1.

CONSIDERAŢII GENERALE
PRIVIND TRANSPORTUL ŞI
DISTRIBUŢIA ENERGIEI
ELECTRICE (TDEE)
1.1. OBIECTUL CURSULUI
Sistemul electroenergetic (SEE) sau sistemul electric
reprezintă partea electrică a sistemului energetic, începând
cu generatoarele electrice până la receptoarele electrice
inclusiv.
RE

ITr LT
EP IP MP ~ CMT
GS SEV SD
CJT
CE PT
SEE LD

EP-energie primară; IP-instalaţie primară; ITr-instalaţie

de transport; MP-maşină primară;
GS-generator sincron; CE-centrală electrică; SEV-staţie de
evacuare; LT-linie de transport; SD-staţie de distribu-ţie;
LD-linie de distribuţie; PT-post de transformare; CMT-
consumator de medie tensiune; CMJ- consumator de joasă
tensiune.
Reţeaua electrică (RE) este alcătuită din instalaţiile de
transport şi distribuţie a energiei electrice.
Prezenţa în SEE a instalaţiilor de transport şi distribuţie a
energiei electrice este necesară din următoarele motive:
- asigură transportul energiei la distanţe mari, din zonele
de producere spre centrele de consum, transportul sub
formă de energie electrică fiind soluţia economică;
- diferenţa dintre tensiunea nominală a generatoarelor şi
cea a consumatorilor;
- diferenţa dintre tensiunea nominală a liniilor de
transport şi cea a consumatorilor;
- diferenţa dintre puterea transportată şi cea solicitată
individual de către receptoare;
-funcţionarea interconectată a centralelor din SEE sau
funcţionarea interconectată a SEE aparţinând unor zone
teritoriale diferite impun existenţa unei reţele de legătură.
1.2. CERINŢELE IMPUSE INSTALAŢIILOR DE
TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE
• Continuitatea alimentării cu energie electrică a
consumatorilor. În funcţie de natura efectelor produse de
întreruperea alimentării cu energie electrică, receptoarele
se încadrează în următoarele categorii:
- categoria zero, la care întreruperea în alimentarea
cu energie electrică poate duce la explozii, incendii,
distrugeri de utilaje sau pierderi de vieţi omeneşti.
Exemple: calculatoarele de proces, instalaţiile de ventilaţie
şi evacuare a gazelor nocive sau a amestecurilor explozive,
instalaţiile de răcire la cuptoarele de inducţie etc.;
- categoria I, la care întreruperea alimentării
conduce la dereglarea proceselor tehnologice în flux
continuu, necesitând perioade lungi pentru reluarea
activităţii la parametrii cantitativi şi calitativi existenţi în
momentul întreruperii, sau la rebuturi importante de
materii prime, materiale auxiliare etc., fără a exista
posibilitatea recuperării producţiei nerealizate. Exemple:
podurile rulante de turnare în oţelării, cuptoarele de topit
sticlă, incubatoarele, staţiile de pompe pentru evacuarea
apelor din mine etc.;
- categoria a II-a cuprinde receptoarele la care
întreruperea alimentării conduce la nerealizări de
producţie, practic numai pe durata întreruperii, iar
producţia nerealizată poate fi, de regulă, recuperată.
Exemple: cuptoarele pentru tratamente chimice,
compresoarele de aer, instalaţiile de extracţie, maşinile
prelucrătoare pentru producţia de serie etc.;
- categoria a III-a cuprinde receptoarele de mică
importanţă care nu se încadrează în categoriile precedente
Niveluri de rezervare
• Siguranţa în funcţionare a reţelei electrice - capacitatea
de a suporta solicitările care apar în funcţionarea ei fără
consecinţe inacceptabile pentru instalaţiile şi aparatele ce o
compun, fără prejudicii pentru personalul de deservire,
pentru construcţiile sau obiectivele învecinate.
• Calitatea energiei electrice furnizate consumatorilor - se
apreciază în funcţie de următorii parametri: tensiunea de
alimentare, frecvenţa, gradul de simetrie al sistemului
trifazat de tensiuni şi puritatea undei de tensiune, dorită de
formă sinusoidală.
Abaterile admise faţă de valorile nominale sunt de cca.
±5% pentru tensiuni, respectiv ±0,5% pentru frecvenţă.
• Dezvoltarea ulterioară a reţelei - reţeaua electrică
existentă trebuie să permită o extindere (dezvoltare)
viitoare fără ca prin aceasta gradul ei de siguranţă şi
simplitatea manevrelor să sufere modificări esenţiale.
• Eficienţa economică a investiţiilor - transportul şi
distribuţia energiei electrice să se realizeze cu cheltuieli
minime la o anumită putere transferată.
• Cerinţe suplimentare impuse de impactul cu mediul
înconjurător
1.3. CLASIFICAREA REŢELELOR ELECTRICE
 de joasă tensiune (JT)
tensiunea de medie tensiune (MT)
nominală de înaltă tensiune (IT)
de foarte înaltă tensiune (FIT)

de transport
destinaţie de distribuţie
casnice
de utilizare
industriale

republicane
teritoriul pe regionale
care îl ocupă urbane
Clasificarea nominală rurale
RE după
radiale
configuraţie buclate
(structură) complex buclate

situaţia neu- izolat

trului faţă de legat direct bobină de
pământ prin impe- stingere
danţă (tratat) rezistenţă de
limitare

frecvenţa de curent continuu

de lucru de curent alternativ
 1.3.1. Clasificarea RE din punct de vedere al
tensiunii nominale
Valorile normalizate ale tensiunilor utilizate în ţara noastră
sunt:
• 400 V pentru JT
• 6, 10, (15), 20, (35) kV pentru MT
• 110, 220 kV pentru IT
• 400, 750 kV pentru FIT
Tensiunile nominale cu care se calculează parametrii
electrici ai elementelor de sistem se determină cu relaţia:
U n  k  USTAS ,
unde: k=1 pentru consumatori, linii, primarul
transformatoarelor de distribuţie;
k=1,05 pentru generatoare, primarul transformatoarelor
bloc, primarul autotransformatoarelor;
k=1,1 pentru secundarul transformatoarelor şi AT.
110 kV 20 kV
~
10,5 kV 10/121 kV 110/22 kV
10 kV 0,4 kV

10/0,42 kV
Benzi de tensiune - se fixează trei zone:
-zona favorabilă - echipamentele funcţionează în cele mai
bune condiţii sub aspectul solicitărilor electrice şi
mecanice. Majoritatea valorilor tensiunilor trebuie să se
găsească în această zonă;
- zona admisibilă - conţine valori care se situează în afara
zonei favorabile, fiind mărginite de valorile minime şi
maxime admisibile ale tensiunii. Valorile din zona
admisibilă nu sunt de dorit cu toate că pot fi considerate ca
valori normale ale tensiunilor. Echipamentul trebuie să se
comporte corect în această zonă, chiar dacă performanţele
realizate sunt inferioare celor din zona favorabilă;
- zona extremă - mărgineşte în exterior zona admisibilă şi
cuprinde situaţii foarte grele care apar ca urmare a unor
incidente grave, dar rare.
Zonele favorabile şi admisibile pe niveluri de tensiune
pentru SEE naţional:
Nivelul de tensiune [kV] 110 220 400
Zona favorabilă [kV] 118÷123 235÷242 410÷420
Zona admisibilă [kV] 115÷123 220÷242 400÷420
1.3.2. Clasificarea reţelelor electrice din punct de
vedere al destinaţiei
Reţelele de transport asigură transportul unor cantităţi
însemnate de energie electrică (zeci sau sute de MVA) la
distanţe mari (sute de km) din zonele de producere spre
cele de consum, realizând legături între principalele noduri
ale SEE. Transportul energiei electrice se face la înaltă şi
foarte înaltă tensiune (220 kV, 400 şi 750 kV).
Reţelele de distribuţie transferă cantităţi mai reduse de
energie electrică, pe distanţe mai scurte, asigurând
distribuirea acesteia consumatorilor. Distribuţia energiei la
consumatori se face la înaltă tensiune (110 kV), medie
tensiune (6÷20 kV) şi joasă tensiune (0,4 kV), reducerea
nivelului de tensiune realizându-se în staţiile de distribuţie
(110 kV/MT) şi în posturile de transformare (MT/0,4 kV).
Reţeaua de distribuţie de înaltă tensiune se numeşte reţea
de repartiţie, ea asigurând repartiţia teritorială a energiei
electrice precum şi alimentarea unor consumatori mari,
care au puncte de delimitare cu furnizorul la această
tensiune.
Reţelele de utilizare asigură alimentarea cu energie
electrică a receptoarelor. Ele pot fi casnice, când
alimentează un mare număr de receptoare casnice de JT şi
mici motoare cu puteri cuprinse între câţiva W până la
câţiva kW şi industriale, când alimentează direct
receptoare de JT şi de MT, de puteri relativ mari.

1.3.3. Clasificarea reţelelor electrice din punct de

vedere al teritoriului pe care îl ocupă:
Reţele republicane - reţele de transport de 220 şi 400 kV,
extinse la nivelul ţării;
Reţele regionale - reţele de 110 kV, cu o extindere mai
redusă;
Reţelele urbane - reţele de 6, 10, 20 şi 110 kV, care se extind
pe teritoriul oraşelor, asigurând alimentarea cu energie
electrică a tuturor consumatorilor acestora, cu excepţia
întreprinderilor care posedă reţele electrice proprii
(industriale);
Reţele rurale – reţele de 10 şi 20 kV; asigură distribuţia
energiei electrice în mediul rural.

1.3.4. Clasificarea reţelelor electrice din punct de

vedere al structurii (configuraţiei)
Reţele radiale - au structura cea mai simplă, fiind
alimentate la un singur capăt, consumatorii primind
energia electrică pe o singură cale.
Reţele buclate - se caracterizează prin faptul că fiecare
consumator poate primi energia din două părţi.
Reţele complex buclate - consumatorii primesc energia
electrică din mai mult decât două părţi, deci pe mai multe
căi şi de la mai multe surse. Structura lor este analogă
ochiurilor unei plase.
1.3.5. Clasificarea reţelelor electrice din punct de vedere
al situaţiei neutrului faţă de pământ
1.3.5.1. Reţea cu neutrul izolat
U1N
1 I0
U2N 3
N 2 3UN0 U30
U3N U
U3N 1N 10
3 N
U2N UN0I I20
UN0 C0 C0 C0 30
U10 U20 U30 U20
I0 I20 I30 2 I0

0
I0=I20+I30
a) b)

U10=0, U20  U30  3Uf , UN0=Uf

I 20  j C0 U 20 ; I30  j C0 U 30
I0  jC0 (U20  U30 ) U 20  U30  3U N0 I0  j3C0 U N0
Avantaje:
• dacă una din faze este pusă la pământ, simetria tensiuni-
lor pe faze (U1N, U2N, U3N) nu este afectată în mod sensibil,
linia continuând să alimenteze consumatorii trifazaţi;
• influenţa redusă pe care o au aceste linii, în cazul puneri-
lor simple la pământ, asupra liniilor de telecomunicaţii din
vecinătate.
Dezavantaj
• dacă curentul capacitiv depăşeşte valorile admisibile (cca.
10 A), arcul electric amorsat la apariţia defectului poate
persista mai mult timp, determinând apariţia unor
supratensiuni periculoase.
1.3.5.2. Reţea cu neutrul legat direct la pământ
U1N Avantaje:
1 • în timpul scurtcircui-
U2N tului, datorită legăturii
N 2 rigide a neutrului la
U3N pământ, potenţialul
3 neutrului rămâne egal
cu al pământului;
U10 U20 U30
• tensiunile fazelor sănă-
toase faţă de pământ
0 rămân egale cu tensiu-
I(1)
k nea de fază a reţelei,
deci nu este necesară întărirea izolaţiei.
Dezavantaje:
• dispozitive suplimentare de protecţie, care comandă
deconectarea curenţilor de scurtcircuit. Prin deconectare,
consumatorii racordaţi la linia respectivă rămân nealimen-
taţi. Aceste reţele se prevăd cu dispozitive de reanclanşare
automată rapidă (RAR);
• influenţa mult mai puternică pe care o au reţelele cu
neutrul legat direct la pământ, în cazul unui scurtcircuit,
asupra liniilor de telecomunicaţii vecine (zgomote
neplăcute în aparatele telefonice, străpungeri etc.);
• costul ridicat al instalaţiilor de legare la pământ
(investiţie şi exploatare).
1.3.5.3. Reţele cu neutrul legat la pământ prin impedanţe
- reducerea curentului de punere la pământ;
- cu cât impedanţa de legare la pământ a neutrului
reţelei va fi mai mare, tensiunea neutrului se va apropia de
tensiunea de fază, iar curentul care o străbate va fi mai
mic.
Reţele cu neutrul legat la pământ prin reactanţă acordată
(bobină de stingere) – cazul ideal
1

N 2
IL
3
UN0 L C0 C0 C0
I0=IL+IC0
IL IL+IC
0
UN0 UN0 UN0

IL IC IC IL
IL=UN0/jL; IC=j3ωC0UN0; dacă IL=IC, rezultă I0=IL+IC=0
Condiţia de rezonanţă sau de acordare a bobinei de
stingere:
3 LC 0  1
2

Bobina poate compensa, teoretic, în totalitate curentul

capacitiv, iar arcul se stinge şi se elimină posibilitatea
apariţiei arcului electric intermitent; în schimb, pe durata
punerii la pământ a unei faze, tensiunile fazelor sănătoase
faţă de pământ cresc până la valoarea tensiunii de linie, la
fel ca la reţelele cu neutrul izolat.
Bobina poate compensa numai curentul capacitiv al reţelei,
care apare în cazul unei puneri la pământ. Curentul activ,
determinat de tensiunile faţă de pământ ale fazelor
sănătoase, nu poate fi compensat ci, dimpotrivă, se
însumează cu curentul activ determinat de tensiunea UN0
prin rezistenţa activă a bobinei de stingere.
 1 IRL+Ir

N 2

3
UN0
RL XL
r r r C0 C0 C0 I0=IRL+Ir
IRL IXL

IL IXL IXL+IC=0

0 IRL Ir IC IRL+Ir

UN0 UN0 UN0

I0
IL IC+Ir IC+Ir IL
IRL Ir Ir IRL
IXL IC IC IXL
Nu se realizează cordul perfect al bobinei de stingere, ci se
merge cu un dezacord de (15÷25)%, în sensul
supracompensării (IL>IC).
Necesitatea unui dezacord al bobinei - prevenirea creşterii
potenţialului punctului neutru al reţelei, la funcţionarea în
regim normal cu bobina acordată, datorită faptului că
niciodată capacităţile fazelor faţă de pământ nu sunt
perfect egale.
Y1 U1N  Y 2 U 2 N  Y 3 U 3 N
U0  
Y1  Y 2  Y 3  Y N
Avantaje:
• asigură continuitatea alimentării consumatorilor în cazul
punerilor la pământ monofazate;
• curentul la locul de defect este redus la câteva procente
din valoarea curentului capacitiv al reţelei;
• se exclude posibilitatea apariţiei scurtcircuitelor cu arc
persistent;
• influenţe mai reduse asupra liniilor de telecomunicaţii
decât în cazul reţelelor cu neutrul izolat.
Dezavantaje:
• necesită nivel de izolaţie mai ridicat, deoarece supraten-
siunile sunt similare cu cele din reţelele cu neutrul izolat;
• complicarea instalaţiilor de protecţie;
• nu compensează componenta activă a curentului rezidual
al cablurilor (care poate avea o valoare importantă la
cablurile din PVC) şi, ca urmare, stingerea arcului la locul
de defect nu mai poate fi asigurată în reţelele extinse;
• dificultatea identificării locului avariei;
• exploatare mai dificilă în absenţa reglajului automat;
• nu este eficient în prezenţa unor consumatori deformanţi,
când curentul capacitiv are un conţinut ridicat de
armonici.
Modul de tratare a reţelelor prin bobina de stingere este o
soluţie optimă pentru reţelele aeriene de MT în care
curenţii capacitivi depăşesc valorile admise (cca. 10 A).
Reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă
Are rolul de a limita valoarea curentului de scurtcircuit
monofazat I (k1) la o fracţiune din valoarea curentului de
scurtcircuit trifazat I (k3)
Gradul de limitare depinde de:
- stabilitatea termică a rezistorului de limitare;
- căderea de tensiune pe rezistenţă, în caz de defect;
- funcţionarea selectivă a instalaţiilor de protecţie
(valoarea curentului de scurtcircuit monofazat trebuie să
fie suficient de mare în raport cu valoarea curentului
maxim de sarcină).
  1 1 
R N  Uf   (1) 
 I k dorit I k 
în care: Ikdorit este curentul de scurtcircuit dorit (recoman-
dat: 200÷250 A, pentru reţelele aeriene şi 800÷1000 A,
(1)
pentru reţelele în cablu.), iar I k curentul de defect
monofazat în reţea, dacă neutrul ar fi legat direct la
(1)
pământ. În această relaţie, I k este suficient de mare pentru
ca ultimul termen să poată fi neglijat.
Avantaje:
• exploatarea simplă a reţelei, care poate fi extinsă fără
modificarea modului de tratare (valoarea curenţilor
capacitivi este mică în comparaţie cu I (k1) şi aceştia pot fi
neglijaţi în calcul);
• detectarea şi localizarea rapidă a defectelor;
• amortizarea rapidă a oscilaţiilor libere care apar în
procesele tranzitorii, care însoţesc scurcircuitele cu arc;
• diminuarea solicitărilor izolaţiei la supratensiuni
tranzitorii;
• costuri mai reduse decât în cazul tratării prin bobine de
stingere.
Dezavantaje:
• majorarea investiţiilor în reţea (rezistoare, transforma-
toare de curent individuale, prize de pământ, instalaţii
RAR);
• creşterea numărului de deconectări faţă de reţeaua cu
neutrul izolat.
Tratarea neutrului prin rezistor se aplică cu rezultate bune
în cazul reţelelor extinse de cabluri şi în prezenţa
consumatorilor deformanţi.
1.3.5.4. Situaţia neutrului pentru reţele de
diverse tensiuni ale SEE
Reţelele de înaltă şi foarte înaltă tensiune (110, 220, 400 kV)
- legarea directă la pământ a neutrului transformatoarelor şi
autotransformatoarelor.
Reţelele de medie tensiune - se funcţionează, în principiu,
cu neutrul izolat dacă curentul de punere la pământ este
mai mic decât cel admisibil (10 A). Când nu se poate
realiza această condiţie (în cazul liniilor extinse, în special
în cablu), neutrul reţelei se tratează prin bobină de stingere
sau rezistenţă de limitare.
Reţelele de joasă tensiune - legarea directă la pământ a
neutrului reţelei, pentru a evita apariţia unor tensiuni
periculoase pentru personalul de deservire .
1.3.6. Clasificarea reţelelor electrice după
frecvenţa de lucru
1.4. REGIMURILE DE FUNCŢIONARE ALE
REŢELELOR ELECTRICE
Gradul în care este Natura regimului în
Criteriul de Modul de variaţie a
afectată simetria raport cu intenţia
clasificare mărimilor în timp
celor trei faze operatorului
- staţionare (permanente) - simetrice - normale
Regimurile
- nestaţionare lente - nesimetrice - de avarie
RE
- nestaţionare rapide

În exploatarea reţelelor electrice se evidenţiază

următoarele regimuri de funcţionare:
- regimul permanent normal;
- regimul nestaţionar (tranzitoriu) normal;
- regimul nestaţionar (tranzitoriu) de avarie;
- regimul permanent de avarie.
1.5. ALEGEREA TENSIUNII NOMINALE
A REŢELELOR ELECTRICE
- relaţia lui Still:
U  4,34 L  0, 016  P
valabilă pentru L≤250 km şi P≤6o MW;
- relaţia lui Zaleski:
U  P(0,1  0,015 L)

valabilă pentru puteri mari şi L≥1000 km;

- relaţia lui Nikogosov:
U  1, 6 4 P  L
Puterea maximă şi distanţa de transport la diferite niveluri
de tensiune a liniilor electrice
Tensiunea Puterea maximă Lungimea maximă
Tipul liniei
nominală [kV] transportabilă [MW] a liniei [km]
6 LEA 2 10÷3
6 LEC 3 ≤8
10 LEA 3 15÷5
10 LEC 5 ≤10
20 LEA, LEC 2÷10 35÷8
110 LEA s.c. 10÷40 80÷60
110 LEA d.c. 50÷60 80÷60
220 LEA s.c. 100÷150 200÷100
220 LEA d.c. 180÷240 200÷100
400 LEA 500÷700 800÷400
750 LEA 1800÷2000 2000÷1200