI
∗ DAREA ÎN FOLOSINŢĂ A SISTEMULUI INFORMATIC
EXPLOATAREA ŞI ∗ RECEPŢIONAREA SISTEMULUI INFORMATIC DE
DEZVOLTAREA CĂTRE UNITATEA BENEFICIARĂ
SISTEMULUI ∗ EXPLOATAREA CURENTĂ A SISTEMULUI
INFORMATIC ∗ ÎNTREŢINEREA SISTEMULUI INFORMATIC
∗ PERFECŢIONAREA SISTEMULUI INFORMATIC
FIG.1.3 – Etapele analizei şi proiectării sistemelor informatice
8
1.2.4. Documentaţia însoţitoare
Metodologia de analiză şi proiectare a sistemului informatic prevede o documentaţie

specifică fiecărei etape, utilizată pentru reflectarea rezultatului etapei, schimbul de informaţii
între etape şi echipele de lucru, precum şi pentru asigurarea unui dialog permanent între
beneficiar şi proiectant.
Documentaţia se compune din două părţi, diferenţiate în funcţie de momentul elaborării:
¾ Documentaţia de analiză şi proiectare este elaborată pe parcursul etapelor de analiză şi
proiectare, cuprinde un set de formulare care oglindesc prin reguli şi metode informatice
rezultatele etapelor.
¾ Documentaţia de utilizare şi exploatare, numită şi documentaţie însoţitoare, este
elaborată în etapa de implementare a sistemului, fiind destinată unităţii beneficiare şi /
sau unităţii informatice care exploatează efectiv sistemul. Documentaţia însoţitoare se
compune din trei părţi: documentaţie de prezentare, documentaţie de utilizare şi
documentaţie de operare-exploatare. Acestea conţin elemente tehnico-organizatorice şi
funcţional metodologice necesare beneficiarului pentru utilizarea optimă a noului sistem
realizat.
Elaborarea atentă a documentaţiei, mai ales a celei de analiză şi proiectare, este menită să
asigure succesul procesului de analiză - proiectare - elaborare - realizare - implementare. O
documentaţie insuficientă sau inexactă îngreunează mult munca echipei sau echipelor care
lucrează la realizarea produsului informatic şi influenţează negativ calitatea rezultatului final.
1.2.5. Principalele etape în realizarea unei aplicaţii
Metodologia schiţată în FIG.1.3 pentru analiza, proiectarea, implementarea şi exploatarea

unui sistem informatic implică activitatea organizată a mai multor echipe de specialişti,
informaticieni şi economişti. Realizarea unui sistem de asemenea anvergură depăşeşte cu mult
posibilităţile de cuprindere ale unei singure persoane.
În practică, specialistul în economie sau în informatică economică este pus în situaţia de a
realiza aplicaţii simple sau sisteme informatice de dimensiuni reduse orientate spre rezolvarea
unor probleme imediate care au o arie de cuprindere mai mică. Munca sa va fi ghidată de
următoarele etape:
A. Analiza problemei şi proiectarea aplicaţiei care constă în:
a. formularea problemei prin: studierea activităţii vizate de aplicaţie, precizarea funcţiilor
compartimentului în care se încadrează problema, identificarea informaţională a
compartimentului şi a modului de conectare din punct de vedere informaţional cu
celelalte compartimente, etc.;
b. identificarea şi studierea actelor normative care reglementează activitatea vizată;
c. analiza şi inventarierea documentelor care participă la fluxul informaţional;
d. precizarea situaţiilor de ieşire (listelor);
e. stabilirea datelor de intrare necesare;
f. construirea unui model matematic sau a unei scheme privind structura funcţională a
sistemului informatic (prefigurarea obiectelor din baza de date);
g. proiectarea datelor şi a tabelelor;
h. stabilirea datelor de intrare / ieşire;
i. stabilirea relaţiilor între tabele;
j. stabilirea metodelor de prelucrare necesare;
k. stabilirea drepturilor de acces şi a proiectarea sistemului de parole pentru securitatea
informaţiei;
9
l. stabilirea algoritmului de rezolvare pentru fiecare sarcină în parte, eventual cu

reprezentare grafică printr-o organigramă.
B. Realizarea aplicaţiei care constă în:
m. construirea obiectelor şi a modulelor de program, corespunzător fiecărei sarcini a
sistemului informatic, pe baza algoritmului, folosind un limbaj de programare sau un
mediu de dezvoltare şi programare adecvat;
n. testarea morfologică şi sintactică a fiecărui modul de program în parte; depanarea
acestuia utilizând compilări şi rulări succesive;
o. întocmirea unui meniu sau program cadru prin intermediul căruia se pot lansa în
execuţie sarcinile specifice ale aplicaţiei;
p. verificarea schimbului de informaţie între obiecte; precizarea corectă a parametrilor
transmişi şi verificarea valorii variabilelor globale;
q. validarea funcţionării aplicaţiei prin urmărirea rezultatelor obţinute şi compararea lor cu
rezultatele obţinute pe altă cale sau calculate manual pe un exemplu simplu;
r. întocmirea documentaţiei de utilizare care va conţine în mod obligatoriu descrierea
meniurilor, prezentarea principalelor machete de ecran, structura tabelelor, modelul
rapoartelor de ieşire, etc.
C. Exploatarea aplicaţiei care constă în:
s. utilizarea aplicaţiei folosind date reale, în condiţiile practice pentru care a fost conceput
sistemul informatic;
t. actualizarea permanentă a bazelor de date;
u. eventuale modificări şi / sau îmbunătăţiri aduse aplicaţiei.
10
Cap.2 Sistemul informatic pentru conducere (SIC)
2.1. Introducere
Calculatorul utilizat ca un mijloc de simplă mecanizare a unor operaţii sau lucrări.
Au fost făcute diferite încercări pentru a mări eficacitatea prelucrărilor pe calculator.

Astfel, s-a recurs la agregarea datelor, rezultatele unor lucrări au fost preluate ca intrări în altele,
s-au organizat fişiere comune pentru mai multe lucrări etc. Efectele au fost favorabile, dar saltul
calitativ aşteptat nu s-a produs. Preluările vizau evidenţe, deci descrierea unor stări trecute când
– de fapt – calculatorul poate şi trebuie să fie folosit pentru pregătirea acţiunilor viitoare.
Conceptul de SIC permite realizarea acestui salt prin tratarea sistemică a informaţiilor şi prin
orientarea lor spre conducere, spre pregătirea deciziilor. El permite să se furnizeze informaţii cu
diferite grade de agregare în mod diferenţiat pe nivele de conducere.
Fiecare conducător primeşte exact informaţiile de care are nevoie, iar nivelul superior nu
este “deranjat” atât timp cât procesul condus nu (iese) debordează în afara limitelor stabilite. În
acest mod, în cadrul unui SIC calculatorul se transformă într-un veritabil instrument pentru
conducere.
În funcţie de nivelul de management, subsistemele informaţionale se împart în cinci

categorii:
Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor (TPS – Transaction Processing Systems)
Acestea se caracterizează prin faptul că execută şi memorează tranzacţiile curente zi cu zi.
Se utilizează situaţii bine structurate, clare, repetitive şi cu volum mare de date externe.
Operaţiile sunt descrise detaliat şi fără echivoc.
Au o importanţă deosebită din două motive:

- asigură interfaţa cu mediul,
- generează date primare pentru celelalte sisteme.
Sisteme destinate activităţii de birotică (OAS – Office Automation Systems)
Sunt sisteme destinate managerilor medii spre nivelul inferior precum şi funcţionarilor din
birouri şi tuturor persoanelor care trebuie să execute activităţi de birou.
Scopul principal este gestiunea mesajelor şi documentelor, mărindu-le productivitatea.
11
Sisteme informaţionale destinate conducerii (MIS – Management Information

Systems)
Aceste sisteme permit întocmirea şi analizarea rapoartelor de rutină, dar şi consultarea on-line a
informaţiilor curente şi de arhivă necesare managerilor de nivel mediu.
Sunt orientate în general pe responsabilităţi tactice, fiind importante în planificare, control şi

luarea deciziilor.
În general agregă informaţiilor furnizate de nivelul TPS şi întocmesc rapoarte de anomalii legate
de domeniul de responsabilitate a diferiţilor manageri, astfel, de exemplu, dacă se constată o
lipsă de cereri, atrage atenţia asupra reeşalonării producţiei.
Trebuie spus că unii autori înglobează toate sistemele informaţionale destinate activităţilor de
management în categoria MIS.
Sisteme suport de decizie (DSS – Decision Suport Systems)
Aceste sisteme sunt instrumente de luare a deciziilor în mâna managerului, ele sprijinindu-l în
situaţii în care are date nestructurate.
Principalele deosebiri între DSS şi MIS sunt:
- DSS are analiza mai avansată, are acces la metode manageriale mai complexe şi
rezolvă situaţii mai dificile, nespecifice,
- utilizează informaţii externe precum şi interne dintr-un domeniu mai larg,
- are o interfaţă mai directă cu utilizatorul,
- utilizează sisteme expert, adică aplică cunoştinţele substanţiale ale unui expert pentru
asistarea managerului în rezolvarea problemelor. Din acest motiv, unii autori le mai
numesc şi sisteme intensive de cunoştinţe.
Sisteme suport ale executivului (ESS- Executive Suport Systems)
Sunt sisteme suport de luare a deciziilor la nivelul cel mai înalt din organizaţie. Unii autori la
mai denumesc şi EIS (Executive Information Systems).
Deosebirile esenţiale faţă de DSS sunt:
- posibilităţi de calcul extinse,

- posibilităţi extinse de comunicaţii,
- tablouri de bord şi jocuri strategice,
- opţiuni grafice mai extinse,
- poate răspunde interactiv la întrebări puţin sau deloc structurate etc.
Dezvoltarea sistemelor informaţionale este o operaţie costisitoare care este executată de

specialiştii organizaţiei în colaborare cu firme specializate. Sistemul informaţional nu prevede
neapărat existenţa unui calculator. Dacă însă volumul de informaţii este mare şi operaţiile
executate sunt repetabile, în cadrul sistemelor informaţionale se utilizează tehnica de calcul.
12
Prin sistem informatic (CBIS – Computer Based Information System) înţelegem “un sistem
informaţional care are ca element de culegere, stocare, transmitere şi transformare un
calculator electronic”.
Orice sistem informatic este grefat pe subsistemul sau sistemul informaţional la care se referă.
2.2. Obiective
SIC trebuie să sprijine realizarea în cât mai bune condiţii a atributelor conducerii în
întreaga întreprindere. El vizează îndeosebi activităţile de planificare şi control. În acest scop
sistemul informatic trebuie să asigure o informare corespunzătoare a conducerii şi să contribuie
la raţionalizarea procesului de luare a deciziilor. Acestea trebuie să fie obiectivele centrale ale
oricărui sistem informatic pentru conducere. De modul în care se realizează aceste sarcini
depinde în cea mai mare măsură eficienţa sistemului.
2.2.1. Informarea conducerii
Una dintre marile probleme ale multor conducători este legată de identificarea şi
culegerea informaţiilor care le sunt necesare. Aceasta, deoarece – de cele mai multe ori –
informaţiile necesare conducerii nu sunt stabilite în mod ştiinţific, în urma unor analize privind
necesităţile reale de informare. Sufocaţi de informaţii inutile, conducătorii respectivi sunt ferm
convinşi de rolul şi importanţa experienţei, a intuiţiei şi a altor factori cu caracter subiectiv în
procesul de conducere şi vor accepta greu punerea problemei elaborării unui sistem informatic în
întreprinderi. Ei vor putea demonstra destul de uşor că folosirea unor noi modele de conducere
este riscantă şi un calculator nu poate avea “încă” o utilizare eficientă în “condiţiile lor
specifice”. Dar oricât ar fi de “nepregătit pentru calculator” sistemul de conducere, abordarea
problemei introducerii unui sistem informatic pentru conducere poate duce la rezultate favorabile
imediate chiar numai prin simpla inventariere şi ordonare a informaţiilor.
De o importanţă deosebită pentru conducere este să stabilească nişte informaţii de control,

care descriu global modul de desfăşurare al procesului condus. Informaţiile de control trebuie
stabilite cu multă atenţie. Dacă se definesc ca informaţii de control nişte informaţii nerelevante
asupra stării procesului, concluziile trase din analiza lor vor fi neconforme cu starea reală a
acestuia şi deciziile luate – necorespunzătoare. Aceasta este una din explicaţiile funcţionării
incorecte a unor sisteme informatice pentru conducere.
Mai multe informaţii nu înseamnă neapărat o conducere mai bună. În mod eronat se
presupune în unele cazuri că deficienţa critică a unui sistem manual este lipsa cronică de
informaţii. În realitate, mulţi conducători sunt supraaglomeraţi cu informaţii, dar aceste sunt
nesemnificative. Dacă se pleacă de la ipoteza lipsei de informaţii proiectanţii vor căuta să le
ofere într-o cantitate cât mai mare, ceea ce va amplifica fenomenul şi va duce la crearea unei
baze de date imense şi greu de administrat şi în consecinţă la crearea unui sistem informatic
greoi şi ineficient.
Dar nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că, cu cât un sistem informaţional pentru
conducere este mai incomplet şi imprecis, cu atât mai mare este riscul deciziilor eronate.
Conducerea întreprinderii trebuie deci să tindă spre construirea unui sistem eficient, având în
permanenţă grijă să-i asigure datele necesare.
13
2.2.2. Raţionalizarea procesului de luare a deciziilor
Deciziile sunt orientate spre viitor. Aceasta înseamnă că efectul unei decizii se situează în
timp după momentul în care ea a fost luată. Un conducător nu poate prevedea toţi factorii ce vor
acţiona în viitor influenţând efectele deciziei luate, căci aceştia sunt atât de numeroşi şi au
interacţiuni atât de complexe, încât nu pot fi cuprinşi şi analizaţi de creierul omenesc. Din acest
motiv se încearcă a se ajunge la “decizii globale”, adică decizii luate cu simţământul că suma
factorilor de influenţă indică o anume orientare şi prin urmare, decizia este justificată. Se
apelează deci la intuiţie.
În acest punct pot interveni metodele ştiinţifice care ajută la raţionalizarea procesului de
luare a deciziilor, eliminând intuiţia sau micşorându-i rolul la minimum; printre acestea amintim:
modelarea procesului de conducere
CO
simularea
calcule de prognoză
calculul tendinţei de dezvoltare etc.
Deciziile de conducere nu se pot lua în mod automat. Un astfel de sistem ar face inutilă
conducerea şi ar ignora, de fapt, esenţa noţiunilor de conducere şi decizie. De aceea, pregătirea
deciziilor rămâne unul din obiectivele fundamentale ale unui SIC şi nicidecum totala
“automatizare” a luare a deciziilor.
2.3. Structura
Pentru a proiecta şi a construi un sistem informatic pentru conducere este necesar ca

acesta să fie structurat. Acest lucru se impune în primul rând datorită faptului că în timp ce
conceperea sistemului se face la nivel global, construirea lui este eşalonată în timp, pe elemente
componente. În al doilea rând, anumite cerinţe pot duce la necesitatea realizării cu prioritate a
unor părţi ale sistemului. În sfârşit, structurarea sistemului permite planificarea activităţilor de
proiectare şi construire a sistemului, urmărirea executării acestor lucrări, precum şi împărţirea
muncii pe echipe.
SIC
Subsistemul Subsistemul Subsistemul Subsistemul Subsistemul

Subsistemul Gestiunea Subsistemul Personal Planificarea Planificarea Gestiunea
Cercetare – mijloacelor Gestiunea retribuire şi urmărirea şi calculul stoc. de pref.
Dezvoltare fixe materialelor salarizare producţiei costurilor de şi decontarea
producţie producţiei
În mod frecvent, se adoptă pentru un sistem informatic o structură de tip “organigramă”.
14
SISTEM INFORMATIC
PENTRU CONDUCERE
Subsistem Subsistem
Aplicaţie Aplicaţie Aplicaţie Aplicaţie Aplicaţie
Criteriile de partajare a sistemului informatic în subsisteme pot fi diferite. Subsistemele

pot fi definite pe baza conceptului de funcţiune a întreprinderii: subsistemul producţie,
subsistemul comercial, subsistemul cercetare – dezvoltare, subsistemul personal şi subsistemul
financiar – contabil.
Un alt mod de structurare poate fi în raport cu nivelurile decizionale ale sistemului de

conducere: subsistemul strategic, subsistemul tactic şi subsistemul operaţional. Alt mod de
“decupare” în subsisteme poate pleca de la grupele de activitate din întreprindere: subsistemul
planificare, programare şi urmărirea producţiei, subsistemul desfacere, subsistemul decontarea
producţiei etc. De asemenea, identificarea subsistemelor se poate face în funcţie de obiectivele
întreprinderii, ş.a.m.d.
Subsistemele, la rândul lor, sunt împărţite în aplicaţii, care se definesc la nivelul unei
activităţi sau a unei grupe de activităţi “de aceeaşi natură” şi, de regulă, sunt localizate într-un
compartiment (fără ca acesta să fie obligatoriu). Exemple de aplicaţii sunt: planificarea
producţiei, programarea operativă a producţiei, lansarea şi urmărirea producţiei, urmărirea
debitorilor, gestiunea stocurilor de materii prime şi materiale, urmărirea cheltuielilor de
producţie etc.
În sfârşit, aplicaţiile se descompun în proceduri. O procedură se poate defini ca un grup

de operaţii efectuate asupra unor informaţii, care au un scop bine definit din punct de vedere
informaţional, cum ar fi obţinerea unei situaţii sau actualizarea unei colecţii de date (fişier).
Procedurile dintr-un sistem informaţional cu calculator pot fi manuale – în cazul operaţiilor
efectuate manual, sau automate – în cazul operaţiilor efectuate cu calculatorul.
Procedurile manuale pot fi al rândul lor de interfaţă – dacă se referă la pregătirea datelor
în vederea prelucrării lor pe calculator sau la interpretarea rezultatelor furnizate de către acesta,
sau interne – dacă nu au legătură directă cu calculatorul. Introducerea informaticii generează
apariţia procedurilor de interfaţă (de intrare, respectiv de ieşire) şi a celor automate.
La stabilirea structurii pe subsisteme şi aplicaţii a unui sistem informatic nu se pot da

“reţete” sau formule. Aici au un rol foarte important experienţa şi cunoştinţele proiectanţilor care
vor avea în vedere o multitudine de factori ca: obiectivele sistemului informatic, complexitatea
prelucrărilor informaţilor, principiile de conducere preconizate, importanţa unor activităţi etc.
Oricare ar fi însă criteriile de definire a structurii trebuie să se aibă în vedere două principii:
15
interacţiunile dintre elementele din structura sistemului trebuie să fie cât mai stabile şi
reduse; aceasta datorită faptului că analizarea şi tratarea acestor legături ridică cele mai
mari dificultăţi atât pentru proiectanţi cât şi pentru utilizatori
sistemul trebuie să fie modularizat; aceasta permite realizarea eşalonată a sistemului şi
darea lui în funcţiune “pe bucăţi”.
2.4. Componente
Elementele componente ale unui sistem informatic pentru conducere sunt: banca de date,
banca de modele şi metode, echipamentele, oamenii, mediul înconjurător.
2.4.1. Banca de date
Banca de date este elementul central al oricărui sistem informatic. Ea cuprinde întreaga
zestre de date a sistemului. Banca de date conţine toate datele necesare pentru prelucrărilor din
cadrul sistemului, grupate în aşa-numita bază de date, precum şi toate programele necesare
pentru gestionarea acestei baze de date, constituind partea comună, baza tuturor elementelor din
structura sistemului informatic.
2.4.2. Banca de modele şi metode
Aşa cum s-a arătat, un sistem informatic introduce noi modele de conducere şi utilizează
metode matematice. Totalitatea acestora constituie banca de modele şi metode a sistemului.
Între date şi modele există o strânsă legătură: un model necesită date pentru testarea şi
evaluarea lui şi, reciproc, când evaluarea modelului indică necesitatea schimbării acestuia, se vor
include în bază noi date. În consecinţă, trebuie să se aibă în vedere în permanenţă dezvoltarea
sistemului pentru a putea pregăti din timp datele necesare noilor modele.
Adoptarea unor noi modele de conducere permite elaborarea unor proceduri care
utilizează intens diferite metode matematice cum ar fi:
analiza de regresie
analiza factorială
C.O.
teoria aşteptării
teoria stocurilor
teoria înlocuirii stocurilor etc.
2.4.3. Echipamentele
Echipamentele necesare unui sistem informatic pentru conducere sunt variate şi

diferenţiate, corespunzător diferitelor faze de prelucrare şi manipulare a informaţiilor. Aceste
faze sunt următoarele:
asigurarea datelor
perceperea lor
validarea
înregistrarea
concentrarea
prelucrarea
difuzarea rezultatelor
16
interpretarea rezultatelor.
Cea mai importantă dintre acestea este faza de prelucrare a datelor, în care se folosesc
algoritmi deduşi din modelele de conducere adoptate, utilizându-se tehnici matematice adecvate.
Echipamentul de prelucrare este calculatorul electronic şi el constituie elementul central al
acestei componente a sistemului informatic, motiv pentru care el a şi fost tratat la punctul 2.1.
2.4.4. Oamenii
Personalul de proiectare şi cel utilizator joacă un rol important în buna funcţionare a unui
sistem informatic. Calitatea acestui personal determină calitatea potenţială a sistemului. Reuşita
atragerii şi cointeresării personalului utilizator în realizarea sistemului preconizat condiţionează
succesul acestei operaţiuni.
2.4.5. Mediul înconjurător
Această componentă cuprinde toate condiţiile şi fenomenele care au influenţă asupra

activităţilor din întreprindere şi, implicit, asupra proceselor de decizie cum ar fi:
viitorul tehnologiei şi al producţiei întreprinderii
starea furnizorilor de materii prime
natura şi amploarea restricţiilor externe
conjunctura economică şi socială etc.
Mediul înconjurător este un factor în continuă transformare şi el trebuie foarte bine
cunoscut şi analizat deoarece schimbările sale reprezintă cele mai severe restricţii pentru un
sistem informatic.
2.5. Concepţia globală şi integrarea
Analogie construcţie casă – concepţie globală
În concepţia “globală” se elaborează mai întâi planul locuinţei, aşa cum va arăta ea când
va fi gata. Apoi se începe execuţia, în funcţie de condiţionările logice şi de resursele existente.
O altă latură importantă a unui SIC trebuie să fie tendinţa spre integrare. Conceptul de
sistem integrat a fost definit în capitolul 1. Vom completa această definiţie punctând câteva din
caracteristicile integrării.
un sistem integrat cuprinde toate prelucrările de informaţii din cadrul întreprinderii, le

înlănţuieşte într-un proces coerent şi elimină informaţiile şi prelucrările inutile
sistemul integrat furnizează numai informaţii semnificative, adică acele informaţii
care descriu fidel procesele conduse şi sunt determinante în luarea deciziilor
un sistem integrat modifică fluxurile informaţionale şi îndeosebi interacţiunile dintre
diferitele zone de informaţii. Automatizarea unei aplicaţii izolate afectează numai
interacţiunile dintre aceasta şi restul întreprinderii. Realizarea unui sistem integrat
afectează mulţimea tuturor interacţiunilor din întreprindere
un sistem integrat modifică radical dialogul “conducător – calculator”. Un sistem
integrat, prin mijloacele tehnice speciale de care dispune (TELETYPE, DISPLAY,
…) permite un dialog “tête – à – tête”.
accesul direct la întreaga zestre informaţională a SIC – ului
timp de răspuns practic instantaneu
17
discreţie absolută etc.
Trecerea de la utilizarea calculatorului pentru automatizarea unor proceduri manuale

(aplicaţii izolate), la utilizarea calculatorului în contextul unui sistem, folosind modele şi metode
noi, a constituit piatra de hotar de la care se poate vorbi într-adevăr despre eficienţă şi ridicarea
calităţii deciziilor pe o treaptă superioară.
etapa I – automatizarea procedurilor de rutină cu VM mare

etapa II – se trece la realizarea unui sistem integrabil
etapa III – se adânceşte gradul de integrare.
2.6. Informaţia
Cunoaşterea se poate realiza fie nemijlocit, atunci când subiectul ia contact direct cu
obiectul cunoaşterii, fie mijlocit, atunci când se realizează prin intermediul informaţiilor.
Informaţia măreşte, în general, grasul de certitudine al unei fiinţe umane în raport cu mediul
înconjurător, prin plusul de cunoaştere pe care îl aduce. După I. Arsac, o informaţie este o
formulă scrisă susceptibilă de a aduce o cunoştinţă. Acceptăm această definiţie cu observaţia că
formula nu trebuie să fie neapărat scrisă, este suficient ca ea să poată fi scrisă sau simbolizată.
Suportul formal al informaţiilor sunt datele. Termenii de dată şi informaţie nu pot fi confundaţi.
Datele sunt elemente constitutive ale informaţiei, sunt cele care constituie “formula” din definiţia
dată de Arsac. Datele se reprezintă prin litere, cifre sau semne şi în momentul în care se
reprezintă se admite implicit că există un suport material al lor. Acest suport poate fi hârtia sau
un alt obiect pe care sau prin care sunt reprezentate datele. Principala proprietate a suportului
este că poate memora datele (şi deci informaţiile) şi le poate restitui.
Trebuie să facem o diferenţiere netă între semne şi date, între date şi informaţii şi între
informaţii şi cunoştinţe. Pentru a sugera mai plastic raportul în care se găsesc noţiunile de mai
sus, să încercăm o paralelă cu următorul exemplu: dorim să exprimăm o idee. Ea se poate
exprima cu ajutorul unei propoziţii. Propoziţia este formată din cuvinte care sunt reprezentate
prin litere, de obicei pe o foaie de hârtie. Formal avem următoarele corespondenţe:
CUNOŞTINŢĂ IDEE
INFORMAŢIE PROPOZIŢIE
DATA CUVÂNT
LITERĂ, CIFRĂ, SEMN LITERĂ
Admitem apriori că informaţia nu are un caracter subiectiv. Cunoştinţa însă are evident
un caracter subiectiv la fel ca şi ideea; dar propoziţia care exprimă o idee, odată scrisă, este ceva
obiectiv. Acelaşi raport îl acceptăm între cunoştinţă şi informaţie. Analogia merge mai departe; o
idee se transmite de la un subiect la altul prin intermediul propoziţiei. În mod analog cunoştinţa
se transmite de la un subiect la altul prin intermediul informaţiei. Latura de conţinut a informaţiei
este o prerogativă a diferitelor ştiinţe. A confunda informaţia cu cunoştinţa ar însemna deci
înglobarea tuturor ştiinţelor într-o ştiinţă despre informaţii, ceea ce este absurd.
Acceptăm deci că informaţia este distinctă de cunoştinţă, că ea este forma dată unei
cunoştinţe pentru a permite comunicarea sau manipularea acesteia şi că este un concept obiectiv.
18
Informaţia, aşa cum am conceput-o până acum, are un sens foarte larg. Având în vedere
scopul lucrării de faţă, vom restrânge această arie şi ne vom referi în general la informaţii care
privesc aspectele economice în general şi întreprinderea în special.
a) Calitatea informaţiei
Informaţia prezintă interes doar dacă poate fi utilizată. Măsura în care informaţia poate fi
utilizată depinde, printre alţi factori, şi de calitatea ei. O informaţie de calitate trebuie să fie:
consistentă – adică să fie suficient de cuprinzătoare încât să poată furniza cât mai
multe cunoştinţe.
relevantă – adică să poată furniza acele cunoştinţe care ne lipsesc pentru luarea unei
decizii. O informaţie irelevantă pentru o anumită decizie poate fi relevantă pentru o altă decizie.
exactă – dacă informaţia este exactă conţinutul ei va reflecta situaţia reală a
fenomenului şi va influenţa de asemenea luarea deciziei. O informaţie inexactă are de cele mai
multe ori consecinţe grave.
oportună – adică să existe un decalaj corespunzător între momentul primirii
informaţiei şi momentul în care este necesară luarea deciziei. Cu alte cuvinte informaţia trebuie
să fie furnizată în timp util. O informaţie obţinută cu întârziere poate avea o valoare scăzută sau
poate să-şi piardă în întregime valoarea. Ea este un produs perisabil.
accesibilă – modul de prezentare a informaţiei joacă de multe ori un rol deosebit. Nu
este acelaşi lucru dacă informaţia primită este clară sau confuză, dacă trecerea de la informaţie la
cunoştinţă se face uşor sau cu multă dificultate.
b) Utilitatea informaţiei
Volumul informaţiilor existente într-o întreprindere este foarte mare şi în consecinţă

ridică numeroase probleme privind culegerea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea lor. Se pune
problema gestionării cu prioritate a informaţiilor care sunt utile şi debarasarea permanentă de
informaţiile care sunt sau devin inutile. Utilitatea unei informaţii este legată de un comportament
al întreprinderii (firmei), de un nivel de conducere sau de firmă în general. Există şi o categorie
de informaţii care chiar dacă nu sunt utile pentru moment, se prevede că vor putea fi utile în
viitor.
Studierea aprofundată a utilităţii informaţiilor va avea ca rezultat, pe lângă reducerea

costului de stocare al informaţiilor şi simplificarea accesului la o informaţie dorită, reducerea
considerabilă a documentelor şi bineînţeles reducerea aparatului birocratic. Din cauza lipsei unui
studiu sistematic privind utilitatea informaţiei, multe cadre de conducere sunt sufocate de
cantitatea de informaţii, dar cu toate acestea în multe situaţii nu dispun de cele necesare
fundamentării unor importante decizii. Acest fenomen poate fi amplificat şi de lipsa de
oportunitate a informaţiei pentru decizia respectivă.
Este necesar aici să punem în evidenţă existenţa a două categorii de informaţii şi anume
informaţii elementare şi informaţii agregate. Informaţiile elementare sunt cele rezultate din
constatări asupra unui obiect, fenomen etc., iar informaţiile agregate sunt cele obţinute ca urmare
a prelucrării informaţiilor elementare.
Gradul de agregare al informaţiilor este în directă legătură cu nivelul de decizie

(conducere) la care aceste informaţii sunt utile. Este vorba în fond despre aşa-numita piramidă
informaţională.
19
c) Reprezentarea informaţiei
Raţionalizarea fluxurilor informaţionale, eliminarea paralelismelor în înregistrarea şi

transmiterea informaţiilor, reprezentarea uzuală ne creează dificultăţi greu de învins. În acest caz
se recurge la codificarea informaţiei. A codifica o informaţie înseamnă a-i ataşa o combinaţie de
simboluri care se numeşte cod. Codul poate fi numeric, dacă simbolurile care îl compun sunt
cifre, alfabetic dacă simbolurile sunt litere şi alfanumeric dacă este reprezentat printr-o
combinaţie de cifre şi litere.
Formal şi denumirea este un cod, dar pe plan semantic diferă de acesta. Nimic nu
împiedică însă un cod să devină denumire dacă se acceptă ca o informaţie să fie denumită de
însuşi codul respectiv. Totuşi nu trebuie să uităm că operaţia de codificare este impusă de
prelucrarea informaţiilor, indiferent dacă această prelucrare este manuală, mecanică sau
automată.
Informaţia poate fi codificată în întregime sau poate fi codificată pe fiecare din cele două
componente. De obicei, cea care se codifică este componenta calitativă a informaţiei.
d) Prelucrarea informaţiei
Acumularea de cunoştinţe şi prelucrarea acestora în vederea unei utilizări ulterioare este

una din activităţile intelectuale de bază ale omului. Prelucrarea cunoştinţelor face posibilă
obţinerea de cunoştinţe noi prin intermediul mecanismelor deducţiei logice, cunoştinţe care nu ar
putea fi obţinute direct prin percepţie. Această prelucrare are loc pe plan semantic, fiind deci
proprie fiinţei umane.
În foarte multe cazuri prelucrarea cunoştinţelor poate fi înlocuită cu prelucrarea de

informaţii, acestea din urmă fiind numai o manipulare de formule scrise, realizate în exclusivitate
pe plan formal. În acest scop se transformă cunoştinţele în informaţii printr-un proces de trecere
de pe planul semnificaţiilor pe cel al reprezentărilor, se prelucrează informaţiile obţinându-se
informaţii agregate din care apoi se “extrag” cunoştinţele noi pe care le conţin. Acest proces este
realizat deci, după următoarea schemă:
Cunoştinţe ce urmează a se prelucra se

transformă în informaţii
Informaţiile se prelucrează cu mijloacele de

care se dispune, obţinându-se informaţii noi
Informaţiile noi, prin conştiinţa umană, se

transformă în cunoştinţe noi
20
Importanţa deosebită a acestui mod de obţinere a cunoştinţelor constă în faptul că

prelucrarea informaţiei se poate automatiza.
e) Componentele informaţiei
Orice informaţie are două componente de bază: o componentă calitativă sau

identificator şi o componentă de stare sau cantitativă. Elementul calitativ indică natura
obiectului, fie o valoare pe care el o are.
Unicitatea componentei calitative sau a componentei cantitative într-o informaţie nu este

obligatorie. Spre exemplu într-o listă cu realizările unui atelier de prefabricate pe o zi, o
informaţie se compune din numele prefabricatului şi cantitatea produsă. Avem deci o
componentă calitativă – numele – şi o componentă cantitativă – cantitatea produsă. Dacă la cele
de mai sus adăugăm şi costul diferitelor operaţii se obţine o informaţie cu două componente
cantitative. Trebuie însă să admitem că nu în toate informaţiile cele două componente figurează
explicit. Una din ele (de obicei componenta calitativă) poate lipsi, fiind subînţeleasă în contextul
generat de alte informaţii (fenomenul este similar celui întâlnit în propoziţiile eliptice).
f) Reprezentarea informaţiei
În mod curent informaţiile sunt reprezentate prin mijloace uzuale, cum ar fi cuvintele,
numerele, semnele, diferite reprezentări grafice etc. care se caracterizează printr-un grad ridicat
de accesibilitate. Reprezentarea uzuală vizează relaţia dintre informaţie şi cunoştinţă, este direct
inteligibilă.
Dacă dorim însă să grupăm informaţiile după diferite caracteristici, să le combinăm, să le

prelucrăm sau chiar să le transmitem, reprezentarea uzuală ne creează dificultăţi mari. De aceea
se recurge la codificarea informaţiei. Codul poate fi numeric, alfabetic şi alfanumeric.
g) Transmiterea informaţiei
Transmiterea informaţiei se face de la o sursă de informaţie către destinatarul informaţiei.

Sursa de informaţie este un element cuplat la un proces cu scopul de a genera informaţia prin
înregistrarea stărilor procesului respectiv. Destinatarul informaţiei este acel element care
recepţionează informaţia cu scopul de a valorifica semnificaţia sa. Transportul în spaţiu al
informaţiei de la sursă al destinatar se realizează prin canale de informaţie. Mulţimea
informaţiilor vehiculate între două elemente în cadrul procesului informaţional poartă denumirea
de flux informaţional. Reprezentarea grafică a fluxului informaţional se face cu ajutorul
organigramelor de flux cunoscute şi sub denumirea de Flow-chart. Aceste organigrame
constituie un suport grafic adecvat în activitatea de raţionalizare a fluxului informaţional. Este
necesar să relevăm aici existenţa a două tipuri de informaţii care sunt vehiculate în cadrul
organizaţiilor economice: informaţia de stare şi informaţia de decizie. Informaţia de stare este
purtătoare de cunoştinţe asupra proceselor trecute sau curente, asupra sistemului condus şi a
mediului ambiant. Informaţia de decizie este purtătoarea deciziilor având ca scop declanşarea
anumitor acţiuni.
21
Cap. 3. Modalităţi de organizare a datelor supuse prelucrării automate
3.1. Definirea şi obiectivele organizării datelor
organizarea datelor – procesul de identificare, definire, structurare şi memorare a

datelor
importanţa organizării datelor – eficienţa prelucrării
definirea unor structuri de date – necesită cunoaşterea diferitelor metode de
structurare
Procesul de organizare a datelor vizează următoarele activităţi:

definirea, structurarea, ordonarea şi gruparea datelor în colecţii de date
stabilirea structurilor adecvate de date
stabilirea legăturilor (relaţiilor) între elementele unei colecţii şi între colecţiile de date
reprezentarea datelor pe suporturi tehnice de memorie
realizarea procedurilor corespunzătoare de prelucrare.
Obiectivele urmărite în organizarea datelor:

timpul de acces la date să fie minim
spaţiul de memorare internă şi externă ocupat de date să fie cât mai redus
unicitatea datelor, sau o redundanţă minimă în beneficiul unui acces mai rapid la date
sistemul ales de organizare a datelor să reflecte, pe cât posibil, toate legăturile dintre
obiectivele, fenomenele, procesele economice pe care aceste date le reprezintă
să permită schimbarea structurii datelor şi a relaţiilor dintre acestea fără a fi necesară
modificarea programelor care le gestionează (flexibilitatea datelor)
3.2. Evoluţia metodelor şi tehnicilor de organizare a datelor
1) Fişiere de date (FD)

2) Baze de date (BD)
3) Bănci de date (BnD)
(FD) – dezvoltarea necontrolată, fără un plan de dezvoltare a unui sistem de prelucrare:

redundanţă mare, duplicări, izolarea datelor, dificultăţi în accesarea datelor, securitatea datelor,
integritatea datelor, dificultăţi în accesarea datelor.
(BD) – o colecţie de elemente grupate împreună pentru a satisface nevoile informaţionale

ale unei activităţi particulare sau ale unei organizaţii.
Avantajele unei BD:

o BD serveşte întreaga organizaţie (nu numai un tip de aplicaţie)
datele se introduc doar o singură dată
se evită duplicarea
folosire eficientă a personalului, utilizare optimă de resurse
(BnD) – reprezintă o mulţime de date organizată în scopul optimizării procesului de

înserare, eliminare, căutare şi modificare a datelor sau a relaţiilor între acestea, independent de o
anumită aplicaţie. (bănci de date bibliografice, centre nervoase ale organizaţiei).
22
3.3. Organizarea datelor în baze de date
3.3.1. Niveluri de organizare a datelor
Datele cu care operează calculatoarele, pentru a putea fi prelucrate, trebuie organizate în

grupări logice.
Baza de date este o astfel de colecţie de elemente asociate logic, reprezentând nivelul cel
mai înalt în ierarhia organizării datelor în vederea procesării computerizate.
Baza de date Baza de date
Fişier 1 Fişier n Fişier 1 Fişier n
Articol 1 Articol n Articol 1 Articol n
Câmp 1 Câmp n Câmp 1 Câmp n
Ierarhia organizării datelor
Când colecţia de date este divizată în subcolecţii disjuncte din punct de vedere al
conţinutului informaţional, se poate vorbi de o colecţie de baze de date, denumită sistem de baze
de date.
Un scop major al sistemelor de baze de date este acela de a oferi utilizatorilor o viziune
abstractă asupra datelor, această preocupare fiind numită abstractizarea datelor.
Abstractizarea datelor constă în aceea că sistemul ascunde anumite detalii asupra modului
în care sunt păstrate şi memorate datele, degajând utilizatorul de sarcina de a cunoaşte întreaga
structură a BD.
Abstractizarea putându-se produce pe câteva niveluri de abstractizare. Se ajunge astfel la

o gestiune independentă a structurii generale a BD, structură care poartă numele de structură
virtuală sau nivel virtual de organizare a datelor.
Există trei niveluri de abstractizare a structurii organizării datelor:

1. nivelul fizic sau structură fizică (physical level)
2. nivel virtual, structură virtuală sau nivel conceptual (conceptual level)
3. nivel logic, structură logică sau nivel vizual (view level)
23
Nivelul fizic (structura fizică)
Este nivelul cel mai de jos de abstractizare care se referă la modul CUM sunt memorate
realmente datele pe suport fizic. Nivelurile de referinţă fiind: volum magnetic, cilindru, pistă,
sector, bloc, octet, bit. Structura fizică a BD este problema inginerului de sistem.
Nivelul conceptual (structura virtuală)
Este un nivel de abstractizare care se interpune între nivelul fizic şi cel logic, constituind
elementul de noutate al sistemelor de BD, spre deosebire de cele clasice. La acest nivel se
descrie CE fel de date sunt memorate în fapt în baza de date, precum şi relaţiile care există între
acestea. Structura virtuală este problema administratorului bazei de date, persoana cu rol cheie în
definirea datelor din BD la acest nivel, astfel încât ea să satisfacă cerinţele tuturor utilizatorilor în
condiţii de redundanţă minimă şi control al datelor.
Nivelul vizual (structura logică)
Este nivelul cel mai înalt de abstractizare, prin descrierea doar a unei părţi din întreaga
BD – aceea care interesează pe fiecare utilizator în parte. Simplifică interacţiunea utilizatorilor
cu sistemul de BD. La acest nivel fiecare utilizator vede structurarea datelor în funcţie de
necesităţile aplicaţiei pe care o rezolvă. Nivelul logic corespunde deci programatorilor de
aplicaţii.
NIVELUL
STRUCTURA LOGICĂ STRUCTURA LOGICĂ STRUCTURA LOGICĂ VIZUAL
a datelor a datelor ….. a datelor pct. de vedere al
coresp. aplicaţiei 1 coresp. aplicaţiei 2 coresp. aplicaţiei n
programatorului
de aplicaţie
NIVELUL
STRUCTURA VIRTUALĂ CONCEPTUAL
A BAZEI DE DATE pct. de vedere al
administratorului
bazei de date
STRUCTURA FIZICĂ A BAZEI DE DATE NIVELUL

FIZIC
pct. de vedere al
….. inginerului de
sistem
Relaţia dintre cele 3 niveluri de organizare a datelor în BD
24
3.3.2. Obiectivele băncilor de date
Obiectivul general al sistemelor informaţionale – creşterea eficienţei activităţii de bază;

obiectivul specific : asigurarea cu informaţii necesare şi suficiente, de o calitate
corespunzătoare şi în timp util a nivelurilor de decizie şi/sau de informare din sistemul dat.
BANCA DE DATE: îşi propune realizarea unor obiective specifice, care însumate îi
conferă o superioritate comparativ cu celelalte metode şi tehnici de organizare a datelor.
Obiective pentru proiectarea unei bănci de date:
1. asigurarea independenţei datelor faţă de programele de aplicaţii şi invers: posibilitatea de a

modifica o schemă de definire la un nivel fără a afecta schema de definire la nivelul imediat
superior:
independenţa fizică a datelor
independenţa logică a datelor.
2. controlul redundanţei datelor – SGBD
3. asigurarea consistenţei datelor
4. asigurarea integrităţii datelor
5. sporirea securităţii datelor – autorizare acces
6. sporirea protecţiei datelor împotriva unor distrugeri neintenţionate sau chiar intenţionate –
copii de siguranţă (back-up) (se ocupă administratorul băncii de date)
7. facilităţi de utilizare a bazei de date
folosirea datelor de către mai mulţi utilizatori
accesul utilizatorilor la date în mod facil
o mai mare cantitate de informaţie disponibilă utilizatorilor
control centralizat al datelor
utilizarea băncii de date prin diferite limbaje de programare
furnizarea unui limbaj de interogare a datelor
accesul la informaţii după o multitudine de criterii de regăsire
utilizarea meniurilor de asistenţă
3.3.3. Clasificarea bazelor de date
I. După domeniul de activitate:

universale
specializate
II. După modelul datelor selectate în baza de date:

de tip arborescent – operează ca entităţi între care există relaţii de subordonare de tip
ierarhic
de tip reţea – asigură legături de orice natură între entităţile componente
de tip relaţional – operează cu tabele bidimensionale care au o structură formată din
atribute, înregistrări (tupluri), domenii şi valori. Atributul este denumirea generică
dată coloanei, ale cărui valori reale constituie domeniile tabelului. Linia =
înregistrare. La intersecţia unui atribut cu un tuplu se localizează valoarea reală.
orientate pe obiect – obiectele sunt abstractizări ale entităţilor lumii reale, fiind
caracterizate prin stare şi comportament. Starea unui obiect este exprimată prin
valorile atributelor sale, iar comportamentul obiectului printr-un set de metode sau
operaţii care acţionează asupra atributelor sale. Obiectele care au acelaşi fel de
25
atribute şi comportament fac parte din acelaşi tip sau clasă. Clasele sunt aranjate într-
o ierarhie în care fiecare clasă moşteneşte toate atributele şi metodele superclasei din
care face parte.
III. După gradul de centralizare a datelor

centralizate – prelucrare integrală a datelor în mod global
descentralizate – prelucrare parţială pentru o parte a structurii organizatorice.
IV. După modul de prelucrare a datelor:

locale – sunt operaţionale în nodurile reţelei de calculatoare
distribuite – sunt stocate în fişiere în toate nodurile unei reţele de calculatoare, având
rolul de a satisface atât cerinţele specifice ale unui nod de date, cât şi cele globale ale
tuturor nodurilor.
V. După limbajele utilizate în prelucrarea datelor:

autonome – sunt rezultatul unor SGBD-uri care deţin limbaje proprii
cu limbaje gazdă – sunt rezultatul unor SGBD-uri care utilizează la crearea,
actualizarea şi interogarea BD limbaje de nivel înalt sau extensii ale acestora
mixte.
Alte clasificări ale BD:
¾ după destinaţia lor:

pentru informaţii curente şi servicii
pentru bănci de date
cu interogare pe verticală
¾ după finalitatea datelor manevrate

de personal
informaţionale
pentru gestiunea economică.
26
SISTEM CONDUCĂTOR
intrări ieşiri
ieşiri
intrări
MEDIUL
EXTERIOR
intrări ieşiri
Baze de
date
ieşiri intrări
ieşiri intrări
intrări ieşiri
SISTEM CONDUS
SISTEMUL ÎNTREPRINDERE (ORGANIZAŢIE)
Locul băncii de date în sistemul întreprindere
27
Capitolul IV
Sisteme informatice de asistare a deciziei în managementul contemporan
4.1 Sistemul holonic
Teoria sistemelor identifică 2 perioade în evoluţia acestora:

- 1930-1980 – perioada concepţiei clasice asupra sistemelor;
- după 1980 – perioada concepţiei holonice asupra sistemelor.
Termenul de holon provine din limba greacă de la „holos” şi desemnează un întreg
dedus în părţi. Este vorba aici de sisteme care operează în cadrul altor sisteme.
Un sistem holonic este un sistem de referinţă în cadrul căruia funcţionează 2 sau
mai multe sisteme autonome adică n entităţi. În funcţie de valoarea lui n avem 2 situaţii :
a) dacă n = 2 => caz particular în care se apropie de abordarea clasică;
b) dacă n > 2 => caz specific al sistemului holonic cu diferenţe majore faţă de concepţia
clasică.
Trăsăturile sistemului holonic:
- este în toate cazurile un sistem deschis;
- se pot constitui sisteme holonice de tip socio-economice sau socio-tehnice;
- presupune introducerea unor limitări în procesul de operare;
- desprinderea şi ataşarea faţă de sistemele autonome pot avea loc în planul abstract;
- apar deficienţe legate de rol, funcţii, optimizare, proprietăţi comparativ cu sistemele
autonome; optimizarea vizează atât sistemele componente cât şi sistemele de referinţă;
- un tip particular de holon îl reprezintă sistemul activităţii umane.
28
S1
S2
INTRĂRI Sistemul IEŞIRI

informatic S3
S4
Modelul de bază a sistemului holonic
Aportul tehnologiei informatice devine esenţial în managementul oricărei

organizaţii. Administrarea firmelor holonice va avea la bază noile tehnologii informatice şi
avantajele oferite de echipamentele informatice performante.
Folosirea reţelei holonice favorizează exploatarea cunoaşterii ca un nou tip de
sursă. Informaţiile prelucrate de astfel de reţele pot fi defalcate în informaţii despre
calitate, despre feedback-ul sistemelor, de mentenanţă, ecologice etc.
Managerii trebuie să-şi adapteze permanent profilul general şi stilul de
management în raport cu exigenţele impuse de mediul concurenţial în care se desfăşoară
activitatea.
Managementul holonic se va baza pe exploatarea cunoaşterii clasice dar şi pe
cunoaşterea inconştientă (cunoaştere bazată pe intuiţie, imaginaţie…)
4.2 Noi concepte privind procesele de afaceri
Economia modernă impune organizarea activităţilor pe bază de procese şi nu pe

operaţii separate conform principiului diviziunii muncii. Prin proces vom înţelege aici un
ansamblu de activităţi desfăşurate de o firmă plecând de la regula foii albe, adică făcând
abstracţie de procedurile şi tehnicile urmate anterior.
29
Regândirea şi reproiectarea radicală a procesului de afaceri în vederea creşterii

performanţelor economice se numeşte reengineering. În toate, tehnologia informatică va
avea un rol fundamental pentru a depăşi vechile reguli şi pentru formularea altora posibil
de aplicat.
Astfel de reguli sunt:
- informaţia apare simultan în oricâte locuri este nevoie;
- un salariat cu pregătire generală poate executa lucrările unui expert;
- valorificarea simultană a avantajelor centralizării şi a elementelor pozitive specifice
descentralizării;
- procesul de luare a deciziilor presupune integrarea atribuţiilor fiecărui angajat;
- schimburile rapide de informaţii între participanţii din locaţii diferite;
- proiectele şi planurile pot fi actualizate şi revizuite instantaneu.
Toate acestea demonstrează rolul în creştere a tehnologiilor informatice. Pentru

multe firme totuşi, efortul financiar este mare; acestea caută o variantă optimă din
multitudinea de soluţii tehnice şi economice existente în prezent. De asemenea, firmele
trebuie să aibă în vedere modul în care infrastructura informaţională a firmei se
intersectează cu infrastructurile publice şi cu cele specifice noii industrii (a internetului, a
comerţului electronic).
Vorbim de un concept nou, cel de IT, definit prin totalitatea investiţiilor efectuate
de o firmă în tehnica de calcul, comunicaţii, pentru elemente de hardware şi software
pentru suportul de stocare a datelor cât şi în personalul care furnizează aceste servicii.
Toate acestea reprezintă portofoliul IT în strânsă dependenţă cu infrastructurile
ramurilor industriale (de exemplu sistemele de plăţi ale băncilor, sisteme de rezervare ale
liniilor aeriene) şi cu cele publice (de exemplu furnizorii de servicii internet şi de
telecomunicaţii).
Capitolul V
Sisteme informatice de asistarea a deciziei (SIAD)
5.1. Ce înseamnă SIAD
Contextul economico-social actual a impus supervizarea procesului economic

decizional prin intermediul unor tehnologii informatice tot mai complexe, astfel au apărut
sistemele informatice care au drept obiectiv principal asistarea decidentului în diferite faze
ale procesului de decizie. Implementarea în practică a acestor sisteme ridică diverse
probleme pe plan informaţional, financiar, tehnologic şi uman.
Termenul de SIAD are accepţiuni multiple:
- Sistem informatic pentru management – Management Information System – MIS;
- Sistem informatic pentru decidenţi – Executive Information System – EIS.
SIAD presupune:
- un sistem - arhitectură complexă privită ca entitate;
30
- interactiv, se referă la rolul important pe care îl poate avea omul în funcţionarea SIAD;
- de asistare a deciziei, cu precizarea că decizia nu este luată de sistem.
Little în anii ’70 defineşte SIAD ca un model bazat pe un set de proceduri pentru
procesarea datelor şi pentru asistarea unui manager în procesul de luare a deciziilor. Un
astfel de sistem trebuie să fie simplu, flexibil, uşor de manipulat şi complet în vederea
furnizării rezultatelor finale.
Un an mai târziu Klein şi Tixier identifică situaţiile în care se face apel la un SIAD
şi anume:
- existenţa unor factori esenţiali (raţionamentul, intuiţia şi experienţa decidentului);
- găsirea soluţiilor optime ce implică activităţi legate de căutarea informaţiilor necesare,
gestionarea datelor, modelarea şi structurarea modelelor;
- deciziile au la bază criterii numeroase care adesea pot fi conflictuale şi dependente de
utilizatori.
Steven Alter defineşte SIAD ca fiind sisteme destinate managerilor ce au ca obiect
principal eficacitatea deciziilor spre deosebire de sistemele tradiţionale folosite de
operatori şi care au ca obiect eficienţa şi consistenţa datelor.
Moore şi Chang demonstrează că un astfel de sistem este extensibil, capabil să
suporte analize ad-hoc şi să modeleze decizia, fiind orientat către viitor şi utilizat pe un
interval de timp neregulat şi nedeterminat.
Keen în 1978 defineşte SIAD ca un produs al procesului de dezvoltare în care
managerul, proiectantul şi sistemul sunt capabili să se influenţeze reciproc cu rezultate în
evoluţia sistemului.
Holsapple şi Whiston definesc particularităţile unui SIAD în 1996 astfel:
- conţine o bază de cunoştinţe care reflectă unele aspecte ale lumii decidentului;
- permite achiziţionarea şi gestionarea unor cunoştinţe descriptive sau de altă natură
(reguli, proceduri);
- asigură selectarea unui set de cunoştinţe în scopul vizionării acestora pentru extragerea
unor informaţii necesare procesului decizional;
- oferă facilităţi de prezentare a unor cunoştinţe ad-hoc sau de elaborare a unor rapoarte
periodice;
- dispune de modul prin care se poate interacţiona direct cu decidentul şi îi asigură acestuia
flexibilitate în alegerea soluţiilor sau în gestionarea cunoştinţelor.
Prin sintetizarea celor prezentate anterior un SIAD poate fi definit ca “un sistem
interactiv, flexibil şi adaptat rezolvării problemelor nestructurate pentru ameliorarea
procesului decizional în management ”.
Apelarea la tehnologiile informatice se face doar în anumite faze ale actului
decizional şi îi lasă factorului de decizie controlul derulării operaţiilor de rezolvare.
Trăsăturile esenţiale ale unui SIAD sunt:
- este un sistem informatic asistat de calculator;
- furnizează asistenţă decidenţilor pentru problemele care nu sunt în totalitate
structurate;
- combină raţionalitatea umană cu prelucrarea automatizată a informaţiei;
- controlul derulării procesului de decizie revine decidentului;
31
- este un instrument ce influenţează eficacitatea procesului de decizie mai mult decât

eficienţa procesului decizional (adoptarea unor decizii satisfăcătoare).
5.2 Evoluţia SIAD
Evoluţii semnificative ale domeniului au fost înregistrate în ultimele 3 decenii. Unii

specialişti îl susţin pe Peter Keen care considera cercetările domeniului îndreptate către
studiile teoretice şi documentaţiile tehnice desfăşurate la MIT în anii ‘60.
Scott Morten a marcat debutul preocupărilor legate de studierea, definirea şi
implementarea sistemelor informatice folosite în procesul decizional pentru producţie,
marketing, politici de preţ şi publicitate.
În 1989 Morton şi Gorry abordează suportul decizional sub forma unei matrice
astfel:
- pe linii se regăsesc tipurile de decizii (structurate, semistructurate şi nestructurate);
- pe coloane se identifica nivelurile proceselor de conducere (strategic, tactic, operaţional).
In general managerii la nivel operaţional folosesc surse interne de informaţii de
natură repetitivă; ei apelează la puţine date istorice sau la surse externe. Managerii care
decid la nivel tactic apelează mai mult la informaţii istorice pentru a previziona anumite
evenimente viitoare. Managerii strategici folosesc foarte multe surse de date externe care
le furnizează atât o imagine de ansamblu despre strategia firmelor concurente cat şi
informaţii privind tendinţele noi de pe piaţă. De asemenea, managerii nivelului strategic au
nevoie de date agregate şi de calitate superioara în timp ce managerii operaţionali apelează
mai mult la date de detaliu şi pun accent pe aspectul calitativ al acestora.
5.3 Caracteristicile unui SIAD
Particularităţile fundamentale ale SIAD în raport cu facilităţile pe care le asigură

sunt:
A) Asigura rezolvarea problemelor semistructurate de decidenţii implicaţi în procesul de
conducere.
Modul de rezolvare al unei probleme e puternic influenţat de natura acesteia şi de
tipul situaţiei decizionale. Deciziile pot fi împărţite în 3 mari categorii:
- structurate – apar în toate fazele procesului decizional, au obiective bine definite şi au
drept avantaj faptul că toate variabilele sunt cunoscute şi complet programate;
- semistructurate – apar atunci când problemele pot fi doar parţial structurate şi apelează
la creativitatea şi intuiţia umana;
- nestructurate – apar atunci când obiectivele sunt greu de cuantificat şi e aproape
imposibil să se proiecteze o soluţie viabila; SIAD în acest caz oferă decidentului doar
suportul necesar pentru soluţionarea părţilor structurabile ale problemei.
B) Asistarea deciziilor se poate realiza la toate nivelurile de conducere, de la managerii
operaţionali la top manageri.
In acest sens se impune adaptarea şi actualizarea sistemelor în funcţie de nivelul
conducerii. La nivel tactic deciziile sunt complexe iar volumul de informaţii utilizat e
mare. La nivel strategic deciziile sunt orientate către probleme legate de performantele
32
organizaţiei, iar la nivel operaţional deciziile sunt luate pe termen scurt şi au adesea
caracter repetitiv.
C) Dispune de resurse pentru susţinerea procesului decizional în toate fazele sale şi poate
fi adaptat diverselor stiluri decizionale.
Identificam aici următoarele faze ale procesului decizional:
1. Identificarea problemei care se bazează pe cercetarea informaţiei. Arta decidentului
consta în definirea adevăratei probleme pentru a găsi soluţii corespunzătoare. Rolul SIAD
e acela de accesare rapidă şi eficientă a surselor de date interne şi externe organizaţiei; de
analiză a ansamblului de informaţii.
2. Modelarea fenomenului care a generat problema prin prisma modalităţilor de
structurare şi utilizare a informaţiilor. Cea mai utilă practică în reprezentarea unei situaţii
reale e cea a modelarii. Generarea alternativelor pentru problemele structurate poate fi
furnizata de SIAD prin intermediul unor metode standard sau specializate. Construirea
modelelor alternative pentru problemele complexe impune o anumita experienţă ce poate
fi furnizată de om sau de un sistem expert întrucât SIAD-ul nu face o varianta a variantei
optime.
3. Definirea deciziei sau a variantelor decizionale. La nivelul organizaţiei procesul de
informare se materializează prin posibilitatea adoptării deciziei sau a variantelor
decizionale pe baza informaţiilor rezultate din activitatea de modelare.
SIAD-urile pot constitui un punct de sprijin din cadrul procesului prin analize de tip
„what – if” sau „goal – seeking”.
4. Implementarea deciziilor propuse
5.Evaluarea deciziilor adoptate. Problema aprecierii deciziei adoptate nu se
fundamentează în mod exclusiv prin prisma efectelor directe sau indirecte pe care decizia
le generează pe plan managerial sau organizaţional.
D) Permite decidentului să controleze procesul decizional.
In cadrul unei organizaţii decizia se manifestă ca o activitate ce se finalizează cu
selecţia uneia din variantele prezentate, iar decidentul trebuie să aibă controlul asupra
acestei selecţii finale. SIAD-ul devine astfel un suport al procesului de selecţie chiar daca
acesta doar extinde capacitatea de luare a deciziilor.
E) Poate asista mai multe decizii interdependente şi/sau secvenţiale, având în vedere
faptul că în practica economica majoritatea deciziilor sunt intercorelate.
SIAD-urile generează decizii mult mai consistente şi mai obiective având în vedere
faptul că se bazează pe o analiză completă a informaţiilor şi sunt realizate cu aportul direct
sau indirect al celor implicaţi. Astfel deciziile au şanse mai mari de a fi implementate cu
succes în practică.
F) Permite îmbunătăţirea eficacităţii procesului decizional.

De gradul în care decizia atinge obiectivele predefinite în cadrul organizaţiei
depinde eficacitatea procesului de stabilire a deciziilor. Facilităţile oferite de SIAD trebuie
să urmărească şi modul în care acesta contribuie la realizarea obiectivelor.
G) E un sistem adaptabil în timp fiind dezvoltat, în general, printr-un proces iterativ-
evolutiv.
Decidentul trebuie să aibă un comportament reactiv în utilizarea SIAD-urilor; să
sesizeze modificarea condiţiilor de mediu şi a preferinţelor manageriale. Folosirea unui
33
prototip iterativ în proiectarea şi construirea unui astfel de sistem poate fi o soluţie viabilă
pentru satisfacerea exigentelor utilizatorilor.
În general sistemele sunt proiectate pentru anumite situaţii decizionale ce nu pot fi
generalizate. La acestea se adaugă creativitatea, intuiţia sau imaginaţia care deocamdată
nu pot fi automatizate.
Noţiunea de SIAD universal nu există.
Decidentul e obligat să coordoneze multiple sisteme care comunica între ele,
integrarea acestora e complexa şi destul de incerta. Specialiştii în domeniu au încercat să
proiecteze şi să dezvolte SIAD-uri care stimulează creativitatea şi procesul de învăţare şi
care pot oferi facilităţi suplimentare de întreţinere, gestionare şi dezvoltare a bazei de
cunoştinţe necesare procesului decizional. SIAD-ul reprezintă cea mai flexibila şi
interactiva soluţie în domeniul tehnologiile informatice care asista adoptarea unei decizii
în condiţiile în care problemele nu sunt structurate, deci nu dispunem de modele stabile
sau reguli riguros definite.
Trebuie să facem diferenţierea intre sistemele informatice de gestiune (care
reprezintă metoda tipică de furnizare a unor rapoarte predeterminate în funcţie de care
decidentul adopta o decizie bine fundamentata) şi sistemul de asistare a deciziei care
permit introducerea treptata pe diferite niveluri a datelor de intrare, modelarea acestora
prin diferite tehnici conducând în final la obţinerea unor rezultate ce vor fi evaluate de
decident.
Calităţile indispensabile ale unui SIAD:

- simplitate, în sensul că modelele folosite trebuie să conţină numai fenomenele importante
eliminând tendinţa de a adaugă detalii;
- robusteţe, prin eliminarea posibilităţii de a furniza răspunsuri incorecte sau false;
- adaptabilitate, pentru că sistemul trebuie să fie capabil să integreze şi să actualizeze cu
uşurinţa noi informaţii;
- exhaustivitate, pentru că descrierea structurii modelelor folosite trebuie să permită
tratarea unui număr cât mai mare de fenomene fără să genereze o complexitate ridicata;
- naturaleţea comunicării concretizată în faptul că decidentul trebuie să poată schimba uşor
intrările şi să obţină rapid rezultatele; aceasta depinde de calitatea interfeţei care asigură
dialogul om – calculator.
5.4 Clasificarea SIAD- urilor
În literatura de specialitate apar mai multe criterii după care se clasifică SIAD-urile.
Astfel aveam drept criterii:
- felul asistenţei acordate de un SIAD în practica decizională;
- frecvenţa de utilizare a acestora;
- complexitatea procedurilor existente în structura aplicaţiei;
- modalitatea de orientare a SIAD-urilor către date, modele, text sau reguli standard;
- numărul de utilizatori existenţi în procesul decizional.
34
Cea mai importantă clasificare este cea care împarte SIAD-urile în funcţie de
măsura în care soluţia oferită de sistem este structurată pe baza modelării / analizei
datelor. Vom avea:
1. SIAD-urile orientate pe modele care au principii de funcţionare bazate pe modelul
cantitativ şi efectuează analize de tipul „what-if”, antrenând activităţi de simulare
optimizare, previziune, rezultatele obţinute se pot concretiza în acţiuni sugerate de procesul
decizional.
2. SIAD-urile orientate pe date se bazează pe analiza unui volum mare de informaţii
stocate în cadrul sistemului informatic în diferite momente de dezvoltare ale acestuia.
Utilizarea are drept efect extragerea de informaţii utile din ansamblul de date
disponibile. Stocarea datelor se realizează sub forma unor depozite de date de tip Data
Warehouse iar analiza se fundamentează pe noile tehnologii informaţionale Data Mining,
care presupun explorarea şi căutarea datelor şi OLAP (procesarea analitică on-line).
Un alt criteriu important grupează SIAD-urile în funcţie de tipul sistemului care
asigură managementul informaţiilor.
1. SIAD-urile orientate pe text care evidenţiază necesitatea prelucrării şi reprezentarea

textului într-o formă cât mai accesibilă cu scopul de a asigura gestionarea rapidă şi
eficientă a datelor de către decident. În acest caz SIAD-ul va crea, va revizui şi vizualiza
automat unele documente, va identifica locaţiile aferente unor colecţii mari de date, va
grupa, fuziona şi expedia documentele utilizând tehnologii diverse: hipertext, instrumente
web…etc.
2. SIAD-urile orientate pe baze de date în cadrul cărora baza de date a organizaţiei este
componenta esenţială a sistemului. Gestionarea bazelor de date presupune identificarea
tehnicii de date a acestora, precizarea modului de acces şi formularea unor interogări care
să corespundă obiectivelor propuse.
Organizarea bazelor de date se poate face în fişiere sau poate avea forme specifice:
baze de date relaţionale, ierarhizate, obiectuale, multidimensionale. Baze de date
relaţionale sunt mai rigide datorită volumului mare de date folosite şi de aceea sunt mai
puţin utilizate. SIAD-urile orientate pe baze de date sunt preferate pentru că dispun de
facilităţi de interogare puternice şi au capacitatea de a genera situaţii de sinteză complexe.
3. SIAD- urile orientate pe procesoare de tabele. Acestea se bazează pe organizarea datelor
sub formă tabelară asemenea unei matrici.
Un procesor de tabele este un instrument software care permite utilizatorului să
descrie modelele în scopul efectuării unor analize cât mai pertinente. Acesta dispune de
tehnici şi metode care permit vizualizarea situaţiilor finale şi manipularea informaţiilor
procedurale.
Metoda de bază constă deci în introducerea valorilor aferente unui parametru într-
un tablou matricial iar modificarea acestora implică reacţii în lanţ asupra tuturor
elementelor care depind de acel parametru. Modulul se construieşte pe bază de obiecte
(concepte) şi relaţii (ecuaţii) între obiecte.
De exemplu putem avea o cercetare inteligentă care determină creşterea
rentabilităţii firmei. Pornind de la acest nivel se pot lua măsuri pentru creşterea veniturilor,
măsuri ce să determine scăderea cheltuielilor toate în scopul creşterii rentabilităţii.
În situaţia în care decidentul gestionează mai multe foi de calcul apare posibilitatea
de a se consacra unei cercetări artistice.
35
4. SIAD-urile orientate pe reguli presupun existenţa unui ansamblu de reguli în cadrul unei
componente speciale numită sistem de gestiune a cunoştinţelor utilizând formalisme de
prezentare proprii inteligenţei artificiale.
După frecvenţa utilizării lor, SIAD – urile mai pot fi:
1. SIAD-urile organizaţionale care permit descrierea unor obiective clare pentru asistarea
deciziilor ce se repetă în mod frecvent în cadrul organizaţiei. Acestea impun un grad mare
de interactivitate între utilizatori şi SIAD-ul asociat.
2. SIAD-urile ad-hoc care gestionează problemele specifice asupra cărora nu se pot emite
previziuni sau care se găsesc destul de rar în cadrul procesului decizional. Datorită
costurilor ridicate pe dezvoltarea unor astfel de programe, utilizarea sistemelor devine
ineficientă şi este doar o soluţie extremă.
36
Capitolul VI
Arhitectura unui SIAD
Structura sistemelor de asistare a deciziilor trebuie să reflecte modul în care se

realizează combinarea elementelor componente, interdependenţa dintre ele, ansamblul de
date externe şi interne gestionate în cadrul organizaţiei, bazele de date, modelele,
instrumentele software, utilizate la diferite niveluri ale firmei.
Pentru conceperea arhitecturii unui SIAD trebuie să avem în vedere:
- compatibilitatea sistemului ceea ce presupune că resursele acestuia să poată fi partajate
de toţi utilizatorii implicaţi în procesul decizional;
- inter-operabilitatea sistemului, care asigură posibilităţi suplimentare de manipulare si
gestionare a informaţiilor în cadrul sistemului;
- evolutivitatea sistemului în sensul că acele componente care îndeplinesc o singură
funcţie în structura sistemului nu trebuie să constituie un obstacol în dezvoltarea viitoare a
organizaţiei.
Un prim model de arhitectură al SIAD a fost elaborat în 1982 de Sprague şi
Carlson. Aceştia considerau că elementele componente sunt:
- componenta de gestiune a datelor;
- componenta de gestiune a modelelor;
- componenta de gestiune a dialogului cu utilizatorul.
De asemenea au identificat următoarele stiluri de dialog:
- interfaţa de tip “ linie de comandă ”;
- interfaţa meniu;
- interfaţa de tip întrebare – răspuns;
- interfaţă bazată pe forme.
Power abordează SIAD-ul prin prisma a 4 componente:
- interfaţa, percepută ca fiind elementul esenţial al structurii;
- subsistemul bazei de date care cuprinde atât baza de date cât şi sistemul de gestiune al
acesteia. SIAD-urile orientate pe date apelează la depozitele de date iar procesul de
extragere, prelucrate, încărcare şi indexate implică activităţi destul de complexe;
- setul de modele şi instrumente analitice care sunt o componentă importantă mai ales
pentru SIAD-urile orientate pe modele în acest caz software-ul pentru gestiunea modelelor
poate fi stocat pe acelaşi server cu bazele de date;
- componenta pentru asigurarea comunicaţiei are în vedere modul cum sunt organizate
resursele hardware cum sunt distribuite software-ul şi datele în sistem, precum şi
modalităţile de integrare şi conectare fizică a componentelor sistemului.
În viitor perfecţionarea tehnologiilor aferente SIAD trebuie să aibă drept obiectiv
principal îmbunătăţirea interacţiunii dintre decident şi SIAD.
37
6.1. Gestiunea datelor
Aceasta presupune încărcare, stocarea, organizarea şi actualizarea datelor relevante,

controlul securităţii datelor şi a modului de acces la acestea, proceduri de integrare şi
administrare. Într-un SIAD bazele de date nu au doar funcţia de stocare pasivă a
informaţiilor ci participă activ la funcţionarea acestuia.
Iniţial bazele de date înregistrează informaţii brute. Acestea sunt structurate şi
gestionate pentru o prelucrare ulterioară prin intermediul SIAD-ului.
Într-un mediu decizional de faceri utilizarea eficientă a resurselor informaţionale
depinde de relaţiile existente între date informaţionale şi cunoştinţe. În acest context putem
considera informaţia ca acea dată care aduce noi cunoştinţe utilizatorilor săi, care modifică
percepţia asupra realităţii şi reduce gradul de incertitudine. Datele devin informaţii doar
prin prisma unui model interpretativ propriu receptorului. De ex: datele din bilanţul
contabil devin informaţii doar pentru cel ce cunoaşte modelul contabil.
Relaţiile dintre cele 3 elemente: date, informaţii şi decizii apar sub diverse forme
astfel:
1. date – cunoştinţe – informaţii atunci când avem nevoie de cunoştinţe pentru a procesa
datele în informaţii;
2. cunoştinţe – date – informaţii situaţia care poate exista numai dacă se admite că se ştie
unde trebuie căutate datele ce produc informaţia cerută;
3. informaţii – date - cunoştinţe caz în care informaţia este prelucrată şi se stabileşte
decizia iar manifestarea ei poate conduce la noi cunoştinţe.
Exemple de date: empirice, neprocesate, valabile din experienţe anterioare, rezultate ale
procesului decizional curent.
Exemple de informaţii:interne obţinute din procesarea datelor sau din alte surse
informaţionale, externe organizaţiei.
Exemple de cunoştinţe: acumulate şi valabile la începutul procesului decizional, obţinute
din transformarea datelor brute în informaţii, extrase din informaţii achiziţionate în timpul
procesului decizional.
O condiţie esenţială a SIAD-urilor moderne este existenţa unei baze de date cu o
structură bine definită şi cu informaţii de calitate superioară.
Factorii care diferenţiază datele operaţionale şi datele pentru suportul decizional

sunt:
1. Structura datelor. La nivel operaţional datele sunt stocate în baze de date relaţionale în
cadrul cărora relaţia este normalizată pentru eliminarea eventualelor anomalii. Datele
folosite în informaţia decizională au o structură integrală şi nu intră în detalii ele reprezintă
doar agregări ale datelor operaţionale.
2. Agregarea. Datele operaţionale pot fi agregate numai dinamic însă cele folosite pentru
suportul decizional permit şi analize complexe.
3. Dimensiunea datelor. Datele aferente mediului decizional sunt multidimensionale, iar
datele organizaţionale au o singură dimensiune.
38
4. Orizontul de timp. Datele operaţionale se referă la starea tranzacţiilor la momentul

actual, iar cele pentru asistarea deciziei reprezintă adevărate serii de timp ale datelor
organizaţionale.
5. Metadatele. (meta = deasupra) În ceea ce priveşte SIAD trebuie să descoperim ce se află
deasupra datelor. Varietatea surselor de provenienţă a datelor impune existenţa unui
dicţionar care să conţină informaţii despre structura bazelor de date, despre tipul surselor
de date, formatul datelor, dimensiunea câmpurilor.
La nivel operaţional dicţionarul conţine mai puţine elemente. Pentru administrarea,

sincronizarea şi coordonarea activităţii de obţinere de informaţii se adaugă la clasicul
dicţionar de date şi dicţionarul de metadate dar şi serverul de evenimente.
Administrarea ansamblului de date se face printr-un program specializat, printr-un
sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD) care permite:
- crearea de noi baze de date;
- actualizarea bazelor de date existente;
- asigurarea securităţii datelor;
- interogarea bazelor de date prin limbaje de interogare declarative;
- extragerea datelor din alte baze de date decât cele administrate de SIAD;
6.2 Modelele şi gestiunea modelelor
Modelele reprezintă rezultatul unei analize prealabile a situaţiei decizionale

propuse spre rezolvare. Ele reprezintă instrumente cu ajutorul cărora se prelucrează
informaţia. Construirea modelelor are la bază o serie de reguli care ne ajută să reflectăm
cât mai fidel ceea ce este în interiorul sistemului sau în interiorul fenomenului asociat.
Modelele nu se limitează la gestionarea datelor în forma lor brută, ci le organizează
astfel încât să furnizeze decidentului elemente de informare care au legătură cu
preocupările sale. Din punct de vedere al utilizatorului modelele sunt „ partea vizibilă ” a
unui SIAD, în timp ce bazele de date sunt considerate „partea ascunsă ”.
Gestiunea modelelor cuprinde:
- baza de modele;
- sistemul de gestiune al acesteia;
- limbajul de modelare;
- dicţionarul de modele;
- ansamblul de operaţiuni necesare pentru execuţia, integrarea şi comanda modelelor.
a) Baza de modele conţine un set de modele asociate unui anumit domeniu de activitate:
modele statistice, financiare, contabile etc. Modelele pot fi împărţite în:
1. Modele strategice care acţionează la nivelul strategic sunt utilizate pentru asistarea
responsabilităţilor de planificare la nivel strategic, pentru dezvoltarea obiectului corporaţiei
şi pentru achiziţii la diferite niveluri.
2. Modele tactice folosite pentru middle management cu scopul de alocare şi controlare a
resurselor sistemului. Acestea sunt operaţionale doar pentru un subsistem al organizaţiei.
39
3. Modele operaţionale folosite pentru gestionarea activităţii curente, pentru elaborarea

programelor de producţie, pentru aprobarea creditelor de o banca, pentru controlul calităţii.
4. Subrutinele – folosite independent pentru aplicaţii diferite de analiză a datelor. Acestea
la rândul lor se pot împărţi în:
- modele iconice cu aceleaşi caracteristici ca şi obiectul studiat dar la scara diferită;
- modele analogice înlocuiesc o proprietate a obiectului cu alta identică, soluţia fiind
raportată la dimensiunile şi proprietăţile originalului;
- modele matematice când fenomenele studiate sunt reprezentate prin simboluri şi legi ce
administrează sistemul.
O alta clasificare a modelelor le împarte in:
- sisteme cu caracter general asociate activităţilor frecvente;
- sisteme cu caracter particular destinate unor operaţii strâns legate de tipul problemei
studiate.
b) Sistemele de gestiune a bazelor de modele.

Prin intermediul unui sistem informatic de gestiune a bazelor de date se asigura:
- consemnarea si identificarea modelului;
- regăsirea ansamblului de variabile asociate modelului;
- comunicarea rezultatului obţinute la sfârşitul procesului de prelucrare;
- realizarea unor modele de la zero sau de la modele deja existente;
- gestionarea modelelor de utilizatori;
- corelarea modelelor prin intermediul unei baze de date si integrarea acestora in structura
SIAD;
- utilizarea unor funcţii analogice pentru exploatarea bazei de modele.
c) Limbajul de modelare care e în general standard, deşi aplicarea lui impune o anumită
personalizare.
d) Dicţionarul de modele care e considerat ca un catalog al tuturor modelelor existente, cu
definiții,funcţii şi informaţii despre acestea.
e) Procesorul de execuţie şi integrare a modelelor care permite verificarea modului in care
se derulează execuţia programelor.
Alegerea unui model optim presupune realizarea unei expertize, un proces
deocamdată neautomatizat.
6.3 Sistemele de gestiune a cunoştinţelor
Pentru rezolvarea problemelor semistructurate sau nestructurate se apelează la

sistemele expert sau la alte sisteme inteligente.
Sistemele inteligente sunt ansambluri de mijloace destinate asistării factorului de
decizie in rezolvarea problemelor specifice de gestiune. Sistemele inteligente bazate pe
modele au la bază un raţionament de tip analitic care la rândul lui gravitează în jurul unui
algoritm.
40
Pentru a folosi astfel de instrumente decidentul trebuie:

- să înţeleagă mai bine natura complexa a relaţiilor ce condiţionează rezolvarea problemei;
- să-şi exprime ipotezele de lucru sub o forma sintetica si operaţională;
- să exploreze formalismul matematic;
- să-şi fundamenteze deciziile pe baza modelelor de simulare sau pe algoritmii de
optimizare.
6.4 Subsistemul de dialog
Un model interactiv presupune un dialog permanent intre utilizator si calculator,

astfel interfaţa capătă un rol deosebit în cadrul unui SIAD. Dialogul se poate realiza sub
diferite forme: de tip întrebare – răspuns, utilizarea unor chestionare incluse intr-o
macheta, definirea unor menu-uri ierarhizate, etc.
Sistemul de dialog este gestionat de un software special ce conţine programe care oferă
diverse facilitaţi precum:
- interfaţa grafică;
- prezentarea datelor sub diferite forme (grafice , figuri, tabele);
- accesarea unor funcţii care să rezolve situaţiile de blocaj;
- flexibilitatea şi accesibilitatea care permit utilizatorului să adapteze sistemul în raport
cu exigenţele explicaţiei.
Utilizatorul
Dacă realizatorii SIAD nu au in vedere utilizatorii finali există riscul unui eşec
pentru că sistemul nu a fost realizat în conformitate cu exigenţele realităţii ci intr-un spaţiu
închis şi rupt de realitate. Reuşita unui model va evita derularea liniară a acestuia şi
nerespectarea cerinţelor utilizatorilor finali.
Prin rolul activităţii pe care îl îndeplineşte în funcţionarea unui SIAD utilizatorul
poate fi considerat parte integrantă a sistemului.
6.5 Integrarea SIAD-urilor
O problemă ce poate să apară e cea a informaţiei supraîncărcate. Se estimează că

numărul datelor colectate de o organizaţie modernă se dublează în fiecare an. În acest
context analiza efectivă a datelor se rezumă la doar 5% dintre ele.
Integrarea SIAD-ului e o provocare pentru utilizatori. Pentru aceasta avem nevoie
de o interfaţă de dialog simplă care să permită accesarea cu uşurinţă a informaţiilor.
Interfaţa ar trebui standardizată astfel încât toate aplicaţiile şi datele sa fie compatibile si
uşor accesibile.
Integrarea SIAD are 2 forme:
41
a) integrarea funcţională care presupune furnizarea unui mediu de acces comun, transferul
de date şi instrumente. În acest mod unul sau mai mulţi utilizatori pot accesa la cerere toate
mecanismele de asistare a deciziei.
b) integrarea fizica care implică comunicarea arhitecturală a hardware-ului, software-ului
şi a caracteristicilor datelor de comunicare. Integrarea fizică începe înainte ca SIAD-ul să
fie proiectat.
Capitolul VII
Tehnologii moderne aferente SIAD
7.1 Inteligenţa artificială in problematica decizională
Inteligenţa artificială include o serie de domenii de avangardă ale utilizării

calculatoarelor precum recunoaşterea unor imagini, punerea unor diagnostice medicale sau
a unora economice.
Obiectivul fundamental constă în analiza comportamentelor umane in domeniul
percepţiei, al înţelegerii şi al deciziei prin intermediul calculatoarelor.
În prezent inteligenţa artificială s-a constituit drept o disciplina ştiinţifică de sine
stătătoare aflată la graniţa dintre informatica, psihologie, biologie cu scopul de a dezvolta
programe software specializate care atribuie calculatorului funcţii caracteristice inteligenţei
umane precum:
- dezvoltarea unor raţionamente pentru rezolvarea problemelor ;
- înţelegerea şi invadarea pornind de la experienţă;
- manipularea unor informaţii incomplete şi ambigue.
Domeniul a avut o evoluţie rapidă in special după 1975 si a generat :
- aplicaţii bazate pe ştiinţe cognitive - sisteme de studiere care tind să imite procesele de
raţionament uman;
- aplicaţii de tip informatic care dezvoltă programe adaptate principiilor de inteligenţă
artificială;
- robotica, constă în crearea unor maşini ce au comportament adaptiv graţie capacităţilor de
percepţie sau de deplasare ;
- interfeţe “naturale” cu referire la perfecţionarea comunicării „om - maşină” prin utilizarea
limbajului natural pentru a comanda un calculator;
- o performanţă recentă e „realitatea virtuală” , care dezvoltă interfeţe multiple între om si
calculator pentru a simula o realitate.
7.2 Sisteme expert - parte integranta a inteligentei artificiale
Noile orientări înregistrate pe plan mondial în teoria economică, reengineering-ul si

firma holonică se raportează la realizările oferite de tehnologiile informatice moderne.
42
În literatura de specialitate se remarcă apariţia unui nou concept denumit simbolic

“tehnologie disruptivă”. „Ruptura” apare între regula veche şi cea noua şi e generată de un
anumit tip de tehnologie: bănci de date folosite în comun, sisteme expert, reţele de
comunicaţii, instrumente de asistare a deciziei, video-discuri interactive etc.
Chiar dacă opţiunea finală in alegerea unei soluţii şi în implementarea deciziei
revine economistului, aceste sisteme permit parcurgerea în timp util a unor secvenţe
anterioare din structura procesului decizional. Astfel şi un angajat cu pregătire generală
poate derula activităţi aferente unor specializări distincte. Toate acestea se întâmplă în
contextul unei complexităţi a mediului de referinţă şi a proceselor decizionale asociate
acestuia.
Există sisteme în care abordarea unor probleme nu se poate face complet structurat,
sunt imperfecte, iar rezolvarea lor e posibilă prin utilizarea unor metode euristice prin care
se progresează pas cu pas spre soluţia finală.
Ideea de bază a sistemelor expert e de a recupera cunoaşterea specifică expertului în
domeniu, de a o încorpora într-un program ce ulterior va fi utilizat de neexperţi pentru a
rezolva acelaşi tip de problemă.
În funcţie de situaţie un sistem expert poate fi:
- un sistem de decizie în care se reţin alegerile propuse de sistemul expert;
- un sistem de asistare a deciziei prin care decidentul se bazează pe recomandările
formulate de sistem dar se poate abate de la acestea;
- un sistem de asistare a studierii care permite transmiterea unor cunoştinţe dintr-un
domeniu specific, de la un expert uman la altul mai puţin pregătit.
7.3. Structura unui sistem expert
Sistemul expert separă cunoştinţele referitoare la problemă (descrise într-o baza de

cunoştinţe) de mecanismul de exploatare a acestora (realizat printr-un motor de inferenţă).
Arhitectura tipica cuprinde:
A. Baza de cunoştinţe care include:
- baza de fapte – un ansamblu de cunoştinţe brute, elementare, referitoare la un domeniu
specific; de exemplu: pentru diagnosticarea problemelor financiare ale unei firme in baza
de fapte reţinem forma de organizare, capitalul social, cifra de afaceri, tipul de reţea
comercială din care face parte.
- baza de reguli sau cunoştinţe deductive din care pot fi exprimate cunoştinţele expertului
uman cu privire la problemele de rezolvat.
Regulile pot fi:
- ordinale de tipul „daca ....(condiţie) atunci ........(acţiune)” în care se definesc condiţiile ce
trebuie satisfăcute pentru a face accesibila concluzia;
- metaregulile prin intermediul cărora sistemul expert e capabil sa aplice o strategie.
B. Motorul de inferenţă – permite consultarea, interpretarea si corelarea cunoştinţelor în

vederea efectuării raţionamentelor şi a obţinerii concluziilor logice.
43
Modul de funcţionare al acestuia porneşte de la baza de cunoştinţe, caută reguli

potenţial aplicabile, procedează la selecţia acestora prin metareguli şi defineşte regula ce se
va aplica prima. Aplicarea permite deducerea unor noi fapte si a unor noi reguli.
Exista 2 moduri de funcţionare a mecanismului:
- modul de „înlănţuire în faţă” care porneşte de la faptele verificate si foloseşte reguli
aplicabile pentru a îmbogăţi baza de fapte;
- modul de „înlănţuire înapoi” în care sistemul e guvernat de scopuri.
Motorul de inferenţă pleacă de la obiectivul vizat si se întoarce la reguli căutând sa
regăsească fapte ce trebuie verificate in vederea atingerii scopului. Cele două moduri pot fi
combinate in practica.
C. Mecanismul de asistare în determinarea cunoştinţelor

Aceasta componenta asigura:
- furnizarea explicaţiilor referitoare la raţionamentele folosite;
- furnizarea concluziilor;
- explicarea cauzelor ce au condus la determinarea unor concluzii incoerente (nevalidate de
expertul uman).
7.4. Trăsăturile unui sistem expert şi domeniile de utilizare
Trăsăturile esenţiale ale unui sistem expert sunt:

Modularitate evidenţiată de faptul că utilizarea cunoştinţelor dintr-un domeniu e
explicitată într-o bază de cunoştinţe structurată pe module.
Lizibilitate asigurată de o bază de cunoştinţe care poate fi uşor accesată de un
nespecialist, formalizarea cunoştinţelor fiind independentă de interfaţa om-maşină.
Domeniile reprezentative de utilizare sunt:
- diagnosticarea şi interpretarea în care sistemul expert porneşte de la un număr de semnale
şi reuşeşte să caracterizeze o stare, o situaţie;
- remedieri şi menţineri - atunci când sistemele expert au funcţii suplimentare, respectiv
culeg şi interpretează cunoştinţele, formulează observaţii şi propun acţiuni;
- previziune şi planificare - atunci când se plecă de la o situaţie dată, iar sistemul poate
propune o imagine a evoluţiei viitoare şi chiar opţiuni pentru planificare;
- activităţi de concepţie pentru că sistemul poate combina diferite restricţii specifice
domeniului precum şi consecinţele lor asupra funcţionalităţilor.
Interesul major în realizarea sistemelor expert este de a difuza cunoştinţele
experţilor umani într-o organizaţie.
7.5. Viitorul inteligentei artificiale
Dezvoltarea domeniului este certă. Pe viitor se vor integra cunoştinţele de

reprezentare şi raţionamentul inteligentei artificiale cu modele de baze de date şi procesări
pentru a produce un „supermodel obiect”. Problemele şi cerinţele apărute vor fi rezolvate şi
44
executate de mai mulţi agenţi în cooperare pentru a găsi cea mai bună soluţie in vederea
utilizării resurselor disponibile.
Cunoştinţele şi capacitatea de înţelegere sunt determinate de raţionamentele cerute, de
gradul de distribuţie şi împărţire între agenţii sistemului, de precizia şi
complementaritatea acestora.
Avantajele privind reprezentarea, modelarea, controlul şi administrarea unor
volume foarte mari de date şi diferite din punct de vedere al tipului determină lărgirea
interesului pentru acest domeniu.
Un prim răspuns la întrebarea privind viitorul domeniului îl reprezintă Sistemul de
„stocare” de înaltă performanţă (HPSS). Acesta e un software care asigură un management
ierarhic de stocare si servicii medii de stocare foarte mari.
Capitolul VIII
Tablourile de bord electronice
Tabloul de bord reprezintă o tehnică specifică de management care are rolul de a

prezenta într-o formă prestabilită un ansamblu de informaţii cu privire la indicatorii de
referinţă ai organizaţiei şi la factorii ce condiţionează desfăşurarea eficientă a activităţii.
Caracteristicile tabloului de bord sunt împărţite în:
- caracteristici specifice legate de informarea decidenţilor care se bazează pe contacte
personalizate sau pe rapoarte periodice furnizate de nivelurile inferioare;
- caracteristici comune tuturor tablourilor.
Trăsăturile tabloului de bord:
- sunt adaptabile nevoilor si metodelor de lucru ale utilizatorului decident;
- sunt uşor de accesat prin comenzi simple şi puţine, precum şi prin echipamente periferice;
- oferă un timp scurt de răspuns cu afişarea rezultatelor pe display;
- prezintă informaţiile şi sub forma grafică sau tabelară;
- foloseşte informaţii în special pentru funcţiile de urmărire şi control;
- permite căutarea de informaţii printr-o funcţie specială „drill-down” (cercetare pe trepte)
prin care se corelează diferite cercetări.
Componentele principale ale unui tablou de bord electronic sunt:
- staţiile de lucru pentru fiecare utilizator;
- sistemul de programe specializate care permite prezentarea informaţiilor si căutarea in
bazele de date prin intermediul unor reţele de comunicare.
Tablourile de bord electronice au şi limite ce nu pot fi ignorate:
a) dacă sistemele de la bază sunt rudimentare finalitatea nu va genera calitate;
b) realizarea unor modificări în tablou e dificila şi impune ca cerinţele utilizatorilor să fie
riguros definite;
c) se pune accent mai mult pe analiza datelor interne organizaţiei mai uşor accesibile.
45
Cu timpul se va asista la o translatare a conceptului de sistem informatic pentru

decident către conceptul de sistem informatic pentru angajat.
Capitolul IX
Data Warehouse
Cheia succesului constă în arta de a dispune de cât mai multe informaţii, mai multe
decât au concurenţii, în a gestiona baza de date în mod eficient şi în a pune la dispoziţia
utilizatorului informaţii cât mai utile. Integrarea tehnologiei data warehouse se justifica
prin faptul ca aceasta permite organizaţiei să fie mai activă pe piaţă pentru a decide şi a
anticipa cu o eficienţă cât mai mare.
9.1. Obiectivele si caracteristicile tehnologiei Data Warehouse
Acesta tehnologie oferă posibilitatea ca toate datele indiferent de provenienţa lor să

fie organizate, coordonate, integrate si stocate astfel încât să permită utilizatorului să aibă o
viziune de ansamblu asupra problemei. Înainte de a fi încărcată informaţia trebuie extrasă,
prelucrată şi pregătită pentru a fi pusă la dispoziţia utilizatorului într-o formă cât mai
accesibilă.
Aceasta implica:
- definirea din punct de vedere semantic a datelor;
- punerea în aplicare a structurii fizice particulare a datelor.
În acest sens definim Data Warehouse drept o colecţie de date orientată pe
subiecte, integrate, nonvolatile si istoriceşte organizate pentru a asigura suportul unui
proces de asistare a deciziei.
Caracteristicile Data Warehouse:
1. E un sistem orientat pe subiecte. Datele sunt structurate pe teme cu scopul de a
dispune de un ansamblu de informaţii utile legate de un subiect considerat esenţial pentru
organizaţie. Această orientare pe subiecte permite dezvoltarea propriului sistem decizional
printr-un proces de incrementare subiect cu subiect.
2. E un sistem care conţine date integrate. Data Warehouse e realizat la nivel de
întreprindere si spre deosebire de un format clasic implica obţinerea unor date finale
desfăşurate pe un interval de timp mai îndelungat.
3. Un Data Warehouse se bazează pe unificare. Unitatea de analiză se reduce
adesea la nivelul produsului însa de cele mai multe ori nu e uşor de rezolvat. Aceasta
sarcină suplimentară de unificare a datelor e destul de dificilă şi de laborioasă datorită
necunoaşterii sensului real al datelor.
4. E un instrument care se bazează pe calitate şi calificare. Un element ce trebuie
luat în considerare sunt datele ce lipsesc atât din sistemul intern cât şi din cel extern, date
ce sunt necesare în contextul unei analize decizionale. Data Warehouse e un instrument
care poate rezolva aceasta problemă.
46
5. Data Warehouse se bazează pe date istorice. Într-un sistem clasic datele sunt
actualizate după fiecare tranzacţie efectuată astfel încât valoarea mai veche e pierdută iar
informaţiile sunt aduse în mod constant la zi.
În cadrul unui depozit Data Warehouse datele nu trebuie niciodată actualizate
pentru ca reprezintă valori inserate în sistemul decizional la un moment dat. Astfel se va
stoca istoricul datelor, un ansamblu de valori de-a lungul timpului. In acest context fiecărei
date i se va asocia un element temporal cu scopul de a identifica o valoare particulară in
timp.
6. Un depozit Data Warehouse implica date nonvolatile. Caracterul nonvolatil este
consecinţa valorilor istorice menţinute în cadrul unui sistem. Aceeaşi cerere de interogare
efectuată la intervale de timp diferite va furniza acelaşi rezultat.
Neactualizarea datelor in cadrul unui Data Warehouse are două consecinţe:
- organizarea interna a bazei de date trebuie adaptată cu scopul de a suporta optimizarea
accesului la date;
- tehnologiile necesare accesului curent al utilizatorilor trebuie adaptate cerinţelor acestora.
9.2 Structura unui Data Warehouse
Data Warehouse e structurat în 4 clase de date organizate după o axa în funcţie de

sensul istoric şi în raport de caracterul sintetic astfel:
- date detaliate (istorice);
- date detaliate adunate într-o baza;
- date agregate;
- date puternic agregate.
Datele agregate şi datele puternic agregate formează metadatele.
Datele detaliate reflectă evenimentele cele mai recente din structura unui depozit de
date în sensul ca înserările regulate vor fi realizate la acest nivel. În general datele detaliate
sunt extrem de voluminoase impunând un sistem hardware destul de sofisticat. O dată
inserata într-un Data Warehouse poate fi considerată o simplificare a informaţiilor extrase
din sistem.
Datele agregate corespund unor elemente de analiză reprezentative. Sunt un rezultat
al acesteia aferent procesului decizional. Prin urmare datele trebuie să fie accesate uşor şi
prezentate într-o forma agregata. Acest lucru e asigurat prin structuri multidimensionale
care le permit utilizatorilor să navigheze în depozitul de date prin metode specifice.
Informaţiile obţinute sunt destinate echipelor responsabile cu procesele de
transformare a datelor, echipe care asigură administrarea bazei de date.
Datele istorice reprezintă unul din obiectivele esenţiale ale Data Warehouse, fiecare
nouă inserare nu distruge vechile valori ci creează o nouă dimensiune a datelor.
Logica de acces folosită de utilizatorii Data Warehouse se bazează pe tehnica drill
down – drill up mecanism ce permite deplasarea într-o structura multidimensionala
pornind de la nivelul global la cel de detaliu (drill down) sau vice – versa (drill up).
Această logică presupune formularea unor criterii de selecţie a datelor din ce in ce mai
precise.
47
9.3 Arhitecturi specifice unui data warehouse
A. Arhitectura reală
Constituie o arhitectura specifica sistemelor decizionale prin care stocarea datelor
se realizează printr-un sistem de gestionare a bazelor de date (SGBD) separat de sistemul
organizaţional şi alimentat prin extrageri periodice de date.
Deşi structurile de date sunt complexe şi implică instrumente de programare
avansate arhitectura reală e justificată de inadaptarea datelor aferente sistemului clasic. În
condiţiile în care informaţiile sunt dispersate rolul Data Warehouse-ului este de a integra
datele astfel încât să se asigure o coerenţă semantică globală pentru că datele sunt supuse
unui proces aflat în evoluţie permanentă, nu se poate vorbi de consolidare. Principalul
inconvenient al acestei arhitecturi sunt costurile suplimentare aferente stocajului si
imposibilitatea accesului „in timp real”.
B. Arhitecturi virtuale
In cazul acestora, datele sunt stocate în sisteme informatice interne şi sunt furnizate
procesului decizional prin Middleware, instrument informatic ce asigură conectivitatea
intre tehnicile de asistare a deciziei si datele necesare.
C. Arhitectura izolata
Este o combinaţie între cele două tipuri şi are drept obiectiv implementarea din
punct de vedere fizic a nivelurilor agregate cu scopul de a facilita accesul şi de a conserva
nivelul de detaliere.
9.4. Realizarea unui Data Warehouse
Procesele de transformare şi integrare a datelor pot fi sintetizate astfel:

- asamblarea componentelor (date din diferite surse);
- după instrucţiuni specifice (meta-modele);
- cu scopul de a realiza un proces finit (date analitice);
- stocat intr-un depozit(DW);
- pentru a fi pus la dispoziţia clienţilor(utilizatori finali).
Realizarea unui Data Warehouse prevede:
1) Aplicaţiile.
O aplicaţie este un program informatic cu impact decizional integrat în structura globală.
Fiecare subiect tratat este descompus într-un ansamblu de aplicaţii. Acestea trebuie
gestionate cu uşurinţă pentru a furniza rezultate „palpabile”.
2) Componente funcţionale.
Acestea sunt:
a) achiziţionarea datelor ce presupune extragerea, pregătirea şi încărcarea datelor.
Integritatea datelor extrase este obligatorie şi impune sincronizarea proceselor de extragere
în plan funcţional sau din punct de vedere tehnic.
Extragerea datelor se face prin tehnologii specifice astfel:
- programul furnizat de proiectanţii bazelor de date;
48
- programe utilitare de replicare care permit copierea elementelor unei baze de date către
una sau mai multe baze situate în mediul eterogen;
- instrumente specifice de extragere ce au ca dezavantaj un preţ foarte ridicat care va
restricţiona utilizarea lor.
b) pregătirea datelor presupune transformarea acestora într-o formă acceptată de Data
Warehouse.
Aici se includ operaţiile de punere in corespondenţă a formatelor de afişare asociate

datelor şi anume:
- încărcarea datelor ca ultimă fază a procesului de alimentare;
- stocarea datelor în sistemul de gestiune a bazelor de date.
Partiţionarea fizica a tabelelor în unităţi de timp mai mici asigură facilităţi
suplimentare de indexare, restructurare şi arhivare precum şi suporturi tehnice de stocare
mai puţin costisitoare.
c) modalităţile de acces se bazează în special pe tehnologiile nestructurate. Se orientează
pe arhitecturile client-server pentru aplicaţiile tranzacţionate. Analiza devine astfel
interactiva iar rezultatele cererilor curente influenţează adesea interogările următoare.
d) infrastructurile
În cadrul Data Warehouse-ului se pot identifica două nivele:
- infrastructura tehnica care cuprinde componentele hardware si software;
- infrastructura operaţională care cuprinde ansamblul de proceduri si servicii pentru
administrarea datelor şi exploatarea sistemului, funcţiile acestuia sunt de administrare,
gestionare şi explorare a sistemului decizional.
9.5. Caracteristicile unui proiect de tip data Warehouse
1. Evoluţiile tehnologice recente

Tehnologiile client-server, sistemele deschise şi procedurile utilizate în sistemele
bazate pe Data Warehouse au înregistrat evoluţii semnificative. Apar astfel noi sisteme
informatice adaptate fiecărui utilizator. În ceea ce priveşte metodologia de punere în
aplicaţie utilizatorul are la dispoziţie mai multe metode precum: metoda MERISSE şi
information engineering.
2. Legătura implicită cu strategia firmei
Putem spune că Data Warehouse fidelizează clientul în sensul că implică pe cât
posibil utilizatori experimentaţi, proiectele de acest tip apropiindu-se astfel de strategia
întreprinderii.
3. Logica de ameliorare continuă
Data Warehouse evoluează în conformitate cu cerinţele utilizatorilor şi cu nevoile
obiective ale întreprinderii, ameliorarea fiind destul de frecventă şi de imprevizibilă.
4. Un nivel de maturitate diferit în funcţie de întreprindere
49
Data Warehouse vine în completarea achiziţiilor aferente procesului decizional fapt

care permite firmelor să beneficieze de o organizare şi de metode de lucru verificate, în
timp ce pentru alţi utilizatori domeniul este mai puţin cunoscut.
Realizarea unei Data Warehouse are la bază două principii:
- obiectivul este de a pune în aplicare un sistem de informare coerent şi pe deplin integrat,
ci nu de a construi un sistem decizional izolat;
- acest sistem nu se construieşte printr-un singur bloc, ci se descompune în mai multe
aplicaţii integrate.
De asemenea trebuie să evităm construirea unui număr de sisteme corespunzător
necesităţilor decizionale, un sistem poate servi mai multor necesităţi.
Dacă nu se respectă această cerinţă se va limita valoarea informaţiilor conţinute de
Data Warehouse, iar costul informatic va fi considerabil pentru că se gestionează un volum
mare de date moştenite de la sistemele anterioare.
9.6. Diferenţa între bazele de date operaţionale şi depozitele de date
Bazele de date operaţionale conţin date curente detaliate ce trebuie actualizate în

condiţii de securitate şi servesc drept suport pentru luarea deciziilor curente. Aceste baze
de date sprijină procesarea tranzacţiilor fapt pentru care necesită mecanisme de control ale
concurenţei şi mecanisme de acoperire pentru a asigura consistenţa tranzacţiilor. În cadrul
acestora trebuie să avem în vedere şi minimizarea redundanţelor.
Depozitele de date sunt concepute special pentru a sprijini luarea deciziilor. Au ca
obiectiv regruparea datelor, agregarea şi sintetizarea lor, organizarea şi coordonarea
informaţiilor provenite din surse diferite, integrarea şi stocarea acestora cu scopul de a da
utilizatorilor finali o imagine adecvată ce permite găsirea rapidă a informaţiilor şi analiza
eficace a acestora.
Interogările dintr-un depozit de date sunt mai complexe şi mai variate iar luarea
deciziilor necesită date istorice, date care provin de la alte organizaţii sau informaţii din
alte surse eterogene. În acest context datele operaţionale deşi abundente sunt departe a fi
complete pentru luarea deciziilor.
9.7. Riscurile asociate unui proiect Data Warehouse
1. Riscurile organizaţionale care vizează structura echipei de dezvoltare cât şi cultura

organizaţiei. Susţinătorul unui astfel de proiect trebuie să provină din zona conducerii
strategice ci nu din zona IT.
2. Riscurile tehnologice se referă la tehnologiile selectate pentru planificarea şi folosirea
depozitului de date. De aceea trebuie evitată folosirea unor tehnologii neconforme şi de
slabă calitate.
3. Riscurile legate de managementul proiectelor care apar din cauza resurselor insuficiente
şi a complexităţii crescute a proiectului.
50
Unul dintre riscurile este definirea nerealistă a anvergurii proiectului. Multe

proiecte au eşuat datorită subestimării timpului necesar pentru operaţii de extragere,
integrare şi transformare a datelor.
4. Riscuri legate de proiectarea depozitului de date pentru că tehnologia Data Warehouse
necesită un set nou de tehnici de proiectare astfel încât depozitul de date să fie gândit ca un
tot multidimensional ce conţine tabele, agregări, variabile.
9.8. Tendinţe în tehnologia depozitelor de date
Dinamica dezvoltării acestor tehnologii are un trend ascendent impus de necesităţile

mediului economic. Ca direcţii de evoluţie a depozitelor de date reţinem:
- creşterea ofertei de tehnologii de tip depozite de date;
- creşterea utilizării tehnologiei depozitelor de date în diferite;
- maturizarea tehnologiilor data mining;
- utilizarea pe scară largă a internetului pentru accesarea depozitelor de date de la distanţă ;
- achiziţii şi fuziuni între firme pentru utilizarea Data Warehouse.
51
Capitolul X
Data Mining
Data Mining e un proces complex de actualizare a relaţiilor, dependenţelor,

asocierilor, modelelor, structurilor, tendinţelor şi claselor prin exploatarea informaţiilor
conservate în baza de date folosind metode matematice, statistice sau algoritmice.
Un Data Mining e considerat un proces de prelucrare a datelor elementare
disponibile în Data Warehouse cu scopul furnizării de informații necesare procesului
decizional. În sfera metodelor Data Mining putem identifica atât reţele neuronale sau
arbori de decizie cât şi tehnici de vizualizare multidimensionale.
Aplicațiile pot fi grupate în două categorii :
1. Sisteme operaţionale care cuprind ansamblul de activităţi tradiţionale de gestiune ca:
gestiunea stocurilor, gestiunea distribuţiei, activitatea de manipulare a dosarelor în
administraţie, gestiunea activităţilor bancare. În majoritatea cazurilor procesul se reduce la
automatizarea operaţiilor administrative care sunt repetitive.
2. Sisteme decizionale care înglobează aplicaţiile ce asigură posibilităţi de diferenţiere la
nivel de întreprindere.
Sistemele pot fi grupate în:
- motoare de gestionare a bazelor de date pentru stocarea şi structurarea acestora ;
- instrumente de interogare ;
- tehnologii OLAP pentru analiza multidimensională ;
- metode Data Mining pentru descoperirea cunoştinţelor ascunse în spatele datelor clasice.
Ultimele 3 prezintă diferențieri atât din punct de vedere al scopului urmărit (analiza
elementelor trecute sau previzionarea celor viitoare) cât şi în funcţie de gradul de agregare.
Accesarea datelor in sistemele decizionale se desfăşoară mai mult aleator;
interogările folosesc un volum mare de înregistrări. In prezent este destul de greu să se
asigure exploatarea aceleiaşi baze de date în scopuri operaţionale şi decizionale.
10.1 Etapele procesului Data Mining
1. Identificarea problemei care presupune formularea problemei de rezolvat in

condițiile cunoaşterii datelor detaliate. Pentru o formulare cât mai exacta se procedează la
descompunerea în subprobleme cu grad de complexitate redus.
Lansarea unui proces Data Mining presupune în paralel un demers de analiză critică
a rezultatelor scontate şi a implicațiilor acestora în diferite domenii de activitate. De
asemenea trebuie identificaţi utilizatorii pentru că nu toate instrumentele oferă aceleaşi
facilităţi în interpretare.
2.Cautarea datelor se face in 2 faze:

a) Investigarea - care presupune selectarea datelor cu sprijinul experţilor în domeniu
astfel încât să se determine atributele corespunzătoare pentru descrierea problemei. În
aceasta fază se vor clasifica asocierile, se va studia conţinutul şi semantica acestora, se vor
identifica valori extreme etc.
52
b) Reducerea dimensiunilor problemei - care presupune observarea corelaţiilor dintre

anumite date, corelaţii ce pot genera reducerea numărului de intrări într-un sistem fără însă
ca aceasta reducere să fie arbitrara.
3.Selectarea datelor pertinente. O buna modalitate de creare a unui model este
identificarea unor evenimente similare. Colectarea şi selectarea datelor pertinente
reprezintă pana la 80% din ansamblul de activităţi aferente Data Mining-ului. Analistul
trebuie să aleagă între un studiu bazat pe exhaustivitate efectuat pe un eşantion; fiecare
sistem are avantaje şi dezavantaje.
4.Eliminarea datelor necorespunzătoare se face diferit în funcţie de dimensiunea
bazei de date şi de modul de constituire al acesteia, astfel :
- dacă baza de exemple e restrânsa (mai puţin de 300 înregistrări şi mai puţin de 30
variante), iar alimentarea cu date se face automat e mai uşor să verificăm manual şi vizual
fiecare înregistrare pentru a descoperi anomaliile. Reprezentările grafice precum
histograma sau norul de puncte fac posibilă izolarea elementelor necorespunzătoare .
- dacă baza de exemple e restrânsa şi alimentarea cu date se face manual se va verifica şi
coerenţa datelor în momentul încărcării lor.
- dacă baza de exemple e larga şi alimentarea cu date se face manual e posibila
introducerea de date identice, costul va creşte şi beneficiile nu vor fi cele scontate.
- dacă baza de date e voluminoasă şi alimentarea cu date se face automat se va trece la
identificarea valorilor aberante prin: izolarea valorilor considerate greşite în distribuţiile
statistice, construirea unui scor şi identificarea ulterioară prin intermediul indicatorilor
statistici etc.
Pentru administrarea datelor care lipsesc putem recurge la :
- excluderea înregistrărilor incomplete;
- înlocuirea valorilor aberante;
- înlăturarea valorilor absente.
Ultima faza a analizei se refera la studiul valorilor nule care pot afecta înregistrările
bazei de date.
5.Stabilirea modului de acțiune asupra variabilelor. Datele fiabile si variabilele
pertinente vor fi transformate în două moduri:
a)Transformarea monovariabilă care se poate realiza prin:
- modificarea unităţii de măsura pentru a evita disproporţiile;
- transformarea logaritmica a variabilei pentru a limita impactul valorilor excepţionale;
- transformarea datelor în durate;
- modificarea coordonatelor asociate datelor geografice prin instrumente speciale care
transformă adresele şi elementele aferente acestora în coordonate geografice.
b)Transformarea multivariabila care constă în combinarea mai multor variabile
elementare şi obţinerea uneia agregate prin metoda:
- ratelor care presupune corelația a doi indicatori sub forma de rate;
- frecvenţelor în cadrul căreia măsurarea datelor pentru un interval de timp permite
identificarea gradului de repetabilitate a schimburilor;
- tendinţelor înregistrate care presupune studiul evoluţiei în timp a schimburilor urmărind
astfel progresul sau regresul înregistrat de anumiţi indicatori;
- combinări liniare si neliniare.
53
6.Cercetarea modelului constă în extragerea cunoștințelor utile pornind de la un

volum mare de date brute care vor fi prezentate într-o forma sintetica. Modelele actuale
construite într-o maniera automata au un înalt nivel de interactivitate şi permit interogări
din ce in ce mai sugestive:
Plasarea diferitelor tehnici de modelare are în vedere :
- căutarea modelelor bazate pe ecuaţii;
- analiza logică sau descompunerea problemei în subansamble succesive pentru a
beneficia de un raționament structural;
- alegerea tehnicilor de proiectare.
7.Evaluarea rezultatului care se poate face din punct de vedere calitativ sau
cantitativ. Evaluarea calitativa se face prin reprezentarea grafică a datelor sau conceptual
facilitând partajarea cunoştinţelor. Evaluarea cantitativă se face prin indicatori de sinteză
care reflectă gradul de încredere şi precizia sondajului.
După construirea modelului se recomandă validarea acestuia prin efectuarea unui
test asupra bazei de date, test care să verifice corectitudinea clasărilor.
8.Integrarea cunoștințelor constă în implantarea modelului şi a rezultatelor sale în
sistemul informatic al întreprinderii sau în procesul decizional al acesteia.
Fiecare din etapele prezentate constituie un punct de control în asigurarea calităţii
totale a procesului Data Minig.
Tendințele înregistrate în practica decizională actuală impun integrarea facilităţilor
de asistare tip Data Mining la nivelul tuturor stadiilor proiectului.
Capitolul XI
Tehnologia OLAP (Online Analyses Processing)
11.1. Locul instrumentelor OLAP în mediul decizional
Un Data warehouse reprezintă o bază destinată procesului decizional în care

actualizarea informaţiilor nu se desfăşoară liniar şi interdependent. În context decizional se
are în vedere obţinerea unui timp de răspuns optim pentru volumul de date cercetat.
Data warehouse îi permite decidentului să obţină informaţiile necesare în câteva
minute, comparativ cu sistemele clasice care generau răspunsuri în câteva zile.
O predefinire din punct de vedere fizic a unor subansamble de date poate optimiza
cererile de interogare efectuate în mod frecvent. În acest caz se impune evidenţierea
diferită între facilităţile depozitelor de date şi cele asociate unui sistem OLAP. Spre
deosebire de instrumentele Data Warehouse, OLAP abordează datele agregate într-o
manieră multidimensională.
OLAP versus OLTP (Online Tranzactional Processing)
Metodele bazate pe entitate-asociere, metoda MERISSE şi altele au fost şi sunt

utilizate pentru automatizarea producţiei, dar acestea au caracter tranzacţional în care
modelele sunt destinate minimizării redundanţei. Ele sunt denumite generic OLTP.
54
Concepţia este orientată pe proces şi modelul de date intervine ca suport al acestuia.

Cererile de informaţii sunt previzibile şi majoritatea testelor se definesc printr-un ansamblu
de tranzacţii. Datele sunt accesate prin chei, volumul lor este limitat iar numărul de intrări -
ieşiri este previzibil.
În acest context se dezvoltă depozite de date Data Warehouse în care informaţia nu
mai este pusă la dispoziţia utilizatorului sub formă liniară ci într-o forma
multidimensională. Vorbim de o tehnologie de agregare a datelor şi de accesare rapidă a
informaţiilor sub denumire generică de OLAP.
O comparaţie pe scurt între OLAP şi OLTP poate fi sintetizată astfel:
CARACTERISTICI OLTP OLAP

Operaţii tipice Prelucrări Analiză
Tip de acces Scris şi citit Citit
Nivel de analiză Elementar Global
Cantitate de informaţii Redusă Mare
Orientare Liniară Multidimensională
Mărimea bazei de date 100Mb- 1Gb 1 Gb- 1 Tb
Vechimea datelor Recente Istorice
11.2 Caracteristicile de bază OLAP
1. Perspectiva multidimensionala a datelor

Acestea pot fi organizate pe mai multe aspecte: timp, localizare, tipuri de produse,
clienți. Acest format se numește hypercub.
55
Timp
Vânzări
Produs
2. Orientare în timp, deoarece timpul ca dimensiune permite realizarea de comparaţii şi

analize. Bazele de date multidimensionale utilizate de OLAP stochează straturi de date
agregate pe diverse criterii, dar şi date statistice calculate pe fiecare nivel de agregare. De
ex.: dacă avem datele lunare pentru un client al unei bănci, acestea ar cuprinde numele
clientului, localitatea, numărul de tranzacții, valoarea tranzacţiilor. Datele de sinteza
stocate ar putea fi: numărul de tranzacţii ale clienţilor pe trimestre sau luni, numărul de
tranzacții pe localităţi, comisioane încasate în diverse perioade de timp.
3.Efectuarea de calcule intensive
Aceasta presupune aplicarea de algoritmi asupra datelor hypercubului cu posibilitatea
de adresare multidimensionala directa a locaţiilor şi optimizarea timpului de răspuns.
Domeniile de succes OLAP sunt: financiar-bancar (gestiunea portofoliului, urmărirea
clienților, marketing), distribuţie (marketing, întreţinere, produse de succes),
telecomunicaţii (întreruperi, fraude, clasificarea clienţilor), medicină, burse de valori,
producţie.
11.3. Modelarea dimensionala
Este o tehnică de conceptualizare şi reprezentare a aspectelor cantitative ale

activităţii în strânsă legătură cu parametrii acestuia: cine, ce, unde, cum. Elementele
fundamentale de structura a datelor utilizate în acest proces de analiza on-line este cubul,
care modelează activitatea desfășurată pe o anumită perioadă prin 3 noţiuni :
- măsura activităţii: volumul tranzacţiilor, volumul comisioanelor, volumul
creanţelor;
- faptele: colecţii de măsuri ale activităţii, care identifica contextul în care acestea s-
au desfășurat;
- dimensiunea activităţii: se identifica prin parametrii acesteia; o dimensiune
reprezintă o perspectiva din care pot fi privite datele. De ex.: vânzările pot fi privite
din punct de vedere al produselor vândute, din punct de vedere al perioadei de timp,
zona geografică sau client.
56
O caracteristică esenţiala a tehnologiei OLAP o reprezintă organizarea valorii

dimensiunilor în ierarhii. De ex.: pentru analiza profitului pe centre de profit putem defini
următoarele structuri: total organizaţie, departamente, centre de responsabilitate.
La intersecția dintre valoarea dimensiunilor se afla celulele cubului, care conțin de
regula date agregate. Modelul este dificil de vizualizat în toate dimensiunile şi ar trebui
desfăşurat pe secţiuni sau proiecţii tridimensionale.
11.4. Bazele de date multidimensionale
O bază de date multidimensională cuprinde:

- structura datelor, în care sunt măsurate activităţile preluate din tabele de fapte a
departamentului,
- structura metadatelor, în care sunt stocate dimensiunile şi membrii acesteia, dar şi
structurile ierarhice ale dimensiunilor.
Din punct de vedere fizic datele sunt memorate într-un fişier cu acces direct pe baza
adreselor fizice absolute sau relative, prin exploatarea tabelelor bitmap. Acestea fac
legătura între structurile de date şi structurile de metadate; sunt relativ greu de construit şi
construcţia se bazează pe un număr fix de membri.
Structura metadatelor este de tip ierarhic, fiecare dimensiune face parte dintr-o
structura arborescenta cu o rădăcina şi cu mai multe ramuri ce pot avea “ frunze comune”
(ierarhii alternative). Toate ierarhiile au cel puțin un nivel comun (nivelul frunze),
considerat cel mai scăzut nivel de centralizare.
11.5. Operațiile OLAP asupra hzpercuburilor
Numărul de membri ai unei dimensiuni exprima granularitatea, nivelul de detaliu

necesar pentru efectuarea unei analize. Ajustarea gradului de granularitate se poate face
prin :
- ROLL - UP, care realizează comasarea masurilor analizate;
- DRILL - DOWN, care realizează descompunerea măsurilor, oferă mai multe
detalii.
Asupra hypercuburilor se mai pot efectua si următoarele tipuri de operații:
- slicing, presupune selecționarea pentru a putea viziona doar un membru al unei
dimensiuni (o secțiune plana), selecție ce ia forma unei tabele pivot. De ex:
vânzările de produse bancare in anul 2002 pe clienți şi produse;
- dicing, defalcarea sau proiectarea unei dimensiuni pe o alta dimensiune. De ex:
vânzarea de produse bancare în 2002 către clienţi şi sucursale.
Proiectarea structurilor, depozitelor de date şi a hipercuburilor continua pe
parcursul întregii vieţi a aplicaţiei, dimensiunile cuburilor sunt strâns legate de detaliile
activităţii.
57
Capitolul XII
Suportul software pentru depozite de date şi OLAP
Depozitele de date şi tehnologia OLAP au apărut în anii ‘90, însă suportul software
disponibil atunci nu răspundea necesităţilor. O soluţie a problemei este SQL Server 7.0,
accesibilă utilizatorului final şi adaptată necesităţilor companiilor mici.
Instrumentul SQL îndeplineşte următoarele funcţii: transformarea şi exportarea
datele, stocarea datelor în depozite de date şi în baze de date multidimensionale, analiza
datelor, prezentarea datelor.
12.1. Serviciul de transformare a datelor
Principala sursa de date a serviciului o reprezintă bazele de date relaţionale. Acesta

asigura colectarea si transformarea datelor prin:
- validarea datelor care presupun uniformizarea unităţii de măsura, verificarea
încadrării pe categorii, clase sau grupuri, verificarea consistenței datelor,
- curățarea datelor, care presupune reconcilierea datelor provenite din mai multe
surse prin compararea nomenclatoarelor folosite de diverse aplicaţii şi utilizarea
ulterioara a unui singur nomenclator.
- migrarea datelor, presupune transportarea datelor in depozit; un aspect important
îl constituie sincronizarea surselor de date în vederea preluării datelor la același
moment;
- transformarea datelor, care presupune pregătirea datelor preluate din sursele
primare şi utilizarea lor în analize complexe (de ex: comasarea coloanelor,
divizarea coloanelor, transformarea dintr-un format în altul).
12.2. Serviciul de asistare a deciziei
Realizează analiza şi prezentare datelor prin:

1. Serverul OLAP, ce are drept funcţie principală extragerea datelor din surse
eterogene, agregarea şi procesarea lor şi stocarea în baze de date
multidimensionale.
2. Serverul de analiză, care pune la dispoziţia utilizatorilor obiecte de suport al
deciziei pentru accesarea serverului OLAP.
3. Serverul de prezentare a datelor (tabele pivot), care reprezintă o interfaţa pentru
utilizările familiarizate cu mediile de lucru EXCEL, ACCES.
4. Serverul English-Query, care permite formularea de interogări în limbaj natural,
traducerea în clauze SQL.
5. Serverul client, instalat pe calculatorului utilizatorului final şi se bazează pe
serviciul tabele pivot ce accesează serverul OLAP. Componenta client aduce datele
necesare într-o memorie cache pentru a putea fi utilizate şi după ce legătura cu
serverul s-a terminat.
6. Managerul OLAP, un mediu de lucru accesibil printr-o interfaţă grafica ce permite
utilizatorului să-şi construiască o soluţie OLAP pe baza surselor de date existente.
58
Instrumentele de dezvoltare incluse în SQL Server sunt:

- sisteme de gestiune a datelor operaționale;
- serviciul de extragere si transformare a datelor;
- serverul OLAP de analiza multidimensionala şi agregare;
- instrumente pentru utilizatorul final.
12.3. Stocarea datelor OLAP
Modelele structurale multidimensionale specifice tehnologiei OLAP se pot stoca în

mai multe moduri:
1. ROLAP (Relational OLAP) – stocarea datelor primare şi a agregărilor în structurile
relaţionale cu timpi de răspuns slabi, cu avantajul utilizării unui spaţiu pe disc mai
mic (se foloseşte pentru datele interogate mai rar).
2. MOLAP (Multidimensional OLAP) – stochează în structurile multidimensionale
atât datele de baza, cât şi pe cele agregate; calculele necesare se efectuează în
interiorul cubului şi are performanţe în ceea ce priveşte timpul de răspuns, dar
ocupă spaţiu mare pe disc.
3. HOLAP ( Hybrid OLAP) – combinaţie a structurilor enunţate; calculele sunt
efectuate în interiorul cubului, iar datele de baza sunt stocate în tabelele depozite de
date.
12.4. Analiza datelor folosind limbaje de procesare a datelor multidimensionale
Pentru a răspunde necesităţilor de analiza a datelor, instrumentele OLAP trebuie să

ofere o serie de operaţii analitice precum: consolidarea (ROLL-UP), parcurgerea în jos
(DRILL-DOWN), secţionarea (slicing), schimbarea perspectivelor (dicing).
Pentru a răspunde acestor cerințe Microsoft furnizează limbajul MDX, iar
ORACLE limbajul EXPRESS. Acestea conţin instrucţiuni de definire a datelor şi
instrucţiuni de manipulare de date. Produsele EXPRESS de la ORACLE se caracterizează
prin:
- multidimensionalitate,
- reprezentarea datelor nu se limitează la 2 sau 3 foi de calcul,
- întreţinerea ierarhiilor permite o foarte uşoara consolidare şi agregarea datelor la
diferite nivele de detaliu,
- procesul de analiză presupune un mediu pentru aplicaţie care implica serii de timp
sau analize încrucişate,
- mediul de programare este structurat si cuprinde structuri condiţionate şi repetitive,
depanare, compilare, execuție;
- acces la datele relaţionale, la mai multe baze de date,
- facilităţi de citire a datelor.
Produsele EXPRESS, ORACLE sunt de trei categorii: produse Server, unelte client
şi soluții pentru aplicaţii analitice.
59
Bibliografie:
Oancea, Mirela – „Sisteme informatice de asistare a deciziei financiare”, Ed. ASE,
Bucureşti, 2005
60

Curs Management Informaţional - Mba

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Curs Management Informaţional - Mba

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CUPRINS

Cap. 1. Aspecte privind informatizarea unităţilor economice

Cap. 2. Sisteme informatice pentru conducere

Cap. 3. Modalităţi de organizare a datelor supuse prelucrării automate

Cap. 4. Sisteme informatice de asistare a deciziei în managementul contemporan

Cap. 5. Sisteme informatice de asistarea a deciziei (SIAD)

Cap. 7. Tehnologii moderne aferente SIAD

Cap. 8. Tablourile de bord electronice

Cap. 9. Data Warehouse

Cap. 10. Data Mining

Cap. 11. Tehnologia OLAP (Online Analyses Processing)

Cap. 12. Suportul software pentru depozite de date şi OLAP

ASPECTE PRIVIND INFORMATIZAREA UNITĂŢILOR ECONOMICE

1.1. Unitatea economică – ansamblu de sisteme şi procese

O privire sistemică a unităţii economice conduce la delimitarea a trei sisteme constitutive

Privirea sistemică asupra activităţii socio-economice sugerează importanţa cuplului

controlul fenomenelor şi proceselor economice, ce au loc la nivel micro, mezo şi

1.1.2. Circuite şi fluxuri informaţionale

 fluxuri informaţionale orizontale: asigură transmiterea informaţiei pe acelaşi nivel ierarhic

1.1.3. Sistemul informatic al unităţii economice

În economia modernă, sistemul informaţional utilizează pe scară largă metodele de

FIG.1.2 – Relaţia între sistemul informaţional şi sistemul informatic

Sistemul informatic se defineşte ca ansamblul de metode şi mijloace care asigură

1.2. Consideraţii privind realizarea unui sistem informatic

1.2.1. Proiectul director

manifestă fenomene de reglare şi autoreglare, se stabileşte aplicarea principiului

1.2.2. Elemente de analiză şi proiectare

Analiza şi proiectarea sistemelor informatice reprezintă o serie de principii metode,

Ea se stabileşte prin inventarierea mijloacelor electronice disponibile şi/sau

1.2.3. Avantajele utilizării bazelor de date

Un sistem de gestionarea al bazelor de date, numit pe scurt SGBD, este un software

ORGANIZAREA ∗ CONTRACT DE PROIECTARE

∗ ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PROIECTĂRII GENERALE

∗ DEFINIREA OBIECTIVELOR SISTEMULUI INFORMATIC

∗ PROIECTAREA SITUAŢIILOR DE IEŞIRE

∗ ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI PROIECTĂRII GENERALE

∗ PROIECTAREA OBIECTELOR BAZELOR

∗ PROIECTAREA ATRIBUTELOR SPECIFICE

∗ PROIECTAREA SCHEMELOR EXTERNE

FIG.1.3 – Etapele analizei şi proiectării sistemelor informatice

1.2.4. Documentaţia însoţitoare

Metodologia de analiză şi proiectare a sistemului informatic prevede o documentaţie

1.2.5. Principalele etape în realizarea unei aplicaţii

Metodologia schiţată în FIG.1.3 pentru analiza, proiectarea, implementarea şi exploatarea

l. stabilirea algoritmului de rezolvare pentru fiecare sarcină în parte, eventual cu

Cap.2 Sistemul informatic pentru conducere (SIC)

Calculatorul utilizat ca un mijloc de simplă mecanizare a unor operaţii sau lucrări.

Au fost făcute diferite încercări pentru a mări eficacitatea prelucrărilor pe calculator.

În funcţie de nivelul de management, subsistemele informaţionale se împart în cinci

 Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor (TPS – Transaction Processing Systems)

Acestea se caracterizează prin faptul că execută şi memorează tranzacţiile curente zi cu zi.

Operaţiile sunt descrise detaliat şi fără echivoc.

Au o importanţă deosebită din două motive:

 Sisteme destinate activităţii de birotică (OAS – Office Automation Systems)

Scopul principal este gestiunea mesajelor şi documentelor, mărindu-le productivitatea.

 Sisteme informaţionale destinate conducerii (MIS – Management Information

Sunt orientate în general pe responsabilităţi tactice, fiind importante în planificare, control şi

 Sisteme suport de decizie (DSS – Decision Suport Systems)

Principalele deosebiri între DSS şi MIS sunt:

 Sisteme suport ale executivului (ESS- Executive Suport Systems)

- posibilităţi de calcul extinse,

Dezvoltarea sistemelor informaţionale este o operaţie costisitoare care este executată de

2.2.1. Informarea conducerii

fluxuri informaţionale orizontale: asigură transmiterea informaţiei pe acelaşi nivel ierarhic

Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor (TPS – Transaction Processing Systems)

Sisteme destinate activităţii de birotică (OAS – Office Automation Systems)

Sisteme informaţionale destinate conducerii (MIS – Management Information

Sisteme suport de decizie (DSS – Decision Suport Systems)

Sisteme suport ale executivului (ESS- Executive Suport Systems)

un sistem integrat cuprinde toate prelucrările de informaţii din cadrul întreprinderii, le

discreţie absolută etc.

etapa I – automatizarea procedurilor de rutină cu VM mare

organizarea datelor – procesul de identificare, definire, structurare şi memorare a