You are on page 1of 2

Avantajele Programului After School

Programul After School a fost creat din nevoia tot mai mare pentru a acoperi noile
probleme şi nu numai, apărute la copii şi anume: încă existenţa a conceptului de copii cu cheia în
gât, care ajung acasă şi rămân singuri până când părinţi lor vin de la serivici, şi care în acest timp
sunt expuşi la diverse pericole. Încă mulţi părinţi îşi fac griji pentru programul de după scoală a
copiilor lor, pentru siguranţa lor şi pentru faptul că datorită influenţelor din exterior (grupul de
preiteni, grupul de colegi, informaţiile nefiltrate şi eronate de pe internet etc) pot ajunge chiar la
consum de ţigări, droguri sau cine ştie ce alte lucruri mult mai periculoase.
Acest program a fost conceput mai întâi în ţările dezvoltate, cum ar fi Statele Unite ale
Americii, ţările din vestul Europei, însă s-au dezvoltat foarte bine şi în România, care este
considerată ţară aflată în curs de tranziţie. O evaluare şi o programă destul de complexă au
existat încă de la început prin crearea unor activităţi, care au dat încredere atât părinţilor, cât şi
profesorilor sau persoanelor abilitate care le efectuează.
În primul rând, perioada de dinainte a adolescenţei, este una foarte dificilă, în care copii
învaţă foarte multe, dar şi în care ei se pot dezvolta pe o linie negativă. Unul dintre avantajele
acestui program ar fi faptul că îmbunătăţeşte performanţa şcoalară a copiilor, şi în special a
notelor, care uneori îi motivează atât de mult. De asemenea, eu cred că ghidarea copiilor către
materii, care le prezintă dificultăţi la şcoală, şi îmbunătăţirea activităţii lor într-o anumită arie
reprezintă încă un punct forte al acestui program.
În al treilea rând, noi nu putem vorbi doar de un program care îi ajuta pe copii să îşi rezolve
temele, ci mai degrabă de un program care îmbină lucrul pe anumite materii şcolare, cu activităţi
de relaxare sau energizare a lor.
Programul After School contribuie şi la formarea personalităţii, la dezvoltarea abilităţilor
sociale care au devenit, aş spune probleme de actualitate pe care părinţii le au. Se poate observa
tot mai mult faptul că copii din ziua de azi îşi petrec majoritatea timpului în faţa calculatorului,
iar atunci când sunt lansaţi în activităţi de socializare nu ştiu cum să reacţioneze. Să nu uităm
faptul că aceşti copii pot învăţa în cadrul acestui program cum să managerieze conflictele într-un
mod acceptabil şi să se comporte mult mai bine în clasă.
Dacă programa şcoalară nu permite atât de mult profesorului să se concentreze pe activitatea
fiecărui elev, acest program este tocmai creat pentru a soluţiona aceasta problema. Li se oferă
copiilor un mediu plăcut, un mediu în care îşi pot dezvolta potenţialul, în care îşi pot rezolva
micilor probleme care pot apărea în cadrul activităţilor şcolare, şi unul în care ei îşi pot dezvolta
pasiunile pentru anumite domenii.
Un al şaselea avantaj ar putea fi faptul că acest program poate ajută la îmbunătăţirea
interesului pentru şcoală şi micşorarea absenţelor sau înclinaţia către abandonul şcolar. Am putut
observa că temele uneori pentru copii mici pot fi o povară, însă programul After School încearcă
să le schimbe această percepţie, să le demostreze că sunt importante şi totodată să îi înveţe să se
obişnuiască cu un program de teme prestabilit. Poate că şi îmbinarea efectuării temelor cu alte
tipuri de activităţi, îi face să privească pozitiv efectuarea lor. Cu timpul cred că s-a putut observa
şi faptul ca programele After School, îmbunătăţesc calitatea temelor, datorită participării mult
mai active a elevilor.
Interacţiunea acestora cu alţi copii de vârsta lor este benefica, şi îi poate ajuta chiar să îşi facă
noi prieteni. De asemenea relaţia cu profesorii sau persoanele cu care lucrează asigură în general
succesul acestor programe. Am putut vedea faptul că există şi ONG-uri care participă în astfel
programe, în special pentru copii a căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi nu pot benefia de
aceleasi lucruri ca cei a căror părinţi sunt acasă, aceştia necesitând o mai mare implicare în
educaţia lor.
Fiecare program ar trebui adaptat cerinţelor elevilor, a comunităţii, a mediului în care aceştia
îşi desfăşoară în mod normal activităţile, iar o bună gestiune a acestuia cu obiective bine stabilite
şi reale, pot asigura o buna funcţionare a acestui program. Un lucru care cred eu că este
important este acela ca interacţiunea dintre cadrele didactice sau persoanele acreditate care
desfăşoară activităţile şi părinţii elevilor este punctul de pornire a acestor programe, pentru
simplu fapt că demostrează gradul de încredere a părinţilor în legătură cu programul After
School.
Cei care iau parte la aceste activităţi ale programului After School sunt în general profesori,
însă au apărut şi firme care asigură asemena activităţi dar şi ONG-uri. În străinătea, am putut
vedea că voluntarii sunt mult mai mult folosiţi, ba chiar şi părinţii au început să participe. Însă la
noi rămâne deocamdată un sistem destul de costisitor pentur mulţi părinţi, iar banii nu se duc în
folosul şcolii sau al comunităţii, ci sunt destinaţi persoanelor care ţin activităţile. De asemenea
numărul persoanelor adulte trebuie să fie adecvat la numărul de copii participanţi.
O problemă care a apărut în România este cea a mesei din timpul programului, care este
pentru părinţi destul de nemulţumitoare, însă poate cu timpul se va rezolva şi vor fi angajate
firme de catering mult mai competente.
Programul After School ajută şi la dezvoltarea percepţiilor despre viitor, şi anume: copii sunt
mai bine orientaţi şi le este mult mai clar ceea ce vor face în viitor, şi pot ajunge chiar la alegerea
unei meserii. Programa activităţilor din acest program nu trebuie să fie una încărcată, obositoare,
ci una provocatoare, care să îi determine pe elevi să muncească mai mult, să-si descopere
aptitudinile, talente etc.
Încă un punct forte pe care acest program îl are, este acela ca el conţine o componenta foarte
importantă şi anume evaluarea tuturor activităţilor desfăşurate, care poate ajuta la îmbunătăţirea
acestui program. Ceea ce interesează practice este progresul elevilor obţinut prin activităţile
desfăşurate.
Nu trebuie uitat şi faptul că este de o importanţă sporită locul în care se desfăşoară programul
After School, tocmai pentru a-i face pe elevi să se simtă confortabil, să simtă că acel mediu le
aparţine, că pot avea încredere, că se pot relaxa dar şi concentra pe temele sau pe activităţile ce
se desfaşoară, totul cred eu pentru a avea încredere mai mare în ei şi pentru a-i ajuta să se
dezvolte cât mai bine.
Din câte am văzut pe forumuri, dar trecând şi prin filtrul personal, tind să le dau dreptate
anumitor profesoare care fac parte din acest program, şi care îl recomandă cu căldură, tocmai
pentru faptul că este foarte bine organizat, cu o programă bine stabilită, dar şi pentru faptul că
apelatul la bunici pentru timpul liber al copiilor nu mai este o alternativă. Aceştia se simt uneori
depăşiţi de ceea ce pot face nepoţii lor, şi este mai bine că ei să susţină activităţi de recreere
atunci când copilul ajunge acasă.
Am mai văzut de asemena că unele şcoli propun, în funcţie de investiţia de care au dispus,
camera web, care sunt amplasate în săli, tocmai pentru a acorda încredere părinţilor, şi a le
demostra ca acest program nu este format doar din vorbe, ci este un model avansat de pregătire a
copiilor lor.
Concluzionând, programul After School are foarte multe avantaje pentru a convinge părinţii
să-şi înscrie copii, în ciuda micilor nereguli, cum ar fi cele cu masa sau cu partea financiară, care
vor fi sigur rezolvate cu timpul. Este un program încă la început dar care a cunoscut o dezvoltare
destul de bună încă de la primii săi paşi.

You might also like