Avantajele si dezavantajele metodelor de calculatie si de conducere prin costuri

Costul reprezinta un instrument al controlului de gestiune, ce poate fi stabilit dupa mai multe metode si care pentru a informa corect asupra activiitatii unei firme trebuie sa fie determinat stiintific, sa fie exact si relevant. Cel mai bun cost nu este neaparat cel care are un plus de calitate, ci acel cost care apare la momentul, locul si cu precizia dorita de utilizator. Un sistem bun de calcul al costurilor trebuie sa ajunga la un compromis intre costul masurarii datelor si costul erorilor cauzate de un calcul imprecis si costul total al informatiei sa fie cat mai mic. Sistemul de control de gestiune nu trebuie sa masoare pana la cel mai mic detaliu, deoarece aceasta inseamna sa fie foarte costisitor si sa consume mult timp. Pentru a furniza cu operativitate informatiile referitoare la costurile de productie si pentru dezvoltarea laturii previzionale a contabilitatiide gestiune, este necesar sa fie promovate diferite metode de calculatie a costurilor, bazate pe cheltuieli prestabilite. Se poate spune ca nu toate informatiile furnizate de cost sunt relevante pentru o anumita decizie.

Metodele de calculatie si de conducere prin costuri sunt metode orientate spre managementul costurilor, care permit conducerii firmei sa vada clar si sa aprecieze rezultatele activitatii desfasurate la valoarea lor reala, sa adopte decizii corecte in scopul indeplinirii obiectivelor din bugete, sa remedieze si sa previna abaterile.

Metoda costurilor standard constituie un sistem operativ de urmarire si control al costurilor prin integrarea antecalculatiei costurilor standard cu postcalculatia, pe baza costurilor antecalculate realizandu-se urmarirea respectarii costurilor standard si determinandu-se daca este cazul, abaterile corespunztoare. Costurile standard sunt costuri fundamentate pe baze stiintifice, in functie de conditiile impuse de procesele de productie constituind etaloane de masura si de comparatie a costurilor efective de productie.

Costurile standard sunt costuri de productie stabilite cu anticipatie, in conditiile impuse de procesele tehnologice utilizate in entitate si de structurile organizatorico-functionale ale acesteia. Utilizarea metodei costurilor standard ofera posibilitatea de a lua masuri corective in baza analizei si interpretarilor abaterilor; un alt avantaj este ca permite reducerea costurilor daca se sporeste productivitatea sau se amelioreaza calitatea. Pot aparea si dezavantaje datorita rigiditatii sau din contra flexibilitatii standardelor de consumuri.

Metoda ABC permite companiei sa inteleaga in ce mod si pe ce activitate sau produs se realizeaza profit si presupune identificarea tuturor activitatilor specifice unui produs sau serviciu si repartizarea cheltuielilor aferente realizarii lor cu o mai mare acuratete decat in metodele traditionale de contabilitate. Aceasta metoda porneste de la ideea ca activitatile consuma resurse si produsele consuma activitati, astfel costurile determinate sunt stabilite cat mai aproape de realitate si permit si o intelegere mai buna a factorilor care ii determina. Aceasta metoda a scos la iveala ca metodologia calculatiei traditionale a cheltuielilor poate crea diferente semnificative in costurile produselor finale datorita modului de alocare a cheltuielilor indirecte. Avantajele metodei ABC includ o determinare corecta a costurilor asociate produselor, deasemenea permite calcularea costurilor proceselor, a lanturilor de aprovizionare, dar si analiza comparativa. Principalul dezavantaj al metodei ABC il constituie faptul ca intregul sistem poate fi greu de implementat si mentinut in intreprinderi, necesitand resurse dedicate. Informatiile pot fi cu usurinta interpretate gresit.

Metoda globala, metoda pe faze si metoda pe comenzi fac parte din categoria metodelor absorbante si au caracteristic faptul ca prin intermediul lor se calculeaza la nivel de purtator de costuri, costul total, luand in calcul atat cheltuielile directe, cat si indirecte, pe articole de calculatie sau pe elemente primare de calculatie. Aceste metode necesita efectuarea a doua randuri de calculatii privind costul productiei. Ca prim rand de calculatii este acela care precede desfasurarea procesului de productie si are ca scop determinarea costului antecalculat al productiei, concretizandu-se in bugetul costurilor, iar cel de al doilea rand de calculatii care se efectueaza dupa terminarea procesului de productie, pe

baza datelor inregistrate in contabilitatea de gestiune. Prin elaborarea celor doua randuri de calculatii se pot compara, la sfarsitul fiecarei perioade de gestiune costurile antecalculate cu cele efective, stabilindu-se in acest mod abaterile.

Metoda globala se aplica in general de catre entitatile care fabrica un singur produs la care la sfarsitul perioadei nu exista semifabricate sau productie neterminata sau care daca exista, este constanta. Caracteristica esentiala a metodei globale este data de faptul ca toate cheltuielile de productie se identifica nemijlocit pe procesul care le-a ocazionat avand caracter direct. Un dezavantaj al metodei globale de calculatie a costurilor il reprezinta campul sau restrans de aplicabilitate, numai la entitatile care fabrica un singur produs, fara sa apara semifabricate sau productie neterminata la sfarsitul perioadei.

Metoda pe faze se aplica de catre entitatile cu productie de masa sau de serie mare, unde procesul tehnologic are un caracter relativ omogen, iar produsul finit se obtine din prelucrarea in faze succesive a materiei prime. In cazul metodei pe faze, cheltuielile de productie ale sectiilor de fabricatie sunt programate si evidentiate dupa structura de cheltuieli practicata de fiecare entitate, pe tipuri de produse si pe fazele procesului tehnologic. Bazandu-se pe conceptul costului complet, metoda de calculatie pe faze implica desfasurarea lucrarilor privind determinarea acestuia potrivit schemei de principiu specifice metodelor de calculate de tip absorbant. Aplicarea metodei pe faze la conditiile concrete existente in entitatile care utilizeaza aceasta metoda presupune gasirea unor solutii de rezolvare pentru probleme cum ar fi stabilirea fazelor de calculatie a costurilor, reflectarea costurilor de productie pe faze de fabricatie si repartizarea cheltuielilor de productie intre produsele obtinute in aceeasi faza. Metoda pe faze in varianta cu semifabricate permite calcularea costului de productie cu o mai mare precizie, precum si un mai bun control asupra miscarii semifabricatelor in procesul de productie. Tot de aici rezulta totodata dezavantajul ca fiind mai complicata, necesita un volum mai mare de lucru, trebuind sa se tina in permanenta evidenta miscarii semifabricatelor in productie.

In varianta fara semifabricate metoda prezinta avantajul ca necesita un volum mai mic de calcule. In aceste conditii apare dezavantajul ca scade exactitatea calculului costului de productie si se reduce controlul asupra semifabricatelor.

Metoda pe comenzi se aplica in entitatile cu productie individuala si in cele cu productie de serie mica. Metoda pe comenzi presupune desfasurarea lucrarilor de calculatie potrivit etapelor specifice metodelor absorbante, inclusiv etapa determinarii cantitative si valorice a productiei in curs de executie in etapa de postcalcul. Purtatorul de cheltuieli folosit obligatoriu in programare este produsul, iar cel utilizat pentru urmarirea costurilor de productie este comanda. Obiectul comenzii este diferit, in productia individuala care se organizeaza, in general, in varianta fara semifabricate, fata de productia de serie care poate fi organizata si condusa atat in varianta fara semifabricate, cat si in varianta cu semifabricate. In cazul productiei fara semifabricate, comanda are ca obiect un produs sau un lot de produse, calculatia nefacand nici un fel de separare a cheltuielilor pe seama partilor sau reperelor componente. Releva cel mult partea cu care participa in fabricatie si la formarea costurilor fiecare sectie de productie. In cazul produselor deosebit de complicate si cu ciclu lung de fabricatie, comenzile pot avea ca obiect nu produsul in intregime, ci o anumita parte ce se asambleaza a acestuia, urmarirea si inregistrarea cheltuielilor efectuandu-se in aceleasi conditii. Metoda pe comenzi este o metoda avantajoasa pentru ca asigura un cost de productie destul de exact, insa are si dezavantaje precum faptul ca nu permite calculul costurilor de productie pe fiecare perioada de gestiune, ci doar dupa terminarea comenzii, informatii cu caracter tardiv. Un alt dezavantaj mai este si acela ca in cazul existentei unui numar mare de comenzi se pot face erori in evidenta consumurilor pe comenzi, impunandu-se o mare atentie in codificarea informatiilor primare in contabilitate.

Metodele de calculatie si conducere prin costuri prezinta atat avantaje cat si dezavantaje. Unele se pot aplica organizatiilor din sfera productiei, altele organizatiilor din sfera serviciilor. Unele metode calculeaza costul unitar prin intermediul costului de functionare al unei ore/masina sau calculeaza coeficienti de echivalenta, in timp ce altele calculeaza costurile activitatilor din cadrul organizatiilor repartizand apoi costurile pe produse sau servicii sau la stabilirea costurilor pleaca direct de la preturile de vanzare si marjele de profit asteptate ca urmare a vanzarii.

Spre deosebire de metodele clasice de calculatie a costurilor care urmaresc doardeterminarea unui cost efectiv, metodele evoluate permit pe langa stabilirea unui cost antecalculat fata de care costul efectiv se poate raporta si efectuarea controlului, analizei si influentarii costurilor pe parcursul desfasurarii procesului de productie. Utilitatea metodelor clasice de calculatie a costurilor a fost supusa unor intrebari, considerandu-se ca aceste metode nu mai genereaza avantaje, deoarece se bazeaza pe informatii furnizate de un sistem proiectat pentru o perioada tehnologica aflata la inceput si caracterizata prin competitie locala si nu globala, cand organizatiile realizau produse si servicii standardizate, iar viteza de distribuire a produselor, calitatea sau performantele nu reprezentau elementele esentiale ale succesului unei organizatii. Folosind aceste sisteme managerii nu mai dispun de informatii utile si relevante pentru a coordona si imbunatatii activitatile, precum nu dispun de informatii precise si fiabile pentru a coordona deciziile strategice referitoare la procese, activitati, servicii si clienti. In intampinarea dezavantajelor metodelor traditionale au aparut metodele moderne de calculatie adaptate la noile conditii de piata care furnizeaza, inafara de informatiile financiare cu privire la costurile produselor, lucrarilor sau serviciilor si alte informatii nefinanciare privind procesele interne, costurile clientilor care permit integrarea analizei costurilor in demersul strategic al intreprinderii, contribuind atat la luarea deciziilor privind portofoliul de produse si servicii cat si la un ansamblu de decizii care conduc la schimbarea strategiei organizatiei. Exista o multitudine de opinii pro si contra referitoare la metodele clasice sau moderne de calculatie. Insa in ceea ce priveste folosirea pe scara larga a acestor metode s-a constatat ca in ciuda multitudinii avantajelor majoritatea organizatiilor, din intreaga lume, inca prefera metodele clasice de calculatie, foarte multi manageri declarandu-se multumiti de metodele implementate si de rezultatele obtinute.

Se poate spune ca pentru organizatii metodele moderne sau evoluate de calculatie nu reprezinta intotdeauna solutia ideala, acestia trebuie sa aiba in vedere o multitudine de factori, prioritati, obiective si strategii atunci cand decid implementarea uneia sau alteia dintre metodele de calculatie existente.