ACUSTICA CLĂDIRILOR

Acustica clădirilor se ocupă cu studiul problemelor legate de

propagarea şi recepţionarea energiei acustice în unităţile funcţionale din
clădiri şi în teritoriul construit, în scopul asigurării confortului acustic.

Problemele de acustică se referă la:

• Izolarea fonică a clădirilor, urmărind diminuarea nivelului de tărie
al zgomotelor sau al sunetelor supărătoare; în acest caz sunetul
este studiat ca factor nociv în clădiri; se studiază măsuri de
combatere, protecţie sau izolare necesare, conform cerinţelor de
confort;
• Tratarea fonoabsorbantă a sălilor de audiţie, unde obiectivul
principal este punerea în valoare a sunetelor şi difuzarea lor
pentru o audiţie de calitate.

O problemă de acustică presupune cunoaşterea următoarelor

elemente fundamentale şi a relaţiilor dintre ele:
• Sursa de putere acustică;
• Mediul de propagare;
• Receptorul de semnal.

Sursa de putere acustică reprezintă orice sistem fizic care, aflându-se

în stare de oscilaţie, este capabil să radieze energie acustică în mediul
înconjurător. Se deosebesc:
• Surse consruite special pentru a răspândi sunetul în spaţiu
(instrumente muzicale, difuzoare, sirene etc.);
• Surse la care radierea energiei acustice apare ca un fenomen
secundar în timpul funcţionării (motoare, eşapamente etc.).

Principalele zgomote care pot afecta unităţile funcţionale din clădiri

sunt: zgomotele din exteriorul clădirii, zgomotele provenite din exploatarea
curentă a unităţii funcţionale şi zgomotele provenite de la spaţiile tehnice sau
comerciale din clădiri.

Mediul de propagare al undelor poate fi omogen sau neomogen, limitat

sau nelimitat. Vibraţiile sursei produc comprimări şi dilatări succesive ale
particulelor mediului cu care sunt în contact direct. Particulele puse astfel în
mişcare antrenează particulele învecinate şi aşa mai departe, fenomenul se
repetă, în continuare formându-se unde elastice, care iau alternativ forma
unor compresiuni sau dilatări succesive ale mediului. Particulele mediului nu
se deplasează odată cu unda elastică. Ele efectuează numai o mişcare
oscilatorie, de o parte şi de alta a poziţiei lor de echilibru, făcând operaţia de
transmitere a undei elastice prin mediul respectiv.
Gazele, lichidele şi solidele sunt medii care prezintă proprietăţi de undă
şi de elasticitate, deci pot transmite unde elastice.

1
 În cadrul problemelor de acustică a clădirilor interesează în mod
special anumite situaţii particulare:
• Propagarea în mediul aerian semi-infinit (cazul propagării în
exteriorul clădirii);
• Propagarea în mediul aerian limitat (cazul propagării în interiorul
unor unităţi funcţionale din clădiri).
În ambele situaţii în mediul aerian se pot găsi obstacole care să
influenţeze comportarea undelor acustice.

CARACTERIZAREA FIZICĂ A SUNETELOR

Viteza de propagare(c) reprezintă spaţiul pe care s-a propagat

mişcarea oscilatorie originară, în unitatea de timp. Viteza de propagare
depinde de caracteristicile inerţiale şi elastice ale mediului, de temperatura şi
umiditatea acestuia. În aer, la temperatura de 20°C şi umiditatea relativă de
65%, viteza de propagare a undelor longitudinale este de aproximativ 340
m/s.
În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile vitezei sunetului în diverse
medii. Viteza de propagare a sunetului este mai mare în lichide decât în gaze
şi mai mare în solide decât în lichide şi gaze.

Mediul Densitatea Viteza Impedanţa mediului

(ρ, în Kg/m3) (c, în m/s) (ρc în Ns/m3)
Aer la 20° C 1.2 344 414
Apă la 13° C (20° C) 1000 1441 (1480) 144 x 104
Sticlă 2400 6000 1440 x 104
Aluminiu 2700 5200 1460 x 104
Oţel 7900 5100 4000 x 104
Lemn de brad 510 4700 240 x 104
Lemn de stejar 720 4100 290 x 104
Zidărie din cărămidă 1800 4000 720 x 104
Beton 2000 4000 800 x 104
Cauciuc 1000 - 2000 40 - 200 (4 - 40) x 104
Pamânt 1800 3400 610 x 104

Produsul “ρc” poartă numele de impedanţă acustică a mediului prin

care are loc propagarea. Cu cât “ρc” este mai mare, cu atât mediul prezintă
condiţii mai favorabile de propagare a sunetului.

Lungimea de undă (λ) este distanţa pe care se propagă unda în

intervalul de o perioadă.

λ=cT