Referat

Familia Mustelidae
 Lutra lutra(vidra)
 Meles meles(bursuc)
 Martes martes(jder de copac)
 Martes faina(jder de stanca)
 Mustela lutreola(nurca)
 Mustela putorius(dihor comun)
 Vormela pergusna(dihor patat)
 Mustela nivalis(nevastuica)
 Mustela herminea(hermelina)
 Toate speciile din subfamilia Canoidea au corpul lung
și șerpuitor, picioarele scurte, cu membrană
interdigitală, coada lungă musculoasă și capul mic cu
botul scurt. Lungimea vidrelor variază în jurul a 1 m,
cântărind între 22 și 45 kg. Reprezentanții cei mai
mari ai grupei sunt vidra de mare și vidra uriașă. Ca și
celelalte mustelide, vidrele prezintă un dimorfism
sexual, masculii fiind mai mari ca femelele. Animalele
au o blană lucioasă cu părul scurt și des de culoare
cenușie-brună cu un guler de culoare mai deschisă
pe gât sau abdomen. Blana are un rol important de
protecție fiind acoperit de un strat de aer termoizolant
în apă. Vidrele pot să rămână sub apă timp de
8 minute, blocându-și în acest timp orificiile nărilor și
urechilor.

 Vidrele sunt animale cosmopolite, lipsind
doar in Australia și insulele învecinate. Ele
viețuiesc pe litoraluri stâncoase marine, pe
lângă apele curgătoare și stătătoare, fiind
înotătoare excelente. Ele ating pe uscat o
viteză de 29 km/h. Vizuinele unor vidre
sunt uneori dotate cu mai multe încăperi
săpate la cel mult 500 m de malul apelor.
Animalele își marchează teritoriul cu
ajutorul glandalelor anale, masculii având
un teritoriu mult mai mare decât femelele.
 Vidrele ca și alte mustelide, au un sistem
reproductiv poligam bazat pe teritorialitatea
ambelor sexe. În interiorul teritoriului său,
masculul controlează de la una la mai multe
femele. Vidrele se pot reproduce pe tot
parcursul anului iar puii se pot naște atât iarna
cât și vara, dar femelele pot da viață la pui în
general o dată la doi ani. Vidra are o gestatie
prelungită (diapauza embrionară) și naște de la
2 la 4 pui, care vor sta în preajma ei pentru un
an sau mai mult .
Vidrele sunt animale care sunt de obicei active ziua, dar unele
dintre ele practică un mod de viață nocturn. Își fac rost de hrană
din apă. Vidrele se hrănesc cu pește, broaște, crustacei și
alte nevertebrate acvatice, cantitatea de hrană zilnică a unei
vidre variind între 15 și 25% din greutatea corporală a
animalului. Cantitatea necesară de hrană este influențată
de anotimp. Cele mai multe vidre vânează între 3 și 5 ore pe zi.
Masculii trăiesc solitari, căutându-și pereche numai în perioada
împerecherii, iar femele se ocupă de creșterea puilor.
Perioada optimă de vânătoare este considerată a fi 1 octombrie-
31 martie, cu toate că blana vidrei este valoroasă tot timpul
anului.
Se impușcă la pândă, cu arma lisă și cartușe de 3,5 – 4,0 mm.
 Viezurele sau bursucul are 60 până la 80 cm lungime și
coada de 15–20 cm. Este ușor de recunoscut datorită
aspectului îndesat, al botului alungit și, mai ales, a
dungilor albicioase care merg de la bot spre coadă. Totuși
desenul blănii este destul de variabil. Are o inteligență
uimitoare și un curaj remarcabil.
 Dimorfismul sexual nu este evident. Nici puii nu se
deosebesc prea mult de adulți, decât prin mărime.
Viezurele trăiește 15 ani. Mormăie și pufăie când este
atacat, plânge (țipă) când este prins - similar iepurelui.
Habitatul viezurelui este oarecum suprapus peste cel al vulpii, si este
constituit de obicei din zonele de deal si campie, precum si marginea
padurilor subcarpatice aflate în apropierea terenurilor cultivate. Sapa o
vizuina cu 4-8 iesiri, pe versantii însoriti ai colinelor împadurite sau pe
povârnisuri sterpe din câmpie, însa întotdeauna în locuri mai retrase.

Odata ce femela a intrat in calduri, si comportamentul sexual a bursucilor

intra intr-o noua dimensiune a violentei. In primul rand, masculii care simt
schimbarile hormonale ale femelelor, ajung sa poarte batalii feroce pentru
accesul la nurii irezistibili ai frumoasei in alb-negru.
Perioada de gestatie care se intinde pe 153-162 zile, femela naste, la
adapostul vizuinii, un singur pui, rareori doi. Puiutii sunt nimic altceva
decat replici mai mici ale adultilor, colorati asemanator si cu aceeasi doza
nesfarsita de tupeu la purtator. Imperecherea are loc prin iulie-august.
Femela fata o singura data pe an, prin februarie-martie, 3-5 pui, orbi, care
vad dupa 9 zile si devin independenti dup? o jumatate de an.
 Omnivor fiind, hrana sa este constituita din
radacini, jir, ghinda, diferite seminte, porumb,
struguri, fructe de padure, melci, insecte, rame,
pui de iepuri, pasari, oua. Ii place si mierea de
albine. Toamna consuma multe fructe, in special
de padure, precum si cartofi, sfecla, porumb si alte
cereale, ingrasandu-se excesiv, pregatindu-se astfel
de iernat. Fiind consumator de oua si pui din
cuiburi si de pe sol, e foarte pagubitor in fondurile
de vanatoare unde se face o cultura intensiva a
fazanului sau a potarnichilor.
 Perioada de vanatoare este 1 august-31 martie
 Jderul de copac sau jderul de scorbură, este un mamifer
carnivor nocturn din familia mustelidelor, cu blană brună-
roșcată și puf ce bate spre galben și cu o pată alb-gălbuie
la gât și o coada neagră. Are greutatea de până la 1,0 -
1,5 kg. Trăiește 10-12 ani.
 Este răspândit în Europa (inclusiv în România și
Republica Moldova), Asia Mică, nordul Irakului și
Iranului, Caucaz, Siberia de Vest. În România este
răspândit în toate pădurile țării, este mai frecvent întâlnit
la munte, până la limita vegetației forestiere; este găsit
însă și în câmpie în păduri.
 Imperecherea are loc in
perioada de sfarsit a verii
(iulie, august); dupa 9
luni, puii, in numar de 2-
5, sunt crescuti de
femela, pana la varsta de
3-4 luni, cand devin
independenti. In prima
luna de viata, puii au par
de culoare cenusie
albastruie, acesta fiind
inlocuit cu altul, de
culoare similara ca al
adultilor.
Jderul de
copac se
hrăneşte cu
iepuri, şoareci,
veveriţe, cu
ouă, uneori
fructe, miere
de albine,
insecte mari;
distruge
cocoşii şi
găinuşele de
munte. Potrivit
legii fondului
cinegetic si a
protectiei
vanatului, din
anul 1996,
vanarea in
tara noastra a
jderului de
copac este
permisa in
perioada 15
septembrie -
31 martie.
 Jderul de stanca sau beica (Martes foina) este un mamifer
carnivor nocturn din familia mustelidelor, cu blană
prețioasă, de culoare brun-închis, cu nuanțe spre violaceu,
cu puful alb, și o pată pe piept albă cu prelungiri pe cele
două picioare anterioare. Are greutatea de 0,9-1,2 kg.
Trăiește 10-12 ani.
 Este răspândit în Europa și Asia Centrală, inclusiv în
România și Republica Moldova. Preferă pădurile întinse și
liniștite din zona de deal, se întâlnește frecvent și în zona
de câmpie și în Lunca Dunării și în apropierea de localități
sau chiar în localități
 Împerecherea are loc pe la mijlocul verii, în lunile iulie-
august. Gestația durează 8 luni și jumătate. Femela fată 2-
7 pui, orbi până la vârsta de 3-4 săptămâni.

Se hrănește cu șoareci, șobolani, iepuri, păsări de curte,

fructe de pădure.
Jderul de piatră produce mari daune printre păsările de
casă, făcând adevărate masacre printre ele. Omoară găinile
una câte una rupându-le capul, iar apoi le suge doar
sângele și le mănâncă creierii, abia de mai gustă altceva
din ele. După ce se satură de sânge, uneori se culcă și
doarme în mijlocul orătăniilor omorâte de el.

Perioada de vanatoare 15 septembrie – 31martie

 Nurca Europeana (Mustela lutreola) este una dintre cele
mai rare mamifere de pe continentul european. In prezent,
mai exista populatii izolate in Franta, Belarus, Rusia si
Romania.
 Delta Dunarii este unul dintre ultimele refugii ale acestei
specii. Aici exista o populatie cu sanse mari de
supravietuire.
 Nurca are blana in totalitate maro, cu exceptia buzelor.
Acestea prezinta niste pete albe. Dimensiunea si
dispunerea lor variaza.
 Specialistii apreciaza ca in Delta Dunarii populatia
de nurca numara 300-400 de exemplare.
 Nurca devine matură sexual la vârsta de 9 luni; se
împerechează în a doua jumătate a lunii aprilie şi prima
jumătate a lunii mai; durata gestaţiei fiind de 63 zile.
Numărul de pui este 3-7 care încep să vadă numai după
30-35 zile; părăsesc culcuşul după 4 săptămâni şi devin
independenţi la vârsta de 2-3 luni. Este deci un animal
destul de prolific, în ce priveşte sociabilitatea, ea poate fi
întâlnită atât în grup cât şi individual.

 Se hrănește atât cu viețuitoare acvatice cât și cu mamifere

și păsări mici. Este unul dintre puținele mamifere răpitoare
care își face provizii. Acest proces se întâmplă toamna
când adună 10-12 kg de mâncare.
 Vanatoarea este interzisa.
 Dihorul (Mustela putorius) este un carnivor de mici dimensiuni aparținând
familiei Mustelidelor, răspândit în majoritatea Europei,
nordul Africii și Asia occidentală. Dihorul a fost îmblânzit încă din timpuri
străvechi, aproximativ acum 2500 ani, pentru vânătoarea de iepuri de câmp, astfel
obținându-se subspecia Mustela putorius furo.
 Dihorul are un corp subțire și flexibil, cu picioare scurte adaptate mișcării rapide în
pădure printre copaci, tufișuri și în vizuinele rozătoarelor și iepurilor cu care se
hrănește. Capul este mic, lat și turtit cu urechi mici și rotunde. Lungimea trupului
fără coadă este de 30–50 cm, iar lungimea cozii este de alți 10–20 cm. Greutatea
dihorilor variază în funcție de sex, un dihor mascul ajunge la maturitate în jurul
greutății de un kilogram în schimb o femelă cântărește la maturitate 650-850 g.
Culoarea blănii variază între cenușiu, maro sau bej pe spate cu lăbuțele și burta de
culoare neagră. În jurul botului și în vârful urechilor prezintă niște dungi albe în
dosul ochilor. Maxilarul prezintă 34 de dinți.
 În România și Republica Moldova este destul de răspândit, trăind în apropierea
așezărilor umane, atât la munte cât și la șes.[9] Este mai puțin întâlnit în interiorul
pădurilor și în Bărăgan. Dihorul poate trăi în orice zonă unde își poate face o vizuină
și de unde să-și procure hrana: păduri, zăvoaie, lunci, zone stâncoase, pajiști.
 Dihorii se hrănesc cu animale mici
precum: șobolani, iepuri, cârtițe, p
ăsări, reptile, amfibieni și crustace
e; pești. Pe lângă acestea își mai
completează meniul cu semințe,
unele fructe, viermi,
larve, insecte și ouă. În cazul
ouălor, obișnuiește să nu le spargă,
ci doar le găurește bând conținutul
acestora. Talia joasă și
flexibilitatea le permite să vâneze
oriunde, chiar și sub apă.
Localizează prada cu ușurință
datorită auzului fin, acuității
vizuale, dar mai ales
datorită mirosului. Are obiceiul de
a aduna provizii în vizuină.
 Dihorii sălbatici provoacă pagube
mari în gospodăriile țărănești prin
faptul că vânează păsări de curte,
iepuri și alte animale mici precum
și pentru terenurile de vânat mic.
Dihorii sunt animale singuratice, ele trăind împreună cu alți
membri ai speciei sale doar în timpul împerecherii și a
creșterii puilor. Perioada de împerechere este cuprinsă între
lunile februarie și aprilie, perioadă în care masculii își lasă
obiceiurile nocturne, devin agresivi și pot fi observați cu
ușurință țipând sau luptându-se cu alți masculi. Când un
mascul devine învingător se apropie de femelă și o supune cu
o mușcătură de ceafă, copulând-o în timp ce scoate niște
țipete caracteristice.
După 6 săptămâni de la copulare se nasc între 3 și 12 pui goi,
complet neputincioși. Puii încep să deschidă ochii la patru
săptămâni de la naștere iar la sfârșitul celei de-a șaptea
săptămâni femela îi va înțărca. Puii încep să devină
independenți după 2-3 luni, dar nu se pot reproduce decât
peste 9 luni sau chiar 2 ani.
Se vaneaza in perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma
lisa si cartuse de 2,5 -3 mm.
 Acest dihor are lungimea corpului 20-30 cm, prezinta o
coada stufoasa, picioare scurte, urechile destul de
mari, rotunjite la varf si pe margini albe. Parul de pe
corp este mai scurt decat cel de pe coada. Capul este
roscat-intunecat, deasupra ochilor avand o fasie
transversala alba, iar pe laturile gurii are tot o fasie
alba. Abdomenul este negricios iar coada cenusie.
 Sunt raspandite in partea centrala si sudica a Asiei,
Bulgaria, Rusia, China. La noi, dihorul patat este
cunoscut in Dobrogea. Este un animal ce se gaseste in
stepa, locurile arate, culturile agricole. Traieste rar prin
vaile raurilor, pe langa asezarile omenesti si prin
gradini.
 Se hranesc cu hamsteri, veverite, soareci, iepuri de
camp.
 Inperechere are loc intre lunile martie-iunie; perioada
de gestatie poate fi lunga, de 243-327 zile. Puii pleaca
dupa 61 de zile de langa mama (femela).
 Se vaneaza in perioada 15 septembrie-31 martie, cu
arma lisa si cartuse de 2,5 -3 mm.
 Nevăstuica (Mustela nivalis) este o specie de animale
carnivore din genul Mustela, familia Mustelidae.
Nevăstuica este cel mai mic mamifer carnivor și este
nativă din Eurasia, America de Nord și Africa de Nord.
 Caracteristica morfologică a nevăstuicii este corpul lung și
suplu, cu picioare scurte în raport cu lungimea trupului.
Corpul este acoperit pe partea dorsală de o blană de
culoare brună, iar ventral de culoare albă gălbuie. La unele
specii se schimbă culoarea blănii în funcție de anotimp.
Nevăstuica este foarte asemănătoare cu hermelina, însă
este de dimensiuni mai mici.
 Destul de des este întâlnită în zone populate sau chiar în
grajdurile cu vite. Este iute ca o săgeată, mereu vioaie,
mlădioasă, are gheare ascuţite şi dinţi foarte subţiri şi ascuţiţi,
îşi poate modela corpul în funcţie de locul prin care trebuie să
intre. Omoară mai mult decât îi trebuie să mănânce.
 Perioada de imperechere incepe primavara, in aprilie si se
termina in iunie. Perioada de gestatie dureaza intre 34 si 37
de zile. In general, intr-un cuib se nasc 5-7 pui. Micutii sunt
crescuti doar de mama. Se nasc golasi si orbi. Dupa 4 zile le
creste parul si la 24 de zile pot vedea. La 49 de zile vor fi
intarcati. Ating maturitatea sexuala la 4 luni.

Speranta de viata in salbaticie este foarte mica: rar unele

exemplare depasesc 2 ani. Majoritatea mor in primul an de
viata.
Nevastuica este un pradator feroce, capabil sa intre in
vizuina prazii, fapt ce putini pradatori sunt in stare.
Cateodata nevastuica isi urmareste prada prin labirinturile
subterane sapate de aceasta, pentru a junge direct la
camera principala, unde sunt puii.

Se hraneste cu rozatoare mici precum soareci, lemingi,

cartite, gerbili si altele asemenea. Rareori prinde pasari,
pesti, reptile, oua. Unele nevastuici vaneaza si iepuri, care
sunt de 10 ori mai mari ca ele. Cel mai adesea puii de
iepure cada prada nevastuicilor.

Nevastuica are stomacul foarte mic (nu poate ingera mai

mult de 3 g) si un ritm metabolic accelerat, ceea ce face ca
animalul sa manance de cel putin 10 ori pe zi. Vaneaza atat
ziua, cat si noaptea.

Se vaneaza, absolut intamplator, in perioada 15

septembrie-31
martie, cu arma lisa si cu alice de 2,0 - 2,5 mm.
 Hermină[2] sau hermelină[3] (Mustela erminea) este o
specie de animale carnivore din familia Mustelidae, nativă
din Eurasia și America de Nord, deosebită
de nevăstuică prin dimensiunea mai mare a corpului.
Herminele au blană prețioasă, de culoare cafenie vara, și
albă, fină și lucioasă iarna. Sunt de talie mică, având
corpul alungit și subțire, de până la 32 cm. Picioarele-i
sunt scurte, iar coada (al cărei vârf este negru) măsoară
între 6,5 și 12 cm. Începând cu sfârșitul secolului al XIX-
lea, herminele au fost introduse în Noua Zeelandă pentru a
controla populația de iepuri sălbatici, însă au avut un
impact devastator asupra populației locale de păsări.
 Prefera luncile, dar si padurile cu poieni, terenurile cu
maracini si stufarisurile, de la munte pana pe litoral. In
aceste terenuri isi alege adapostul in adancituri
naturale de teren, cariere de piatra, constructii
parasite,vizuini de iepuri de vizuina, gauri de bizami
etc. La nevoie isi sapa si singura vizuini.
 Perioada de imperechere nu este clar determinata.
Inprincipal se imperecheaza in februarie-martie.
Conform opiniei unor autori ar mai exista o
imperechere si in iunie-iulie. In primul caz, gestatia
dureaza 8 saptamani, iar in al doilea ar dura 8-9 luni,
cu o lunga perioada de dezvoltare latenta a fatului.
Fata in mai-iunie, cate 4-7 pui, mici si orbi. Puii devin
independenti la 3-4 luni si maturi sexual la aproape 2
ani.
 Hrana este constituita din :soareci, pasari mici, oua,
broaste, pesti, pui mici de iepure,etc. Este curajoasa si
ataca animale mult mai mari decat talia ei.
 Se vaneaza, intamplator, intre 15 septembrie-31 martie,
cu arma lisa si cu cartuse de 2,0 - 2,5 mm. Poate fi
ademenita imitand chitaitul soarecilor. Blana alba de
iarna este considerata semivaloroasa si constituie
trofeu neconventional.