AVIZ, ACORD, AUTORIZATIE

3. Autorizaţia de mediu
AUTORIZAŢIA DE MEDIU
 Autorizaţia de mediu reprezintă o altă etapă procedurală a procesului
de autorizare.
 Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu sunt obligatorii în
următoarele cazuri:
 pentru desfăşurarea activităţilor existente;
 pentru începerea activităţilor noi, numai pentru acele activităţi stabilite
prin ordin al conducătorului autorităţi publice centrale pentru protecţia
mediului.
 În cazul activităţilor existente, neconforme cu normele şi
reglementările de mediu în vigoare, obţinerea autorizaţiei de mediu
este condiţionată de obligativitatea efectuării unui bilanţ de
mediu. Procedura de realizare a bilanţului de mediu se stabileşte
prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului.
 Autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune efectuarea
bilanţului de mediu în termen de maxim un an de la data constatări
neîndeplinirii acestor condiţii şi negociază cu tituarul activităţii
programul de conformare, pe baza concluziilor şi recomandărilor
furnizate de bilanţul de mediu.
 Potrivit O. U. G. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi
completată de O. U. G. 164/2008 pentru modificarea şi completarea O.
U. G. 195/2005 privind protecţia mediului, valabilitatea autorizaţiei
de mediu este de 10 ani.
 O categorie specială de autorizaţie de mediu o constituie autorizaţia
integrată de mediu, care trebuie obţinută pentru instalaţiile noi şi cele
existente utilizate în anumite categorii de activităţi industriale, cu luarea în
considerare a celor mai bune tehnici disponibile, fără antrenarea unor costuri
excesive.
 Conform O. U. G. 195/2005 privind protecţia mediului, avizul, acordul şi/sau
autorizaţia de mediu se eliberează numai dacă proiectele, respectiv programele
pentru conformare privind activităţile existente, prevăd eliminarea
consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile
din normele tehnice şi reglementările în vigoare.
 Prin Ordinul 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei
de mediu, se unifică într-o procedură unică, procedura de autorizare a
activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului (se abrogă Ordinul
876/2004 al MMGA) şi procedura de autorizare a grădinilor zoologice şi a
acvariilor publice (se abrogă Ordinul 742/2004 al MMGA).
 Ordinul 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizatiei de
mediu care înlocuieşte Ordinul 876/2004 al ministrului mediului şi gospodăririi
apelor pentru aprobarea procedurii de autorizare a activităţilor cu impact
semnificativ asupra mediului conţine o parte însemnată dedicată autorizării
specifice, cu trimitere la grădini zoologice, acvarii, centre de tratament sau de
reabilitare. Aplicarea acestora este necesar să fie verificată în următoarea
perioadă deoarece experienţa redusă, efortul material considerabil necesar a fi
făcut, lipsa unui personal de specialitate calificat, pot pune probleme deosebite.
 Ordinul 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de
emitere a autorizaţiei de mediu are următorul
cuprins:
 I. Dispoziţii generale
 II. Aplicabilitatea şi competenţele de emitere a autorizaţiei
de mediu
 III. Emiterea autorizaţiei de mediu
 IV. Revizuirea autorizaţiei de mediu
 V. Autorizarea unor activităţi specifice
 VI. Dispoziţii finale.
 Anexa 1. Lista activităţilor supuse procedurii de emitere a
autorizaţiei de mediu
 Anexa 2. Fişa de prezentare şi declaraţia
 Anexa 3. Procedura de dezbatere publică
 Anexa 4. Conţinutul cadru al autorizaţiei de mediu
 Anexa 5. Cerinţe specifice de autorizare a activităţii grădinilor
zoologice, acvariilor publice şi centrelor de reabilitare şi/sau
îngrijire.
 În Ordinul 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de
emitere a autorizaţiei de mediu se menţionează că
solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu este
obligatorie pentru desfăşurarea activităţior existente,
cât şi pentru începerea activităţilor noi.
 Autorizaţia se emite de ACPM.
 Dosarul care se depune la ACPM trebuie să conţină:
 cererea;
 fişa de prezentare;
 dovada că s-a făcut publică solicitarea;
 planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a
obiectivului;
 proces verbal de constatare a condiţiilor din acordul de
mediu (se face trimitere la Ordinul 860/2002 al MMGA);
 formular de înregistrare.
PROCEDURA DE EMITERE A AUTORIZAŢIEI DE MEDIU
 ACPM întocmeşte un îndrumar cu problemele
rezultate din analiza iniţială a documentaţiei şi
dispune efectuarea bilanţului de mediu, a
raportului la blanţul de mediu şi eventual a
programului de conformare, documente ce se
supun dezbaterii publice.
 Programul de conformare este un document
deosebit de important, care trebuie să ţină seama
de:
 concluziile bilanţului de mediu;
 constatările şi sarcinile stabilite de autorităţile
competente;
 studii, oferte, materiale documentare;
 sugestii şi propuneri primite de la populaţie, ONG-
uri.
TIPURILE DE BILANŢURI DE MEDIU
 Bilanţul de mediu are mai multe niveluri de
abordare, şi anume:
 BM 0;
 BM I;

 BM II;

 evaluare de risc;

 program pentru conformare;

 autorizare.

 Conform Ordinului 184/1997, un BM poate avea

trei niveluri de complexitate: 0, I, II. Se remarcă
că evoluţia BM la nivele superioare este strict
legată de amploarea şi riscul impactului.
1. BILANŢ DE MEDIU DE NIVEL 0

 Bilanţul de mediu de nivel 0 este o “fişă de

verificare conţinând elemente caracteristice
activităţii şi care permite autorităţii de mediu
competente să identifice şi să stabilească
necesitatea efectuării unui BM nivel I sau nivel II
sau a unei evaluări a riscului, înainte de
autorizarea de mediu sau de privatizarea
societăţii comerciale”.
 BM 0
 BM 0 se caracterizează prin:
 cerinţa minimă pentru situaţia când este puţin probabilă
existenţa unui impact;
 corespunde ca formă şi conţinut fişei din Ordinul MAPPM
184/1997, Anexa A1 (pentru autorizare) şi Anexa A5.1
(pentru privatizare);
 se execută de titularul activităţii;
 informaţiile prezentate vor fi susţinute de acte;
 constatarea stării amplasamentului şi a împrejurimilor;
 se pot solicita dovezi fotografice;
 se analizează folosinţa actuală, cât şi folosinţa trecută a
terenului de pe amplasament;
 în cazul privatizării se mai completează şi Anexa A5.2
(autorizaţii de funcţionare, situaţia conformării, stabilirea
OMMA);
 se finalizează prin:
 absenţa impactului – se poate da autorizaţie;
 impact potenţial de mediu – se solicită BM de nivel I sau II.
 Practic, BM 0 constă în completarea unei fişe.
2. BILANŢ DE MEDIU DE NIVEL I

Bilanţul de mediu de nivel I este un “studiu de mediu

constând în culegere de date şi documentare (fără
prelevare de probe şi fără analize de laborator privind
factorii de mediu), care include toate elementele
analizei tehnice a aspectelor de mediu pentru luarea
unei decizii privind dimensionarea impactului de
mediu potenţial sau efectiv de pe un amplasament.”
Altfel spus, bilanţul de mediu de nivel I reprezintă
procedura de a stabili, pentru un agent economic (sau
o activitate în general) cauzele şi consecinţele
efectelor negative, anterioare şi prezente, asupra
mediului ale acestei activităţi şi constă în
identificarea informaţiilor privind poluarea,
culegerea, analizarea şi interpretarea prin studii
teoretice a datelor disponibile şi elaborarea
raportului.
Studiile teoretice ale bilanţului de mediu nivel I se solicită, în
toate evaluările privind impactul asupra mediului, cu excepţia
cazurilor în care autoritatea de mediu competentă decide
încetarea evaluării prin bilanţ după executarea bilanţului de
mediu nivel 0. Este indicată efectuarea acestor investigaţii
pentru orice zone/instalaţii cu impact negativ asupra
mediului, precum şi la schimbarea proprietarului, încetarea
sau modificarea profilului unei activităţi. Bilanţul de mediu
va identifica şi cuantifica răspunderea pentru starea mediului
în zona de impact a activităţii analizate, pentru a stabili
asumarea unor obligaţii sau acordarea unor compensaţii,
potrivit prevederilor legale, pentru refacerea calităţii
mediului.
În termeni generali, secţiunile bilanţului de mediu nivel I
trebuie să identifice domeniile în care impactul asupra
mediului, produs de amplasamentele şi instalaţiile analizate,
poate fi semnificativ. Lucrările se vor concentra asupra
modului de conformare cu prevederile legislaţiei existente sau
în curs de adoptare. Bilanţul de mediu de nivel I trebuie să
conducă la concluzia în ce măsură este necesară continuarea
investigaţiilor prin bilanţ de mediu de nivel II sau rezultatele
sunt concludente din această etapă şi se pot stabili condiţiile
de autorizare sau privatizare.
 Secţiunile bilanţului de mediu de nivel I.
Domeniile de analiză sunt următoarele:
 Utilizarea terenului în zona amplasamentului
obiectivului şi în vecinătatea acestuia;
 Istoricul zonei;
 Posibilitatea poluării solului;
 Depozitarea deşeurilor;
 Condensatori/transformatori electrici;
 Securitatea zonei;
 Măsuri de pază împotriva incendiilor;
 Protecţia muncii şi igiena locului de muncă;
 Evacuarea apelor uzate;
 Emisii atmosferice;
 Impactul zgomotului;
 Proximitatea cablurilor de tensiune.
Criterii de analiză tehnică. În funcţie de situaţia
locală şi a agentului economic, de nivelul datelor
disponibile în BM I, analiza tehnică se poate clasifica
astfel:
 a) din punct de vedere al nivelului (gradului de detaliere):
 parţială - pe factori de mediu;
 globală - pe întreg arealul aferent agentului economic.
 b) din punct de vedere spaţial:
 pe obiective - punctiformă;
 pe întreaga activitate - locală;
 exterior activităţii - în zona de influenţă - zonală.
 c) din punct de vedere al factorului timp:
 trecută - cu accent pe evoluţia proceselor;
 prezentă - ce evidenţiază tendinţele de viitor.
 d) din punct de vedere al reprezentativităţii datelor
analizate:
 minimă;
 medie;
 maximă.
Rezultatele analizei datelor BM se pot grupa astfel:
 a) din punct de vedere al actelor de reglementare:
 autorizaţii;
 norme interne;
 norme internaţionale.
 b) din punct de vedere al performanţelor:
 eficiente în reducerea emisiilor de poluanţi;
 încadrate în valori limită.
 c) din punct de vedere al tipului de indicatori:
 cantitative;
 calitative.
 d) din punct de vedere al modului de prelucrare/ raportare
a datelor:
 reprezentări grafice;
 liste de control;
 matrice de impact;
 scheme tehnologice;
 grafuri funcţionale.
Finalizarea BM I se face prin Raportul la Bilanţul de
mediu de nivel I (RBM I). RBM I reprezintă o sinteză şi o
analiză tehnică de esenţă care să permită autorităţii de
mediu să aprecieze în ce măsură activitatea analizată
prezintă, sau nu, dovada unei poluări potenţiale
semnificative.
RBM I nu trebuie să reia prezentarea informaţiilor primare.
RBM I este necesar să facă un rezumat foarte succint al
acestora şi să se orienteze pe interpretarea datelor, pe baza
relevanţei acestora pentru a susţine concluziile şi
recomandările din final.
În cadrul RBM I interpretarea va consta în evaluarea şi
compararea valorilor specific semnificative caracteristice
activităţii, cu limitele recomandate de norme şi standarde
româneşti în vigoare. În cazul lipsei unor astfel de norme
pentru anumiţi poluanţi specifici se vor utiliza normele
Comunităţii Europene.
Elementele conţinute în structura RBM I sunt în măsură să
ofere atât o privire, parţială, a unor factori de mediu sau
activităţi specifice, dar şi o privire globală a acestora. De
remarcat că activitatea analizată se raportează la zonele
învecinate în sens biunivoc din punct de vedere al
influenţei diferitelor unităţi, asupra factorilor de mediu.
Concluziile RBM I, prezentate într-un mod sintetic, concis şi
la obiect, pot conduce la următoarele situaţii:
 activitatea analizată se înscrie în cerinţele de mediu, nu
generează o poluare potenţial semnificativă; în acest caz se
poate acorda autorizaţie de funcţionare;
 activitatea analizată conduce la o poluare potenţial
semnificativă; în acest caz se recomandă un BM II; această
recomandare va fi însoţită de:
 propuneri pentru programul de conformare;
 recomandări pentru studii următoare privind obligaţiile
necuantificabile.
RBM I este o componentă a setului de documentaţii ce se
depune de beneficiar la Agenţia de Protecţia Mediului
pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Circuitul documentaţiei la momentul apariţiei Ordinului
MAPPM 184/1997 (figura), cu anumite actualizări, poate fi
şi astăzi avut în vedere.
 Sunt de remarcat:
 buclele prin care APM poate cere informaţii
suplimentare, completări;
 refacerea documentaţiei;
 procedura de respingere;
 după caz, propuneri pentru program de conformare.
3. BILANŢ DE MEDIU DE NIVEL II
Bilanţul de mediu de nivel II reprezintă o etapă superioară de
analizare a unei activităţi în raport cu cerinţele de mediu.
Plecând de la considerentele că nu întotdeauna datele
existente sunt relevante, credibile sau din surse autorizate,
BM II în comparaţie cu BM I trebuie să adâncească şi să
clarifice natura şi intensitatea poluării. În acest scop se
recomandă în mod expres prelevări de probe şi analizele
corespunzătoare.
Metodele de prelevare a probelor din diferite medii vor
respecta reglementările, normele metodologice şi
standardele existente. Acolo unde este posibil, se
recomandă recoltarea unei probe etalon dintr-o zonă
învecinată, neafectată de poluare, pentru a stabili o valoare
cadru cu care să fie comparat rezultatul probelor din zona
poluată.
În Ordinul 184 sunt făcute recomandări multiple privind
prelevarea probelor pentru sol (prevederi generale, probe
de suprafaţă şi de sub suprafaţa solului), ape subterane,
gaze din sol, ape de suprafaţă, materiale de construcţii,
atmosferă.
În stabilirea condiţiilor de prelevare, incluzând
secţiuni de prelevare, frecvenţă de prelevare,
eşalonării în timp a prelevării, număr de probe în
ansamblu, trebuie să se ţină cont şi de
următoarele aspecte:
 efortul financiar necesar a fi asigurat pentru
desfăşurarea tuturor analizelor relevante, strict
necesare;
 durata necesară desfăşurării tuturor activităţilor
impuse de realizarea acestor cerinţe;
 dotarea materială, aparatura necesară pentru
realizarea unor astfel de investigaţii.
 ANALIZELE MINIME CE TREBUIE INCLUSE ÎN
INVESTIGAŢII, ÎN FUNCŢIE DE ISTORICUL ZONEI,
(CONFORM ORDINULUI 184/1997)
 1) Riscurile enumerate nu se exclud reciproc. Se poate lua
în considerare combinaţia mai multor riscuri.
 2) Trebuie măsurat şi pH-ul solului, deoarece influenţează
importanţa acestor riscuri.
 3) Asimilarea prin admisie capilară a metalelor dăunătoare
sau fitotoxice în plante depinde de forma chimică în care
aceste elemente se găsesc în sol. Când concentraţia totală
prezentă în sol indică un risc potenţial, este necesar să se
determine formele particulare şi toate analizele necesare
pentru interpretarea corectă a circulaţiei poluanţilor în
sistemul sol-apă-floră-faună.
Scopul şi domeniul Bilanţului de mediu de nivel II
se conformează ordinului 184/1997, Anexa A3,
care are următorul conţinut:
 1. Introducere
 2. Recomandări privind prelevarea probelor
 2.1 Probe de sol
 2.1.1 Prevederi generale privind probele de sol

 2.1.2 Probe de suprafaţă şi de sub suprafaţa solului

 2.2 Prelevarea probelor din ape subterane

 2.3 Studiul gazelor şi al vaporilor din sol

 2.4 Colectarea de probe din apele de suprafaţă

 2.5 Materiale de construcţie

 2.6 Poluarea atmosferică

 3. Laboratoare de analiză
Secţiuni şi indicatori de analiză de laborator.
 Principalii indicatori prin care se limitează anumite
concentraţii în funcţie de categoriile de calitate sunt redate
de OM756/1997 - evaluarea poluării mediului. Pentru unii
factori de mediu, normativele sau standardele completează
aceste cerinţe pentru aprecieri cantitative.
 Pe baza unor proceduri bine puse la punct conduc la
obţinerea de valori reprezentative pentru indicatorii de
stare a mediului.
 Se recomandă, cu caracter de generalitate, având în vedere
multiplele tipuri de laboratoare ce concură la o activitate de
precizare a stării mediului, respectarea recomandărilor din
standardele de analiză pentru fiecare indicator. Faptul că
sunt necesare în multe cazuri controlul a zeci, chiar sute de
indicatori, se recomandă alegerea cu grijă a secţiunilor
relevante, precum şi a indicatorilor semnificativi, pentru
situaţia sau tehnologia respectivă.
 Considerând o activitate ca un sistem bine definit, sunt necesare
secţiuni de control:
 la intrările în sistem;
 la ieşirile din sistem;
 pe circuitele importante din interiorul sistemului;
 acoperirea ariei de impact a sistemului;
 pe principalii vectori de transport al poluanţilor.
 Din punct de vedere al acoperirii orizontului de timp este necesar ca
prelevările să fie realizate:
 în momente relevante ale funcţionării unităţii,
 în sezoane caracteristice,
 în diferite momente ale zilei, şi ţinând cont de dinamica proceselor interne
ale sistemului.
 Pentru reuşita acţiunii de ansamblu de apreciere a calităţii mediului
şi a relaţiei cu mediul a unui agent economic, în condiţii de minim
efort material, uman şi de timp, această primă acţiune de alegere a
secţiunilor de control şi a indicatorilor de calitate este determinantă.
 Ea face obiectul unor discuţii între părţile implicate (APM, beneficiar,
executant) având în vedere realismul cu care trebuie privit punctul de
vedere al fiecăruia dintre parteneri.
 Finalizarea evaluării la nivelul BM II se face prin RBM II; structura
RBM II va respecta conţinutul din Ordinul 184/97.
 RBM II este organizat în două mari părţi:
 prima parte – Descrierea investigaţiilor şi rezultatele
acestora.
 a doua parte – Concluzii şi recomandări privind soluţii de
reducere a poluării.
 Se recomandă ca accentul acestor prezentări să se
pună pe evaluarea sectorială şi integrală a
impactului.
 Evaluările se fac în raport cu normele romaneşti în
vigoare, iar acolo unde nu există astfel de norme se
recomandă ca evaluarea să se facă în raport cu
normele internaţionale. În procesul de evaluare se vor
avea în vedere atât rezultatele analizelor prezente,
efectuate la momentul declanşării BM II, cât şi
rezultatele prezentate în BM I, în măsura în care
datele anterioare sunt credibile şi utile în descrierea
evoluţiei fenomenelor.
 Concluziile RBM II pot fi orientate pe două posibile
alternative:
 în cazul evidenţierii unei poluări semnificative se vor
menţiona acţiuni şi măsuri pentru programul de conformare,
precum şi precizarea unor termeni de referinţă pentru
viitoarea evaluare de risc
 în cazul unei poluări nesemnificative vor fi menţionate doar
elementele programului de conformare în cazul autorizării.
 În ambele cazuri se vor scoate în evidenţă neconformităţile,
cuantificarea lor, faţă de repere de referinţă, care să facă
trimiteri la norme în vigoare.
 Se recomandă ca toate aceste cuantificări să se facă atât la
nivel sectorial, pe fiecare factor de mediu analizat, cât şi
integrat pentru ansamblul activităţii.
 Pe baza unei astfel de aprecieri se poate pune în evidenţă şi
aportul acţiunilor şi măsurilor recomandate în RBM II,
care vor contribui la creşterea performanţei de mediu a
activităţii analizate, justificând astfel investiţiile necesare.
 Conţinutul ansamblului documentaţiilor necesare, precum
şi circuitul acestora este similar celui de la RBM I.
Se recomandă următorul cuprins pentru Raportul la bilanţul de mediu nivel II:
I. Descrierea şi rezultatele investigaţiilor
 A. Probe de sol
 1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora
 2. Descrierea tuturor reperajelor de sondaje executate, cu structura geologică şi tehnicile de lucru
 3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu pragurilor din Reglementarea
privind evaluarea poluării mediului (Ordinul MAPPM 756/1997)
 B. Probe de apă subterană
 1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora
 2. Descrierea tuturor sondajelor executate şi a tehnicilor de lucru
 3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile din legislație (Legea
458/2002 privind calitatea apei potabile, Legea 311/2004 pentru completarea legii privind calitatea apei
potabile, STAS 1342/1991 Apă potabilă Condiţii tehnice de calitatea apei potabile)
 C. Probe de gaze şi vapori din sol
 1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora
 2. Descrierea tuturor prelevărilor efectuate şi a tehnicilor de lucru
 3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu reglementările privind
evaluarea poluării mediului
 D. Probe de ape de suprafaţă
 1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora
 2. Descrierea tuturor prelevărilor efectuate şi a tehnicilor de lucru
 3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile din Ordinul 161/2006
pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calitatii apelor de suprafata in vederea
stabilirii starii ecologice a corpurilor de apa
 E. Probe de materiale de construcţie
 1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora
 2. Descrierea tuturor reperajelor şi sondajelor efectuate şi a tehnicilor de lucru
 3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi semnalarea posibilei prezenţe a azbestului
 F. Probe de aer
 1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate, cu justificarea acestora
 2. Descrierea tuturor prelevărilor efectuate şi a tehnicilor de lucru
 3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile CMA la emisie din
Normativul privind Protecţia Atmosferei, promovat prin Ordin MAPPM 492/93
 II. Concluzii şi recomandări
 A. Rezumatul neconformării cuantificate
 B. Rezumatul obligaţiilor necuantificate şi al
obligaţiilor condiţionate de un eveniment viitor şi
incert, inclusiv recomandări pentru studii următoare,
în vederea cuantificării acestor obligaţii când este
posibil
 C. Recomandări pentru elementele programului de
conformare sau pentru obiectivele de mediu minim
acceptate, în cazul privatizării
 Anexe
 Analize de laborator

 Alte documente relevante

CUPRINSUL RAPORTULUI LA BILANŢUL DE MEDIU NIVEL II
 METODA ILUSTRATIVĂ DE APRECIERE
GLOBALĂ A STĂRII DE CALITATE A
MEDIULUI
 La interpretarea rezultatelor analizelor chimice de cele mai multe ori
evaluarea se realizează folosind metoda ilustrativă de apreciere globală a
stării de calitate a mediului (metoda Rojanschi).
 Pentru aprecierea impactului unor activităţi umane asupra mediului, cât şi
pentru urmărirea evoluţiei în timp a fenomenului de poluare a mediului, se
simte nevoia utilizării unei metode de evaluare globală a stării de sănătate sau
de poluare a mediului la un moment dat. Simpla enumerare a stării fiecărui
component (apă, aer, sol, sănătate umană) nu este suficientă în anumite
cazuri, nefiind posibilă evidenţierea efectelor de interdependenţă între
componentele mediului şi nici efectele sinergice în comportarea ecosistemelor.
 Condiţia de bază ce se cere unei asemenea metode este aceea de a permite
compararea stării mediului la un moment dat cu starea înregistrată într-un
moment anterior sau cu starea posibilă într-un viitor oarecare, în diferite
condiţii de dezvoltare.
 O astfel de metodă ar permite şi o cartare la nivel regional sau macroregional
din punct de vedere al stării de calitate a mediului. Ar fi posibilă în acest sens,
evidenţierea zonelor distruse ecologic spre care trebuie îndreptat efortul
colectivităţii în vederea redresării ecologice. Pe această bază, în cadrul studiilor
de impact, s-ar putea fundamenta deciziile privind acceptarea sau nu a
introducerii unei noi activităţi umane, precum şi acţiunile necesare pentru
reducerea impactului generat asupra mediului în zona analizată.
 Pe plan mondial s-au înregistrat diferite încercări de evaluare a stării
mediului sub forma unor indicatori sintetici, care se referă însă, de
cele mai multe ori la un singur factor de mediu, de exemplu:
cantitatea de poluanţi evacuată în apă sau aer, exprimată prin
indicele de clor, sau poluarea cu metale grele a solului, exprimată
prin echivalentul de zinc.
 Se prezintă o metodă de apreciere a stării de sănătate sau de poluare
a mediului şi de exprimare cantitativă a acestei stări pe baza unui
indicator rezultat dintr-un raport între valoarea ideală şi
valoarea la un moment dat a unor indicatori de calitate,
consideraţi specifici pentru factorii de mediu analizaţi.
 Metoda presupune parcurgerea a mai multor etape de aprecieri
sintetice bazate pe indicatori de calitate posibili să reflecte o stare
generală a unuia din factorii de mediu analizaţi şi apoi corelarea
acestora printr-o metodă grafică.
 În acest sens se propune încadrarea calităţii la un moment dat a
fiecărui factor de mediu într-o scară de bonitate, cu acordarea unor
note care să exprime apropierea, respectiv depărtarea de starea
ideală.
 Scara de bonitate este exprimată prin note de la 1 până la 10, unde
nota 10 reprezintă starea naturală neafectată de activitatea umană,
iar nota 1 reprezintă o situaţie ireversibilă şi deosebit de gravă de
deteriorare a factorului de mediu analizat.
 Scara de bonitate este exprimată prin note de la 1 până la
10, unde nota 10 reprezintă starea naturală neafectată de
activitatea umană, iar nota 1 reprezintă o situaţie
ireversibilă şi deosebit de gravă de deteriorare a factorului
de mediu analizat.
 În general se consideră că este posibilă aprecierea mediului
dintr-o anumită zonă şi la un moment dat prin:
 calitatea aerului,
 calitatea solului,
 calitatea apei,
 starea de sănătate a populaţiei,
 deficitul de specii de plante şi animale înregistrat (indice de
biodiversitate).
 Fiecare din aceşti factori se poate caracteriza prin câţiva
indicatori de calitate reprezentativi pentru aprecierea
gradului de poluare şi pentru care există stabilite limite
admisibile. În funcţie de înscrierea în limite normate se
acordă notă de bonitate.
 Exemple. Pentru aprecierea calităţii apelor de
suprafaţă se apelează la prevederile Ordinului
Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor
161/2006 pentru aprobarea Normativului privind
clasificarea calitatii apelor de suprafata in
vederea stabilirii starii ecologice a corpurilor de
apa (anterior Ordinul nr. 1146 din 2002). Notele
de la 10 la 1 s-au acordat în funcţie de valorile a
trei indicatori de calitate (substanţe organice,
amoniu, oxigen dizolvat).
SCARA DE BONITATE PENTRU RÂURI
 Pot fi luaţi în considerare şi alţi indicatori pe scări similar
întocmite. De remarcat gama largă a tuturor categoriilor de
ape avute în vedere: de la apa potabilă (cu valori ale
substanţei organice sub 2,5 mg O2/L, amoniu egal cu 0 şi
oxigen dizolvat la concentraţia de saturaţie), la apa uzată
(substanţe organice peste 500 mg O2/L, peste 100 mg/L
amoniu şi oxigen dizolvat sub 1 mg/L).
 Pentru acordarea notelor de bonitate factorului de mediu
aer se apelează la mai multe elemente (Ordinul 592/2002).
În cazul dat se studiază influenţa a doi indicatori de
calitate: concentraţia S0x(mg/m3) şi depuneri de pulberi (în
mg/m3). Diferitele concentraţii ale acestor indicatori au
efecte nefavorabile asupra omului, vegetaţiei, vizibilităţii şi
materialelor expuse, conform prezentării din tabel. În
funcţie de gravitatea acestor efecte, aerul evoluează din
punct de vedere calitativ de la aer neafectat până la aer
irespirabil, acordându-se în acest sens şi note de bonitate
de 10 la 1.
SCARA DE BONITATE PENTRU AER
 NOTĂ DE BONITATE ÎN FUNCŢIE DE
CONŢINUTUL ÎN METALE (GRELE) DIN SOL
(MG/KG)
NOTA DE BONITATE UNCŢIE DE CONŢINUTUL
DE FLUOR, REZIDUURI PETROLIERE ŞI
PESTICIDE ORGANOCLORURATE DIN SOL
 O problemă deosebită o constituie aprecierea stării de
sănătate a populaţiei. Din ce în ce mai multe publicaţii din
domeniu scot în evidenţă relaţia dintre starea de sănătate a
populaţiei şi starea mediului. Impactul om-mediu se manifestă
în dublu sens. Dacă este evidentă influenţa activităţii umane
asupra mediului, tot atât de evidentă este şi influenţa stării
mediului asupra sănătăţii umane. Se prezintă din ce în ce mai
des, şi statisticile OMS sprijină, aceste afirmaţii, de mutaţie a
sănătăţii ca o consecinţă a calităţii mediului ambiant în care
trăieşte o populaţie. Aceasta se constată atât în societăţile
dezvoltate, cu o proporţie mai mare a bolilor netransmisibile
(boli degenerative şi cronice neinfecţioase), cât şi în ţările
subdezvoltate.
 Starea de sănătate a populaţiei se poate exprima prin
numeroşi indicatori sintetici: natalitate, mortalitate infantilă,
sporul de populaţie etc. În materialul de faţă s-au adoptat doi
indicatori:
 riscul de mortalitate la adulţi (15-60 ani), exprimat în %;
 speranţa de viaţă peste 60 ani, exprimat în %.
 Pe baza datelor preluate din statisticile OMS, se propune o
relaţie între nota de bonitate privind starea de sănătate a
populaţiei şi cei doi indicatori (tabel).
 NOTA DE BONITATE ÎN FUNCŢIE DE
STAREA DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI
 Riscul de mortalitate la adulţi variază de la 10-13 % pentru
ţările dezvoltate (Japonia, Suedia - nota 10) la peste 50% în
cazul Indiei - nota 1. Pentru celălalt indicator, speranţa de
viaţă peste 60 de ani, limitele variază între 90-95% pentru ţări
dezvoltate (SUA) - nota 10 şi sub 10% pentru numeroase ţări
din Africa - nota 1.
 Desigur că prin cercetări de specialitate toate aceste aprecieri
pot fi aprofundate şi pot căpăta un grad mai mare de
acceptare din partea specialiştilor. Fiecare specialist, pentru
un caz sau altul analizat, poate să-şi întocmească o proprie
scară de bonitate, să acceseze un indicator sau altul,
semnificativ pentru situaţia analizată.
 Notele de bonitate obţinute pentru fiecare factor de mediu în
zona analizată servesc la realizarea grafică a unei diagrame,
ca o metodă de simulare a efectului sinergic. Figura
geometrică este un triunghi echilateral când se analizează trei
factori de mediu, un pătrat când avem date pentru patru
factori de mediu şi poate fi un pentagon regulat când se au în
vedere cinci factori de mediu.
CALCULUL INDICELUI DE POLUARE GLOBALĂ ÎN SITUAŢIA ANALIZĂRII A CINCI
ELEMENTE EXPRIMÂND CALITATEA MEDIULUI
CALCULUL INDICELUI DE POLUARE GLOBALĂ ÎN CAZUL CÂND SE
ANALIZEAZĂ CALITATEA A PATRU FACTORI DE MEDIU
CALCULUL INDICELUI DE POLUARE GLOBALĂ ÎN CAZUL CÂND SE ANALIZEAZĂ
CALITATEA A DOAR TREI FACTORI DE MEDIU
 Starea ideală este reprezentată grafic printr-o formă geometrică
regulată cu razele egale între ele şi având valoarea a 10 unităţi de
bonitate.
 Prin unirea punctelor rezultate din amplasarea valorilor
exprimând starea reală se obţine o figură geometrică neregulată,
cu o suprafaţă mai mică, înscrisă în figura geometrică regulată a
stării ideale.
 Indicele stării de poluare globală a unui ecosistem - IPG - rezultă
din raportul între suprafaţa reprezentând starea ideală - Si - şi
suprafaţa reprezentând starea reală - Sr.
IPG= Si /Sr
 Când nu există modificări ale calităţii factorilor de mediu, deci
când nu există poluare, acest indice este egal cu 1. Grafic, figura
geometrică ilustrând starea reală a mediului se suprapune pe
figura ilustrând starea ideală.
 Când există modificări în calea factorilor de mediu, indicele IPG
va căpăta valori supraunitare din ce în ce mai mari pe măsura
reducerii suprafeţei triunghiului, pătratului sau pentagonului
real.
 În vederea analizării tuturor situaţiilor şi întocmirii unei scări a
indicelui de poluare globală s-au calculat valorile acestui indice
pentru cazurile posibile – pentru trei factori de mediu şi pentru
patru factori de mediu.
Se constată posibilitatea întocmirii unei scări de la
1 la 6 pentru indicele poluării globale a mediului,
după cum urmează:
 i = 1 - mediu natural neafectat de activitatea umană;
 1 < i < 2 - mediu supus efectului activităţii umane în
limite admisibile;
 2 < i < 3 - mediu supus efectului activităţii umane,
provocând stare de disconfort formelor de viaţă;
 3 < i < 4 - mediu afectat de activitatea umană,
producând tulburări formelor de viaţă;
 4 < i < 6 - mediu grav afectat de activitatea umană,
periculos formelor de viaţă;
 i peste 6 - mediu degradat, impropriu formelor de
viaţă.
 Avantajele metodei constau în faptul că:
 oferă o imagine globală a stării de sănătate a
mediului, a calităţii acestuia, la un moment dat;
 permite compararea între ele a unor zone diferite cu
condiţia ca acestea să poată fi analizate în baza
aceloraşi indicatori;
 permite compararea stării unei zone în diferite
momente în timp, oferind posibilitatea urmăririi atât
a calităţii diferiţilor factori de mediu cât şi a calităţii
globale a mediului în zona respectivă;
 posibilitatea stabilirii unei legături directe între
sănătatea mediului şi sănătatea populaţiei;
 se asigură utilizarea activă a unui enorm fond de
date privind parametrii de stare a mediului ce se
obţin în urma funcţionării sistemului de monitoring
la nivelul naţional.
 Dezavantajul metodei constă în nota de
subiectivitate generată de încadrarea pe scară de
bonitate şi care depinde, în primul rând, de
experienţa şi exigenţa analizatorului, precum şi
de posibilitatea aprecierii limitelor pentru toţi
indicatorii care caracterizează mediul la un
moment dat şi a ponderii acestuia în
determinarea stării generale de calitate a
mediului.
 Din cele prezentate se consideră că este de reţinut
importanţa şi utilitatea evaluării globale /integrate a
impactului produs de o anume activitate asupra
mediului.
 O astfel de apreciere permite factorilor de decizie
fundamentarea tehnico-ştiinţifică a unor hotărâri
privind:
 prioritizarea zonelor degradate ecologic;
 orientarea unor fonduri de remediere a mediului.
 Pe de altă parte, metodele de evaluare globală cunosc
o mare diversitate şi, desigur, şi în viitor este de
prevenit amplificarea acestei diversităţi.
 În elaborarea unor astfel de modele este necesar
totuşi să se aibă în vedere:
 un grad cât mai mare de obiectivitate;
 coerenţa etapelor parcurse;
 reproductibilitatea;
 relevanţa modelului pentru o gamă semnificativă de
situaţii.
 PROGRAMUL PENTRU CONFORMARE

 În cele mai multe cazuri finalitatea procedurii de

autorizare constă în negocierea unui program
pentru conformare (PC) între autoritatea de mediu
şi agentul economic.
 Necesitatea unui PC se stabileşte de autoritatea de
mediu cînd este evidenţiată o situaţie de
neconformitate raportată la standardele sau
reglementările în vigoare.
 Titularul activităţii înaintează la ACPM un proiect de
program pentru conformare în termen de zece zile de
la luarea deciziei de emitere a autorizaţiei de mediu
în şedinţa colectivului de analiză tehnică, cu termene
realizabile, cu responsabilităţi şi identificarea
surselor de finanţare necesare realizării măsurilor
programului pentru conformare.
 La elaborarea programului pentru conformare se
iau în considerare următorele:
 concluziile bilanţului de mediu;
 constatările şi sarcinile stabilite de autorităţile de
control care răspund de protecţia factorilor de mediu,
precum şi de alte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale;
 datele deţinute de titularul activităţii şi de
autorităţile administraţiei publice locale privind
emisia şi imisia poluanţilor în mediu;
 studiile, ofertele, diversele materiale documentare
etc.;
 sugestiile şi propunerile primite de la populaţie şi de
la asociaţiile neguvernamentale, cu ocazia dezbaterii
publice.
 Programul pentru conformare stabileşte măsurile de
conformare, etapele, termenele şi responsabilităţile
necesare realizării acestora, şi poate avea două
secţiuni:
 măsurile pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale
activităţilor asupra mediului;
 măsurile de remediere a efectelor activităţilor anterioare
asupra mediului.
 Autoritatea competentă de protecţia mediului acceptă
introducerea în autorizaţia de mediu a programului
pentru conformare, numai dacă, la solicitarea
reglementării, titularul activităţii respectă
următoarele condiţii:
 dovedeşte că modificările necesare pentru conformarea
imediată nu sunt fezabile tehnic şi/sau economic;
 dovedeşte că în perioada de conformare nu se produc daune
semnificative asupra mediului şi sănătăţii publice;
 se angajază să asigure fondurile necesare realizării
programului pentru conformare la termenele propuse ale
acesteia.
 La stabilirea termenelor din programul pentru
conformare ACPM ia în considerare angajamentele
titularului activităţii, din care să rezulte că
instituirea modificărilor cerute nu depăşeşte
posibilităţile financiare ale acestuia.
 Durata programului pentru conformare are în vedere
perioada minimă necesară realizării măsurilor
stabilite în funcţie de disponibilităţile financiare şi
tehnice ale titularului proiectului sau al activităţii.
Un program pentru conformare nu poate depăşi
perioada de valabilitate a autorizaţiei de mediu, cu
excepţia măsurilor de remediere a prejudiciilor aduse
mediului prin activităţi anterioare.
 Titularul activităţii prezintă la ACPM, după
acceptarea programului pentru conformare,
următoarele documente:
 programul pentru conformare în redactare finală;
 fişa de prezentare şi declaraţia completă cu instrucţiuni de
întreţinere şi de exploatare a instalaţiilor de depoluare.
 Program de conformare

Măsuri pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale

activităţilor, ptrivit prevederilor anexei 4 din Ordinul 1798/2007
pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu.
1. Domeniu (protecţia solului şi a apelor subterane, descărcarea
apelor uzate, emisii atmosferice, gestiunea deşeurilor, altele –
zgomot, prezenţa azbestului etc.):
- denumirea măsurii;
- performanţa/ obiective de remediere (pe fiecare măsură);
- termen de finalizare (pe fiecare măsură): ......
2. Sursa de finanţare (pe fiecare măsură), evidenţe, rapoarte: .........

Director executiv,
.........................

Şef serviciu autorizare şi controlul conformării,

...............................

Întocmit,
...................................
 EVALUAREA RISCULUI DE MEDIU
 Evaluarea riscului implică:
 estimarea riscului (incluzând identificarea pericolelor, amploarea efectelor potenţiale
şi probabilitatea unei manifestări periculoase);
 calcularea riscului (incluzând cuantificarea importanţei pericolelor şi consecinţelor
pentru persoane şi/sau pentru mediul afectat).
 Studiul de risc este cerut de către autoritatea de mediu atunci când s-a dovedit
că există o poluare semnificativa pe un anumit amplasament.
 Condiţiile ce trebuie îndeplinite au fost stipulate în anexele A.4, A.4.1 si A.4.2
ale Ordinului nr. 184/1997 prin care se aprobă procedura de realizare a
bilanturilor de mediu, evaluarea riscului de mediu reprezentînd o parte din
conţinutul bilaţului de mediu. În anexa A.4 evaluarea riscului este definita
drept un proces menit să identifice, analizeze şi controleze pericolele
induse de prezenţa unor substanţe periculoase.

Scopul evaluării riscului

 Introducere
 Necesitatea unor informaţii suplimentare privind riscurile poluării identificate
sau ale activităţilor poluante, desfăşurate pe un amplasament, poate
determina autoritatea competentă de mediu să solicite realizarea evaluării
riscului pentru a determina probabilitatea unei daune şi posibilii păgubiţi prin
acea daună. Nu toate amplasamentele afectate de un anumit poluant vor
prezenta acelaşi risc sau vor necesita acelaşi nivel de remediere.
 Există o gamă largă de metodologii diferite pentru evaluarea riscului, atât
cantitative, cât şi calitative.
PROCEDURA DE EVALUARE A RISCULUI DE MEDIU
 RISCUL
 Riscul este probabilitatea apariţiei unui efect negativ într-o perioadă
de timp specificată, putând fi descris de ecuaţia:
Risc = pericol x expunere

Risk = Hazard x Exposure

 Definiţia evaluării riscului
 Riscul este probabilitatea apariţiei unui efect negativ într-o perioadă de
timp specificată, putând fi descris de ecuaţua:
Risc = pericol x expunere
 Evaluarea integrată a riscului se bazează pe ipoteza că toate riscurile la
care este supus omul, realizările sale şi desigur mediul sunt într-o relaţie
biunivocă într-o regiune dată, pot fi sistematic identificate, analizate şi
evaluate se pot face opţiuni raţionale asupra modului de reducere a
riscului, asupra costului social şi economic al acestuia, a beneficiilor
reducerii riscului, a costurilor asociate, asigurându-se baza unei
gestionări integrate şi sigure a mediului.
 Conform Directivei Comisiei Europene 93/67/EEC componentele
evaluării riscului sunt estimarea şi calcularea. Astfel, evaluarea
riscului implică o estimare (incluzând identificarea pericolelor,
mărimea efectelor şi probabilitatea unei manifestări) şi calcularea
riscului (incluzând cuantificarea importanţei pericolelor şi consecinţele
pentru persoane şi/sau pentru mediul afectat).
Obiectivele evaluării riscului
 Obiectivul general al evaluării riscului este de a controla riscurile
provenite de la un amplasament prin identificarea:
 agenţilor poluanţi sau a pericolelor celor mai importante;
 resurselor şi receptorilor supuşi riscului;
 mecanismelor prin care se realizează riscul;
 riscurilor importante care apar pe amplasament;
 măsurilor generale necesare pentru a reduce gradul de risc la un „nivel
acceptabil”.
 TIPURI ŞI SURSE DE RISC
 Toate activităţile umane sunt posibile surse de risc, dar în
contextul evaluării şi gestionării integrate a riscului, următoarele
constituie cele mai relevante tipuri şi surse de risc:
 emisii continue în aer, apă şi pe sol provenite de la industrii şi
activităţile asociate;
 evacuări accidentale ale substanţelor periculoase provenite din
instalaţiile industriale şi care au un efect negativ asupra sănătăţii şi
mediului (focuri, explozii, manipulări de substanţe periculoase,
depozitare de substanţe periculoase etc.);
 sistemele de transport constituie surse continue de emisii.
Transportul substanţelor periculoase poate cauza accidente cu
consecinţe pentru sănătate şi mediu. În context, transportul se referă
la transferul materialelor pe cale ferată, şosele, conducte şi pe apă;
 surse naturale de accidente: cutremure, furtuni, inundaţii, erupţii şi
care se pot suprapune peste sursele de risc produse de om;
 activităţi agricole care afectează sănătatea şi mediul: împrăştierea de
îngrăşăminte, insecticide şi ierbicide care contaminează solul, apele
subterane şi de suprafaţă. Activităţile agricole pot consuma mari
cantităţi de apă, ducând la aridizarea eroziunii solului;
 urbanizarea şi infrastructura asociată reprezintă o sursă de
perturbare a mediului generatoare de poluare.
 SUBIECŢII RISCULUI
 Ţintele riscului sunt mai întâi indivizii care locuiesc în zona
studiată: copiii şi bătrânii. Indivizii cu diverse alergii şi boli sunt
cei mai sensibili la diverse contaminări. Cei aflaţi în afara zonei
propriu-zise de risc pot fi afectaţi, datorită transportului de
poluant prin aer, cursuri de apă şi prin produse agricole.
 Sistemele ecologice care se află în zona afectată sunt şi ele supuse
riscului. Dispariţia unei specii poate produce dereglarea
întregului lanţ trofic.
 În al treilea rând sectorul economic poate deveni ţinta riscului.
Un accident la o instalaţie industrială poate produce distrugerea
altora din vecinătate.
 Delimitarea zonei depinde de particularităţile ei, fiind într-o
oarecare măsură inevitabil arbitrară. Zona va fi selectată pentru
caracteristicile ei fizico-geografice şi industrial-economice şi nu
după graniţe administrative. Se va ţine seama de:
 instalaţiile şi sistemele existente
 potenţialul zonei care poate fi direct afectat;
 sistemul de transport pentru mişcarea materialelor periculoase;
 efectele pe care le pot avea unele surse de risc potenţial, dincolo de zona
din imediata apropiere. În acest caz se vor lua în considerare atât efectele
locale, cât şi cele globale.
 Tipuri de evaluare a riscului
 Forme şi întrebuinţări ale evaluării riscului de mediu:
 evaluări ale sănătăţii. Evaluarea sănătăţii reprezintă cea mai
importantă dintre evaluările de risc. Dezvoltări recente au avut în vedere
protecţia şi igiena muncii, cu praguri limită stabilite la nivel internaţional,
pentru a determina expunerea în siguranţă la diferite substanţe chimice pe
anumite perioade de timp. De ex., standardele Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii au fost dezvoltate pentru nivelurile concentraţiilor acceptate ale
poluanţilor în atmosferă şi pentru limite orientative pentru sănătatea
umană şi sănătatea mediului, pentru diferiţi parametri;
 evaluări ecologice. Aceste evaluări compară concentraţiile preconizate
ale poluanţilor în mediu cu pragurile toxice estimate, în scopul evaluării
securităţii unei emisii propuse. Evaluarea ecologică a riscului a dezvoltat
metodologii ecotoxicologice pentru compararea riscurilor de mediu sau
umane dintr-un eveniment care are loc, folosind diferite instrumente
sofisitcate cu un număr de sisteme de punctaj pentru clasificarea
amplasamentelor.
 Elementele caracteristice ale riscului sunt integrate în
evaluări de risc privind:
 riscul chimic;
 riscul carcinogen;
 riscul epidemiologic;
 riscul contaminării nucleare;
 riscul apariţiei fenomenelor naturale.
Metodologia generală pentru evaluarea calitativă
a riscului
 Evaluarea calitativă a riscului va lua în considerare
următorii factori:
 1. pericol/sursă – se referă la poluanţii specifici care sunt
identificaţi sau presupuşi a exista pe un amplasament,
nivelul lor de toxicitate şi efectele particulare ale acestora;
 2. calea de acţionare – reprezintă calea pe care substanţele
toxice ajung la punctul la care au efecte dăunătoare, fie
prin ingerare directă sau contact direct cu pielea, sau prin
migrare prin sol, aer sau apă;
 3. ţintă/receptor – reprezintă obiectivele asupra cărora
acţionează efectele dăunătoare ale anumitor substanţe
toxice de pe amplasament, care pot include fiinţe umane,
animale, plante, resurse de apă şi clădiri (sau fundaţiile şi
folosinţele acestora). Acestea sunt numite în termeni legali
obiective protejate.
 Gradul riscului depinde atât de natura impactului
asupra receptorului, cât şi de probabilitatea
manifestării acestui impact.
 Identificarea factorilor critici care influenţează relaţia
sursă – cale – receptor presupune caracterizarea
detaliată a amplasamentului din punct de vedere fizic
şi chimic. În general, evaluarea cantitativă a riscului
cuprinde cinci etape, şi anume:
 1. descrierea intenţiei;
 2. identificarea pericolului;
 3. identificarea consecinţelor;
 4. estimarea mărimii consecinţelor;
 5. estimarea probabilităţii consecinţelor.
 O parte din informaţiile necesare se identifică în
bilanţul de mediu de nivelul I şi nivelul II.
Principalele considerente referitoare la fiecare dintre
aceşti factori şi principalele măsuri pentru realizarea
evaluării sunt descrise în tabelul anexei A.4.1. a
Ordinului 184/1997.
Informaţii de bază asupra zonei. Informaţii despre
calitatea generală a mediului.
 AER: Concentraţiile medii şi maxime ale poluanţilor (SO2,
NO2, CO2, pulberi şi ale altor poluanţi atmosferici proveniţi
din procese industriale);
 APA: Calitatea apei incluzând şi calitatea apei potabile.
 SOL: Depozitarea produselor care conţin acizi, azotaţi, metale
grele etc.
Informaţii generale
 Densitatea populaţiei şi distribuţia ei
 Rutele principale de transport
 Topografia zonei
 Reţeaua hidrografică
 Date climatice şi meteorologice
 Folosirea actuală şi în perspectivă a zonei
 Localizarea instalaţiilor industriale
 De multe ori este necesar să se reprezinte rezumatul
analizei sursă – cale – receptor sub forma unei
diagrame – arbore, înainte de a încerca evaluarea
riscului, deoarece aceasta identifică în mod clar
acţiunea, pericolul şi consecinţele.
 Pe baza informaţiilor prezentate în tabel se va analiza
sistematic fiecare agent poluant în raport cu căile sale
de acţiune asupra receptorilor specificaţi şi se va
decide dacă există o relaţie cauzală sau este posibil să
existe o astfel de relaţie. Importanţa riscului fiecărui
receptor poate fi apoi evaluată, identificând acele
riscuri la care se impune o formă de remediere, ceea ce
reprezintă estimarea riscului.
 Tipuri de activităţi care se iau în considerare
Se va întocmi o listă cu tipurile de activităţi care pot fi expuse
riscului, făcându-se o detaliere ulterioară a fiecărui tip de
activitate generatoare de astfel de fenomene. La modul
general aceste activităţi sunt:
 agricultura;
 industria biochimică şi farmaceutică;
 sectoare ţinând de industria militară;
 sectorul alimentar;
 distribuţia gazelor;
 uzine;
 metalurgie;
 minerit şi extracţie;
 domeniul nuclear;
 industria chimică şi petrochimică;
 reţele de transport pentru petrol;
 sectorul energetic şi de distribuţie;
 depozitări şi transport;
 tratarea şi depozitarea reziduurilor.
Tehnicile de identificare au rezultat, în cea mai mare
parte, din observaţiile făcute în procesul de exploatare a
uzinelor sau în fazele de proiectare a instalaţiilor si se
împart în trei categorii:
 Categoria I – Metode comparative
 Metoda listei de verificare a procesului
 Metoda reviziei de siguranţă

 Metoda rangului relativ

 Analize preliminare ale riscului

 Categoria II – Metode fundamentale

 Studiul de risc al funcţionării (HAZOP)
 Analiza “WHAT IF” (ce ar fi dacă)

 Modul de defectare şi analiza efectului (FMEA)

 Categoria III – Metodele diagramelor logice

 Analiza arborelui de eroare
 Analiza arborelui de evenimente

 Analiza cauze-efect

 Analiza erorii umane

Calcularea/cuantificarea riscului se poate baza pe un
sistem simplu de clasificare, unde probabilitatea şi
gravitatea unui eveniment sunt clasificate
descrescător, atribuindu-le un punctaj aleatoriu.
Pentru fiecare dintre parametrii implicaţi se pot alcătui
scări de probabilitate şi scări de gravitate după cum
urmează:
 P = 1 – probabilitate nesemnificativă
 P = 2 – probabilitate mică
 P = 3 – probabilitate medie
 P = 4 – probabilitate sigură
 P = 5 – probabilitate foarte sigură
 G = 1 – gravitate nesemnificativă
 G = 2 – gravitate mică
 G = 3 – gravitate medie
 G = 4 – gravitate mare
 G = 5 – gravitate foarte mare.
 Se poate folosi şi un model simplificat:
Clasificare probabilităţii Clasificarea gravităţii
3 = mare 3 = majoră
2 = medie 2 = medie
1 = mică 1 = uşoară
 Riscul se poate calcula apoi prin înmulţirea factorului de
probabilitate (P) cu cel de gravitate(G), conform relaţiei:
R=PXG
pentru a obţine o cifră comparativă, de ex. 3 (mare) x 2 (medie) = 6.
Aceasta va permite efectuarea unor comparaţii între diferite riscuri.
Cu cât rezultatul este mai mare, cu atât mai mare va fi prioritatea
care va trebui acordată în controlarea riscului. Această tehnică de
bază poate fi dezvoltată pentru a permite analize mai serioase prin
mărimea gamei punctajelor de clasificare şi includerea mai multor
definiţii perfecţionate a ceea ce ar trebui considerat a fi de gravitate
majoră, probabilitate mare etc.
 Când în evaluare există un număr mare de poluanţi importanţi,
trebuie să se acorde atenţie unei modalităţi mai clare de prezentare.
Adesea este util să se facă un rezumat al informaţiilor sub forma unei
liste de verificare sau matrice.
 Interpretarea grafică conduce la trasarea câmpurilor de risc (figura).
EVALUAREA RISCULUI DE MEDIU
CORELAŢIA DINTRE PROBABILITATE, GRAVITATE ŞI RISC
 Se observă posibila delimitare a trei zone:
 zona de risc neglijabil în care nu trebuie acţionat; este
necesară menţinerea unei stări de supraveghere;
 zona de risc inacceptabil; trebuie acţionat energic pentru a
reduce probabilitatea sau gravitatea fenomenului;
 zona de risc în care trebuie avute în vedere promovarea
unor seturi de măsuri şi acţiuni care treptat să scadă
amploarea riscului.
 În marea majoritate a cazurilor evaluarea riscului
poate deveni şi o problemă abordabilă economic prin
estimarea raportului dintre efectele dăunătoare (D) şi
efectele profitabile (B) conform relaţiei:
R = P X (D - B)
 De aici rezultă şi scări de risc:
 R = 1 – risc nesemnificativ
 1 < R < 4 – risc mic
 4 < R < 9 – risc mediu
 9 < R < 16 – risc mare
 16 < R < 25 – risc foarte mare
 Analiza de risc, în măsura în care este privită cu
realism, constituie la un moment dat şi o analiză
din punct de vedere a acceptabilităţii riscului.
 În acest sens semnificativă este reprezentarea
schematică. Acceptabilitatea sau nu a riscului
este determinată de:
 amploarea pericolului (uman, material);
 mărimea zonei de influenţă;
 efectele directe şi indirecte;
 capacitatea economiei de a lua măsuri preventive;
 capacitatea societăţii de a avea reacţii rapide de
răspuns.
DETERMINAREA ACCEPTABILITĂŢII RISCULUI
 O astfel de analiză trebuie să ofere instrumente
pentru o gestionare eficientă a riscului.
 Aceasta poate fi privită din două puncte de vedere:
 gestionarea riscului, posibil să apară de la o sursă
cunoscută pe o cale de transmitere identificabilă şi un
receptor cunoscut (de exemplu o zonă contaminată cu
substanţe petroliere, care pot afecta o sursă subterană de
apă, ce asigură apa unei localităţi). În acest caz decizia
constă în momentul intervenţiei; tipul de intervenţie
(izolare; remediere), amploarea intervenţiei etc.
 gestionarea riscului înţeles ca incident-hazard (cutremur,
explozie, tornadă, incendiu natural, inundaţie etc.). În
aceste cazuri societatea trebuie să acţioneze conform
graficului din figura.
 Se observă că există momente specifice de acţiune:
 înainte de incident;
 în timpul incidentului;
 imediat după incident;
 după incident.
MOD DE ACŢIONARE ÎN CAZUL UNOR RISCURI DE MEDIU
 De modul cum se acţionează înainte de apariţia
riscului - înţeles ca hazard - depinde dacă pierderile
materiale, umane sau de mediu vor fi de dimensiunea
unui incident sau a unui dezastru.
 Dacă în timpul incidentului sau la diferite momente,
după manifestarea lui, societatea este pregătită să
acţioneze eficient, prompt, coordonat, având asigurate
resursele umane şi materiale necesare, atunci
urmările fenomenului vor fi minime şi vor dovedi că
acea colectivitate este pregătită să gestioneze eficient
riscul.
 Conceptele prezentate, promovate prin Ordinul
MAPPM 184/1997, trebuie aplicate prin continua lor
actualizare, atât prin trimiterile care se fac la
standarde şi norme (modificate între timp), cât şi prin
adaptarea lor la legislaţia apărută ulterior.
 Managementul riscului
 Ca rezultat al evaluării riscului este posibi să se identifice
şi să se prioritizeze acele riscuri care nu se pot accepta. În
aceste cazuri, atunci când este posibil, pot fi propuse
măsuri de remediere şi/sau de implementare a
monitorizării adecvate. Managmentul riscului se referă la
procesul de luare a deciziilor şi implementarea acestuia
privitor la riscurile accesptabile sau tolerabile, şi
minimizarea sau modificarea acestora ca parte a unui ciclu
repetitiv.
 Poluarea industrială poate fi definită prin prezenţa
substanţelor toxice în aer, apă sau sol fiind adesea
rezultatul unor deficienţe în procesele de producţie. Aceste
substanţe pot prezenta un risc pentru sănătatea oamenilor
sau a sistemelor ecologice. Riscurile diferite pot fi estimate
şi comparate folosind evaluarea riscului. În consecinţă,
evaluarea riscului poate servi la stabiirea clasificării după
prioritate a problemelor de poluare, pe baza mărimii
riscului pe care îl reprezintă, fie pentru fiinţele umane, fie
entru sistemele ecologice. Acest proces poate fi apoi folosit
ca bază pentru managementul riscului.
 Identificarea factorilor sursă – cale – receptor pe un amplasament
contaminat

Criterii de apreciere:
 sursa şi natura poluantului:
 solidă, lichidă, gazoasă, organică, anorganică;
 concentraţia agenţilor poluanţi şi mobilitatea, solubilitatea lor, disponibilitatea şi
retenţia în plante:
 în matrice de sol, apă subterană, apă de suprafaţă;
 în depozite generale, bidoane, containere sau structuri îngropate;
 distribuţia spaţială şi volumul total al materialului poluant;
 natura pericolului:
 coroziv sau alte forme de atac asupra materialelor;
 toxic, carcinogen, iritant dermatologic sau respirator, asfixiant;
 inflamabil, exploziv;
 fitotoxic;
 ţinte/receptori:
 sisteme de apă subterană;
 cursuri de apă de suprafaţă:
 în afara amplasamentului şi pe amplasament;
 receptori umani:
 ocupanţi/utilizatori/vecini existenţi şi viitori ai amplasamentului;
 dezvoltări viitoare;
 sol şi culturi agricole:
 existente şi viitoare;
 ecosisteme naturale:
 fauna şi flora;
 rezervaţii naturale etc.
 căi:
 contact direct sau ingerarea unor materiale contaminate;
 migrarea agenţilor poluanţi prin:
 straturi permeabile sau fisurate;
 apă subterană, apă de suprafaţă şi deversare;
 puţ de mină/galerii de acces;
 transport în afara amplasamentului prin vehicule (ex. nămol, praf de pe drumuri);
 generare de praf în aer;
 servicii şi infrastructură;
 existenţa barierelor împotriva acestor căi (de ex., straturi de
permeabilitate mică);
 date asupra efectelor riscului/pericolului. Sunt necesare informaţii
privind efectele, apariţia şi acceptabilitatea diferitelor pericole
reprezentate de agenţii poluanţi:
 atunci cînd nivelurile stabilite de declanşarea acţiunii nu sunt disponibile
pentru agentul poluant în cauză, de ex. azbestul;
 pentru a suplimenta nivelurile de declanşare a acţiunii, când acestea nu
sunt strict aplicabile situaţiei, de ex. importanţa cuprului, acolo unde
peisaju nu este important;
 pot fi necesare informaţii privind:
 efectele poluanţilor şi calea de expunere prin care se produc aceste efecte;
 efectele specifice asupra oamenilor, materialelor de construcţie şi altor
factori de mediu naturali sau antropici;
 date despre reacţia la doza de expunere, aspecte toxicologice, concentraţii
acceptabile şi durate de expunere.