Retele de Calculatoare

Colegiul Tehnic Remus Radule BRASOV Clasa: PL II Specializarea: Tehnician Operator Tehnici de Calcul Promotia: 2012

PROIECT DE DIPLOMA

Indrumator Prof.ing: Alaman Mircea

Absolvent: Ambrus Cristian Tiberiu

Febroarie 2012 1

Retele de Calculatoare

Colegiul Tehnic Remus Radulet

PROIECT POSTLICEALA

Candidat: Ambrus Cristian Tiberiu Indrumator: Alaman Mircea

Brasov 2012

Retele de Calculatoare

Cuprins

Retele de Calculatoare

1. Introducere
In aceasta epoca a calculului distribuit, reelele sunt prezentate in aproape toate mediile de lucru. O reea este un mecanism care permite calculatoarelor distincte si utilizatorilor acestora sa comunice si sa partajeze resurse. In ciuda utilizrii lor pe scara larga, retelele raman cele mai misterioase dintre tehnologiile informationale.

2. Evoluia reelelor
Reelele au fost initial soluii de conectivitate brevetate, care erau parte integranta a unui pachet de soluii informatice, in aceeai msura brevet at. Companiile care automatizau procesarea de date sau functiile de contabilitate in epoca de dinaintea calculatoarelor personale erau obligate sa se adreseze unui singur comerciant pentru a obtine o solutie la cheie. Configuratiile tipice includeau terminale simple, care erau cablate la controllere de dispozitiv. Controllerele de dispozitiv asigurau accesul comun, sau multiplexat, la resursele de comunicare, ce asigurau conectivitatea cu sistemele mainframe. Aceste resurse de comunicare erau reunite intr-un procesor front-end (FEP) al sistemului mainframe. FEP permitea mai multor resurse sa partajeze un singur canal catre mainframe. Datorita diferentelor dintre viteza de intrare/iesire si viteza procesoarelor sistemului mainframe, aceasta solutie (figura. 1.1) era cea mai eficienta din punct de vedere financiar.

Calculator Mainframe

Procesor Front-

Controller de dispozitiv

Terminal Simplu

Terminal Simplu

Terminal Simplu

Terminal Simplu

Figura 1.1 Accesul cablat la sistemele mainframe

Retele de Calculatoare
Altfel, era utilizata o linie inchiriata cu largime de banda mica pentru traversarea distantei geografice pana la mainframe. In acel loc, linia inchiriata era conectata la canalul de intrare/iesire (I/O) al sistemului mainframe. In aceste medii, aplicatiile software erau executate doar pe un calculator cu un unic sistem de operare. Sistemul de operare putea fi executat numai pe produsele hardware ale aceluiasi distribuitor. Chiar si echipamentul terminal si conexiunile la calculator faceau parte din aceeasi solutie integrata a unui singur producator. In timpul domniei solutiilor integrate ale unui singur producator, au aparut doua directii de dezvoltare tehnologica, ce au schimbat cursul viitor al informaticii. In primul rand au inceput sa apara stramosii PC-urilor de astzi. Aceste dispozitive erau inovatoare prin aceea ca plasau puterea de calcul chiar pe birou. In al doilea rand, oamenii de stiinta de la Xeror Palo Alto Research Center (PARC) au inceput sa caute modalitati de imbunatatire a productivitatii proprii. Au cautat in special un mijloc de imbunatatire a partajarii datelor si fisierelor intre statiile de lucru inteligente pe care le aveau. Metoda existenta, de partajare a dischetelor, era problematica si consuma timp. Solutia lor a fost prima retea LAN pe care au numit-o ethernet. Aceasta era o retea LAN rudimentara care se baza, pentru o mare parte a definirii si comportarii sale, pe protocoale de nivel superior pentru inter-retele. Potentialul comercial a acestei tehnologii a devenit imediat evident. Ethernetul original, cunoscut acum ca PARC Ethernet sau Ethernet I, a fost completat de o versiune cu comportament mai bun. Aceasta solutie, dezvoltata de Xerox, Digital si Intel, a devenit cunoscuta sub numele de DIX Ethernet sau Ethernet II. Impreuna, Digital, Intel si Xerox au stabilit standardele pentru Ethernet II si au produs tehnologiile sale componente. Impreuna, dispozitivele inteligente ale utilizatorilor si retelele locale vor da nastere unui nou model: prelucrarea deschisa, distribuita, in retea, a datelor.

2.1 Organizatiile de standardizare

Succesul pe care l-au avut cu Ethernet I si II a demonstrat ca piata era satula de abordarea brevetata a pachetelor pentru lucrul in retea si prelucrarea datelor. Clientii au inceput sa solicite un mediu mai deschis, care sa le permita sa construiasca aplicatii pornind de la produse amestecate, provenite de la producatori diferiti. Asa cum a aratat Ethernet, interoperabilitatea incuraja competitia, prin inovatii tehnice. Prin urmare, obiectivele interdependente ale deschiderii erau urmatoarele: Costuri mai mici Posibilitati mai mari Interoperabilitate intre producatori Interoperabilitatea intre producatori presupunea ca platformele diferite sa se recunoasca una pe cealalta si sa stie cum sa comunice si cum sa partajeze date. Aceasta a necesitat dezvoltarea de standarde neutre, in intreaga industrie, pentru fiecare aspect al lucrului in retea. Nevoia de standardizare a generat un efort considerabil. Astazi, exista numeroase organizatii de standardizare, care raspund de definirea standardelor nationale si/sau internationale pentru diferite aspecte ale tehnologiilor de calcul, inclusiv pentru comunicatii de date si lucru in retea. Desi, frecvent, aceste organizatii colaboreaza sau coopereaza pentru a asigura un set de standarde cat mai universal, pot exista totusi anumite confuzii, dar efectul covarsitor este pozitiv. ANSI American National Standards Institute (ANSI) este o organizatie privata, nonprofit. Scopul sau este sa faciliteze dezvoltarea, coordonarea si publicarea de standarde nationale voluntare. IEEE Institute of Electric and Electronic Engineers (IEEE) raspunde de definirea si publicarea standardelor pentru telecomunicatii si comunicatii de date. ISO International Organization for Standardization (ISO) a fost fondata in 1964 si are sediul la Geneva. Este o organizatie bazata pe activitate voluntara, fara contracte, si este autorizata de Natiunile Unite pentru definirea de standarde internationale. IEC International Electrotechnical Commission (IEC), de asemenea cu sediul la Geneva, a fost fondata in 1909. IEC stabileste standarde internationale pentru tot ce este legat de electronica si electricitate. IAB Internet Architecture Board, cunoscuta anterior ca Internet Activities Board, guverneaza dezvoltarea tehnica a Internetului. Contine doua comitete de lucru: Internet Engineering Task Force (IETF) si Internet Research Task Force (IRTF).

Retele de Calculatoare 2.2 Modelul de referinta OSI

ISO a dezvoltat modelul de referinta OSI (Open Systems Interconnection interconectarea sistemelor deschise), pentru a facilita deschiderea interconexiunii sistemelor de calculatoare. O interconexiune deschisa este o interconexiune care poate fi acceptata intr-un mediu multiproducator. Acest model a stabilit standardul universal pentru definirea nivelurilor functionale necesare acceptarii unei astfel de conexiuni intre calculatoare. In urma cu aproape 20 de ani, cand a fost dezvoltat, modelul de referinta OSI a fost considerat radical. La vremea respectiva, producatorii de calculatoare blocau clientii in arhitecturi brevetate, cu un singur producator. Comunicatia deschisa a fost privita ca o invitatie la competitie. Din perspectiva producatorilor, competitia era nedorita. Prin urmare, toate functiile erau integrate cat mai compact posibil. Notiunea de modularitate functionala, sau layering (stratificare), parea in antiteza cu misiunea oricarui producator. Este important de remarcat ca modelul a avut mare succes. Abordarea integrata anterioara, brevetata, a disparut. Astazi, comunicatiile deschise sunt un lucru necesar. In mod curios, foarte putine produse respecta in totalitate modelul OSI. In schimb, structura sa elementara, pe niveluri, este frecvent adaptata noilor standarde. Pe de alta parte, nivelul de referinta OSI ramane un mecanism viabil pentru explicarea functionarii retelei. In ciuda succeselor sale, continua sa existe numeroase confuzii legate de modelul de referinta OSI. Prima confuzie este aceea ca modelul de referinta OSI a fost dezvoltat de International Standards Organisation (tot ISO), cu sediul la Paris. Nu este adevarat. Modelul de referinta OSI a fost dezvoltat de catre International Organization for Standardization. Modelul OSI clasifica diferitele procese necesare intr-o sesiune de comunicare pe sapte niveluri (straturi) functionale. Organizarea acestor straturi are la baza secventa naturala de evenimente care apare in timpul sesiunii de comunicare. Figura 1.2 prezinta modelul de referinta OSI. Nivelurile 1-3 asigura accesul prin retea, in timp ce nivelurile 4-7 sunt dedicate logisticii necesare pentru a comunica dintr-un capat in altul.
Modelul referinta OSI Aplicatie Prezentare Sesiune Transport Retea Legatura de date Fizic de Numarul nivelului 7 6 5 4 3 2 1

Figura 1.2 Modelul de referinta OSI Nivelul 1: Fizic Primul nivel este numit nivel Fizic. Acest nivel raspunde de transmiterea sirului de biti. El accepta cadre de date de la nivelul 2, Legatura de date, si transmite serial, bit cu bit, structura si continutul acestora. De asemenea, este raspunzator pentru receptionarea, bit cu bit, a sirurilor de date care sosesc. Aceste siruri sunt transmise apoi nivelului Legatura de date, pentru a fi refacute cadrele. Acest nivel vede, literalmente, numai cifre de 0 si 1. El nu are nici un mecanism pentru determinarea semnificatiei bitilor pe care ii transmite sau ii primeste, ci este preocupat exclusiv de caracteristicile fizice ale tehnicilor de transmitere a semnalelor electrice si/sau optice. Acestea includ tensiunea electrica utilizata pentru transportul semnalului, tipul mediului si impedantele caracteristice si chiar forma fizica a conectorului utilizat la capatul mediului de transmisie. Nivelul 2: Legatura de date Al doilea nivel al modelului de referinta OSI est nivelul Legatura de date. Ca toate celelalte, nivelul Legatura de date are doua seturi de responsabilitati: transmisie si receptie. El raspunde de asigurarea validitatii cap-la-cap a datelor transmise.

Retele de Calculatoare
Din punct de vedere al transmisiei, nivelul Legatura de date raspunde de gruparea in cadre a instructiunilor, datelor si asa mai departe. Un cadru este o structura inerenta nivelului Legatura de date, care contine informatii suficiente pentru a asigura transmiterea reusita a datelor, prin reteaua locala, spre destinatie. Un transfer reusit presupune ca, la sosirea la destinatie, cadrele sa fie intacte. Prin urmare, cadrele trebuie sa contina un mecanism de verificare a integritatii continutului in timpul transferului. Pentru o livrare garantata a datelor trebuie sa se intample doua lucruri: Nodul initial trebuie sa primeasca o confirmare pentru fiecare cadru care a fost primit intact de catre nodul destinatar. Inainte de a confirma primirea unui cadru, nodul destinatar trebuie sa verifice integritatea continutului cadrului respectiv. Exista numeroase situatii care pot face ca la transmiterea cadrelor, acestea sa nu ajunga la destinatie sau sa se deterioreze si sa devina inutilizabile in timpul transferului. Nivelul Legatura de date este raspunzator de detectarea si corectarea tuturor erorilor de acest tip. Nivelul Legatura de date este raspunzator si de reasamblarea in cadre a oricaror siruri binare primite de la nivelul Fizic. Totusi, dat fiind ca sunt transmise atat structura, cat si continutul unui cadru, nivelul Legatura de date nu reconstruieste cu adevarat un cadru. In schimb el pastreaza biti sositi pana cand are un cadru complet. Nivelurile 1 si 2 sunt necesare oricarui tip de comunicatie, indiferent daca reteaua este LAN sau WAN. Nivelul 3: Retea Nivelul Retea raspunde de stabilirea rutei care va fi utilizata intre calculatorul initial si cel de destinatie. Acest nivel nu are inclus nici un mecanism de detectie/corectie a erorilor de transmisie si, prin urmare, este obligat sa se bazeze pe serviciul fiabil de transmisie cap-la-cap al nivelului Legatura de date. Nivelul retea este utilizat pentru stabilirea comunicatiilor cu sistemele de calculatoare care se gasesc dincolo de segmentul LAN local. El poate face acest lucru pentru ca are propria arhitectura de adresare pentru rutare, care este separata si diferita de adresarea calculatoarelor la nivelul 2. Printre protocoalele rutabile se numara: IP (Internet Protocol) IPX (Internet Packet Exchange) AppleTalk Utilizarea nivelului Retea este optionala. Acesta este necesar numai daca sistemele de calculatoare se afla in segmente ale retelei separate printr-un router. Nivelul 4: Transport Nivelul Transport ofera un serviciu similar nivelului Legatura de date, prin faptul ca raspunde de integritatea cap-la-cap a transmisiunilor. Spre deosebire de nivelul Legatura de date, nivelul Transport este capabil sa realizeze aceasta functie dincolo de segmentul LAN local. El poate sa detecteze pachetele care sunt abandonate de routere si sa genereze automat o cerere de retransmisie. O alta functie semnificativa a nivelului Transport este resecventierea pachetelor, daca ele nu au ajuns in ordine. Acest lucru se poate intampla din diverse motive. Este posibil ca pachetele sa urmeze cai diferite prin retea, de exemplu, sau ca unele pachete sa se deterioreze in timpul transferului. In acest caz, nivelul Transport este capabil sa identifice secventa de pachete initiala si sa le rearanjeze in acea succesiune inainte de a trimite continutul lor nivelului Sesiune. Nivelul 5: Sesiune Al cincilea nivel al modelului de referinta OSI este numit nivelul Sesiune. Acest nivel este relativ neutilizat ca nivel separat; numeroase protocoale includ functiile acestui nivel in nivelurile lor Transport. Functia nivelului Sesiune OSI este de a gestiona fluxul comunicatiilor in timpul conexiunii dintre doua doua sisteme de calculatoare. Acest flux de comunicatii este cunoscut ca sesiune. Acest nivel determina daca respectivele comunicatii pot fi uni sau bidirectionale. El asigura, de asemenea, ca o cerere este satisfacuta inainte de a fi acceptata una noua. Nivelul 6: Prezentare

Retele de Calculatoare
Nivelul Prezentare este responsabil cu gestionarea modului in care sunt codificate datele. Nu toate sistemele de calculatoare utilizeaza aceeasi metoda de codificare a datelor, iar nivelul Prezentare are rolul de translator intre metodele de codificare a datelor, altfel incompatibile, ca transformarea din ASCII in binar, samd. Nivelul Prezentare poate fi utilizat pentru a media diferentele dintre formatele in virgula mobila, ca si pentru asigurarea serviciilor de criptarea si decriptare. Nivelul 7: Aplicatie Nivelul de varf al modelului de referinta OSI se numeste nivel Aplicatie. In ciuda numelui sau, acest nivel nu include aplicatii. In schimb, el asigura interfata dintre aplicatiile respective si serviciile retelei. Acest nivel poate fi considerat motivul initierii sesiunii de comunicare.

2.3 Utilizarea modelului

Orientarea pe verticala a stivei este o expresie a desfasurarii functionale a proceselor si datelor. Fiecare nivel are interfete cu nivelurile adiacente. Pentru a comunica, doua sisteme trebuie sa transmita intre niveluri date, instructiuni, adrese si asa mai departe. Diferentele dintre fluxul logic si cel efectiv al comunicatiilor sunt ilustrate in figura 1.3.
Modelul de Numarul nivelului 7 6 5 4 3 2 1 Numarul nivelului 7 6 5 4 3 2 1 Modelul de

referinta OSI Aplicatie Prezentare Sesiune Transport Retea Legatura de date Fizic

Fluxul logic

referinta OSI Aplicatie Prezentare Sesiune Transport Retea Legatura de date Fizic

Fluxul efectiv Figura 1.3 Comparatie intre fluxul logic si cel efectiv al comunicatiei pe niveluri Desi comunicatiile parcurg vertical stiva, fiecare nivel este capabil sa comunice direct cu nivelurile sale omoloage de pe calculatoarele aflate la distanta. Pentru a crea aceasta adiacenta logica a nivelurilor, fiecare nivel al stivei de protocoale a calculatorului initial adauga un antet (header). Acest antet poate fi recunoscut si utilizat doar de catre nivelul respectiv sau de catre omoloagele sale de pe alte calculatoare. Stiva de protocoale a calculatorului destinatie sterge fiecare antet, nivel cu nivel, pe masura ce datele sunt transmise in sus, catre nivelul aplicatie. De exemplu, pentru a fi prezentate nivelului 3, segmentele de date sunt grupate in pachete de catre nivelul 4 al unui calculator expeditor. Nivelul 3 grupeaza datele primite de la nivelul 4 in pachete (adica impacheteaza segmentele), le atribuie adrese si le trimite nivelului 3 al protocolului calculatorului destinatar, prin intermediul nivelului 2 propriu. Nivelul 2 grupeaza pachetele in cadre si le completeaza cu adresa recunoscuta de LAN. Aceste cadre sunt prezentate nivelului 1 pentru a fi convertite intr-un sir de cifre binare (biti), care sunt transmise nivelului 1 al calculatorului de destinatie. Calculatorul destinatar realizeaza operatiunile inverse acestui flux, fiecare nivel stergand anteturile care au fost atasate de catre omologul sau de pe calculatorul de origine. Cand ajung la nivelul 4 al calculatorului destinatie, datele se regasesc in acelasi format in care au fost puse de nivelul 4 al calculatorului de origine. Prin urmare, cele doua niveluri 4 ale protocoalelor par sa fie adiacente fizic si sa comunice direct. Impresia ca o comunicare se desfasoara intre nivelurile adiacente (din perspectiva nivelurilor respective) este una din explicatiile succesului modelului OSI.

3. Bazele lucrului in retele de calculatoare

O retea de calculatoare este, in esenta, ceva care permite unui numar de doua sau mai multe calculatoare sa comunice intre ele si/sau cu alte dispozitive. Acest lucru le permite utilizatorilor sa foloseasca 8

Retele de Calculatoare
retelele si calculatoarele pentru a partaja informatii, pentru a colabora la o lucrare, pentru a tipari si chiar pentru a comunica direct prin mesaje adresate individual. Retelele au numeroase componente, atat hardware, cat si software. Unele componente pot fi complet intangibile. Inainte de a explora prea adanc printre componentele elementare ale retelelor, este important sa retineti ca retelele au evoluat in doua categorii distincte: retele locale (LAN) si retele de mare suprafata (WAN). Diferenta dintre cele doua este destul de simpla. Retelele LAN sunt utilizate pentru interconectarea dispozitivelor care se gasesc intr-o vecinatate relativ restransa. Retelele WAN sunt necesare pentru a interconecta retelele LAN aflate la distanta din punt de vedere geografic.

3.1 Componente hardware

Componentele hardware elementare includ trei tipuri de dispozitive: Echipamente de transmisie Dispozitive de acces Dispozitive ce repeta semnalele transmise Aceste componente sunt elementare prin faptul ca toate retelele trebuie fie sa le contina, fie cel putin, sa functioneze in preajma lor. 3.2 Echipamente de transmisie Echipamentele de transmisie reprezinta mediul utilizat pentru a transporta semnalele unei retele catre destinatie. Tipurile de medii includ cabluri coaxiale, cabluri torsadate si fibre optice. Tipurile de medii LAN pot fi, de asemenea, intangibile. Ele pot fi semnale luminoase, radio si microunde, transmise prin aer. Retelele WAN au, de asemenea, echipamente de transmisie proprii. Astfel de echipamente sunt descrise de obicei prin viteza de tact si structurile lor de cadre, nu ca simple medii de transmisie. Mediul lor fizic este irelevant comparativ cu performantele lor. 3.3 Dispozitive de acces Un dispozitiv de acces raspunde de: Formatarea corecta a datelor, astfel incat sa fie acceptate de retea. Plasarea datelor in retea Acceptarea datelor care ii sunt adresate Intr-o retea locala, dispozitivul de acces este cunoscut ca placa de interfata cu reteaua (NIC Network Interface Card). NIC este o placa de circuite instalata intr-un calculator si ocupa un slot de intrare/iesire de pe placa de baza a acestuia. Reteaua este cablata apoi la portul pus la dispozitie de aceasta placa. NIC formeaza cadrele de date care trebuie transmise de aplicatiile calculatorului, pune datele in forma binara si accepta intrarea cadrelor adresate calculatorului respectiv. Intr-o retea WAN, dispozitivul de acces este un router. Routerele opereaza la nivelul 3 al modelului de referinta OSI si includ doua tipuri de protocoale: de rutare (routing) si rutabile (routable). Protocoalele rutabile, ca IP, sunt utilizate pentru a transporta datele dincolo de limitele domeniilor de nivel 2. Protocoalele de rutare furnizeaza toate functiile necesare realizarii urmatoarelor operatii: Determinarea cailor optime prin reteaua WAN pentru orice adresa de destinatie data Acceptarea si trimiterea pachetelor prin aceste cai la destinatiile lor. 3.4 Repetoare Repetorul este un dispozitiv care accepta semnalele trimise, le amplifica si le plaseaza din nou in retea. Intr-un LAN, un repetor cunoscut mai mult sub numele de concentrator (hub) permite conectarea in retea a mai multor dispozitive, prin furnizarea mai multor puncte de intrare in retea. Aceasta functie este atat de importanta pentru retelele LAN actuale, incat adevaratul lor rol regenerarea semnalului este adesea uitat. Capacitatea concentratorului de a regenera semnalele este la fel de vitala pentru succesul unui LAN ca si capacitatea de a asigura mai multe puncte de intrare. Semnalele electronice trimise printr-un cablu se vor 9

Retele de Calculatoare
deteriora in mod inevitabil. Aceasta deteriorare poate lua una din urmatoarele doua forme: atenuare sau distorsionare. Atenuarea este scaderea puterii semnalului. Distorsionarea este modificarea nedorita a semnalelor in timpul transferului. Fiecare dintre aceste forme de deteriorare trebuie sa fie abordata si rectificata separat. Atenuarea poate fi compensata prin dimensionarea cablurilor la o lungime minima, pentru a garanta ca semnalul este suficient de puternic pentru a ajunge la toate destinatiile din lungul cablului. In cazul in care cablul trebuie sa fie relativ lung, poate fi instalat pe linie un repetor. Distorsionarea este o problema mai grava in transmiterea semnalelor. Aceasta este diferita de atenuare. Semnalele distorsionate pot altera orice date transportate. Repetoarele sunt incapabile de a face diferenta dintre semnalele corecte si cele distorsionate; ele repeta semnalele fara deosebire. Exista totusi mai multe metode de combatere a distorsiunilor: Urmati riguros orice instructiuni de instalare care v-au furnizate impreuna cu mediul dumneavoastra de transmisie. Identificati toate sursele care pot cauza distorsiuni. In continuare, incercati sa indepartati cablurile de sursele respective. De asemenea, poate fi util sa folositi tehnologii speciale de transmisie in retea, precum cablarea prin fibre optice, care pot impiedica aparitia distorsiunilor. Utilizarea protocoalelor de retea care au capacitatea sa detecteze si sa corecteze automat orice erori de transmisie posibile.

3.5 Componente software

Componentele software necesare intr-o retea includ urmatoarele elemente: Protocoale care definesc si regleaza modul in care comunica doua sau mai multe dispozitive Software la nivel hardware, cunoscut ca microcod sau drivere, care controleaza modul de functionare al dispozitivelor individuale, precum placile de interfata cu reteaua. Software pentru comunicatii. 3.6 Software pentru comunicatii Componentele hardware si software de retea care au fost descrise anterior nu au capacitatea de a-i permite unui utilizator sa foloseasca efectiv reteaua. Ele nu fac decat sa asigure infrastructura si mecanismele care permit utilizarea acesteia. Sarcina utilizarii efective a retelei cade in seama aplicatiilor software specializate, care controleaza comunicatiile. Indiferent de tipul sau complexitatea aplicatiilor, software-ul pentru comunicatii reprezinta mecanismul care face banda de frecventa cu adevarat utilizabila. 3.7 Drivere de dispozitiv Un driver de dispozitiv este un program de nivel hardware care controleaza un anumit dispozitiv. Un driver de dispozitiv poate fi privit ca un sistem de operare in miniatura pentru o singura componenta hardware. Fiecare driver contine toata logica si toate datele necesare pentru a asigura functionarea corecta a dispozitivului respectiv. In cazul unei placi de interfata cu reteaua (NIC), driverul include furnizarea unei interfete pentru sistemul de operare al gazdei. 3.8 Protocoale Asigurarea conectivitatii fizice pentru o retea reprezinta partea cea mai usoara. Adevarata greutate consta in dezvoltarea unor mijloace de comunicare standard pentru calculatoare si alte dispozitive atasate la retea. Aceste mijloace de comunicare sunt cunoscute oficial ca protocoale. Protocoalele pentru retele LAN sunt numite frecvent arhitecturi LAN, pentru ca sunt incluse in NIC. Ele predetermina in mare masura forma, dimensiunea si mecanica retelei.

Protocolul TCP/IP
10

Retele de Calculatoare Modelul TCP/IP a fost creat de ctre ARPA (Advanced Research Projects Agency). El a fost folosit mai nti in reelele ARPAnet (o reea de cercetare) i reeaua DDN (Defense Data Network).
n scurt timp TCP/IP a devenit un standard de facto n lumea reelelor i este una din puinele arhitecturi de comunicaie pentru medii de calcul diferite. Avantajul esenial este acela c standardizarea nu s-a limitat doar la straturile inferioare, ci a prevzut norme i pentru straturile superioare 5, 6, 7, inclusiv aplicaii care au fost implementate intre timp pe aproape toate sistemele. TCP/IP ofer un serviciu sigur Process-to-Process-Comunication al straturilor 3 ;i 4 intr-un mediu multireele. El este un protocol de transport Host-to-Host pe care l pot folosi mai multe reele. Punctul forte l reprezint mecanismele de securitate, n timp ce punctul slab l reprezint mecanismul de rutare. User Datagram Protocol (UDP) permite proceselor de aplicaie, fr construirea unei legaturi virtuale, s schimbe datagrame. Att TCP, ct i UDP se bazeaz pe IP, cci el permite schimbul de date, chiar dac este nevoie s traversm mai multe reele; ns IP nu garanteaz nici furnizarea datagramelor destinatarului, i nici respectarea succesiunii normale a datagramelor. IP poate s execute fragmentarea corespunztoare pentru lungimi permise ale informaiilor, de-a lungul reelelor traversate. Telnet, Simple Mail Transfer Protocol (SMTP) i File Transfer Protocol (FTP) sunt, pentru utilizator, aplicaii direct disponibile, pe care le folosesc att TCP, cat i IP. Aplicatie / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / Transport Internet Interfaa reea Hardware IP TCP ICMP ARP RARP UDP Protocoale rutare NFS FTP Telnet

Driver reea, NIC

Arhitectura TCP/IP Nivelul internet

Suita de protocoale TCP/IP

Acest nivel funcioneaz ca un router pentru datagrame si se ocupa de adresele datagramelor. Datagramele pot fi fragmentate n buci mai mici cnd ele traverseaz reele care folosesc mrimi mai mici ale mesajelor. Nivelul IP trebuie sa reconstruiasc datagramele din fragmentele pe care le primete, asigurndu-se c nu lipsete nici una i verifica daca ele se afla in ordinea corect. Nivelul internet trebuie, de asemenea, s manipuleze o varietate de formate ale adreselor care sunt folosite ntre sistemele TCP/IP. Nivelul transport

11

Retele de Calculatoare
Acest nivel asigur transportul mesajelor de la un calculator la altul, lucru posibil prin definirea a dou protocoale punct-la-punct: TCP (Transfer Control Protocol) i UDP (User Datagram Protocol). TCP este proiectat pentru a suporta o reea nefiabil, n sensul garantrii transferului cu succes al mesajelor ntre sursa i destinaie. Astfel, el este un protocol sigur, orientat pe conexiuni, care permite ca un flux de octet s ajung la orice calculator destinaie din inter-reea fr erori. TCP se ocupa de prelucrarea mesajelor de lungime oarecare de la nivelurile superioare si de fragmentarea lor in grupuri de maxim 64 octei. TCP da apoi mesajele ctre IP pentru transmisie, care le poate fragmenta si mai mult. Aceasta fragmentare fcuta de IP este transparenta pentru TCP. TCP este responsabil, de asemenea, cu pstrarea mesajelor primite in secvena i rencercarea dac transmisia eueaz. Totodat, el trateaz si controlul fluxului pentru a evita inundarea cu mesaje a unui receptor mai lent. UDP reprezint o alternativa la TCP pentru cazul n care livrarea garantat a mesajelor nu este necesara i nu este necesar nici stabilirea unei sesiuni ntre sursa i destinatar. Astfel, UDP este un protocol nesigur, fr conexiuni. Nivelul aplicatie Deasupra nivelului transport se afla nivelul aplicaie, care conine toate protocoalele de nivel nalt. Exista trei servicii principale, crora le corespunde cte un protocol:

transmisie;

protocolul pentru pota electronic SMPT proiectat pentru transmisia de mesaje

sub form de text, iar datele mai complexe trebuie codificate intr-o versiune text nainte de

protocolul pentru transferul de fiiere FTP permite transferul eficient de date de

pe un calculator pe altul; el accept dou tipuri de date: binare i text; protocolul pentru terminal virtual TELNET permite unui utilizator de pe un

calculator s se conecteze i s lucreze pe un alt calculator, aflat la distan. Datele programului de pe calculatorul aflat la distan sunt afiate pe calculatorul din faa utilizatorului, iar datele introduse de utilizator vor fi transmise programului de pe calculatorul aflat la distan. Protocolul NetBEUI Protocolul NetBEUI a fost pstrat in Windows NT din motive de compatibilitate cu implementrile mai vechi (MS LAN Manager). Dezavantajul mare este ca nu poate fi direcionat. NetBEUI este un protocol de comunicaie specific produselor de reea Microsoft. Poate fi utilizat numai n reelele simple deoarece nu poate fi direcionat. Acest protocol de comunicaie este folosit att de ctre sistemul de operare Windows 95 ct i de Windows NT. Protocolul IPX/SPX Protocolul IPX/SPX este oferit de NetWare i ofer cel mai bun raport intre performantele oferite i uurina de utilizare; el este recomandat pentru reele locale LAN.

12

Retele de Calculatoare
Aplicatie / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / Transport Inter-reea Mediul de transmisie PXP IPX SPX SAP ECHO RIP ERROR Servicii si programe de aplicatie

Driver reea i NIC

Suita de protocoale NetWare Pentru nivelul reea, numit inter-reea se utilizeaz protocoalele IPX i RIP. Acest nivel furnizeaz un serviciu fr conexiune pentru transferul pachetelor de date de la un sistem la altul. Protocolul IPX specifica modul in care se transfera datele de la un sistem la altul, asigurnd serviciul de transmisiune fr conexiune i servicii de rutare in cazul unei reele extinse. El este de fapt un utilitar care permite realizarea legaturilor punct-la-punct, folosind ca baza protocolul specific XNS. Protocolul RIP (Routing Information Protocol) este utilizat pentru comunicaia sistemelor de extremitate cu router-ele si intre routere, pentru a determina rutele pe care trebuie dirijat traficul din reea. Nivelul transport asigur transmisia cap-la-cap intre sistemul client i sistemul server, folosind mai multe protocoale:

PXP (Packet eXchange Protocol) furnizeaz un serviciu de transport cap-la-cap

fr conexiune i fr confirmare; SPX (Sequensed Packet eXchange) furnizeaz un serviciu de transport cu

conexiune n care se folosete procedeul confirmrilor pentru detectarea erorilor, utiliznd serviciul fr conexiune oferit de protocolul IPX de la nivelul reea. Pentru schimbul datelor ntre doi utilizatori ai serviciului SPX se stabilete n prealabil o conexiune ntre ei. Fiecare pachet SPX va primi un numr de secvena pentru a controla recepionarea pachetelor n ordinea n care ele au fost emise. Confirmrile de recepie se realizeaz prin transmiterea unor pachete speciale n sens invers;

SAP (Service Advertising Protocol) este folosit de servere pentru a informa

sistemele client, prin difuzarea unor mesaje despre serviciile oferite; ECHO permite unui sistem de extremitate sa verifice existenta unei rute ctre un

alt sistem de extremitate; ERROR permite detectarea si semnalarea erorilor ntre un sistem de extremitate i

router-ul la care acesta este conectat direct. Nivelul aplicatie permite o gama larga de servicii de aplicaii: partajarea fiierelor; 13

Retele de Calculatoare
Broadcast in reelele de calculatoare Pentru unele aplicaii, calculatoarele gazd au nevoie sa trimit mesaje ctre unele sau ctre toate celelalte calculatoare gazd. Trimiterea simultan a unui pachet ctre toate destinaiile se numete difuzare (broadcast); au fost propuse mai multe metode pentru a o realiza. O metoda de difuzare care nu are cerine deosebite din partea reelei este ca sursa sa trimit un pachet distinct ctre fiecare destinaie. Metoda este nu numai consumatoare de lime de banda, dar ea cere ca sursa s dein o lista completa a tuturor destinaiilor. S-ar putea ca n practica aceasta s fie singura metod utilizabil, ns ea este metoda cea mai puin dorit. Inundarea este un alt candidat evident. Dei inundarea este nepotrivita pentru comunicaia obinuita cap-la-cap, pentru difuzare ar trebui luata serios n considerare, mai ales daca nici una din metode nu este aplicabila. Problema folosirii inundrii ca metoda de difuzare este aceeai cu problema ivit la folosirea sa ca algoritm cap-la-cap: genereaz prea multe pachete i consuma lime de band prea mare. Al treilea algoritm este dirijarea multidestinaie. Daca se folosete aceasta metoda, fiecare pachet conine fie o lista a destinaiilor, fie o harta de bii care indica destinaiile dorite. cnd un pachet ajunge la un router, router-ul verifica toate destinaiile pentru a determina setul liniilor de ieire pe care trebuie trimis pachetul. Router-ul genereaz o noua copie a pachetului pe fiecare linie de ieire folosita si include in fiecare pachet doar acele destinaii care folosesc linia respectiva. Efectul este partiionarea mulimii destinaiilor intre liniile de ieire. Dup un numr suficient de salturi, fiecare pachet va conine o singur destinaie i poate fi tratat ca un pachet normal. Dirijarea multidestinaie este asemntoare trimiterii separate a mai multor pachete ctre adresele destinaie, excepia fiind faptul c dac mai multe pachete trebuie sa urmeze aceeai cale, unul dintre ele pltete tot drumul, iar celelalte cltoresc gratuit. Al patrulea algoritm de difuzare utilizeaz explicit arborele de scufundare al router-ului care iniiaz difuzarea sau orice alt arbore de acoperire util. Un arbore de acoperire (spanning tree) este un subset al subreelei care include toate router-ele i nu conine bucle. Aceasta metoda asigura o utilizare eficienta a limii de banda, genernd numr minim de pachete necesare pentru a rezolva problema. Singura problema este ca, pentru a fi aplicabil, fiecare router trebuie sa dein cunotine despre un anume arbore de acoperire. Un ultim algoritm cu difuzare este o ncercare de a aproxima comportamentul precedentului, chiar i atunci cnd router-ele nu tiu absolut nimic despre arborele de acoperire. Cnd un pachet de difuzare ajunge la un router, aceste verifica daca pachetul a sosit pe linia pe care se trimit de obicei pachete ctre sursa difuzrii. Dac este aa, este o ans foarte mare ca nsui pachetul de difuzare sa fi urmat cea mai bun cale, fiind astfel prima copie care ajunge la router. Aceasta fiind situaia, router-ul trimite pachetul pe toate liniile de ieire, cu excepia celei pe care a ieit. Daca insa pachetul a sosit pe alta linie dect cea preferat pentru a ajunge la surs, pachetul este distrus, fiind considerat un posibil duplicat. partajarea imprimantelor; partajarea de aplicaii; administrarea reelei.

14

Retele de Calculatoare
Reele LAN fr fir O noua tehnologie in domeniul retelelor incearca sa se impuna in momentul actual , cea a retelelor LAN in locul cablurilor , ca mediu de transmisie a datelor , este luat de undele radio sau infrarosii . O retea WLAN (Wireless Local Area Network ) este un sistem flexibil de comunicatii de date , folosit ca o extensie sau o alternativa la reteaua LAN prin cablu , intr-o cladire sau un grup de cladiri apropiate . Folosind undele electromagnetice , dispozitivele WLAN transmit si primesc date prin aer , eliminand necesitatea cablurilor si transformand reteaua intr-un LAN mobil . Astfel , daca o firma are un WLAN , la mutarea in alt sediu nu este nevoie de cablari si gauriri in pereti si plafoane pe care acestea le presupun , ci pur si simplu se muta calculatoarele si reteaua poate functiona imediat . Ce-i drept , in general retelele WLAN se folosesc impreuna cu LAN-urile clasice , mai ales pentru parte de tiparire in retea pentru legatura la server . WLAN-urile folosesc unde electromagnetice din domeniul radio si infrarosu . Primul tip este cel mai raspandit , deoarece undele radio trec prin pereti si alte obiecte solide , pe cand radiatia infrarosu , ca si lumina nu poate strapunge obiectele opace si are o raza de acoperire mult mai mica . Totusi , si acest din urma tip este luat in considerare de unele solutii , pentru conectarea unor echipamente care nu se deplaseaza in timp ce se realizeaza transfer de date. Dupa cum am spus , in majoritatea cazurilor este necesara o legatura intre WLAN si LAN . Acesta se realizeaza prin asa numitele puncte de acces (acces points , AP) . Un punct de acces , care este un emitator sau un receptor de unde radio se conecteaza la un LAN prin cablu . El primeste , stocheaza si transmite date de la/catre aparatele din WLAN si cele din LAN si are o raza de actiune care merge de la 30 pana la 300 de metri . De exemplu echipamentele Air Connect de la 3COM au o raza de actiune de 60 de metri , in cadrul unei cladiri cu birouri standard . Aceste echipamente , folosite in aer liber , desi nu sunt proiectate decat pentru folosirea in incaperi , ajung pana la 300 - 400 de metri .

Utilizatorii acceseaza reteaua WLAN prin adaptoare speciale , care se prezinta sub forma unor placi PCI sau ISA , pentru PC-urile desktop , sau a unor echipamente externe , pentru notebookuri . Ele functioneaza ca si placile de retea clasice , iar sistemele de operare instalate le trateaz ca pe placile de retea . Practic , faptul ca exista o conexiune wireless in locul celei prin cablu este transparent pentru sistemul de operare . La faza de configuratii ca si in cazul retelelor LAN , si la cele WLAN exista mai multe topologii . Cea mai simpla este WLAN-ul independent . De fiecare dat cand doua PC-uri se afla in zona de actiune a adaptoarelor lor WLAN , se poate stabili o conexiune . Aceasta configuratie nu necesita o configurare speciala sau administrare . Un punct de acces adaugat acestei configuratii dubleaza practic raza de actiune , functionand ca un receptor . Extinzand analogia cu retelele LAN , punctul de acces functioneaza ca un hub, dubland distanta maxima dintre PC-uri . Cea de a doua topologie este cea numita infrastructura , unde mai multe puncte de acces leaga WLAN-ul de LAN-ul cablat , permitand utilizatorilor sa foloseasca eficient resursele retelei . AP -urile nu fac doar legatura cu LAN-ul , ci si gestioneaza traficul prin WLAN in raza lor de actiune . Mai multe AP-uri pot acoperi chiar si o cladire foarte mare . Comunicatia fara fir este limitata dew distanta pe care o acopera un echipament WLAN , acesta din urma fiind o caracteristica a puterii emitator / receptor . WLAN-urile folosesc celule , care aici se numesc micro-celule , pentru a extinde zona de acoperire a WLAN-ului . O microcelula este aria de acoperire a unui punct de acces . Principiul este asemanator cu al telefoniei celulare . In orice moment un utilizator care dispune de un PC mobil , dotat cu adaptor WLAN este asociat unei singure microcelule . Deoarece microcelulele se suprapun partial la trecerea utilizatorului de la o microcelula la alta nu se intrerupe comunictia dintre el si retea . Exista un singur caz in care aceasta nu este continua : daca se foloseste protocolul TCP/IP . La transferul datelor prin TCP/IP si la trecerea de la o microcelula la alta , punctul de atasament la retea se schimba (deoarece s-a schimbat APul ) , dar adresa IP nu se modifica . Acest lucru poate duce la

pierderea de pachete . Insa chiar si acest caz , exista solutii de refacere a conexiunii fara pierderea datelor . Mobile IP de la 3COM lucreaza astfel : la trecerea de la AP la altul , adaptorul WLAN lasa primului AP adresa 15

Retele de Calculatoare
celui de al doilea astfel incat toate pachetele sunt rutate de la primul la al doilea punct de acces si utilizatorul nu sesizeaza faptul ca a schimbat AP-ul . Legenda LAN - (Local Area Network) WLAN (Wireless Local Area Network) AP - punct de acces - dispozitiv ce transfera datele dintr-o retea fara fir intr-una cablata Microcelula - spatiu fizic , marginit , in care pot comunica un numar de aparate wireless Nod wireless - Un calculator cu adaptor wireless

Switch de reea
Generaliti

Comutatoare de reea montate ntr-un rastel

Un comutator de reea este un dispozitiv care realizeaz conexiunea diferitelor segmente de reea pe baza adreselor MAC. Dispozitivele hardware uzuale includ switch-uri, care realizeaz conexiuni de 10, 100 sau chiar 1000 MO pe secund, la duplex jumtate sau integral.

Un switch de retea este un dispozitiv hardware care conecteaza mai multe computere intr-o retea locala(LAN). O data cu implementarea Ethernetului huburile si switchurile sunt cele mai folosite dispozitive. Switchurile de retea (sau 16

Retele de Calculatoare
mai simplu swichurile) sunt aproape identice cu huburile de retea. Diferenta este ca switchurile contin mai multa "inteligenta", si de asemenea sunt mai scumpe decat un hub.Switchul joaca un rol foarte important in cele mai multeretele locale Ethernet(LAN). Switchurile principale dintr-o retea Ethernet suporta fie 10/100 Mbit/s fie 10/100/1000 Mbit/s, dar sunt si switchuri mai mari care pot suporta 10 Gbit/s. LAN-urile mijlocii si mari contin mai multe switchuri conectate intre ele. Aplicatiile Small Office, Home Office(SOHO) utilizeaza de obicei un singur switch.Switchurile pot opera pe mai multe straturi (layers) OSI, cum ar fi cel fizic, conexiunea datelor, transport, retea. Un dispozitiv care lucreaza simultan pe mai multe astfel de straturi se numeste switch multistrat (multilayer switch). Switchurile pot conecta si tipuri diferite de retele, cum ar fi Ethernet, Fibre Channel, ATM(Asynchronous Transfer Mode) si wireless. Conectivitatea se poate face la nivelul oricarui strat mentionat. Stratul 2 functional din modelul OSI (data link layer) este adecvat pentru transportul in interiorul unei singure tehnologii iar interconectarea tehnologii precum Etherne si token ring se face mai usor la stratul 3 (network layer). In anumite medii unde exista nevoia unei puternice analize ale performantelor si securitatii retelelor, switchurile pot fi conectate prin routere WAN. Unii producatori distribuie firewalluri, retele de detectie a intreruperilor si module performante de analiza care se pot conecta in porturile switchului. In alte cazuri switchurile sunt folosite pentru a crea o imagine in oglinda a datelor care pot pleca spre un dispozitiv extern. Un switch de retea este un dispozitiv hardware care conecteaza mai multe computere intr-o retea locala(LAN). O data cu implementarea Ethernetului huburile si switchurile sunt cele mai folosite dispozitive. Switchurile de retea (sau mai simplu swichurile) sunt aproape identice cu huburile de retea. Diferenta este ca switchurile contin mai multa "inteligenta", si de asemenea sunt mai scumpe decat un hub.Switchul joaca un rol foarte important in cele mai multeretele locale Ethernet(LAN). Switchurile principale dintr-o retea Ethernet suporta fie 10/100 Mbit/s fie 10/100/1000 Mbit/s, dar sunt si switchuri mai mari care pot suporta 10 Gbit/s. LAN-urile mijlocii si mari contin mai multe switchuri conectate intre ele. Aplicatiile Small Office, Home Office(SOHO) utilizeaza de obicei un singur switch.Switchurile pot opera pe mai multe straturi (layers) OSI, cum ar fi cel fizic, conexiunea datelor, transport, retea. Un dispozitiv care lucreaza simultan pe mai multe astfel de straturi se numeste switch multistrat (multilayer switch). Switchurile pot conecta si tipuri diferite de retele, cum ar fi Ethernet, Fibre Channel, ATM(Asynchronous Transfer Mode) si wireless. Conectivitatea se poate face la nivelul oricarui strat mentionat. Stratul 2 functional din modelul OSI (data link layer) este adecvat pentru transportul in interiorul unei singure tehnologii iar interconectarea tehnologii precum Etherne si token ring se face mai usor la stratul 3 (network layer). In anumite medii unde exista nevoia unei puternice analize ale performantelor si securitatii retelelor, switchurile pot fi conectate prin routere WAN. Unii producatori distribuie firewalluri, retele de detectie a intreruperilor si module performante de analiza care se pot conecta in porturile switchului. In alte cazuri switchurile sunt folosite pentru a crea o imagine in oglinda a datelor care pot pleca spre un dispozitiv extern. Un switch de reea este un dispozitiv care realizeaz conexiunea diferitelor segmente de reea pe baza adreselor MAC. Dispozitivele hardware uzuale includ switch-uri, care realizeaz conexiuni de 10, 100 sau chiar 1000 MO pe secund, la duplex jumtate sau integral. Jumtate duplex nseamn c dispozitivul poate doar s trimit sau s primeasc la un moment dat, n timp ce duplex integral nseamn posibilitatea trimiterii i a primirii concomitente de informaie. Utilizarea extinderilor special proiectate fac posibil realizarea unui numr mare de conexiuni utiliznd diverse medii de reea, incluznd tehnologii utilizate curent, precum Ethernet, Fibre channel, ATM, IEEE 802.11. Dac ntr-o reea sunt prezente doar switch-uri i nu exist huburi, atunci domeniile de coliziune sunt fie reduse la o singur legatur, fie (n cazul n care ambele capete suport duplex integral) eliminate simultan. Principiul unui dispozitiv de transmisie hardware cu multe porturi poate fi extins pe mai multe straturi, rezultnd switch-ul multilayer. Un repetor este cel mai simplu dispozitiv multi-port. Totui, tehnologia folosit este considerat depait din moment ce un hub retrimite orice pachet de date primit la toate porturile sale cu excepia celui de la care l-a primit. Atunci cnd se folosesc calculatoare multiple viteza scade rapid i ncep s apar coliziuni care ncetinesc i mai mult conexiunea. Prin folosirea switch-ului acest neajuns a fost rezolvat. Metode de retransmitere Exist 4 metode de retransmitere a datelor: * Stocheaz i trimite - switch-ul acioneaz ca un buffer i, n mod uzual, realizeaz o nsumare pentru fiecare cadru retransmis. * Cut through - Switch-ul doar citete adresa hardware a cadrului nainte de a o trimite mai departe. Nu exist detector de erori la aceast metod. * Fragment free - Metoda ncearc s rein beneficiile ambelor metode prezentate anterior. Se verific primii 64 de octei din cadru, stocndu-se informaia legat de adresare. n acest fel cadrul i va atinge ntotdeauna destinaia. Detecia erorilor este lsat n seama dispozitivelor terminale de la nivelele 3 i 4, de obicei fiind vorba de routere. * Adaptive switching - Metoda comut automat ntre cele trei metode precedente. Not: Metoda cut through apeleaz la stocheaz si transmite dac portul destinaie este ocupat n momentul sosirii 17

Retele de Calculatoare
pachetului. Metodele nu sunt controlate de utilizator, constituind sarcinile exclusive ale switch-ului. Tipuri de switch-uri 1. Dup form * Montate ntr-un rack * Nemontate 2. Dup posibilitatea de configurare * Neconfigurabile * Configurabile * Inteligente Prima categorie nu posed interfa de configurare. Ele se regsesc uzual n mediile SOHO (LAN i Small office/Home office). Opiunile de configuraie pentru switch-urile din a doua categorie variaz n funcie de productor i de model. Modelele mai vechi utilizeaz o consol serial. Dispozitivele mai recente folosesc o interfa web (uneori se pot configura i prin intermediul propriilor butoane, dei aceast situaie nu este una tipic). Switch-urile configurabile se regsesc n reele de dimensiuni medii/mari i prezint un pre i o calitate mai ridicate. Sarcina de configurare necesit de obicei nelegerea nivelului 2 al reelelor. Posibile caracteristici configurabile: * comutarea pornit/oprit a unor porturi; * viteza de legatur i setri duplex; * setri de prioritate pentru porturi; * filtrare MAC; * folosirea protocolului Spanning Tree; * monitorizarea de ctre SNMP (simple network management protocol) a dispozitivului i a legturii; * oglindirea porturilor (mirroring, monitoring, spanning); * agregarea legturilor(bonding,trunking); * setrile VLAN (Virtual Local Area Network).

Hub Hub-urile, prezentate n Figura 2, sunt echipamente care extind raza u n e i r e e l e , primind date pe un port, regenernd semnalul i apoi trimind datele pe toate celelalteporturi. Acest proces nseamn c tot traficul generat de un echipament conectat la hubeste trimis ctre toate celelalte echipamente conectate la hub de fiecare dat cnd hub-ul transmite date. Astfel se genereaz o cantitate mare de trafic n reea. Hub-urile maisunt denumite i concentratoare, deoarece au rolul unui punct central de conectarepentru un LAN. n Figura 3 este reprezentat simbolul unui hub i cteva calculatoareconectate la un hub. Repetor

18